Steinhardt. Două decenii de la trecere

Se împlinesc 20 de ani de cînd părintele Nicolae de la Rohia, Nicu Steinhardt, s-a născut în Cer. Este unul dintre oamenii vechi printre ai căror prieteni mi-ar fi plăcut să mă învrednicesc a mă număra.
După cum mărturisesc cei care i-au fost apropiaţi, prezenţa sa te înnobila. Spiritual.
Mă plec în faţa memoriei sale cu textul de mai jos, apărut în numărul pe martie a.c. al revistei ROST.

Boieria întru Hristos

În ochii multora trec drept un fanatic din punct de vedere religios. Poate pentru că lumea de azi nu mai ştie să spună da cînd e da şi nu când e nu. Poate şi pentru că încă doar aspir la o boierie întru Hristos. O boierie pe care o consider proprie firii mele, dar care se lasă greu descoperită, precum frumuseţea dintr-o piatră sub dalta sculptorului. Cred că boieria întru Hristos nu este altceva decît ortodoxia trăită firesc. Este calea împărătească (1).

Claudiu Târziu

Părintele Nicolae de la Rohia (N. Steinhardt), adresîndu-se călugărilor, arată că monahismul este boierie. Eu unul cred, şi asta se înţelege pînă la urmă şi de la Steinhardt, că boierie este trăirea ortodoxiei, indiferent că eşti mirean sau călugăr.

Scrie N. Steinhardt, cel pe care nu întâmplător ni l-am luat model la ROST, dedicîndu-i numărul 1 al revistei: „Să nu uităm că sîntem slujitorii, «prietenii» unui mare Senior, unui Cavaler care ne-a lăsat drept moştenire discreţia (cînd postim, cînd ne rugăm, cînd facem milostenie), iertarea, puterea de a uita răul ce ni s-a făcut, nobila putere de a ne ruga pentru cei ce ne urăsc, dărnicia, sila de contabilitate şi socoteli, de grija pentru bănuţi şi părăluţe, care, cînd Iuda şi apostolii toţi au strigat că risipeşte bunătate de mir în valoare de 300 de dinari, i-a dojenit şi învăţat a deosebi risipa de jertfă, care lui Iuda i s-a adresat cu apelativul «prietene», care nu a tremurat şi nu a bolborosit vorbe de scuză în faţa sinedriului ori a dregătorului, care mereu a dăruit şi a răsplătit boiereşte, clătinat şi îndesat, har peste har, însutit, înmiit, a înmulţit pîinile, peştii şi vinul, a binecuvîntat şi a iubit belşugul. [...] Călugărul, desigur, e şi el boier în felul său, căftănit ca atare prin dragostea şi harul lui Hristos” (2). Şi în altă parte: “Recunoscător peste orice posibilitate de exprimare în slabele şi banalele noastre vorbe omeneşti îţi sînt Hristoase al meu, şi pentru a fi dobîndit calitatea de «prieten» al Tău, pentru a fi fost, altfel spus, înnobilat, căftănit prin credinţă şi apa Botezului Duhului Sfînt” (3).

Tot Steindardt arată că Hristos a fost un aristocrat desăvîrşit în înţelesul etimologic al termenului (4).

Aşadar, dacă vrem să-I urmăm Domnului, se cade să ne ducem crucea cu aceeaşi nobleţe ca El.

