Exerciții de democrație

1. Șapte milioane de români au votat în noiembrie 2009, la referendum, pentru un Parlament unicameral și pentru 300 de parlamentari. Au trecut aproape șapte ani și votul continuă să fie ignorat.

2. Trei milioane de români au semnat, în mai 2016, o inițiativă legislativă pentru apărarea familiei prin Constituție și sînt puși la stîlpul infamiei de cei care fac și desfac în genere agenda publică. Demersul ”Coaliției pentru Familie” e considerat... antidemocratic, prostesc, inutil etc. etc.

Urmează probabil ca Parlamentul să tacă adînc, pînă la calendele grecești, asupra legii pe care este chemat să o adopte.

Nu, nu sîntem originali. Să ne amintim că francezii și olandezii au repetat referendumurile pentru adoptarea Constituției UE pînă cînd majoritatea au zis ”da”.
Să nădăjduim că noi vom fi ceva mai încăpățînați în a ne apăra valorile și în a ne urmări interesul național.

Sînt conștient că aceste simple constatări mă califică drept naționalist radical, fascist, antieuropean, putinist, filorus, totalitar, băsist, retrograd, taliban ortodox etc. etc. Mulțumesc, nu sînt! Încerc doar să-mi păstrez libertatea - inclusiv, sau mai ales pe aceea de gîndire.

Dezbatere naţională pe tema familiei. Participă şi tu!

Coaliţia pentru familie şi Constituţie, for informal ce reuneşte mai multe zeci de ong-uri din România, lansează o dezbatere naţională pe tema familiei. Românii sunt invitaţi să răspundă unei serii de întrebări în ceea ce priveşte măsurile ce ar trebui luate pentru protejarea familiei ca nucleu al societăţii. Detalii aici.

Viitorul familiei în România, prin perspectiva experienţei norvegiene

Departe de mine gîndul de a idealiza Rusia. Ba chiar sînt mai degrabă înclinat să văd exagerat răul manifest în societatea rusă de azi, de ieri şi de cînd am început să avem de-a face cu ruşii.

Deci, nu din vreo pornire afectuoasă şi nici din vreo naivitate funciară vă propun textul de mai jos. Vă îndemn să primiţi informaţia cu rezervele care se impun (măcar pînă la o verificare mai amănunţită) şi să observaţi şi tendinţele propagandistice din articol. 

Cu toate acestea, cred că merită să ne oprim un pic asupra acestei mărturii, căci, dacă ea exprimă adevărul fie şi în parte, înseamnă că descrie un coşmar de care, mai devreme sau mai tîrziu, putem avea parte şi noi. Mai cu seamă că deja există o politică în România privind şcolarizarea şi "protecţia" copiilor la noi care pare a deschide drumul spre catastrofă. 

În acest context, mi-a reţinut atenţia şi editorialul dlui Adrian Pătruşcă din Evenimentul Zilei, din care citez:

"Într-un an, "maxim" doi, grădiniţa va deveni obligatorie de la CINCI ani, promite agramatul ministru al Educaţiei. Iar "în 6-8-10 ani", grădiniţa va deveni obligatorie de la TREI ani, ambiţionează Pricopie. De ce? "Ca să îi ajuţi să supravieţuiască trebuie să-i antrenezi din vreme!", explică ministrul. Să supravieţuiască? Să-i antrenezi? Asta nu mai e Şcoală, e Cazarmă în toată regula. Nu mai e Instruire, ci Instrucţie.

"La grădiniţă copilul învaţă altceva decât acasă", justifică Pricopie. Corect. Orice influenţă nedorită de acasă - bunicii, mai ales bunicii - ameninţă să-l înmoaie pe micuţ: să-l înveţe altruismul, bunul simţ, mila, respectul. Ori, mai rău, să spună vreo rugăciune. Să-l transforme într-o epavă, un inadaptat în jungla contemporană. Bref, o victimă.

