Veşti de dincolo şi de dincoace de Prut
Cu puţin ajutor de Sus, s-ar putea împlini previziunea lui Dan Dungaciu că, în 5 – 10 ani, cele două state româneşti se vor reunifica.
# Pe internet şi-a făcut loc timid un anunţ despre înfiinţarea unui nou partid politic, intitulat Mişcarea pentru Libertate (cu iniţialele ML, ca ale mişcării legionare, vezi bine). Iniţiatorii săi sînt cei care s-au constituit într-o Coaliţie împotriva “dictaturii biometrice” (radicali populişti care se dau de dreapta, yoghini, victime ale mineriadelor, militanţi creştini – într-o combinaţie deconcentrantă). Lucrurile se leagă. Nişte băieţi (vorba vine, că-s cam tomnatici) îşi fac campanie de imagine de vreo opt, nouă luni încoace, ca “luptători contra cipurilor”; aceiaşi băieţi, cu legături în vechea Securitate şi în noile servicii secrete (dar şi în... masonerie), duc, cam tot de atîta timp, o campanie furibundă împotriva tuturor persoanelor sau grupurilor de dreapta care ar putea coagula, cu scopul evident de a elimina o eventuală concurenţă; băieţii cu pricina au confiscat cîteva teme de discuţie importante şi au căpătat credit de la unii foşti deţinuţi politici; băieţii aceştia, după ce l-au sprijinit ani în şir, îl atacă acum pe Traian Băsescu şi susţin candidatura la preşedinţie a profesorului Ion Coja [Care a spus, într-o predică la Mănăstirea Petru Vodă, îmbrăcat în stihar, că, după 1964, partidul comunist nu a mai avut o politică criminală, ci a fost unul bun, românesc, “subordonat intereselor naţionale”, şi că Nicolae Ceauşescu a fost ucis pentru patriotismul său – de această moarte, sugerează profesorul, este nemulţumită Însăşi Maica Domnului! Toate astea la Petru Vodă, unde este îngropat părintele Calciu, cel care a făcut puşcărie în timpul lui Ceauşescu pentru că s-a opus dărîmării bisericilor din Bucureşti! “Interesul naţional” era să fie dărîmate bisericile, să fie urmăriţi şi terorizaţi foştii deţinuţi politic şi să fie închişi reacţionari ca Pr. Gheorghe Calciu sau Paul Goma?]. Şi iată că aceşti băieţi fac acum un partid. Cum am spus de la începutul scandalului, miza este una politică. Oamenii aveau nevoie de o platformă, de pe care să se lanseze şi şi-au construit-o folosind dezbaterile despre introducerea documentelor de identitate electronice, vaccinul Gardasil sau Memorialul Aiud pentru propagandă. Sigur că lor li s-au alăturat oameni de bună credinţă, dar inocenţi în raport cu astfel de manevre politicianiste, care i-au girat şi ajutat. Aceşti oameni ar trebui să-şi dea seama acum că au fost (şi încă mai sînt) folosiţi.
În tot cazul, risc un pronostic: această nouă Mişcare va avea aceeaşi soartă cu a Mişcării Conservatoare – înfiinţată acum cîţiva ani şi de care probabil n-aţi auzit. Motivele sînt multe, dar despre ele poate altădată.





