Se afișează postările cu eticheta religia in scoala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta religia in scoala. Afișați toate postările

miercuri, 17 iunie 2015

În apărarea Familiei şi a Constituţiei. Din nou

Coaliţia pentru Familie şi Constituţie, alcătuită din peste 80 de organizaţii neguvernamentale, a difuzat astăzi o scrisoare deschisă către ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, în care îşi manifestă susţinerea pentru o politică a ministerului "în sprijinul valorilor educației și familiei, pentru protejarea dreptului copiilor la o educație sănătoasă". De asemenea, Coaliţia apreciază măsurile luate de ministrul Câmpeanu în acest sens, precum şi activitatea unuia dintre consilierii săi, Romeo Moşoiu, căruia un grup de asociaţii civice i-a cerut demisia, în urmă cu cîteva zile, sub motivul unui pretins conflict de interese în care s-ar afla acesta. 

Romeo Moşoiu a fost vicepreşedinte al Asociaţiei "Părinţi pentru Ora de Religie", iar această organizaţie a semnat, alături de altele, o scrisoare deschisă împotriva educaţiei ideologice în şcoli. Cei care îi vor capul lui Moşoiu afirmă că funcţia lui de consilier al ministrului Educaţiei intră în conflict de interese cu calitatea sa de lider al APOR. O afirmaţie care nu se bazează pe nici un text de lege. Legea nu interzice unui consilier ministerial să facă parte dintr-o organizaţie neguvernamentală. Legea nu interzice nici ca un consilier ministerial să-şi exprime public propriile opinii. Dimpotrivă, Constituţia ne garantează tuturor libertatea de expresie - o libertate pe care una dintre entităţile semnatare ale cererii de demitere a lui Moşoiu, ActiveWatch, susţine că o apără (şi încă pe bani buni, din surse publice, locale şi europene).
Între contestatarii lui Moşoiu se mai află, alături de vreo cîteva nume de ONG-uri inexistente din punct de vedere juridic, şi mai vechile noastre cunoştinţe: Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR), Asociația Umanistă Română, Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS), Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE), Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice (ECPI). Toate acestea şi-au făcut un nume de organizaţii de extracţie neomarxistă, care luptă de ani buni contra temeliilor creştine ale societăţii româneşti (să ne amintim de acţiunile lor privind prezenţa icoanelor în şcoli şi predarea religiei în şcoli - unde tocmai au mai încasat o înfrîngere zdrobitoare -, de sprijinul pe care îl acordă propagandei homosexualităţii, inclusiv în şcoli, de promovarea pe care o face educaţiei sexuale după norme distrugătoare...).
În fapt, cei care solicită demiterea lui Romeo Moşoiu au găsit în asta modul de a deturna discuţia de la fondul problemelor ridicate în scrisoarea semnată şi de APOR. Lor nu le convine ca românii să afle, iar politicienii să conştinetizeze şi să ia măsurile cuvenite faţă de otrava conţinută în programe de tipul "Sexul vs barza", gîndite şi băgate autorităţilor pe gît de ActiveWatch & Co.
Redau în continuare scrisoarea de azi a Coaliţiei pentru Familie şi Constituţie. (C.T.)

Domnule Ministru Sorin Câmpeanu


Asociațiile semnatare,  în calitate de membri ai Coaliției pentru Familie și Constituție, vă mulțumesc pentru activitatea dumneavoastră desfășurată în sprijinul valorilor educației și familiei, pentru protejarea dreptului copiilor la o educație sănătoasă. Vă asigurăm de tot sprijinul nostru în efortul de a oferi copiilor noștri un învățământ complet și de calitate.

Ne exprimăm îngrijorarea faţă de presiunea a 14 ONG-uri cu agendă și obiective străine de valorile familiei (o parte dintre acestea inexistente juridic), care doresc introducerea intempestivă a unei ore de educație sexuală în școala românească. Este binecunoscut eșecul înregistrat în Anglia, unde deși educația sexuală a fost introdusă de creatorii de programe sociale pentru a stopa procentul de sarcini la adolescente, cel mai mare din Europa în 2010, Anglia ocupă în continuare locul fruntaș, înregistrându-se de asemenea o creștere a numărului de sarcini și avorturi.

Salutăm măsura anunțată de dumneavoastră de evaluare corectă a contextului românesc în ceea ce privește introducerea unei educații pentru sănătate, prin prisma unor experți în educație și reprezentanți ai Academiei Române. În acest moment în școlile din România există disciplina opțională de educație pentru sănătate care poate fi rodată pentru  a se ajunge la o formă agreată de copii și părinți.

Certificăm faptul că domnul consilier Romeo Moșoiu este un cunoscător avizat al realității din societatea românească. Fost lider al studenților din Universitatea București și Liga Studenților din România, consilier la Președinția României și consilier în domeniul tineretului, cu o experiență notorie de peste 20 de ani, părinte a trei copii (în curând patru),  domnul consilier cunoaște pulsul societății și poate reprezenta corect în cadrul ministerului contextul referitor la familia românească și problematica educațională.

