Legionarii au ucis și ei, dar țărăniștii, liberalii, carliștii și antonescienii sînt criminalii politici
Lupi în blană de oaie. Neoliberali, ”corecți politic”, care se pretind ”conservatori români”. Și iarăși afirmații după ureche făcute despre legionarism, în absența unei dezbateri cinstite, profesioniste, lămuritoare și concluzive a istoricilor.
Legionarii au ucis? Uneori, da. În 99,9% din cazuri, în legitimă apărare.
Țărăniștii lui Bărbuș/Coposu/Maniu/Mihalache, din interbelic, au ucis? Da. Și încă folosindu-se de aparatul represiv al statului: crime politice clasice, am zice. Nu ca să se apere, ci ca să suprime opoziția, să obtureze libertatea de asocierie, libertatea de expresie și alegerile libere.
Liberalii au ucis? Da. La fel ca țărăniștii, înverșunați, fără nici o justificare, în disprețul oricărui drept al omului și a oricărei legi. Cu un singur scop: nimicirea competiției politice.
Carliștii au ucis? Da. Cu sete, cu plăcere, cu perversitate, pentru lichidarea singurilor adversari de care se temeau, pentru că aveau un crez: legionarii. Și pentru a instaura dictatura regală, cu partidul unic al regelui.
Antonescu și regimul lui au ucis? Da.
A fost epoca interbelică una a violențelor politice? Categoric. În 20 de ani de război româno-român au căzut mii de români, între care parte din lamura tinerei generații.
Și-atunci de ce singurii acuzați sînt legionarii? Singurii care doar s-au apărat. Simplu, pentru că ei au fost și au rămas în afara Sistemului. Or Sistemul este cel care scrie istoria.
#
#
Vă invit să citiți pe Rost Online o excelentă punere la punct pe tema ”ereziei legionare”, prilejuită colegului și prietenului Tudor Marincu de către noile prostii debitate pe un site cu o linie strîmbă, care se reclamă a fi dreaptă.
2 Comentários:
PETIȚIE ÎMPOTRIVA SINODULUI PANORTODOX DIN IUNIE 2016
https://petitieonline.net/petitie
/petitie_impotriva_sinodului_panortodox_din_iunie_2016-p06164149.html
Îi îndemnăm pe toți frații noștrii întru Hristos să citească materialele lămuritoare despre Sinodul Panortodox ce va avea loc în iunie 2016, de la adresa: http://psaltirea.ro/de-importanta-actuala
Acest site este înființat cu binecuvântarea Parintelui Iustin Pârvu .
http://www.psaltirea.ro – locul in care psaltirea se citeste continuu
Scrisoare deschisa adresata Inaltpreasfintitului Teofan, de catre monahi din Mitropolia Moldovei si Bucovinei in vederea sinodului din Creta iunie 2016
Printre semnatari: Mănăstirea Paltin Petru Vodă, Arhim. Hariton Negrea, Ieroschimonahul Simeon de la m-rea Sihăstria, Protos. Antim, de la m-rea Bistrita, Protos. Ieronim, schit Sf. Teodora…
http://www.atitudini.com/2016/05/scrisoare-adresata-inaltpreasfintitului-teofan-de-catre-monahi-din-mitropolia-moldovei-si-bucovinei-in-vederea-sinodului-din-creta-iunie-2016/
„Memoriu adresat Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului” - Părintele Stareț Macarie de la mănăstirea Oituz iși exprimă îngrijorarea cu privire la Sinodul Panortodox din Creta
http://www.atitudini.com/2016/05/parintele-staret-macarie-de-la-manastirea-oituz-isi-exprima-ingrijorarea-cu-privire-la-sinodul-panortodox-din-creta/
SĂ NE APĂRĂM CU SFINȚII PĂRINȚI DE EREZII! - de Pr. Stavrofor Constantin Catană de la Sf. Mănăstire Văratic
http://www.atitudini.com/2016/05/sa-ne-aparam-cu-sfintii-parinti-de-erezii-de-pr-stavrofor-constantin-catana-de-la-sf-manastire-varatic/
Trimiteți un comentariu