Oana Iftime atrage atentia asupra unui pasaj sa-i zic... ciudat din Pastorala Sf. Sinod la Duminica Ortodoxiei. Ea a sesizat citeva rinduri care ne contrazic credinta. Si textul acela e semnat - probabil "in orb" - de sinodalii nostri. Sint convins ca altminteri nu le-ar fi scapat una ca asta. Dar cine o fi facut textul?
Interesant, nici un preot nu s-a sesizat (cel putin nu public) cu privire la chestiunea in discutie, desi cu totii au avut obligatia de da citire pastoralei in biserica duminica trecuta. Iata ce pot face uneori femeile (apropo de o postare de mai jos).
Oana Iftime, care califica pastorala drept hulitoare, arata: "Cu voie sau fără de voie, a unuia sau a mai multora, iconomia mântuirii, chenoza, jertfa Mântuitorului au fost batjocorite exact în perioada de post rânduită spre amintirea acut conştientă a Patimilor şi a Răstignirii:
«Pe de altă parte, în icoana Domnului Iisus ne recunoaştem pe noi înşine şi pricepem de ce Dumnezeu, după ce a zidit lumea, a încununat-o cu gândul "Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră" (Facere 1, 26). Acest plural "să facem" denotă că în acel moment Fiul, ca Logos, era împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Aşadar, dacă omul va avea chipul lui Dumnezeu, şi Hristos-Dumnezeu va avea chipul omului, iar aceasta nu doar prin materialitatea trupului primit de la Sfânta Fecioară Maria, ci şi prin prototipul creat de cuvintele lui Dumnezeu-Tatăl. Virtual, Dumnezeu-Fiul avea chipul omului încă dintru început, ceea ce înseamnă că El S-ar fi întrupat oricum în chipul omului, chiar dacă Adam nu ar fi căzut din Rai. (Pastorala Sfântului Sinod al BOR la Duminica Ortodoxiei, 16 martie 2008).»
(...) Dacă nu cădea Adam, se cheamă că ar fi stăruit în bine, având pururi harul, prin care ar fi fost nemuritor. Dar a căzut, iar Revelaţia ne vorbeşte despre Întrupare ca mijloc al mântuirii noastre din robia morţii aduse, în fire, de neascultarea lui Adam. Nu se vorbeşte nicăieri despre cum S-ar fi întrupat Fiul în absenţa căderii, ci despre cum S-a întrupat Fiul din pricina căderii, cu voia Sa care nu poate fi constrânsă, din iubire pentru oameni, spre restaurarea firii noastre."
Ma opresc aici. Cred ca e relevant. Restul textului, cu amanunte foarte interesante, il aveti pe blogul Oanei. Ii va raspunde cineva?