Nevoia unei regenerări sufleteşti

de Bogdan Munteanu

Valorile perene ale spiritului uman se descompun văzând cu ochii sub presiunea infernală a materiei, a tehnicii, a banului – stihii care domină de la A la Z mersul lumii de azi. Omul nu mai are răgaz pentru suflet, pentru ceea ce ţine de identitatea sa, de taina persoanei sale. 

Sufletul românesc nu s-a împăcat niciodată cu acest mers al lumii. A rezistat cu încăpăţânare, ori de câte ori a fost asaltat de asemenea tendinţe vătămătoare. Formele exterioare ale opoziţiei au fost diverse, în funcţie de împrejurări. S-a luptat şi pe planul politic, la nevoie s-a luptat cu arma în mână. Suflete arestate şi-au proptit rezistenţa pe puterea lăuntrică a credinţei. S-a încercat zdrobirea, mutilarea, robotizarea, altfel spus, dezumanizarea lor în malaxorul de trupuri şi de conştiinţe din temniţele iadului. Experimentul a eşuat. Chipul lui Dumnezeu din om nu poate fi distrus prin niciun fel de unealtă sau uneltire diabolică. El rămâne mereu întreg şi păstrează de-a pururi întru sine puterea de regenerare a persoanei umane, care tânjeşte după asemănarea cu Creatorul ei.

Este remarcabil faptul că, indiferent de formele şi împrejurările acestor izbucniri de demnitateromânească, ele îşi trag esenţa dintr-un strat existenţial mai adânc decât cel al simplelor idei –carede multe ori degenerează în platitudini ideologice. Nu a fost şi nu este vorba de o luptă între idei şisisteme politice, între doctrine sau moduri de organizare socială. Acestea pot fi privite cel mult ca nişte epifenomene ale unui conflict mai profund: acela dintre bine şi rău, dintre adevăr şi minciună,dintre autentic şi fals. Aici s-a dat adevărata luptă. Aceasta este natura veritabilă a energiilor pe caresufletul românesc le-a aruncat într-o bătălie dusă deopotrivă pentru conservarea şi afirmarea sa înlume.
Sunt lucruri pe care marea masă a românilor de azi nu le ştiu. Mai precis, nu au fost lăsaţi să le ştie.Totuşi, românii nu s-au lăsat niciodată « îndoctrinaţi » de ideologiile oficiale. Nici de comunism, nicide globalism. N-au aderat, pătrunşi de convingere, la propaganda de felurite culori. Poate tocmai de aceea, în cele din urmă, coloana vertebrală le-a fost frântă în mod deliberat. Au fost desfiguraţisufleteşte, n-au mai ştiut să găsească în ei resurse pentru a rezista vertical, ca brazii, ideologiilorstrăine de sufletul lor. Au făcut-o doar pe un plan subtil. Cultul « subversiunii » se practică şi acum, la fel ca în trecutul totalitar, căpătând treptat dimensiuni populare. Românii încă mai tresar la acelemesaje în care îşi descoperă, ca într-o oglindă pusă în faţă, identitatea şi rostul care le este propriu.Numai că acestea vin pe o filieră « neoficială ». Faptul e într-un fel regretabil, căci denotă fractura adâncă între neam şi cei care au ajuns să-l conducă (atenţi mai degrabă la a se adapta docili la bătaiaglobală a vântului decât să ia veritabilul puls al neamului pe care ar trebui să-l slujească). Pe de altăparte, e totuşi benefic: abia lipsa oricărei constrângeri exterioare îi imprimă pecetea libertăţii şi a autenticului. 

Vorbim aici de Dan Puric, de această adevărată cutie de rezonanţă a sufletului românesc. Actor?Scriitor? Retor? Moralist? Toate la un loc? În orice caz, asistăm la un veritabil fenomen, greu declasificat. Cărţile lui sunt cele mai vândute, sălile unde conferenţiază de-a lungul si de-a latul ţării sunt arhipline. Românii simt puterea unui mesaj şi se strâng, strâng rândurile. Doar snobii şi dilematiciise distanţează. Fie pentru că nu vor să meargă cu acest curent (ei se pliază dealtminteri perfectcurentului “oficial”), fie au reticenţe de ordin “elitist” (vezi Doamne, Dan Puric ar fi un diletant ). 

Continuarea pe ROSTonline.ro