Spre ce fel de Societate ne îndreptăm? Ne văităm că scade natalitatea (o face chiar Pricopie), dar dăm cu târnăcopul la rădăcina Familiei. De ce să faci copii dacă nu poţi să te bucuri de ei? Părinţii "eliberaţi" de grija odraslei, recrutată din faşă de către stat, se pot lăsa liniştiţi în voia pasiunii devastatoare pentru Carieră. "E bine, dragă... La o grădiniţă particulară din Primăverii, cu trei limbi străine, karate şi pian... Vai, ştii ce bună e mâncarea? Da, tu, catering ca acasă!"

Maternitatea / Paternitatea riscă să ajungă un fel de adopţie la distanţă. Dai un ban şi ţi-l cresc alţii. Tu îl pupi în somn şi eventual în weekend. Dacă el nu are dansuri latino, şi tu, închidere de lună.

Iar şcoala, alimentată ritmic cu carne proaspătă, se transformă într-o bandă de producţie de pe care trebuie să iasă produse STAS. După 1989, ni s-a repetat până la saturaţie că învăţământul trebuie să se transforme: să formeze cadre adaptate la cererea Pieţei. Cartea nu foloseşte decât dacă te ajută să-ţi găseşti un loc de muncă! Nu e nevoie de prea multă Biologie, Istorie, Chimie, Literatură, Filosofie. Ba e chiar periculos: rişti să vezi mai departe de vârful cardului. Să vezi că Sistemul e gol. Şi nociv."

___________________________

Interviul realizat de jurnalistu Andrei Fefelov cu o mamă rusă, Irina Bergset, la 9 iunie 2013

"Zavtra": Irina, povesteşte despre cum ai ajuns în Norvegia şi impresia pe care ţi-ai făcut-o despre această ţară.

Irina: În anul 2005 m-am măritat cu un cetăţean Norvegian. Fiul meu (dintr-o relaţie anterioară) avea şapte ani. Am plecat să locuim în Norvegia, în Aurskog-Hekland, satul Aurskog.

În acel moment, eu încă nu ştiam că acum o jumătate de secol în urmă, Norvegia era o ţară al cărei nivel de civilizaţie putea fi comparat cu cel din statele Africii Centrale. În anul 1905, Norvegia a încetat să mai fie dependentă de Danemarca şi Suedia. Această ţară a fost şi rămâne o ţară de iobagi, iar locuitorii ei nu i-au văzut niciodată pe domnitorii lor. Plăteau doar taxele. Nu a fost nici o dezvoltare a culturii, oamenii vorbeau limba daneză sau suedeză, prin urmare, limbile exploatatorilor lor. Mai târziu, aceste limbi s-au amestecat într-un limbaj artificial, numit Bukmolu. Chiar şi acum, fiecare familie din Norvegia vorbeşte în dialectul propriu. Până în prezent, nu există limba de stat, standard. S-ar putea spune că ţara doar acum se formează, în acelaşi timp având loc şi un alt proces. Societatea norvegiană este în decădere morală, copiind legislaţia şi ordinea americană.

Acum 50 de ani, ei au descoperit petrol în mare, cu ajutorul rezultatelor ştiinţifice şi tehnice străine.

Toate acestea le-am aflat mai târziu. Când am plecat din Rusia, ştiam doar atât că, în Norvegia este nivelul de trai cel mai ridicat din lume.

În afară de aceasta, am absolvit Facultatea de Jurnalism şi am fost candidată la ştiinţele filologice, dar în Norvegia nu mi-au recunoscut diploma universitară. Mi-au oferit un loc de muncă de învăţătoare, într-un satuc vecin, la o şcoală de tip nou, după modelul danez, denumit Riddersand, care se traduce "Şcoala cavalerilor". În comparaţie cu sistemul şcolar rus, toate manualele de şcolarizare norvegiene, arată de parcă ar fi tipărite pentru retardaţi mintali. Şcoala primară este până la clasa a 7-a şi rolul programului de stat de predare, este de a învăţa alfabetul şi a socoti, până la vârsta de 13 ani a elevului, pentru a fi în măsură să  socotească preţurile în magazine.

Nu este voie în clasă să se citească cu voce tare, fiind o ruşine. Profesorul special ia elevul pe hol, să nu-l facă de ruşinea copiilor şi acolo îl ascultă cum citeşte. Profesorul de matematică are dreptul de a explica copiilor două exerciţii pe zi, iar atunci când copiii nu învaţă tema în timp de trei zile, o poate repeta. Tema pentru acasă este 5 sau 8 cuvinte din limba engleză, pe săptămână.

