Se afișează postările cu eticheta banci. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta banci. Afișați toate postările

joi, 23 decembrie 2010

Deputaţii au votat încă o lege inutilă. Concluzii la "războiul creditelor"

Astăzi, Camera Deputaţilor, care este şi decizională, a votat Ordonanţa 50/ 2010, privind creditele, în forma modificată după dorinţa băncilor. Prevederile ordonanţei, din care a mai rămas un ciot, nu se aplică şi creditelor aflate în derulare, adică majorităţii covîrşitoare a creditelor (4,5 milioane de români au 8 milioane de credite).
Prin legiferarea ordonanţei în această formă, parlamentarii anulează practic prevederile ordonanţei şi redau liniştea băncilor. Principalul scop al ordonanţei era eliminarea comisionului de risc (o dobîndă mascată, căci riscul este oricum acoperit de proprietatea pusă gaj în favoarea băncii), ceea ce ar fi dus la o scădere semnificativă a ratelor. Or această prevedere nu se aplică şi creditelor în curs. Pentru cele viitoare băncile vor găsi o altă formulă de a introduce o dobîndă mascată.
Din acest punct de vedere, cred că legea votată azi este inutilă. Am pierdut şase luni de pomană, ca să ne întoarcem de unde am plecat. Legea este utilă numai pentru bănci, căci anulează ordonanţa care le-a dat atîta bătaie de cap şi atîtea palpitaţii, căci le-ar fi scăzut profiturile: n-ar mai fi cîştigat de opt ori mai mult decît în ţările civilizate, ci numai de vreo 3-4 ori.
"Războiul creditelor" a fost cîştigat definitiv de bănci (pentru că nu-mi închipui că Băsescu ar putea să nu o promulge şi nici că legea va fi declarat neconstituţională - oamenii răspund şi ei la comandamente din afară). Iată concluziile mele după acest "război". Poate că sînt truisme, dar le pun aici pe două coloane, ca să ne ajute să vedem mai bine întregul tablou al României de azi. În tot cazul, de unele dintre aceste adevăruri mulţi vor fi conştienţi abia de azi încolo.
1. Parlamentarii nu reprezintă interesele celor care i-au ales nici măcar atunci cînd asta îi poate costa. locul în Parlament. Înseamnă că democraţia nu funcţionează. "Puterea poporului" exercitată prin reprezentanţi este doar o minciună care le permite unora să ajungă la privilegii.
2. PDL suferă de schizofrenie politică. Guvernul hotărăşte una, parlamentarii votează alta. Partidul acesta se apropie cu paşi repezi de ieşirea definitivă de pe scena politică.
3. România este condusă de Comisia Europeană, de FMI şi uneori de cîte un ambasador al SUA sau chiar al Rusiei. Politicienii noştri nu sînt decît nişte slugi ale acestei "Înalte Porţi" postmoderne cu mai multe feţe. N-au nici un crez, nici o urmă de mîndrie naţională, nici un pic de demnitate, nu mai vorbesc de devoţiune pentru binele public şi cinste sufletească. Cel mai deranjant este însă că se fac preş pretinzînd că astfel urmăresc binele public. Văzîndu-i, înţelegi că la noi comunismul a învins: a creat omul nou - un monstru.
4. Băncile sînt stat în stat. Ele îşi permit ca, vreme de şase luni, să nu respecte o lege şi nu li se întîmplă nimic. A, au plătit nişte amenzi comice în comparaţie cu banii pe care atîta timp i-au încasat ilegal.
5. Toate acestea se întîmplă pentru că noi o permitem. Deputaţii au călcat azi în picioare 4,5 milioane de persoane din cele 6 milioane active. Replica ar trebui să fie simetrică: eliminarea tuturor din viaţa politică pentru totdeauna.
6. Băncile au, în sfîrşit, imaginea reală: cămătari cu ştaif, cu care nu trebuie să ai de-a face.
7. Lecţia asta ar trebui să fie ultima din ciclul celor care ne învaţă că n-avem ce aştepta de la actuala clasă politică. Trebuie să ne organizăm şi să o schimbăm.

miercuri, 15 decembrie 2010

Deputaţii vor să legifereze înşelătoria practicată de bănci

Deputatii din Comisia de Buget, Finante si Banci au aprobat, miercuri, aplicarea majoritatii prevederilor ordonantei privind creditele populatiei doar la contractele de imprumut incheiate dupa intrarea in vigoare a actului normativ, anunta Mediafax.