A fi boier întru Hristos înseamnă să fii stăpîn. Dar nu peste alţii, ci pe tine însuţi. Această putere, care se menţine printr-un exerciţiu permanent, te face liber, onest, cumpătat, senin, generos, discret fără a fi şters, smerit fără a fi umil, cu gust pentru nuanţe, curajos – e una dintre principalele virtuţi ale creştinului –, mărturisitor – dar nu isteric, ci demn şi responsabil –, cu simţul umorului, menţinînd o sanitară distanţă faţă de prostul agresiv, oripilat de vecinătatea fundamentalismului fanatic – care este străin de ortodoxie dar îi agită nervos steagul, ca pe al unui partid politic –, să nu răspunzi la infamie cu infamie, să nu te răzvrăteşti contra ierarhiei Bisericii, dar nici să nu te demobilizeze sau smintească porunca ascultării; plin de dragoste faţă de aproapele, deschis faţă de noutatea folositoare. Boieria întru Hristos îţi dă forţa de a-ţi recunoaşte greşelile şi de a cere iertare, de a nu te lăsa doborît de ocări, nici sedus de laude (ca unul care ştii că toate sînt îngăduite de Dumnezeu cu un rost, şi că nimic din ceea ce faci bine nu ai putea fără El) şi de a fi jertfelnic.

Nu în ultimul rînd, a fi boier întru Hristos înseamnă a înţelege ce ne-a cerut Mîntuitorul. Steinhard, citind o oarecare pildă (5), ne spune ce i s-a descoperit: Hristos nu ne cere să dăm din ceea ce avem, că asta n-ar fi mare scofală, ci ne cere imposibilul, să dăm din ce nu avem. „Dăruind altuia ce nu ai – credinţă, lumină, încredere, nădejde – le vei dobîndi şi tu”.

A fi boier întru Hristos nu înseamnă să-ţi etalezi bogăţia, să fii asupritor, dispreţuitor, să-ţi exerciţi autoritatea discreţionar, să te făleşti cu poziţia ta socială sau cu ştiinţa ta de carte, aşa cum o fac “prinţii” Bisericii – acei ierarhi care nu şi-au înţeles menirea şi nu-s decît nişte bieţi ciocoi; modelul lor este luat şi de o parte din preoţimea negalonată.

De asemenea, dacă eşti boier întru Hristos, îţi repugnă „gherilele ortodoxe” şi tendinţa de a înlocui credinţa cea adevărată cu un set de superstiţii şi erezii. Nu poţi crede în ideea de revoluţie în Biserică, la fel cum respingi şi ideea de aggiornamento sau pe aceea de sincretism (botezată viclean „ecumenism”).

Pe de altă parte, boieria întru Hristos nu exclude defel o atitudine aspră atunci cînd se impune şi un discurs dur în adevăr. Nu te opreşte să îţi spui opinia cu glas tare, să mustri cînd e cazul, să îndrepţi cînd te simţi în stare, să sfătuieşti cînd ţi se cere.

De aceea, îmi doresc ca românii ortodocşi să înveţe a trăi într-o relaţie aristocratică unii cu alţii şi în raport cu Hristos Însuşi (oricît vi s-ar părea de îndrăzneţ).

Desigur, boieria întru Hristos are şi riscuri: ţi-i pui împotrivă chiar şi pe cei pe care îi consideri cu tine în aceeaşi barcă, pe “căldicei”, şi pe „talibani”. Şi unii, şi ceilalţi te vor în tabăra lor, pe când tu te încăpăţînezi să rămîi în “tabăra” lui Hristos.

1. “Precum zic Părinţii, extremele de-a stânga şi de-a dreapta sînt la fel de rău-pricinuitoare… [Trebuie] să umblăm pe calea împărătească, stînd deoparte de aceste extreme. (Sf. Ioan Casian, Cuvântarea a II-a)

2. N. Steindart, Dăruind vei dobîndi, Ed. Mănăstirii Rohia, 2006, p.p. 364-365.

3. N. Steindart, Dăruind vei dobîndi, Ed. Mănăstirii Rohia, 2006, p.11.

4. Din gr. aristokratia: aristos – nobil, kratos – putere.

5. N. Steindart, Dăruind vei dobîndi, Ed. Mănăstirii Rohia, 2006, p.p. 197 - 200.

În memoria unui episcop martir: Grigorie Leu

Numărul 73 (martie 2009) al revistei ROST îi este închinat episcopului ortodox Grigorie Leu, cel care a fost martirizat de comunişti, în urmă cu 60 de ani, pentru că s-a opus anexării Bisericii de un regim ateu şi criminal.