Norwegian School este completa degradare a educaţiei. Nu au deloc literatură, fizica, chimie sau ştiinţele naturii. În general, copiii cunosc lumea înconjurătoare întâmplător. Ei ştiu  de exemplu că a fost al Doilea Război Mondial. Dacă vrei să-i înveţi mai mult faptul este  interpretat ca o violenţă împotriva copiilor şi a psihicului lor.

Fiul meu mai mare, a început în Rusia şcoala generală, prin urmare, în Norvegia a devenit wunderkind "copil minune". Până în clasa a 7-a, nu a învăţat nimic. Acolo nu e nevoie să înveţi. În şcoală sunt anunţuri precum: "Când părinţii tăi te roagă să-ţi faci tema, sună-ne! Noi te vom elibera de la astfel de părinţi."

"Zavtra": Toată această atmosferă duce la anumite probleme, dar din ce  moment a devenit viata ta in Norvegia, nesuportabilă şi de ce?

Irina: S-a întâmplat după 6 ani de şedere în Norvegia. Nu ştiam nimic despre sistemul lor „Barnevarn“.

Am trăit cu grijile mele: casă, muncă, familie... Puţin am pătruns în organizarea de stat a ţării în care m-am mutat. Am auzit că luau copiii de la părinţi, dar eu am fost doar  o "mamă normală".

De soţul meu am divorţat după trei ani de viaţă împreună, după naşterea fiului nostru, datorită conflictului de culturi diferite. Îmi spuneau că în fiecare casă sătească există o toaletă şi duş. Da, i-am răspuns, dar cu toate acestea, norvegienii au obiceiul să se urineze şi aşa în spatele casei. Trei ani am locuit singură cu copiii. Am luat un împrumut de la bancă, am cumparat apartamentul meu, mi-am asigurat o viaţă normală. Am lucrat şi m-am dedicat copiilor. Copiii au fost doar cu mine. Pentru că tatăl îi făcea rău fiului meu din prima căsătorie, am decis să nu mai aibă loc  nici o întâlnire cu acesta.

Cu fiul cel mic, el a fost obligat prin lege să se întâlnească. Am încercat din toate puterile ca fiul nostru să nu rămână peste noapte la tatăl său (exista pericolul de bătaie), dar şcoala şi alte instituţii de stat, m-au forţat să las copilul la tatăl lui.

Mai întâi a fost înţelegerea pentru două ore, dar mai târziu rămânea aproape o săptămână. Copilul avea febră când tatăl său l-a luat iarna, la -30°, la rudele lui.

În anul 2011, m-am dus la poliţia locală, după discuţia mea cu băiatul, care mi-a povestit că mătuşile şi unchii, rudele tatălui, i-au provocat dureri la gură şi la fund. Îmi vorbea despre astfel de lucruri, pe care nu am putut să le cred la început.

Am scris o declaraţie la poliţie. Pe 8 martie, ne-au chemat la secţia pentru protecţia oficială a copiilor Barnevarn. Interogatoriul a durat 6 ore. Am fost acolo eu şi cu cei doi copii ai mei.

La ei este numai de formă sistemul creat pentru protejarea copiilor, de apărare a drepturilor acestora. De abia atunci am înţeles că centrele "Barnevarn", care sunt în fiecare sat, sunt numai pentru a descoperi denunţătorii, copii şi părinţi nemulţumiţi şi pentru a-i pedepsi cu izolarea.

Din ziare am aflat de cazul în care o fetiţă de 7-8 ani, a fost condamnată de o instanţă la plata cheltuielilor de judecată şi compensaţie financiară pentru perioada şederii bătăuşului în închisoare. În Norvegia este totul pe dos. Pedofilia, de fapt, nu constituie o infracţiune.

