miercuri, 12 martie 2014

Big Brother e aici! Este pretutindeni!

Sâmbătă, 15 martie, în Aula Magna a Facultăţii de Drept (Universitatea din Bucureşti) Pepijn Le Heux vine să ne atragă atenţia asupra supravegherii discrete dar permanente la care suntem expuşi pe Internet. 
Supravegherea a existat întotdeauna şi a fost folosită ca un mecanism de control al populaţiei. Ca urmare a dezvoltării tehnologiei şi încorporării ei în viaţa de zi cu zi, capacităţile de supraveghere au atins niveluri înspăimântătoare. Legislaţia şi înţelegerea umană nu au fost în măsură să ţină pasul cu aceste evoluţii. 
Mulţumită destăinuirilor lui Edward Snowden ni s-a deschis o perspectivă unică. Vom încerca să analizăm ceea ce ştim, cât de rău este cu adevărat, care sunt consecinţele sociale, ce tehnologii ne pot ajuta, în ce alte moduri poate răspunde societatea acestor provocări şi ce ne poate aduce viitorul.
Pepijn Le Heux este avocat şi hacktivist implicat în TorProject (https://www.facebook.com/TorProject) precum şi în alte activităţi referitoare la supravegherea şi promovarea libertăţii online.
Conferinţa se ţine în limba engleză, iar taxa de participare este de 20 lei.
Organizatorii conferinţei: Asociaţia Rost şi Asociaţia Studenţilor în Arheologie şi Istorie (A.S.A.I.R.).

1 Comentário:

Anonim spunea...

"Marele nostru frate" este deja in spatiul nostru privat. La mine in bloc, odata cu abrograrea articolului 226 din Codul penal, s-au montat nu mai putin de 13 (!) camere video. Fara sa fim intrebati, fara sa ni se ceara acordul. Spargatorii de seminte de la Agentia (ANSPDCP) care se ocupa cu protectia datelor mi-au ras pur si simplu in nas, cand m-au auzit pentru ce am venit. Nu se mai baga nimeni. Suntem filmati la LIBER de oricine, oricand si oriunde.

Ia cititi ce prevede Noul Cod Penal.

Art. 11
(2) – Respectarea vieții private, a inviolabilității domiciliului și a secretului corespondenței sunt
garantate. Restrângerea exercitării acestor drepturi nu este admisă decât în condițiile legii și dacă “aceasta este necesară într-o societate democratică.”

Este singurul articol pe care l-am gasit la cautare dupa "privat".

Prin abrogarea articolului 226 din vechiul Cod Penal, s-au deschis practic usile si geamurile spatiilor noastre private. Spatiul privat NU mai exista.

Vasi