De asemenea, ROST continuă în această ediţie dezbaterea cu privire la introducerea documentele de identitate electronice. Între altele, sînt redate demersurile Forului Ortodox Român, referitoare la această problemă, pe lîngă Sinodul BOR, Ministerul de Interne şi Curtea de Apel Bucureşti.

Revista ROST poate fi procurată în sistem de abonament de la redacţie (vedeţi secţiunea Abonamente din pagina revistei) sau în Bucureşti de la librăriile “Vasiliada” şi “Sophia”; în Braşov de la librăria “Okian”; în Constanţa de la librăria “Brâncovenească” şi de la Prăvălia Predania; în Suceava de la librăria “Sf. Voievod Ştefan cel Mare”; în Iaşi de la librăriile Sedcom Libris; în Cluj de la librăriile Arhiepiscopiei Ortodoxe, în Arad de la Libraria "Logos", în Timişoara de la Libraria “Sf. Siluan”, în Galaţi de la librăria "Lumina".

Pentru difuzare, puteţi apela direct la redacţia ROST sau la depozitul de carte Supergraph
Bucureşti, str. Ion Minulescu nr. 36, 031216, sector 3, tel: 021-320.61.19, fax: 021-319.10.84.

RĂZVAN CODRESCU: GHID PASCAL

A apărut, cu binecuvîntarea şi cuvîntul înainte al P. S. Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului, Ghidul pascal alcătuit de Răzvan Codrescu şi co-editat de Editura Christiana (Bucureşti) şi Editura Sf. Siluan (Mînăstirea Nera). Volumul, legat şi bogat ilustrat, are 190 de pagini şi 8 planşe color. Preţul unui exemplar este de 25 RON. Cartea poate fi procurată mai ales de la Librăria Sophía (Bucureşti, str. Bibescu Vodă 19, vizavi de Facultatea de Teologie) sau prin Societatea de Difuzare „Supergraph” (str. Ion Minulescu 36, sector 3, Bucureşti, cod 031216; tel.: 021/3206119, fax: 021/3191084, e‑mail: editura@sophia.ro).


CUPRINSUL GHIDULUI

Cuvînt înainte

Paştele la creştini şi la evrei
Sfîntul şi Marele Post
Îndrumar pentru Săptămîna Mare
Via Dolorosa sau Drumul Crucii
Cele 7 rostiri de pe Cruce
Viaţa întru înviere
Înţelesul numelor Celui Înviat
Duminica Tomii sau „Paştele cel mic”
Icoane pascale
Tradiţii populare legate de ciclul pascal

Addenda

Cele 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului
Prohodul Domnului [revizuit şi necenzurat]
Învierea Domnului în Sfintele Evanghelii
Evanghelia Învierii (Ioan 1, 1-7) [în greacă, latină şi română]

CUVÎNT ÎNAINTE

Învăţătura despre Învierea Domnului nostru Iisus Hristos se află în centrul credinţei creştine: “Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră”, spune Sfîntul Apostol Pavel (I Corinteni 15, 17).

Cuvîntul Paşti, Pasca este de provenienţă ebraică, însemnând trecere. La Paşti, evreii îşi aminteau cu sărbătorire de trecerea prin Marea Roşie spre libertatea din Pămîntul Făgăduinţei (Canaan). Noi, creştinii, serbăm Paştile în amintirea răscumpărării neamului omenesc prin Patimile, Moartea şi Învierea lui Hristos, Mielul nevinovat şi preacurat, Care a luat păcatele lumii, în amintirea mîntuirii noastre din robia diavolului şi a păcatului. Paştile sînt cea mai veche sărbătoare creştină. Ele au început a fi serbate imediat după Învierea lui Hristos, fiind prăznuite de Apostoli, care au îndemnat pe credincioşi să le serbeze şi ei. Sfîntul Apostol Pavel, adresîndu-se creştinilor din Corint, spunea: “Drept aceea, să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni 5, 8).

