La plecarea preotului martir Oprea Crăciun
Cu multă durere am aflat că astăzi unul dintre supraviețuitorii Experimentului Pitești, părintele Oprea Crăciun (86 ani), un minunat preot mărturisitor din comuna Cinciș – Hunedoara, a plecat la Domnul. Va fi înmormîntat marţi, 10 aprilie, ora 12.30, la cimitirul din Cinciş.
Părintele Crăciun a fost arestat în anul 1948, fiind condamnat de Tribunalul Militar din Timișoara, pentru “uneltire împotriva ordinii sociale”, cunoscînd terorile din închisorile comuniste din Arad, Oradea, Timișoara, Gherla, Pitești, Aiud, Jilava, iar mai apoi la Canal. L-a cunoscut îndeaproape pe părintele Arsenie Boca și a fost duhovnicul unui alt mare stîlp al Ortodoxiei, părintele Ioan Sabău. Era imposibil să nu fii molipsit de dragostea sa, de bucuria unei trăirii cum rar mi-a fost dat să întîlnesc.
“La Pitești s-a pus problema “reeducării”, de către Bogdanovici și Țurcanu; erau condamnați, însă lucrau în serviciul Securității. Au început să ne bată, pentru orice; dacă nu te mișcai repede, puneau bîta pe tine. Timp de cîteva luni ne-au dat numai varză, fiartă în apa ei. Nu aveai chip nici să te scoli de pe pat. Pe niște fiare dormeam. Iar cînd eram mulți, dormeam pe jos. O parte din detinuţi au hotărît „să-și schimbe atitudinea”, adică să treacă de partea torționarilor, împotriva colegilor de celule. Atunci s-a pornit învrăjbirea. Cei care voiau să-și schimbe atitudinea aveau la îndemînă bâte. Și ne-au lovit în cap, ne-au bătut zdravăn!”
Părintele Oprea Crăciun despre perioada petrecută la Închisoarea Pitești.
Despre Arsenie Boca Părintele Crăciun vorbește într-un excelent interviu acordat lui Valentin Iacob, în Formula As.
Dumnezeu să-l așeze în ceata drepților!
Fotografii realizate de George Crăsnean.
Seja o primeiro a comentar
Trimiteți un comentariu