Prima dată mi-au luat copiii pe 8 martie 2011. Capturarea se face astfel: copilul nu se mai întoarce de la grădiniţă sau de la şcoală, astfel, practic vi-l fură, dispare, pentru că este ascuns într-un loc secret. În acea zi mi-au spus: „Înţelegeţi, această situaţie s-a ivit, mărturisiţi violenţa împotriva copiilor. Avem nevoie ca să vă controlaţi la medic dacă sunteţi sănătoasă.“ Nu am protestat. Clinica a fost la 10 min cu maşina. Asistenta socială m-a aşezat în maşină şi a spus: „Te ajutăm, în acest timp ne jucăm cu copiii tăi“. Copiii au rămas nu oriunde, ci în centrul de protecţie a tinerilor. Când am ajuns la clinică, m-a sunat Saşa, fiul meu mai mare, atunci avea 13 ani, ... "Mami, ne duc la o familie adoptivă ..." Am fost la 10km de copii, pe care îi duceau la o adresa secretă.

În conformitate cu legislaţia locală, copiii sunt luaţi fără nici un fel de acte. Singurul lucru ce puteam face, era să mă stăpânesc. Plânsul este "interzis" în Norvegia, este considerat o "boală" şi "Autorităţile pentru apărarea copiilor" pot să vă trimită forţat la psihiatrie.

Se pare că în Norvegia este plan de stat, cota pentru luarea copiilor de la părinţii lor. Autorităţile de protecţie, chiar se întrec în realizarea acestei cote.

Grafice şi diagrame sunt publicate la fiecare 3 luni: câţi copii şi în care cartier au fost colectaţi.

Am primit recent un raport suedez cu privire la colectarea copiilor de la familii din Suedia şi din ţările scandinave vecine. 

Este vorba de un fenomen aparte. În acest raport se afirmă că, în Suedia au fost retraşi din familii, 300.000 de copii. Acest lucru înseamnă că este vorba de o generaţie întreagă a copiilor furaţi de la părinţii lor biologici.

Oamenii de ştiinţă, criminologii, juriştii, avocaţii - oameni cu valori tradiţionale, care încă îşi amintesc că în Suedia era familia -, nu înţeleg. Ei spun că are loc ceva ciudat. Are loc dezvoltarea statului pe familii.

Experţii indică 10.000 coroane (suedeze sau norvegiene) pe zi, sumă ce o primeşte familia adoptivă pentru un copil primit. Agentul organizaţiei "Barnevarn", primeşte de la bugetul de stat, sume imense pentru răsturnarea cuibului de familie, pentru copilul furat. Acest lucru se întâmplă în toate ţările scandinave.

În acest sens, părinţii adoptivi pot alege copilul, ca la piaţă. Dacă ţi-a plăcut o fetiţă blondă cu ochii albaştri şi o vrei, ajunge să telefonezi la Barnevarn şi să spui: "Sunt pregătit/ă, am cameră pentru copil" şi să spui numele copilului.

Ombudsman, în Norvegia, încearcă să lupte împotriva sistemului Barnevarn. Consideră că acest sistem de tranzacţii cu copii, este corupt. În luna mai, familiile afectate de acest sistem, au organizat un protest împotriva separării copiilor de părinţi.

Titlul în ziarul norvegian: "1/5 din copiii norvegieni sunt deja salvaţi de la părinţi", înseamnă că dintr-un milion de copii, în acest stat, cam 200.000 sunt "salvaţi" şi nu mai locuiesc cu mama şi tata acasă, ci într-o instituţie pentru copii.

Conform statisticilor publicate în mass-media norvegiană, doi din zece copii sunt născuţi de femei norvegiene, restul fiind copii de emigranţi. Emigranţii dau Norvegiei o populaţie sănătoasă, deoarece la ei nu sunt aproape deloc practicate căsătoriile. Cei mai mulţi copii au primit Barnevarn de la părinţii ruşi.

"Zavtra": Atunci când un copil este luat de la părinţi, ei ce pot face?

Irina: Aproape în fiecare lună, în Norvegia se sinucide o mamă rusă. Pentru că atunci când vin să-ţi ia copiii, eşti lipsită de putere. Eşti singură împotriva sistemului. Ei îţi vor spune de exemplu: "Faci omleta altfel decât în Norvegia, forţezi copilul să-şi spele mâinile, mergi strâmb, prin urmare, nu poţi sta aici cu copilul pe nisip. Asta înseamnă că eşti o mama rea şi de aceea îţi luăm copilul."

