Bancuri din timpul comunismului consemnate de Securitate

Am primit şi dau mai departe

Profesorul de economie Belu Zilber, un comunist ilegalist, avea mintea-brici şi gura cam slobodă. N-a dat atenţie cine-l asculta atunci când a spus că: "Clasa muncitoare nu mai are răbdare până ce tovarăşul Gheorghiu-Dej îşi va da bacalaureatul la seral." Pentru această glumă, Belu Zilber a petrecut 17 ani în închisoare.

Desigur, nu orice anecdotă "duşmănoasă" interceptată de urechile vigilente ale Securităţii se solda neapărat cu o condamnare. Dar era, obligatoriu, notată cu meticulozitate la dosar.

Românii erau conştienţi de asta. Cu atât mai mult bancurile politice deveniseră un risc asumat şi un gest de frondă. Nu au întârziat să apară glume şi pe această temă. Consemnate, evident, în arhivele Securităţii. Iată un exemplu: "În Statele Unite, capitaliştii, ca să nu se plictisească, se distrează făcând concursuri speciale de viteză: 10 maşini iau startul, una din ele are frâna defectă dar nimeni nu ştie care.

În Anglia, zece oameni joacă ruleta rusească, toţi duc revolverele la tâmplă şi trag, dar numai un singur pistol are glonţ pe ţeavă şi nimeni nu ştie care.
În România, zece inşi spun bancuri politice, unul dintre ei e turnător dar nimeni nu ştie care." 

Nici măcar în perioada "deschiderii" din anii '70, Securitatea nu a renunţat la obiceiul de a consemna, conştiincios, infracţiunile prin umor. Turnătorii rămăseseră la fel de zeloşi. Unul informa că un amic obişnuieşte să spună: "Pământul este al aceluia care îl munceşte – dar recolta nu!"

Altul pâra o colegă de cancelarie, care ar fi spus, în septembrie 1975: "Va trebui să învăţăm să înotăm pe spate fiindcă, dacă vin alte inundaţii, vom fi nevoiţi să facem pluta, iar cu mâinile să aplaudăm elicopterul prezidenţial".

Tot o profesoară face obiectul unui alt denunţ: "Permiteţi-mi să raportez, în legătură cu glumele tendenţioase, profesoara M.A. mai scapă din când în când câte o astfel de glumă. În ziua de 22.10.1976 i-a explicat profesorului de muzică: Cum cântă un surdo-mut melodia „M-am născut în România“: îşi dă cu pumnii în cap".

Într-un alt document de arhivă citim:
"S. informează că A. i-a recitat lui N. (care a râs) versurile:
Aş citi, dar n-am lumină
Aş pleca, dar n-am benzină
Aş mânca, dar n-am mâncare
Aş muri, n-am lumânare."

Bancuri la dosar

Bancurile erau vânate cu străşnicie de oamenii Securităţii. Informatorii le comunicau, solicitând în prealabil iertarea organului competent.  Dar erau ascultate şi colportate chiar de securişti, între ei.  

Comedianul Mircea Crişan, după ce a rămas în străinătate, era ascultat la "Europa Liberă" şi bancurile lui erau imprimate de serviciile tehnice ale Securităţii. L-am întrebat odată pe Mircea Crişan dacă nu se teme de braţul lung al Securităţii. Mi-a răspuns zâmbind: "Nu fi prost, securiştii mă apără să nu mi se întâmple nimic rău, ei râd primii, li se pare că e vorba de şefii lor. Şi sunt satisfăcuţi."

Înaintea unor alegeri, Mircea Crişan a lansat bancul: "Gata tovarăşi, acum avem dreptul de a vorbi, nu e ca pe vremea burghezo-moşierimii când toţi se căcau în capul nostru. Acum avem gură". Spus la Europa Liberă, bancul a început să circule a doua zi în România. Sau bancul cu Elena Ceauşescu care îi spune într-o zi marelui cârmaci:
"Maiestate".
Ceauşescu, încurcat, îi zice:
"Ei, lasă, Leano, nici chiar aşa."
Savanta îi răspunde:
"Am vrut să te întreb dacă mai e state pe care nu le-am vizitat?"

Informările au curs o droaie.
Arhivele Securităţii memorează sute şi mii de bancuri. Iată doar câteva:
Întrebat cu cine semănăm noi, comuniştii, un ţigan răspunde:
"Cu Adam şi Eva, pentru că şi ei umblau dezbrăcaţi.
Şi cu Cain şi Abel, pentru că şi ei, deşi fraţi, s-au omorât între ei.
Şi cu cei trei crai de la Răsărit, care au mers după stea şi au ajuns la iesle"

"Un internat în Azilul de nebuni e întrebat:

- Dumneata de ce eşti internat?
- Am vrut să fug peste hotare.
- Pentru aşa ceva se stă la închisoare, nu la balamuc.
- Da, dar eu am vrut să fug în Uniunea Sovietică.

"- Tovarăşe, de ce ai propus la şedinţa de partid să fim ocupaţi de chinezi?
- Să vă spun sincer? Vă daţi seama cum e, ca să ajungă la noi câteva miliarde de chinezi mărşăluind peste Uniunea Sovietică?

"Un cetăţean a spus că şeful Partidului este un mare idiot. Pentru aceasta a fost imediat arestat şi condamnat la 25 de ani şi trei luni de închisoare. Toată lumea se întreba de ce a fost condamnat la 25 de ani şi trei luni. S-a aflat că a primit trei luni pentru insulta adusă unui cetăţean al R.S.R. şi 25 de ani pentru divulgarea secretului de stat.

"Hruşciov şi Kennedy stau pe malul mării şi fac plajă. Hruşciov citeşte "Capitalul" lui Karl Marx, iar Kennedy, Biblia. La un moment dat, Hruşciov începe să râdă. Kennedy vrea să ştie de ce râde şi Hruşciov îi arată ce scrie în carte: Socialismul este groparul capitalismului. După puţin timp începe să râdă Kennedy. Întrebat de Hruşciov de ce râde, acesta îi arată ce e scris în Biblie: Cine sapă groapa altuia, cade el însuşi în ea.

"Nicolae Ceauşescu în vizită la un cămin studenţesc.
Studenţii, nemulţumiţi de cantină, cer să li se mărească îndemnizaţia.
Se aprobă creşterea de la 10 lei la 12 lei pe zi.
Urmează vizita la o puşcărie, unde deţinuţii sunt şi ei nemulţumiţi.
Se aprobă creşterea îndemnizaţiei de la 5 lei la 50 de lei.
Ion Gheorghe Maurer e revoltat şi cere explicaţii.
Atunci Ceauşescu îi zice:
- Taci mă, nu fi prost, că noi studenţi nu mai ajungem."

- Bulă, ce face tatăl tău?
- E activist de partid.
- Şi mama?
- Nici ea nu munceşte."

Aceste anecdote şi multe, multe altele, au fost atent culese şi îndosariate de harnicii slujbaşi ai poliţiei politice. Nu pentru hazul lor, ci pentru potenţialul incriminator. Cei care le "raportau" aveau întotdeauna grijă să se "distanţeze" de asemenea atitudini "neprincipiale" şi să îşi arate limpede dezaprobarea. Tonul scorţos şi impersonal al notelor informative nu face decât să sporească efectul comic:

"Tot S. informează că acelaşi A. a povestit despre:
Înmânarea tovarăşei Elena Ceauşescu a Premiului pentru cea mai bună agricultoare. Pentru că a arat o ţară întreagă cu un singur bou".

Carmen Chivu, Mihai Albu