joi, 24 noiembrie 2011

Criza globală a fost generată artificial pentru a putea fi creat un guvern mondial

Un stat totalitar îşi va face apariţia pe teritoriul Uniunii Europene în urma crizei, ce se va putea compara cu dictatura Uniunii Sovietice, în timp ce actualii membri ai UE îşi vor ceda independenţa în contul datoriilor, consideră economistul leton de origine rusă Dmitri Smirnov, lector la Şcoala Superioară de Studii Economice Ventspils din Letonia.

În aproape 20 de ani, potrivit acestuia, odată cu trecerea crizei, un guvern mondial va conduce întreagă lume, relatează miercuri (16 noiembrie 2011) agenţia de presă rusă Novîi Reghion.
Criza va duce la faliment statele zonei euro, iar pentru datorii li se va lua independenţa. Euro nu este în pericol. Dimpotrivă, pentru a salva euro, toţi trebuie să adere la zona euro şi să-şi piardă independenţa. Se va spune că putem supravieţui doar împreună. Avem nevoie de a crea un stat totalitar, de a-i aduna pe toţi în aceeaşi oală, pentru a-i subjuga” – a declarat Smirnov într-un interviu acordat marţi seara, în cadrul emisiunii “Razvoroť la postul de radio Baltkom 93,9.
Conform estimărilor sale, ar trebui să se producă patru valuri ale crizei înainte de apariţia unui guvern mondial. “Primul val a fost în 2008, al doilea este aşteptat în 2012-2013. Perioada dintre acestea este de 4-5 ani şi, apoi, durata totală a crizei al cărei scop este înfiinţarea unui guvern mondial va fi de 20 de ani”, prognozează Smirnov.
El susţine că actuala criză globală a fost generată în mod artificial cu un scop concret. “Criza este o modalitate de jaf, atunci când unul dă faliment, iar celălalt câştigă din aceasta”, explică economistul, în opinia căruia, autorii principali ai turbulenţelor financiare sunt băncile legate de Rezerva Federală a SUA.
Pe blogul său de pe resursa “Ventasbalss.ru”, expertul explică faptul că politicienii, atât europeni, cât şi americani, lucrează pentru unul şi acelaşi grup de persoane, care poate fi numit convenţional “guvernul mondial”. Totodată, el atrage atenţia că măsurile luate până în prezent pentru salvarea zonei euro nu au avut decât un caracter cosmetic şi cu efect pe termen scurt.
În luna septembrie, aminteşte el, după ce finanţistul George Soros a chemat la o reformă radicală a UE, fără să propună în acest sens nimic concret, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a propus pentru salvarea UE introducerea obligaţiunilor europene comune.
Până în prezent, fiecare stat din zona euro emite propriile obligaţiuni şi are propria sa datorie. În caz de reformă, se propune unificarea tuturor obligaţiunilor şi emiterea unor obligaţiuni unice ale zonei euro, scrie Smirnov pe blogul său.
Este vorba, potrivit lui, de crearea unui spaţiu unic al datoriei. Această idee a fost sprijinită deja, cu mult entuziasm, de Franţa, Germania şi Italia – principalele ţări din zona euro.
Liderii acestora au încercat deja să convingă parlamentele din ţările lor pentru a susţine introducerea unor obligaţiuni unice. Chiar şi Vaticanul s-a pronunţat pentru un stat unic european, mai aminteşte el.
Introducerea unor obligaţiuni unice va limita în mod semnificativ independenţa membrilor din zona euro, consideră economistul citat, indicând că statul nu va mai fi capabil să finanţeze în mod independent deficitul bugetar şi va fi obligat să contacteze Centrul /Bruxellesul/ ca să-i aloce bani. În fine, obligaţiunile unice vor impune introducerea unui buget unic al UE.
Astfel, în opinia sa, bugetele naţionale vor fi practic eliminate, iar toate veniturile fiscale vor fi transferate la Bruxelles, iar acolo se va decide cine şi cât să primească din bugetul comun.
În cele din urmă, cheltuielile participanţilor la zona euro vor fi decise la nivel central. Aşa cum încearcă să convingă adepţii introducerii obligaţiunilor unice, aceasta va permite stabilirea unei discipline fiscale pe ansamblul zonei euro, explică Smirnov.
Astfel, concluzionează el, introducerea obligaţiunilor unice facilitează crearea noului stat pe continentul european Statele Unite ale Europei, în care toate ţările membre îşi vor pierde independenţa şi vor coborî la nivelul unor autorităţi locale.
Ţările afectate profund de criză vor ajunge direct sub controlul unui comisar UE /Smirnov face aici aluzie la o iniţiativă recentă a Olandei/ şi în custodia Comisiei Europene, structura care va decide formarea bugetelor “naţionale”.
În acest caz, mai scrie expertul amintit, comisarul european va fi în măsură să intervină în guvernarea unei ţări aşa cum fac în prezent administratorii numiţi de instanţă în cazul societăţilor falimentare.
Împotriva ţărilor care se vor face vinovate, Bruxellesul va recurge la o varietate de sancţini, de la pierderea dreptului de vot în UE, până la restricţionarea accesului la fondurile europene, prognozează sumbru economistul leton. “Va fi o dictatură ceva mai drastică decât în URSS”, susţine el.
Un al doilea val al crizei, aşteptat anul viitor, va aduce UE în pragul colapsului, iar ţările europene vor fi puse în faţa alegerii – fie un stat unic, fie falimentul.
“De fapt, nu va fi nicio alegere, vor face aşa cum li se va spune”, mai crede economistul de origine rusă, care anticipează că, la sfârşitul crizei, şi SUA vor înceta să mai existe. Întreaga planetă va fi guvernată de un guvern mondial.
Dmitri Smirnov a devenit cunoscut în 2008 când a fost arestat de serviciile de securitate letone pentru “atentat la adresa sistemului financiar al ţării”, după ce anticipase o agravare a crizei economice în Letonia şi o devalorizare a monedei naţionale. Avertismentul său a fost confirmat de realitate ulterior.

Sursa: Financiarul.

2 Comentários:

Anonim spunea...

Acest articol ar fi trebuit sa nasca, intr-o societate cat de cat normala, sute de mesaje de adeziune si trecere la fapte : iesit in strada ca la NY sau Athena, reactii vehemente ale "intelectualilor neamului" (cei vizibili sau mai putin), ale blogger-ilor ce "despica firul in patru", ale prietenilor acestui blog, macar.
Dar nu, noi suntem romani adevarati, nu putem sa ne unim impotriva raului ci numai sa-l promovam prin dezbinare si ura mascate (prost) in grija fata de neam, tara si iubire de Dumnezeu.
Daca o astfel de recunoastere in presa romaneasca de specialitate nu naste nimic pe acest blog la aproape 48 de ore de la postare, ceea ce poate mai era de sperat s-a dus dracu'.
Vai mama-noastra !

Superintelectualul crestin-romanesc

Anonim spunea...

Aveti partial dreptate. Ce insa s-ar mai putea comenta.Ajungem iar , sau la lucruri arhicunoscute dar taxate drept teorie conspirationista , sau la banalizarea celor descrise. Spuneti d-voastra ceva nou pe tema aceasta, altminteri planurile de guvernare mondiala a unei anumite retele etnice dublata de alta retea "cu echer si compas" nu dateaza de azi, ieri si au fost denuntate intr-o vasta literatura (adeseori de consistenta inegala)ce se intinde pe ultima suta de ani in nenumarate limbi. Rezultatul nul. Trist dar adevarat.

Radu Greuceanu