Deputatii Comisiei de buget-finante au aprobat aplicarea unor prevederi OUG 50 doar la creditele noi.
"Prevederile prezentei ordonante de urgenta nu se aplica contractelor in curs de derulare la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta cu exceptia dispozitiilor art. 66-69 si, in ceea ce priveste contractele de credit pe durata nedeterminata existente la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, a dispozitiilor art. 37 (1), art. 50-55, art 56 alin (2), art 57 alin (1) si (2), art. 66-69 si art. 70-71 din prezenta ordonanta de urgenta", potrivit amendamentului aprobat de deputati.
Amendamentul mai prevede ca actele aditionale incheiate si semnate in vederea asigurarii conformitatii contractelor de credit cu prevederile ordonantei de urgenta 50 isi produc efectele in conformitate cu termenii contractuali agreati intre parti.
Totodata, actele aditionale nesemnate de catre consumatori, considerate acceptate tacit potrivit articolului 95 din OUG 50, isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, "cu exceptia cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi".
Amendamentul a fost aprobat cu 15 voturi pentru, 5 impotriva si 3 abtineri. 
Sursa: Hotnews

Comentariul meu
Legiuitorul a cedat, aşadar, presiunilor exercitate de bănci şi de FMI. E bine să-i ştim şi noi pe cei care au votat chestia asta şi pe cei care o vor vota, dacă o vor vota, şi în plenul Camerei. Aşa, ca să-i putem pomeni.
Oamenii ăştia parcă nu vor altceva decît să ne confirme, iar şi iar, părerea că îi doare în cot şi de interesul cetăţenilor-alegători, şi de interesul naţional şi că singura lor grijă este să-şi umfle conturile şi burţile şi eventual să respecte ordinele venite de la Bruxelles şi Washington. Trebuie, deci, trataţi după cum merită.
De remarcat că, dacă actul normativ trece în forma asta, cei mai mulţi dintre cei care au contractat credite vor continua să plătească dobînzi mascate - ceea ce este ca şi cum ai legifera înşelătoria. [Mie mi-a recunoscut nonşalant un ofiţer de credite de la Volskbank că prin "comisionul de risc" s-a practicat o dobîndă ascunsă, clienţii fiind amăgiţi cu dobînda la vedere.]
Doar o mică parte  dintre cei care au credite au acceptat ofertele băncilor privind modificarea contractelor, oferte care, vă spun din experienţă directă, nu au respectat în nici un punct al ei legea în vigoare, adică ordonanţa pe care acum o modifică parlamentarii la 180 de grade. Totuşi, cei care s-au mulţumit cu puţin, vor beneficia de acel puţin lăsat de bănci. Dar cei care n-au acceptat oferta băncii, pe motiv că e ilegală, urmează să-şi caute dreptatea în instanţă. Sînt încă destule căi de atac.
Prin urmare, şi acest demers al autorităţilor mai mult încurcă decît ajută. Nu pot să nu mă întreb cum e posibil ca un guvern să dea o ordonanţă pe care parlamentarii aceleiaşi majorităţi guvernamentale s-o schimbe radical? Şi nu e prima dată, probabil nici ultima, cînd se întîmplă asta.
În tot cazul, părerea mea este că şi băncile care cădeau sub incidenţa acestei ordonanţe vor pierde pe termen lung. Nimeni n-o să mai vrea să aibă de-a face cu ele. Mulţi clienţi îşi vor refinanţa creditele la alte bănci. Multe dintre procesele deschise de clienţi e posibil să fie cîştigate, şi-atunci faima negativă a băncilor va creşte. De asemenea sînt şi clienţi care se vor strădui să le deschidă ochii şi altora, după ce au descoperit, graţie iniţiativei Autorităţii pentru protecţia consumatorului, că au fost înşelaţi.

miercuri, 14 ianuarie 2009

Cît crede guvernul că va dura pînă vom ieşi în stradă?

Un număr de ani, ca jurnalist, m-am ocupat de sindicate. Am scris despre greve, marşuri, mitinguri şi acţiuni în justiţie. Au fost în primul deceniu "post-revoluţionar". Liderii sindicali s-au orientat apoi către politică, fabricile s-au privatizat fraudulos, patronii au sugrumat încet, încet sindicatele. Azi, cînd se mai face cîte un miting sau se mai declară o grevă, e aproape cert o manevră politică. Se loveşte "cu manta", în cineva, dar nu caută nimeni să îndrepte o nedreptate sau să obţină un drept pentru cei mulţi.