Sistemul de protecţie a copilului în Norvegia, se bazează pe principiul prezumţiei vinovăţiei părinţilor.

Părintele este conştient vinovat. Pe părinţi se aruncă o grămadă de minciuni. Totul începe cu o afirmaţie simplă: "Vreţi să vă întoarceţi în Rusia" şi nu puteţi nega, doar aveţi rude acolo. Sau: "Vreţi să asasinaţi copiii voştri", asta pentru că ruşii obişnuiesc să spună "te omor!"

Sistematic te pun în situaţii când trebuie să te aperi. Un singur om nu poate să oprească maşinăria de stat, bazată pe recompense fabuloase oferite avocaţilor de la birourile de protecţie a copiilor, judecătorilor, psihologilor, psihiatrilor, părinţilor adoptivi şi altor asemenea. Recompensele se dau pentru fiecare copil  cu ochii albaştri, luat. Tu nu ai nici o şansă de a-ţi salva copilul de la adăposturile norvegiene pentru copii. Am trecut prin toate instanţele judecătoreşti norvegiene. Totul este susţinut, corupţia este peste tot. Copiii sunt bunuri, pe care ei nu le restituie.

Toate articolele ziarelor ruseşti despre copiii mei au fost traduse în norvegiană de avocatul de la Barnevarn şi utilizate pentru a mă învinovăţi. "Ea nu este normală, ea îşi apără copilul prin intermediul ziarelor". În vest funcţionează legea privind confidenţialitatea, care este promovată activ şi în Rusia.

"Zavtra": Aţi indicat că în nordul Europei, funcţionează sistemul de lichidare a familiei, legat de abuzuri sexuale asupra copiilor. Cum funcţionează acest lucru?

Irina: Ministerul care se ocupă cu probleme legate de copii, se numeşte literalmente Ministerul Afacerilor Copiilor şi Egalităţii la toate formele de diversitate sexuală.

Minorităţile sexuale în Norvegia, cu siguranţă nu mai sunt minorităţi.    Minorităţile, sunt acum orientaţii heterosexuali.

În materialele sociologilor, disponibile în mod liber, se afirmă că, în anul 2050, Norvegia va fi ţara cu 90% homo. Ce se înţelege prin termenul de "homo" este greu de imaginat. Se spune că ideile noastre despre lesbiene şi gay sunt deja trecutul.

S-ar părea că voi nu sunteţi implicaţi; să facă ce vor, ce am eu şi copiii mei cu asta? Cândva şi eu mă întrebam aşa, pentru că am trăit în ignoranţă completă despre asta, că întoată Europa se introduc în viaţă standardele sexuale, care reglementează creşterea copiilor în conformitate cu cadrul definit. 

Sunt obligatorii pentru toţi cei care au semnat convenţia de admitere, făcându-se acum lobby şi in Rusia. Acolo literalmente se spune despre modul în care părinţii, în colaborare cu personalul grădiniţei, sunt obligaţi să educe copiii în "diferite forme de iubire".

O parte specială a acestui total-european, sex-standardul, indică de ce ar trebui să ne învăţăm copiii despre masturbare, părinţii şi profesorii în grădiniţe sunt obligaţi să pună aceasta în aplicare, până la vârsta de 4 ani şi nu mai târziu. Pentru noi ruşii din "peşteră" este o informaţie foarte utilă.

La pagina 46 din acest document se afirmă că un copil nou-născut trebuie să fie conştient de identitatea lui de gen. Cu sex-învăţatul obligatoriu din naştere, copilul vostru trebuie să realizeze ceea ce este: gay, lesbiană, travestit sau transsexual.

În privinţa egalităţii de gen, sunt omişi termenii de "bărbat" şi "femeie", astfel încât rezultatul vi-l puteţi imagina şi singuri!

În Norvegia, a fost înfiinţat Institutul de cercetare ştiinţifică la Universitatea din Oslo, care examinează sinuciderile copiilor de la 0 la 7 ani. Este foarte ciudat, cum poate un copil nou-născut să se sinucidă?! Dar conform Barnevarn, este natural...