Însemnătatea teologică a Sfintelor Paşti este mare. Prin Întruparea Sa, Hristos Şi-a asumat întreaga umanitate, pe care a restaurat-o prin a Sa Înviere. Învierii Lui îi premerg Răstignirea şi Patimile, urmate de Moartea pe Cruce. În lumina Învierii, Patimile, Răstignirea şi Moartea lui Iisus sînt şi rămîn cu valoare de jertfă ispăşitoare pentru mîntuirea oamenilor. Aceasta o înţeleg, o cugetă şi o trăiesc credincioşii mai cu seamă la Paşti, cînd sînt chemaţi să cinstească nu numai Învierea Domnului, ci şi Pătimirile Lui care au dus la Înviere. În acest înţeles, se spune la Paşti de trei ori: “Învierea lui Hristos văzînd, să ne închinăm Sfîntului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi Sfîntă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos; că iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvîntînd pe Domnul, lăudăm Învierea Lui; că răstignire răbdînd pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat”.

Slujba de la Paşti ne stă mărturie şi despre faptul că Învierea lui Hristos nu are importanţă numai pentru El, ci ea e de mare însemnătate şi pentru noi toţi, fiind şi o garanţie pentru învierea noastră. Hristos a înviat pentru ca şi noi să înviem împreună cu El. De altfel, toate evenimentele legate de Învierea Domnului Hristos, Învierea însăşi şi toate roadele ei, au urmări binefăcătoare pentru credincioşi.

La români, Sărbătoarea Paştilor, pe lîngă însemnătatea ei teologică, are şi multe aspecte ce ţin de ancestralul popular.

Domnul Răzvan Codrescu, cunoscut nouă tuturor prin promovarea neobosită a valorilor creştine în societatea românească de astăzi, prin lucrarea de faţă – Ghid pascal, adună, lămureşte şi împacă dezvoltarea teologică pascală cu tradiţiile născute în viaţa poporului român. Tradiţiile păstrate de oameni peste vremuri nu sunt antagonice credinţei, ci complementare ei.
Binecuvîntăm apariţia acestui ghid, care va desluşi bine-voitorilor în cele ale credinţei importanţa teologică şi semnificaţiile marii sărbători a creştinătăţii, Învierea Domnului.
La această sărbătoare şi în toată vremea, cu toţii sîntem datori să ne alăturăm cîntării Bisericii şi să rostim cu mare glas: “Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

† Lucian,
Episcopul Caransebeşului

Reportajul n-a murit...

Reportajul şi investigaţia sînt genuri de presă pretenţioase. Nu pot fi făcute de oricine. E probabil să-ţi însuşeşti anumite tehnici, să capeţi niscaiva dexterităţi, dar fără talent şi nas de reporter nu vei face performanţă în reportaj sau investigaţie. În plus, documentarea costă scump - şi sînt tot mai puţine redacţii care-şi permit să finanţeze reportajul şi investigaţia -, durează mult, iar rezultatul lor deranjează deseori diferite cercuri de interese.

Însă, reportajul şi investigaţia, alături de interviu (făcut de reporteri adevăraţi, nu de suporturi de reportofon) şi analiză, constituie coloana vertebrală a oricărui produs media. Bun, dăm ştiri, relatări, cronici, glumiţe, cancanuri, dar trebuie să avem şi ceva consistent, de care să ne amintim şi mîine.

Reportajul şi investigaţia n-au murit încă la noi, dar nici mult nu mai au. Iată de ce îmi ridic pălăria în faţa instituţiilor media care finanţează şi promovează aceste genuri.

Formula As rămîne una dintre puţinele publicaţii româneşti unde reportajul este rege. Această revistă a publicat mereu reportaj de cea mai bună calitate.
Vă dau o mostră recentă: un reportaj emoţionant despre românii din Italia, semnat de Dia Radu.

Şi, după lacrimi, un zîmbet amar, cu Viorel Ilişoi prin cartierele bucureştene asaltate de cîinii vagabonzi. Viorel face de ceva vreme un alt fel de reportaj, care i-a adus şi un nou premiu.

