Serile Rost

Încet dar sigur, întrunirile Grupării Rost de marţi seara promit să devină tradiţie. Reluate anul acesta, după prea lungă întrerupere nevoită, ele devin din ce în ce mai consistente de la o marţi la alta. Desfăşurate într-o atmosferă destinsă, dezinhibată şi într-un decor splendid, la Libăria "Predania" (str. Vulturilor nr. 8), ne întăresc prietenia şi ne ajută să găsim răspunsuri adecvate la provocările veacului. [Le mulţumesc încă o dată gazdelor pentru prietenia cu care ne-au primit şi pentru trataţia minunată. Vă recomand din tot sufletul această oază de frumoasă normalitate. Treceţi-i pragul cînd puteţi!]

Prima reuniune a fost una dedicată proiectelor Rost pe anul în curs, nu puţine şi nu chiar facile. În a doua am vorbit despre Dreapta. Despre cum a fost pervertită ideea de Dreapta, despre percepţia publicului larg asupra a ceea ni se prezintă ca fiind astăzi Dreapta şi despre dificultăţile Dreptei creştine de a-şi impune în agora ideile, valorile, principiile si viziunea.

În fine, aseară am discutat despre jertfă. Despre jertfa cu minusculă, exprimabilă în voluntariat şi donaţii, şi despre Jertfa cu majusculă, de sînge. Iniţial am concluzionat că jertfa - cea mai modestă, ca şi aceea supremă - vine din credinţă. Cine nu crede în ceva nu poate să sacrifice nimic, nici măcar un minut din viaţa lui, pentru o cauză. Cine crede poate jertfi totul. E valabil însă numai pentru anumiţi credincioşi. Credinţa de una singură duce, în unele cazuri, şi la fanatism - care poate conduce la jertfă -, dar pe majoritatea nu obligă la nici un fel de sacrificiu, renunţare sau efort. 

Jertfa e prezentă mereu numai în iubire. Cine iubeşte face orice pentru dragostea sa (pentru Dumnezeu, om, idee, proiect, cauză...). Altfel, vorba ceea: dacă dragoste nu e, nimic nu e. Sau: dragostea "toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată." (Cor. I - 13)