"Societatea civilă", recte ONG-urile care îşi asumă scopuri privind apărarea şi promovarea nu ştiu căror drepturi şi libertăţi, e castrată. Sînt două categorii mari de organizaţii, unele făcute să facă bani, unele făcute degeaba. Cele din prima categorie aparţin unor băieţi deştepţi care accesează fonduri nerambursabile de la stat sau de la UE, fac din cînd în cînd puţin zgomot, ca să-şi semnaleze prezenţa şi gata. Cele din a doua categorie fie sînt constituite ca mod de aflare în treabă la români - adică numai pe hîrtie -, fie sînt marginalizate, lipsite de sprijin financiar şi deci fără vlagă. Nici unele, nici celelalte nu forţează politicul să păstreze măsura şi să-şi îndeplinească menirea.

Transferurile de oameni de la un partid la altul, tranzactionismul general, aranjamentele financiare mafiote, folosirea puterii în scopuri scandaloase ulcerează viaţa politică şi au surpat încrederea majorităţii românilor în politicieni, dar, mai grav, şi în instituţiile politice, şi în actul politic. Aşa se face că mulţi creştini pun semnul egal între politc şi satana. După umila mea părere, în mod greşit.

În acest context, absenteismul de la urne şi apatia electoratului între legislaturi sînt oarecum explicabile. Însă, guvernul acesta, în special, şi politicienii, în general, se înşală dacă îşi imaginează că aşa va fi mereu. Va veni un moment cînd li se va cere capul. Nu la figurat, ci la propriu. Şi momentul se apropie.



În loc să se joace de-a hoţii şi vardiştii, guvernanţii ar face bine să rezolve repede cîteva probleme majore pe care le naşte criza. Scenariul american ameninţă să se repete la noi.

Se anunţă valuri de concedieri. În multe companii au fost diminuate salariile. O parte dintre românii din străinătate sînt siliţi să se întoarcă în ţară din pricina recesiunii de pe acele meleaguri. Leul slăbeşte pe zi ce trece, iar creditele în valută devin de nesuportat.
Presa a anunţat că este în creştere numărul celor care au luat maşini în leasing şi le dau înapoi, căci nu mai pot plăti ratele.
Curînd vom auzi de executări silite ale unor persoane care nu-şi mai pot achita creditele pentru case.

După ce, în ultimii trei, patru ani, românii au fost încurajaţi cu oferte şi para-oferte să se îndatoreze în valută (ba, pe lîngă euro, şi în valute exotice ca francul elveţian), acum cursul valutar a luat-o razna. Iar BNR şi guvernul nu par să-l poată stăpîni. În doar patru luni, o rata lunară de 1000 de franci elveţieni, de pildă, a ajuns de la 2200 lei la aproape 3000 lei. Şi dacă evoluţia francului rămîne constant în ascensiune, peste cîteva luni băncile vor trebui să treacă la executarea a mii de debitori. Francii elveţieni sînt extrem de greu de găsit la bănci şi la casele valutare, aşa încît nu ai cum obţii un curs mai bun. M-am oprit la franc pentru că această monedă era pezentată, pînă nu demult, ca una mult mai stabilă în comparaţie cu euro. Şi era, dar nu în vreme de criză, cînd este cumpărată masiv, fiind monedă de refugiu, adică la fel de valoroasă şi de sigură ca aurul.
Foarte mulţi români au făcut credite în franci elveţieni pentru că erau net mai avantajoase decît cele în euro şi incomparabil mai bune decît cele în lei.

Dacă românii, îndatoraţi în valută în general, nu vor mai avea de unde achita ratele la împrumuturi, iar băncile vor trece la executare, va fi o mare ofertă de case pe piaţa imobiliară, ceea ce va duce la scăderea drastică a preţului lor. Numai că nimeni nu va putea cumpăra. Băncile au făcut imposibile condiţiile de creditare, dar chiar dacă le-ar relaxa, cine mai riscă să se îndatoreze? Exact aşa s-a întîmplat şi în SUA. Însă, oficialii noştri ne asigurau că la noi nu există acest risc, întrucît condiţiile de creditare au fost mult mai stricte, am avut o mare creştere economică, leul e puternic etc. etc. Se vede că au minţit.

Eu unul, deşi sînt dezamăgit de imobilitatea românului şi de lipsa lui de apetenţă pentru acţiuni civice, nu cred că va mai răbda totuşi prea mult. Dacă nu va mai avea nici loc de muncă, nici bani de la rudele de peste graniţă, şi va fi scos în stradă, pentru neplata creditelor, va căuta un responsabil.
Vrea guvernul să vadă dacă mămăliga românească mai explodează?