Ce credeţi?

Urmăriţi fragmentul de interviu cu Aaron Russo, de mai jos. Aş vrea să va cunosc opinia. Fără să fii adeptul teoriei conspiraţiei, nu se poate să nu te pună pe gînduri.

Aseară, la Iaşi, s-a petrecut o minune cu moaştele unor sfinţi ai închisorilor

- La 12 ani de la trecerea la Domnul a lui Virgil Maxim -

Joi, 19 martie 2009, ora 22.00, la Teatrul Luceafărul din Iaşi a avut loc conferinţa „Noul Babel european şi prigoana împotriva creştinilor”, susţinută de ieroschimonahul Hrisostom Manolescu şi scriitorul Danion Vasile. Sala – de 500 de locuri – a fost arhiplină, mulţi stând în picioare. S-a vorbit despre direcţiile în care Uniunea Europeană prigoneşte credinţa ortodoxă (cerând intrarea femeilor în Sfântul Munte Athos, scoaterea orelor de religie din şcoli, promovarea ecumenismului prin controversata Chartă ecumenică, adoptarea legislaţiei privitoare la drepturile homosexualilor, dezincriminarea incestului, introducerea actelor biometrice cu microcip). Spre sfârşitul conferinţei s-a făcut referire la cinstirea mărturisitorilor ortodocşi anticomunişti, modele de rezistenţă creştină pentru vremurile noastre.

După conferinţă, credincioşii s-au putut închina la moaştele unor mărturisitori ortodocşi din temniţa Aiudului, aflate într-o răcliţă adusă de Danion Vasile (au putut săruta o parte din craniul unui mărturisitor, dăruită de părintele Justin Pârvu. Sub această părticică se află şi părticele din moaştele altor patru mărturisitori, trei dintre acestea fiind primite de la Aiud de părintele Serafim de la Mănăstirea Căşiel).

La 10-15 minute după ce mulţimea de credincioşi a început să se închine la sfintele moaşte, s-a întâmplat o minune: părintele Hrisostom, care ţinea răcliţa în mână, a observat următoarele: „Înclinând puţin răcliţa, am simţit un lichid uleios curgându-mi pe degete. Concomitent am simţit o puternică mireasmă, ca mai apoi, privind la osemintele din răcliţă, să constatat că deasupra moaştelor se afla o impresionantă cantitate de mir, circa două trei linguriţe. Surprins peste fire, le-am arătat credincioşilor racla cu mir. Unii dintre cei care sărutaseră deja moaştele s-au întors uimiţi, mărturisind că, cu puţin timp înainte, în raclă sfintele moaşte se aflau uscate. Pe dată creştinii s-au strâns în jurul răcliţei, din care se vedea cum izvorăşte mirul. Mulţi dintre cei de faţă au fotografiat sau filmat racla cu mirul.”

Ca semn de mulţumire pentru milostivirea arătată de Dumnezeu prin sfinţii Săi, poporul a cerut să se facă o rugăciune către sfinţii închisorilor. Părintele Hrisostom a citit Acatistul Noului Mărturisitor Valeriu Gafencu şi Rugăciunea de proslăvire a noilor mărturisitori. În timp ce creştinii se rugau, din raclă, o dată cu înmulţirea mirului s-au răspândit valuri de mireasmă, fapt simţit de mulţi dintre cei de faţă, fără a se fi consultat între ei. Anunţăm pe cei sceptici că mirosul emanat de mirul osemintelor întrecea ca intensitate şi ca obişnuitul miros al mirului de la pangare. Danion Vasile a spus: „Mi se pare că e mai mir decât mirul obişnuit, mirosul era de mir dar şi de altceva, mai profund…” „E chiar greu de spus cum era mirosul, era nepământesc. Nimic n-ar fi de ajuns pentru a descrie mirosul, e greu de exprimat în cuvinte. Mireasma era îmbătătoare”, a spus o credincioasă.