După urgiile sadice, când copiii într-adevăr mor, asemenea cazuri sunt luate ca fiind sinucidere.

„Zavtra“: Irina, să ne întoarcem la experienţa dumneavoastră personală ...

Irina: A doua oara mi-au luat copiii pe 30 mai 2011. M-au sunat doi poliţişti şi doi lucrători de la Barnevarn (Oficiul pentru Protecţia Copilului). Am deschis, poliţiştii erau înarmaţi, a venit chiar comandantul de la secţia de poliţie Bjorklagena şi mi-au spus: "Am venit să-ţi luăm copiii!". Am sunat-o pe avocată şi ea mi-a spus: "Da, în conformitate cu legile din Norvegia, sunteţi obligată să îi daţi. Dacă vă opuneţi, vi-i ia şi aşa oricum şi nu îi mai vedeţi mai mult. Sunteţi obligată să daţi copiii şi mâine, vă vor explica despre ce este vorba". Au luat imediat copiii, care nu au reuşit nici să se schimbe, fără să-mi arate nici un document.

Am rămas în stare de şoc. Acum trebuia să dovedesc că eu sunt o mamă bună.

În ziar a fost descris un caz în care un băieţel a fost luat de la mama sa şi a fost violat în toate instituţiile de apărare a copilului. Când a împlinit 18 ani, şi-a cumparat o armă, a venit "acasa" şi i-a împuşcat pe părinţii adoptivi.

Alt caz, un băieţel care a fost luat de la mama sa şi plângea că vroia la mama. Medicii au spus că este paranoia şi l-au îndopat cu medicamente. După ce jurnaliştii au început să manifeste interes pentru acest caz, l-au înapoiat la mamă într-un scaun cu rotile. Băiatul a pierdut în greutate 13 - 15 kg. Avea distrofie, cu modificări ireversibile.

La o vizită la copiii mei, fiul mai mare mi-a zis că a scris o scrisoare la consulatul rus, în care a spus că, şi dacă ar muri, tot va fugi din Norvegia, că nu v-a trăi într-un lagăr de concentrare.

Şi a reuşit să organizeze propria evadare. A luat contact prin internet cu polonezul Krzysztof Rutkovský, care a reuşit să salveze o fetiţă poloneză, de la o familie norvegiană adoptivă. Polonezul m-a sunat în ultimul moment, când totul a fost pregătit. Mi-a spus: "Când scot singur băiatul din ţară, fără dumneata, va fi răpirea unui copil străin, dar dacă vei merge şi dumneata, va fi ca un ajutor dat familiei." A fost o decizie dificilă: a muri toţi trei în Norvegia, sau a salva cel puţin pe fiul mai mare şi pe mine. Nu doresc nimănui să aibă asemenea trăiri ceva de genul acesta.

În Polonia, am stat trei luni. Mama biologică are dreptul la copilul său doar în Rusia, nicăieri în altă parte în Europa. Copilul meu a primit mai întâi mamă adoptivă norvegiană, apoi ne-a acuzat de răpirea copilului de către o străină (adică eu). Atunci Polonia a stabilit o altă mamă adoptivă.

Pentru a ajunge copilul în Rusia, mama mea (adică bunica lui), a devenit mama adoptivă din Rusia. Astfel s-a făcut schimbul între mamele adoptive poloneză şi rusă. Aşa că, fiul meu avea părinte norvegian numărul unu, părinte polonez numărul doi şi al treilea părinte, rus. Mama biologică este în Europa un nimic.

"Zavtra": După ce v-aţi întors în Rusia, au început să circule informaţii cu privire la cazuri similare. Povestiţi-ne despre asta.

Irina:  Să vă dau un exemplu: Irina S. a locuit în Marea Britanie 18 ani. A avut acolo un prieten şi a născut o fetiţă. Într-o zi, Irina S. a aflat că partenerul ei este membru al clubului sadomasochist. Se uitau la televizor împreună cu fiica lor, aratau acolo un concurent şi fiica spune: "Mami acest unchi s-a jucat cu mine de-a doctorul... O!!!  Şi mătuşa aceasta s-a jucat cu mine în cada de baie..." Puteţi să vă imaginaţi că copilul dumneavoastră povesteşte lucruri de genul asta?

