Presa n-are gust pentru eroi

Previzibil, ziarele de astăzi n-au găsit loc nici măcar pentru o ştire seacă despre trecerea la Domnul a veteranului de război, fostului deţinut politic şi publicistului Gabriel Constantinescu. În vreme ce Vladimir Tismăneanu şi ai lui s-au năpustit pe ciolanul anticomunismului, iar presa abundă de cancanuri şi prostii politice, un anticomunist, care şi-a dovedit credinţa printr-o viaţă de jertfă, şi un reper major pentru românitate ne părăseşte fără nici un ecou mediatic. La fel ca mai toţi camarazii săi de crez şi de suferinţă, directorul Punctelor Cardinale pleacă discret, mustrînd astfel o lume românească ieşită din rosturile ei.
Dumnezeu să-l odihnească în ceata drepţilor Săi!

PS:
Vladimir Tismăneanu anunţă că IICCMER va purta numele Monicăi Lovinescu. Mă întreb însă dacă nu ar fi mai potrivit numele unui luptător anticomunist care s-a ridicat împotriva regimului în ţară şi a plătit cu ani grei de suferinţă în temniţă, pentru ca apoi să fie hărţuit, pînă în 89, de către Securitate. De pildă, Gabriel Constantinescu. Sau Părintele Gheorghe Calciu. Sau Ion Gavrilă Ogoranu. Ca să mă opresc la doar cîteva nume mai cunoscute şi atît de ignorate de vajnicii "luptători" anticomunişti de azi, de felul lui Vladimir Tismăneanu, Mihail Neamţu (numit director ştiinţific al IICCMER) et eiusdem farinae.

Reeducarea în România comunistă (1945 - 1952)

Sub semnătura istoricului Mircea Stănescu, a apărut la Editura Polirom primul volum dintr-o trilogie despre "reeducarea" deţinuţilor politic din România comunistă. Căutările în arhive şi discuţiile cu foştii deţinuţi au dat naştere acestei lucrări al cărei scop este, conform autorului, "să redea istoria încercărilor regimului comunist din România de a restructura (reeduca) deţinuţii politici, adică de a-i transforma din duşmani (reali sau presupuşi) în aderenţi (reali) ai doctrinei şi practicii comuniste". Primul volum prezintă începuturile reeducării: un studiu de caz despre Makarenko şi naşterea pedagogiei sovietice, precedentul reeducativ de la închisoarea Aiud (1945-1948), reeducarea de la Suceava (1948-1949), Piteşti (1949-1951) şi Braşov (1950-1951).

Următoarele două volume vor acoperi: unul - reeducarea la închisorile Târgşor (1949-1950) şi Gherla (1950-1951) şi al doilea - reeducarea de la Târgu Ocna, Canal şi Ocnele Mari (1950-1951).

Statul plăteşte în locul torţionarilor comunişti

Adevărul de azi publică un foarte interesant articol despre cîţiva foşti deţinuţi politic care au cerut despăgubiri în instanţă pentru anii de teroare pe care i-au suferit în regimul comunist. Ei au solicitat să le fie plătite milioane de euro, dar au obţinut compensaţii de numai cîteva sute de mii. Este evident că banii nu răscumpără viaţa furată, spaimele îndelungi, schingiuirile la care au fost supuşi, marginalizarea socială sau suferinţele familiilor lor. Dar este natural ca aceşti oameni să ceară ca cineva să plătească pentru toate acestea. Şi era bine ca toţi foştii deţinuţi politic să deschidă astfel de acţiuni în justiţie. În opinia mea însă nu statul trebuie să scoată banii din buzunar (adică noi toţi pînă la urmă), ci torţionarii şi foştii nomenclaturişti comunişti din ordinul cărora au fost săvîrşite zeci de mii de crime. Măcar să-i usture la pungă, dacă şi aşa nici un criminal comunist nu a fost băgat în puşcărie pentru faptele sale în 20 de ani de democraţie originală.