Câteva zeci de credincioşi, rămaşi până după ora 23.00, când s-a terminat citirea acatistului, au ţinut să întărească prin semnătură – pe liste făcute ad-hoc – cele petrecute. La sfârşit au venit să se închine la această slăvită minune doi părinţi cunoscuţi ai vremii noastre – ieroschimonahul Ioan de la Rarău şi părintele Mihail Popescu de la Piatra Neamţ, împreună cu un grup de credincioşi veniţi de la altă conferinţă. Ei au fost impresionaţi de cele întâmplate, închinându-se cu multă evlavie.

Credem că această minune vine în sprijinul canonizării sfinţilor din închisori şi al rezistenţei împotriva apostaziei şi desfrâului promovat de Uniunea Europeană, dovedindu-se un argument care spulberă îndoielile privitoare la sfinţenia mărturisitorilor secolului XX.

Se cuvine ca poporul drept-slăvitor, în frunte cu întâi-stătătorii Bisericii, să ia aminte la acest semn dumnezeiesc, sporind evlavia faţă de mărturisitorii ultimei prigoane”.

„Maxim intuia perfect starea de lucru. De altfel, mulţi o intuiau, dar el o şi prezenta cu toate virgulele, cu tot înţelesul ei. Despre el a spus cineva, de mare competenţă, că e singurul care ar putea fi patriarhul ţării. Eu, care l-am cunoscut de tânăr, am încuviinţat.” Părintele Arsenie Papacioc (mărturie din volumul îngrijit de monahul Moise: Sfântul închisorilor - mărturii despre Valeriu Gafencu).

Câteva secvenţe, nu foarte clare, pot fi vizionate pe http://moldovamare.wordpress.com/ sau descărcate de pe http://s4.transfer.ro/storage/transfer_ro-738e3c0595.zip . În zilele care vin vom posta materiale de claritate mai mare.

Alecsandra Corbu


- preluat de pe blogul lui Danion Vasile -

Antihriştii şi unii ierarhi ai BOR îi combat cot la cot pe ortodocşi

De cîteva luni, lumea noastră ortodoxă este frămîntată de problema paşapoartelor electronice. Cu mai multă sau mai puţină abilitate, o serie de organizaţii neguvernamentale, profesori universitari, specialişti în IT, cercetători străini, jurnalişti, scriitori, preoţi profesori şi monahi au adus numeroase argumente pentru respingerea acestor acte de identificare prin care statul încalcă drepturile civile şi lezează sensibilitatea religioasă a cetăţenilor săi. De încălcarea drepturilor civile este preocupat pînă şi Parlamentul European, care are în lucru un proiect de recomandare referitor şi la utilizarea tehnologiei RFID - utilizată pentru paşapoartele electronice.

În arhiva acestui blog se găsesc mai multe articole care, pe de o parte, arată modul în care s-a desfăşurat dezbaterea publică - din care nu lipsesc protestele de stradă şi strîngerea de semnături de la creştini pentru oprirea introducerii paşapoartelor electronice -, iar, pe de alta, prezintă sintetic argumentele pentru care orice om raţional, care ţine la libertatea şi la viaţa sa privată, trebuie să refuze aceste paşapoarte (ca şi cărţile de identitate ce vor intra în uz din anul 2011), indiferent dacă este sau nu credincios.

Însă, internetul este plin de site-uri şi bloguri care furnizează poate mai multe argumente, cu exemple din ţările unde deja astfel de documente există. Nici un blog sau site ortodox nu a rămas insensibil la această problemă. Mai mult, sînt foarte multe site-uri sau bloguri ale unor oameni indiferenţi religios sau atei care au sesizat pericolul şi îşi manifestă opoziţia. Deci, aceste paşapoarte nu constituie o problemă a "habotnicilor ortodocşi".