În ceea ce privește Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR), un ONG reprezentativ având 40 de filiale în țară, APOR are drept obiectiv îmbunătățirea educației în cadrul învățământului din România, iar activitatea sa este în deplină consonanţă cu scopul ministerului, educaţia tineretului. 

Coaliția pentru Familie și Constituție are ca scop protejarea familiei și a valorilor sale prin legile și Constituția României. În numele coaliției  formată din peste 80 de organizații non-guvernamentale:


Alianța Familiilor din România
Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România
Asociația  Părinților pentru Educație Sănătoasă
Asociația  pentru Apărarea Familiei și Copilului
Alianța pentru Demnitate Națională
Asociația  Familia și Viața
Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca
A.S.C.O.R. – Asociația  Studenților Creștin Ortodocși din România – toate filialele
Asociația Studenți pentru Viață
Asociația  Provita Media
Asociația  Darul Vieții
Asociația  Meșterilor Populari din Moldova
Asociația  Persoanelor cu Deficiente de Auz „Darul Sunetului”
Asociația  Christiana
Asociația  Ortodoxia Tinerilor
Fundația Bridge to Europe
Asociația  WorldTeach
Asociația  Prologos
Institutul “Frații Golescu” pentru relații cu românii din străinătate
Asociația  Sf. Acoperământ al Maicii Domnului
Asociația  COMMUNIO
Asociația  Casa GRATIS PRO DEO
Asociația  “Simplu – România”
Asociația  pentru Revigorarea Tradiției – ART
Asociația  Primul Pas
Asociația  “Lemaan Ahai – de dragul fraților mei”
Asociația  Doamna Stanca
Asociația  pentru Cultura Alfa
Liga de Utilitate Publică
Asociația Rost
Asociația ”Basarabii”
Asociația ”Sfântul Împărat Constantin cel Mare”
Asociația pentru Libertatea Românilor
Asociația Dascălilor din România
Asociația ”Părintele Galeriu”, București
Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”
Asociația ”Triada”

Asociația ”Copil dorit”

