luni, 2 mai 2011

Constantin Noica, evocat de Gabriel Liiceanu

Constantin Noica este evocat într-o înregistrare de un sfert de ceas de către dl Gabriel Liiceanu. Vă recomand această evocare pentru că, dincolo de cîteva alunecări în anecdotică şi accente critice, pe care dl Liiceanu nu şi le-a putut reprima, zugrăveşte bine personalitatea lui Noica şi mai ales sintetizează misiunea pe care acesta şi-a luat-o singur pentru o viaţă întreagă: slujirea culturii cu orice preţ. Avem de învăţat din această experienţă a lui Noica poate la fel de mult ca din rezultatele misiunii sale. 
Iată un fragment transcris, cît să vă stîrnesc interesul: "În ce-l priveşte pe Noica, dacă împrejurările nu l-ar fi ţinut în frîu, ar fi rămas foarte departe de modelul gîndirii pure, care acţionează doar în măsura în care gîndeşte. Şcoala lui de înţelepciune, la care visase încă din tinereţe, era în fond o instituţie în toată regula, care nu avea decît să-şi elaboreze metodele pentru a pune în mişcare şi a dirija destine cărturăreşti şi, prin ele, liniile de forţă ale unei întregi societăţi. Rămîne încă de văzut dacă lucrul nu i-a reuşit pînă la urmă. [...] A trăit idealul culturii cu o asemenea intensitate încît tot ce cădea în afara relaţiilor culturale rămînea pentru el în nefiinţă. În numele primatului culturii a sacrificat adesea îndatoriri omeneşti curente, reformulînd eticul în perspectiva comandamentelor culturale".

1 Comentário:

Anonim spunea...

Stimate Domnule Claudiu,
In conferinta sa despre Mircea Vulcanescu dl. Lavric a spus cateva cuvinte despre Noica (fin de cununie al lui Mircea Vulcanescu), edificatoare atat ref la personalitatea acestuia si, mai departe, la filiatia Noica-Liiceanu/Plesu. Ne-a explicat dl. Lavric foarte clar ca Noica nu a fost un tip religios, pentru el (intr-o prima faza, cel putin)neamul a reprezentat mai mult decat credinta. Se pare ca, in cea de-a doua parte a vietii, cultura a luat locul neamului. Pe vremea aceea l-au cunoscut Plesu, Liiceanu s.a. si au deprins conceptul de "rezistenta prin cultura", foarte drag ucenicilor dupa 1989 dar demontat cu finete de Herta Muller si Adam Michnik. In conferintele lor de la Ateneu. acestia au reusit sa demonstreze (pentru cine nu e orbit) ca rezistenta prin cultura e o himaera daca nu se bazeaza pe o credinta si o traire religioasa. Deci e firesc ca ucenicii lui Noica sa ii ramana recunoscatori pentru multe, asemenea noua tuturor, insa ar fi cazul sa si recunoasca deschis limitele maestrului, pe care - din pacate - si le-au impropriat.