vineri, 31 octombrie 2014

Iconari în Otopeni

Centrul Cultural "Ion Manu" Otopeni
simpozion national organizat cu ocazia anului comemorativ
dedicat cinstirii Sfintilor Martiri Brancoveni



Ediția a doua
Specificul artei și stilului brâncovenesc în iconografia contemporană românească

1. Atelier deschis cu participarea tinerilor iconari români (3-6 noiembrie 2014)
2. Masă rotundă cu invitați din zone conexe iconografiei brâncovenești (7 noiembrie 2014)
3. Lansare de film dedicat Arhimandritului Ioan, stareț al mânăstirii Hurezi (8 noiembrie 2014)
4. Concert – Grupul psaltic “Stavropoleos” și vernisajul expoziției (8 noiembrie 2014)

“Se spune că regimul comunist nu a așezat între figurile istorice definitorii pentru identitatea noastră națională pe Constantin Brâncoveanu, pentru că l-a considerat un învins. Celor doi conducători li se povestise sângeroasa scenă a martiriului și au considerat-o de rău augur. Iată de ce abia în 1992 a fost posibil actul reparator al canonizării Brâncovenilor și trecerea lor binemeritată în rândul sfinților care ocrotesc spiritualitatea românească. Avem, așadar, mai puțin de un sfert de veac de când există preocupări în zona precizării unei iconografii a acestor sfinți martiri. Tabloul votiv de la Hurezi, sursa primă și contemporană a chipurilor înfățișate, a contribuit la delimitarea unui cadru. Însă iconarii și melozii au revizitat documentele vechi, arhivele, cronicile, pentru a complini detaliile atât de necesare pentru aducerea mai aproape de noi a acestor repere ferme de credință ortodoxă.
Astăzi, la trei veacuri de la martiriul lor, departe de ideea de a fi fost învinși, Brâncovenii sunt prezențe vii, concrete, figuri cu caracter de exemplaritate.
Chiar dacă manifestările dedicate sfinților martiri vor continua, încercăm, prin cea de-a doua ediție a simpozionului Iconari în Otopeni, să sintetizăm experiența acestui an jubiliar. Care sunt elementele definitorii ale artei brâncovenești, care sunt trăsăturile sine qua non ale iconografiei sfinților, cum și cât din  stilul brâncovenesc - singura contribuție românească majoră la istoria artei universale - se reflectă în arta  contemporană, iată doar câteva dintre dilemele la care căutăm un răspuns.
Vă  invităm să vă alăturați acestui grup de tineri iconari, teologi, istorici de artă și să ne însoțiți în acest demers spiritual, cu frământările omului modern, ancorat în viața cetății, pentru care nevoia de repere duhovnicești este una legitimă și constant afirmată.”
(Mădălina Mirea, curator)

Ediția de anul acesta a proiectului Ionari în Otopeni este închinată cinstirii Sfinților Martiri Brâncoveni și propune două direcții de discuție. Pe de o parte cea dedicată, prin ateliere deschise și conferințe, iconografiei Sfinților. Pe de altă parte cea legată de  tipul specific de deschidere culturală pe care îl susține și promovează Primăria Orașului Otopeni, un motiv în plus constituindu-l faptul că, pe teritoriul orașului, în zona Odăi, există, conform mărturiilor istorice, proprietăți domnești cunoscute sub numele de Moșia Brâncoveanului.

Încercăm cu această nouă ocazie să dezvoltăm un spațiu de întâlnire a publicului cu invitați din zona arhitecturii ecleziale, dogmatică, iconografie, imnografie și istoria artei. Constituirea unei echipe și a unui fond iconografic legat printr-o aceeasi tematică reprezintă miza unei provocări de a depăși propunerile individuale și de a gestiona la nivel de grup un mod de lucru, caracterul normativ al unei picturi în spiritul și în sensul comemorativ brâncovenesc.
Rezultatul va fi constituit dintr-un bun cultural ce va depăși o colecție de icoane – un reper complet, coerent și unitar al orașului.

Atelierele vor avea loc în perioada 3-6 noiembrie și vor fi deschise publicului în intervalul 9-13 și 14-19.
Vineri, 7 noiembrie, începând cu ora 10, vă invităm la masa rotundă ce va aduce în discuție subiecte legate de elemente iconografice, stilistice, arhitectonice, imnografice și istorice brâncovenești, alături de Preot Dr. Lector Univ. Jan Nicolae, pictor-restaurator Romeo Andronic, critic de artă Vladimir Bulat, curator Mădălina Mirea, Lector Dr. Arh. Ana-Maria Goilav și diacon Cornel Coman.

Sâmbătă, 8 noiembrie, începând cu ora 18, va avea loc un eveniment special, de încheiere a atelierelor și deschidere a expoziției, însoțit de lansarea filmului “Un chip de lumină - Arhimandritul Ioan, stareţ al mânăstirii Hurezi între anii 1692 – 1726” (editor Iuliana Mateescu). La ora 19.30, grupul psaltic “Stavropoleos”, condus de Arhid. Lector Univ. Dr. Gabriel Constantin Oprea, va prefața vernisajul expoziției.

Întregul eveniment va avea loc la Centrul Cultural ”Ion Manu” din Otopeni, iar expoziția va rămâne deschisă până în 20 decembrie, fiind însoțită și de lansarea unei publicații destinată să reflecte întregul proiect la nivel de texte, mărturii și reproduceri de cea mai bună calitate din cadrul atelierului.

Pentru orice alte informații puteți accesa / contacta:
iconariotopeni.blogspot.ro

Seja o primeiro a comentar