Pentru oamenii oneşti, care au citit argumentele noastre, este limpede că opoziţia faţă de paşapoartele electronice este o opoziţie faţă de instaurarea unui stat de tip poliţienesc, în care cetăţenii sînt trataţi ca potenţiali infractori. Că în asta există şi o puternică încărcătură teologică, iarăşi e limpede. Şi nu pentru că în paşaport ar fi numărul 666, ci pentru că libertatea este un dar de la Dumnezeu (El ne lasă să alegem întotdeauna), iar cine vrea să răpească libertatea cuiva face lucrarea diavolului.

Cu toate acestea, văd zilnic tot felul de jurnalişti lipsiţi de orice brumă de cultură (nu mai vorbesc de cea teologică) şi de orice umbră de talent, care fac băşcălie de "habotnicii ortodocşi" preocupaţi de paşapoartele electronice. Ei ar pune pariu că noi habar nu avem "ce inseamna acel cip, ce fel de date sunt trecute acolo si mai ales ca nici macar nu sunt constienti de faptul ca acel pasaport reprezinta un act optional, nu obligatoriu. Iar din cate am citit intr-o noua scrisoare a unui «duhovnic al neamului», nu au priceput nici macar ca legea le permite sa isi scoata si pasaport fara cip, numai ca acesta nu va fi unul permanent, ci provizoriu… adica va avea o valabilitate de sase luni. Cel mai haios este insa argumentul cu 666. Unde e numarul ala, nu stiu… Toti striga impotriva lui, dar nimeni nu a spus clar unde apare. Dupa cum au lasat-o mai moale si cu argumentele legate de faptul ca Romania ar fi primul stat din Europa care sa adopte pasaportul satanic, dandu-si seama ca e exact pe dos." Nu pun link către necăjitul acesta, pentru că tocmai asta vrea - în zbaterea sa penibilă după trafic, atacă aproape zilnic Ortodoxia. Şi oricum am dat citatul doar ca mostră de manipulare ordinară. Pentru că, totuşi, cunoscînd personajul, n-aş vrea să cred că e de-a dreptul prost.

Prin manevra sa, colegul ăsta de breaslă - breaslă care s-a umplut de neaveniţi şi de impostori siniştri - încearcă să trimită dezbaterea în derizoriu. Ştie bine că argumentaţia nu s-a redus la numărul fiarei. De asemenea, este imposibil să nu fi citit - dacă tot îl interesează subiectul - inclusiv despre intervenţiile FOR pe lîngă autorităţi, din care reiese clar că ştim ce este cipul şi cam ce conţine (parte din informaţiile sînt ţinute secrete). Mai mult, am explicat de ce nu admitem "soluţia" paşaportului temporar - care se dovedeşte a fi şi foarte greu de obţinut, în litera şi spiritul legii, dacă onorabilul ar avea curiozitatea să citească legea -, în pofida susţinerii sale inclusiv de Patriarhie. Am spus şi că argumentul Ministerului de Interne precum că paşaportul e opţional este un sofism: dacă vreau să călătoresc în afara UE îmi trebuie paşaport, iar dacă mi se refuză unul simplu mi se îngrădeşte dreptul la libera circulaţie.

În paranteză mai remarc că statul român încearcă să împrumute 18 - 20 de miliarde de euro ca să nu dea faliment, în condiţiile în care avem deja o datorie externă de 9 miliarde de euro, dar îi trebuie tichie de mărgăritar - paşapoarte electronice, pentru care se mai cheltuie alte miliarde de euro. Asta în plină criză şi în condiţiile în care România este printre primele state, alături de Germania şi Marea Britanie, în care se introduc paşapoartele electronice cu cip care includ date biometrice.

Surpriza vine însă de la acea parte a societăţii civile care şi-ar implanta şi mîine un cip în cap, pe motiv că n-are ce ascunde, ci de la ierarhia noastră bisericească. Şi aici avem o problemă majoră.

