"Revoluţionari" prinşi în insectar de Andrei Pleşu

Parlamentul

Sunt oameni care votează şcolăreşte ceea ce le spune d-l diriginte, oameni care, de fapt, nu iau în serios lucrurile astea: le tratează ca pe nişte „figuri impuse“, care trebuie executate fără prea multe comentarii. Dar nu e vorba numai de superficialitate. E vorba şi de capacitatea de a înţelege aceste texte. Trebuie să ai o anumită experienţă, o anumită formaţie, ca să înţelegi cum trebuie un text. Mulţi parlamentari nu au pregătirea necesară.

[…] Ca să nu mai spun că, dacă invocăm „poporul“, trebuie să ne re­a­mintim şi de sondajele de opinie care ne spun că par­lamentul e pe ultimele locuri în materie de încredere „populară“.
4%-6%!
Tocmai. Unde e „legitimitatea“ în cazul ăsta? De ce o instituţie care are 4% încredere publică pretinde că reprezintă poporul şi dă lecţii tuturor?

Referendumul

Ce fel de conducere de ţară e asta, care a decis că, din 19 milioane de români, nu merită respect decât 7,5 milioane? Ce fel de conducere de ţară e asta în care un preşedinte şi un prim-ministru îşi in­s­tigă propria populaţie la răzmeriţă? Eu n-am mai auzit aşa ceva. E un caz unic pe lume în care pre­şedintele unei ţări spune votanţilor lui: „pro­tes­taţi, ieşiţi în stradă“ împotriva celor care au votat altfel decât voi.

Presa

Pledez pentru o lege a presei, o lege bine gândită, care să nu suspende libertatea de exprimare, dar care să nu îngăduie pornografia (folosesc cuvântul în sensul cel mai larg). Nu se poate ca, în numele libertăţii de exprimare, să lăsăm orice ţăcănit şi orice ţoapă să ne spargă geamurile. Libertatea trebuie onorată cum se cuvine, nu folosită pentru cafturi de cartier. E nevoie şi de o recalibrare a meseriei de gazetar, care are rigorile ei.

Zoe Petre

Îmi pare foarte rău de această evoluţie a d-nei Zoe Petre. Eu am socotit-o întotdeauna şi continui s-o socotesc un om cultivat şi bine orientat în plan geopolitic. În plus, e un om cu experienţă. A fost direct implicată în politica externă a ţării sub Emil Constantinescu. Am fost alături de ea la diverse dezbateri în Statele Unite, în Europa, cu privire la aspiraţiile noastre (de atunci!) de integrare europeană şi euro­atlantică. Or, s-o văd acum, dintr-o dată, susţinând un discurs care seamănă cu discursul naţional-comunist despre „agenturi“ şi despre nedreptăţile pe care ni le face mapamondul, când de fapt, în ţărişoară, totul e în ordine (în afară de Băsescu), să o văd în acelaşi cor cu Ion Iliescu, după ce, ca partizan al lui Emil Constantinescu, a spălat pe jos cu el ani de zile, e mai mult decât o surpriză. E o dramă. Am sfârşit prin a-mi spune că e vorba de umorile maternităţii... Numai mamă să nu fii! Te trezeşti că faci tot felul de nefăcute. Vrei ca flăcăul tău să ajungă ministru, ei bine „faci totul“: îi scrii lui Barroso, „muşti şi rupi“ la televiziune etc.

Andrei Marga

Luaţi cazul bietului Andrei Marga: s-a zbătut ce s-a zbătut, a apărut, cu un surâs suficient, seară de seară, luni (ani?) de-a rândul, în emi­siunile Antenei 3, combătând drastic tot ce-i mi­rosea a „fascism“ în Guvernul Boc (şi totul îi mirosea a fascism, fiind în privinţa asta foarte aproape de Iliescu, care şi el a redescoperit zelul antifascist al tinereţii), iar acum a fost evacuat scurt, ca o anexă nesemnificativă, de chiar „beneficiarii“ săi. Să treci de la o instalare prepotentă şi iradiind mulţumire de sine la o poziţie de şomer politic trebuie să fi fost o mare dezamăgire, o lecţie dură. A fost vizibil ofensat, dar se pare că promisiunea unei alte şefii (ce-i drept, mai modeste) l-a biruit din nou. Îmi pare rău şi de alţii. De Daniel Barbu, de pildă. Băiat deştept şi citit. Dar la cât a fost de activ şi fioros în „tabăra cea bună“ merita şi el ceva mai mult decât două săptămâni de consilierat prezidenţial. Mă mir că n-au căpătat câte ceva şi alţii, care de vreo doi-trei ani trăiesc în regim de front.