marți, 26 noiembrie 2013

ROST. O nouă conducere, o nouă strategie, noi proiecte

Sfîrşitul anului este, în general, moment de bilanţ pentru toată lumea. Dar pentru Asociaţia ROST finalul acestui an este mai important de atît. A încheiat un nou ciclu al dezvoltării sale, alţi patru ani. Drept pentru care şi-a pus pe două coloanele izbînzile şi nereuşitele şi şi-a schiţat un nou program, cu o nouă strategie şi alte tactici.
Sîmbătă, 23 noiembrie 2013, la Librăria-Ceainărie-Galerie „Predania” (str. Vulturilor nr. 8, Bucureşti) a avut loc Adunarea Generală a membrilor Asociaţiei ROST.
Bilanţul ultimilor patru ani este unul bun, care creează premisele punerii în operă a unor proiecte şi mai ambiţioase în următorii ani. Amintesc aici numai cîteva realizări mai mari:
# Am continuat să ducem în ţară expoziţia foto-documentară itinerantă Pe drumul Învierii, la Tecuci, Galaţi, Chişinău, Iaşi, Tg. Neamţ, Piatra Neamţ, Suceava, Bacău, Arad, Sibiu, Cluj, Oradea şi Piteşti. În total (cu tot cu cele în care fuseseră vernisate înainte de 2010: Bucureşti, Constanţa, Vaslui, Brăila şi Slobozia) a ajuns în 18 oraşe, iar în mai mult de jumătate dintre ele am organizat separat şi conferinţe despre Sfinţii Închisorilor ;
# În 2010 am continuat, ca parte a Forului Ortodox Român, acţiunile publice (proteste, scrisori deschise, dezbateri, acţiuni în instanţă) de opoziţie la introducerea actelor de identitate electronice ;
# Am continuat să edităm revista Rost, ba, mai mult, în toamna lui 2011 am relansat-o cu un conţinut mult îmbunătăţit, cu un corp de colaboratori mărit, cu un aspect grafic excepţional şi cu finisaje de lux. Din păcate, în august 2012 a trebuit să suspendăm apariţia tipărită a revistei, din lipsa unei finanţări constante şi îndestulătoare, dar şi a distribuitorilor, care ne-au dezechilibrat prin faptul că nu ne-au achitat o parte din exemplarele vîndute. Totuşi, Rost a ieşit pe piaţă aproape zece ani, lună de lună, şi a putut marca astfel spaţiul românesc cu mesajul său ;
De altfel, prestaţia acestei reviste a fost recunoscută în mai multe moduri, de la cercetarea şi citarea sa în lucrări academice, pînă la premierea ei de către anumite organizaţii.
# Am făcut cîteva campanii de strîngere de fonduri în scopuri umanitare, ajutînd la adăpostirea peste iarnă a două familii cu copii mulţi, la refacerea casei unui preot, care fusese afectată de un incendiu, şi la susţinerea altor persoane aflate în necaz.
# Împreună cu alte ONG-uri – grupaţi în Forul Ortodox Român şi mai apoi în Coaliţia pentru Familie şi Constituţie –, am făcut presiune publică asupra autorităţilor şi lobby pe lîngă parlamentari, pentru apărarea valorilor tradiţionale şi a  normalităţii în societatea românească. Am dus bătălii grele pentru păstrarea religiei în şcoli, pentru protejarea familiei (şi, inevitabil, contra propagandei homo şi a celei pro avort, dar şi pentru eliminarea modificărilor antinaţionale, anticreştine şi antifamilie propuse textului Constituţiei de către neomarxiştii culturali şi de ciracii lor din Parlament), pentru protecţia mediului (deci şi împotriva afacerii catastrofale “Roşia Montană” şi a exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică), pentru drepturile şi libertăţile cetăţeneşti (prin urmare, între altele, împotriva actelor biometrice, a expoziţiei “cadavre jupuite” de la Muzeul Antipa şi a proiectului Statele Unite ale Europei);
# Am înfiinţat platforma de reacţie rapidă www.rostonline.ro, care îşi propune să ducă mai departe, într-un alt mediu, misiunea revistei Rost de pe print.
# În parteneriat cu Centrul de Studii în Istorie Contemporană, în anul 2012 am obţinut finanţarea cu 70.000 de euro, din partea Comisiei Europene, a unui film documentar despre instaurarea comunismului în România, În spatele cortinei, a cărui premieră va avea loc pe 2 decembrie a.c. Din acelaşi proiect mai fac parte un album foto dedicat rezistenţei anticomuniste armate şi cinci volume de benzi desenate despre suferinţele din temniţele comuniste, care vor fi lansate, de asemenea, la începutul lunii decembrie a.c..
# Timp de mai multe luni, anul acesta am organizat un ciclu de întîlniri săptămînale ale grupării ROST la Librăria “Predania”, în care au fost dezbătute teme de interes pentru noi (despre libertate, credinţă, dragoste, jertfă, monarhie etc.), cu ajutorul unor invitaţi special de mare calibru, precum Sorin Lavric, Costion Nicolescu, Răzvan Bucuroiu, Radu Baltasiu, George Ardeleanu şi Cristi Pantelimon.
# Am organizat, împreună cu Fundaţia “Ion Gavrilă Ogoranu”, un miting în apărarea memoriei lui Valeriu Gafencu, Sfîntul Închisorilor. De asemenea, am avut mai multe intervenţii publicistice şi pe lîngă autotităţile statului pe acest subiect;
# Tot anul acesta am organizat şi prima ediţie a Premiilor pentru jurnalism de opinie “Gabriel Constantinescu”. Textele intrate în concurs au fost publicate pe www.rostonline.ro, iar premiile au în bani şi cărţi.
# În octombrie a.c. am organizat, alături de revista Lumea Credinţei, o colectă publică pentru repararea acoperişului bisericii Sf. Parascheva din Vidin, ctitorie a domnitorului român Matei Basarab pentru românii sud-dunăreni. Am adunat 3.500 de euro (faţă de 2.500, cît estima consiliul parohial că va costa lucrarea) pe care i-am virat în contul bisericii. În curînd, în Lumea Credinţei şi pe rostonline.ro va fi publicat, iar la TVR va fi difuzat un reportaj de la ceremonia de primire a banilor de către reprezentanţii bisericii din Vidin ;
# În decembrie a.c. va apărea şi prima carte a Editurii ROST, Drumul crucii, de Aurel State, în condiţii grafice şi editoriale deosebite. Volumul este tipărit în parteneriat cu Fundaţia “Sfinţii Închisorilor” de la Piteşti.
Cu această carte sperăm să punem început bun unei lucrări de lungă durată, de pe urma căreia să cîştige mai ales tînăra generaţie.  
Revenind la desfăşurarea Adunării Generale a ROST, aceasta a ales un nou Consiliu Director: Preşedinte: Claudiu Târziu, Vicepreşedinţi: Mihail Albişteanu şi Cristi Pantelimon, Secretar general: Ion Şuţă, Membri: Nicu Butnaru, Paul Ghiţiu, Florin Mitrea.
De asemenea, Adunarea a adoptat cîteva modificări ale Statutului, în sensul înmulţirii obiectelor de activitate ale Asociaţiei.
În final, au fost discutate cîteva direcţii strategice, care sînt menite să pună în lucrare experienţa profesională a membrilor Asociaţiei (cu expertiză în domenii dintre cele mai variate, de la teologie, filosofie şi sociologie, la economie, ştiinţe politice şi comunicare) pentru binele public. Potrivit acestor direcţii, Consiliul Director va propune cîteva proiecte chiar la începutul lui 2014.
Întrunirea s-a desfăşurat, aşa după cum rostuitorii sînt obişnuiţi, într-un duh de prietenie şi de voie bună, amplificat şi de excelenţa gazdelor de la “Predania”, cărora le mulţumim în chip deosebit pentru modul în care ne-au primit.