Patriarhia a răspuns tulburării din Biserică printr-un comunicat de presă care a stîrnit protestele laicatului organizat, cu atît mai mult cu cît hotărîrea Sf. Sinod pe care o anunţa astfel este în răspăr cu hotărîrile celorlalte Biserici ortodoxe autocefale date în cazuri similare şi cu hotărîrea Sinodului Mitropolitan de la Cluj, pronunţată cu o săptămînă mai înainte.

Acelaşi laicat, prin FOR, a cerut explicaţii Patriarhiei, care tace şi azi. S-a putut ca un post de televiziune comercial, ca B1Tv, să organizeze un şir de emisiuni pe acest subiect, dar Trinitas TV şi restul trustului de presă al Bisericii, pe care, vrînd-nevrînd, îl sponsorizăm cu toţii, n-a catadicsit să facă măcar o discuţie, în care să le permită şi "habotnicilor" să-şi expună punctul de vedere. Desigur, nu i-a dat voie "Stăpînul" - ce odios sună!

Însă, este băgat la înaintare PS Calinic al Argeşului, ca pe vremea comunismului, cînd unii ierarhi erau folosiţi să convingă lumea de binefacerile regimului, în timp ce alţi ierarhi erau scoşi din scaun şi/sau ucişi.

În "Evenimentul Zilei" de azi, PS Calinic are un hectar de ziar la dispoziţie să conteste toate argumentele noastre. Şi o face ca un purtător de cuvînt al Miliţiei. Să fiu iertat pentru că nu-mi pot stăpîni idignarea în plin post, dar acest episcop fie a scris după dictare, fie a semnat un text fabricat de Ministerul de Interne, fie ignoră în chip jignitor, voind să transforme negrul în alb, toate demonstraţiile făcute pînă acum de opozanţii documentelor de identiate electronice.

PS Calinic citează abundent din documentele autorităţilor de stat şi nu face decît o referire duhovnicească, manipulatorie în context, prin care sugerează că noile sisteme de identificare a persoanelor sînt de la Dumnezeu.
Argumentele Preasinfiţiei Sale sînt:

- paşapoartele acestea încearcă să combată imigraţia ilegală şi criminalitatea organizată (minciună sfruntată, căci s-a demonstrat: aceste documente nu numai că pot fi falsificate, dar informaţiile din ele pot fi citite de la distanţă, ceea ce uşurează munca infractorilor),
- paşaportul electronic cu date biometrice dă acces posesorului, fără viză, pe teritoriul SUA (chestiune tratată lămuritor de prof. Radu Carp într-un material postat pe Hotnews),
- UE obligă România să introducă acest tip de paşaport (România o fi stat suveran? Polonia este, a dovedit-o, spulberînd la Curtea Europeană de Justiţie raportul cu caracter obligatoriu al UE),
- nimeni nu este obligat să solicite paşaportul (tare sînt curios cum vor reacţiona ierarhii noştri cînd ni se vor impune şi cărţile de identitate electronice cu cip),
- cine nu vrea paşaport electronic îşi poate lua unul simplu, temporar (am mai demontat minciuna asta),
- în UE se poate circula cu cartea de identitate (corect, şi-atunci de ce ne obligă UE să ne facem paşapoarte electronice?),
- dacă vrem să rămînem în UE trebuie să fim democraţi, iar "democraţia presupune automat şi educaţie" (ce-are patriarhia cu democraţia?),
- mai primejdios decît cipul din paşapoarte este telefonul mobil (o fi, n-o fi, dar un pericol nu-l exclude pe celălalt).

Văzînd aceste "argumente" ale episcopului de Argeş, te întrebi dacă nu cumva are jumătate de normă la Guvern - cîte două ceasuri la Ministerul de Interne şi două la Externe, zilnic.

Sîntem în Postul Mare şi regret nespus că trebuie să dau glas unei bănuieli asupra unui ierarh al Bisericii din care fac parte, dar e de datoria mea de creştin-ortodox pînă la urmă. Aş vrea să nu cred că PS Calinic s-a pretat la această manipulare ca urmare a faptului că i se judecă în instanţă dosarul de turnător la Securitate.