Claudiu Săftoiu

Doar Claudiu Săftoiu a prins un mic post la televiziune...

Cum mic? E mare. E PDG.

El are talentul de a face din orice post pe care îl obţine un post mic. A mai încercat şi la Preşedinţie, şi la SIE. Este într-o permanentă luptă cu imaginea lui despre sine.

Victor Ponta

Domnule, în cazul lui Victor Ponta avem de a face cu un om, care, după mine, e blocat în ultimele faze ale pubertăţii: are un fel de euforie a poziţiei în care a ajuns mai repede decât şi-a imaginat. E important: a dat mâna cu Barroso şi cu alţii, a apărut în poze prin ziare, a fost luat în serios de diverse televiziuni, drept care nu se mai poate sustrage unui copilăros zâm­bet fudul şi şmecher. Abia dacă te poţi supăra pe el.

Chestia cu plagiatul m-a indispus grav, până am realizat că reacţia nonşalantă a d-lui Ponta vine din faptul că el nu înţelege, de fapt, despre ce e vorba, nu e încă familiarizat cu zona academică în care enormitatea gestului lui e evidentisimă. E inocent. Nu pricepe că greşelile politice ale unui tânăr aspirant la carieră îi pot afecta viitorul. Nu poţi să faci tumbe tot timpul şi toată lumea să te aplaude, chiar dacă ţi se întâmplă cam des să cazi în cap.

[…] Eu cred că PSD, cu toate rezervele pe care le poate avea, e un partid destul de mare şi destul de divers ca să fi oferit variante ceva mai plauzibile. Cum să pui în braţele unui începător veleitar o ase­menea răspundere, când ai zi de zi probe că e încă nealcătuit, că trage când hăis, când cea, că as­cultă când de Y, când de X, că ba vrea şi nu poate, ba poate dar nu vrea, ba nu e lăsat să vrea, ba nu e lăsat să poată?

Crin Antonescu

D-l Crin Antonescu s-a comportat mai mult decât iresponsabil.Nu e normal ca, dintr-o ambiţie personală, să vrei să disloci o naţiune întreagă din propria ei tradiţie europeană şi să o împingi spre furii demne de anii `50. Un om care a făcut o facultate, un om care, când îşi ia concediu, nu se duce la Isaccea, ci pleacă în Occident, un om care iubeşte atât de mult limba engleză încât ţine s-o vorbească chiar dacă n-o ştie, n-ar trebui să se complacă în retorica lui Jirinovski.

[…]Vorbesc de această nulitate volubilă care se numeşte Crin Antonescu. Dar o nulitate volubilă poate să fie pâ­nă la urmă strict decorativă. El însă este periculos. Comportamentul lui e de o neliniştitoare inadecvare. În plus, e într-o poziţie de putere. A practica un dis­curs în care reapar toate poncifele anilor `50, cu „cli­că băsistă“ în loc de „clică burgheză“, cu „agenturi străine“, cu anticolonialisme băţoase, de activist „pe linie“, e a suferi de o dezordine interioară foarte ris­cantă, mai ales dacă se manifestă la vârf.

D-l Antonescu şi mulţi dintre sus­ţi­nă­torii săi vor să inducă ideea că, întrucât au votat con­tra lui Băsescu, s-au pronunţat, fatalmente, pentru Crin Antonescu. Ca şi cum s-ar face un referendum în care am fi întrebaţi dacă mai vrem sau nu mor­covi, s-ar vota antimorcovi, şi atunci ar apărea, ve­sel, un castravete şi ar spune: „am înţeles, vreţi toţi să treceţi pe castraveţi. Mă vreţi pe mine!“. Oamenii ăia s-au dus, au votat DA, dar nu e nicio garanţie că la toamnă vor vota pentru cine cred actualii gu­ver­nanţi. Mai ales că mai sunt până atunci vreo două-trei luni şi, în ritmul în care USL reuşeşte să se facă de râs, s-ar putea să ajungă la cote de ridicol ma­xi­me.

Ioan Mircea Paşcu

Chiar ieri l-am auzit pe un fost ministru al Armatei, Ioan Mircea Paşcu, susţinând ideea că ICR era un cuib de agenţi de in­fluenţă. Domnule, mi se face frică când mă gândesc că omul ăsta a fost ministru al Armatei. Asta e o ins­tituţie importantă, nu poţi s-o dai pe mâna unei mă­tuşi care face scenarii.

Sursa