Irina S. s-a dus să se consulte cu un psiholog pentru copii, care i-a spus: "Dragă, tu eşti pastă de dinţi, eşti ziua de ieri. Aceasta nu este perversiune, aceasta este un sex creativ pentru elită."

Irina S. a tăcut şi în linişte a început împachetatul lucrurilor şi pregătirea de evadare în Rusia. Femeie înţeleaptă ...

În Norvegia, au fost legalizate mai întîi căsătoriile între persoane de acelaşi sex, apoi a fost aprobată Legea privind adopţia copiilor de către partenerii homosexuali.

Preoţii (femei şi bărbaţi) vorbesc deschis despre orientarea lor sexuală netradiţională. Mai recent, au apărut îndrăzneţii din cercul homosexualilor, care ridică întrebări de drept privind căsătoriile cu copii.

Dacă noi, părinţii valorilor tradiţionale, stăm ca nişte găini şi aşteptăm, atunci această luptă cu ei este pierdută. Astăzi, sunt locuri de experiment în Europa de Nord, Germania, SUA şi fostele colonii britanice, precum Canada, Australia şi Noua Zeelandă – acestea fiind focarele, de unde primesc cele mai multe chemări de ajutor SOS, de la mamele ruse.

Ideea necesară rezistenţei deschise mi-a dat putere în Norvegia de a nu mă lăsa învinsă, de a nu înnebuni.

În Rusia, fiecare părinte trebuie să înţeleagă că, în ultimii 30 de ani, structurile care sunt implicate în traficul de copii sunt părtinitoare redistribuirii maselor demografice, au adoptat poziţia că părintele şi copilul nu sunt o singură entitate.

Acum copiii aparţin unei companii abstracte sau statului.

Pentru a face lucrurile si mai rele, în conformitate cu Aranjamentul de la Haga din 1980, în care Rusia a semnat în 2011, copiii aparţin teritoriului în care se află ultimele 3 luni.

Filosofia acestor "inumani", dezvăluie proiectul Partidului Muncitoresc Norvegian de guvernamant, despre care tocmai am citit recent în SMI norvegian. Lisbakken, ministrul responsabil pentru familie şi copii, declară fără ruşine: "Eu sunt un homosexual. Vreau ca toţi copiii din ţară să fie ca mine." A iniţiat Programul de Stat experimental, în care au fost eliminate de la grădiniţe poveşti ca Cenuşăreasa şi poveştile fraţilor Grimm. În locul lor a fost scrisă altă literatură de tip "Rege şi Rege", sau "Copii gay". În ele, de exemplu, prinţul se îndrăgosteşte de rege, sau de alt prinţ, prinţesa visează la căsătoria cu regina.

În conformitate cu legea, copiilor de grădiniţă educatoarele sunt obligate să le citească aceste povestiri şi să le arate imagini.

S-a întâmplat un caz. Turişti ruşi s-au dus în Noua Zeelandă cu o viză de şedere de scurtă durată, de exemplu pe 7 zile, părinte cu copil.

Părinţii, ori au ţipat la copil, ori copilul plângea mai tare şi de la hotel au sunat la serviciul pentru protecţia oficială a copiilor. A apărut grupul "salvator" şi le-a luat copilul, l-au „salvat“ de la părinţii "sadici". Diplomaţii ruşi au luptat mai bine de un an pentru o întâlnire între părinţii biologici şi copil.

Eu personal de doi ani mă lupt pentru dreptul de întâlnire cu fiul mai mic.

Brejvik, care a ucis 80 de persoane, are dreptul de a apela la rude în fiecare zi. Condamnaţii la moarte, peste tot în lume, au dreptul la scrisori şi apeluri telefonice, dar mama nu are posibilitatea nici chiar să vorbească cu copilul ei.

Oricum, Brejvik "a salvat" Norvegia înaintea partidului muncitoresc de guvernământ, şi ei au anunţat că urăsc musulmanii. Brejvik a fost violat la 4 ani de o mamă. Barnevarn l-a luat şi l-a trimis la „încercări pe etape“. Fiecare familie l-a "gustat" (probabil a fost dat la mai multe familii adoptive). Apoi tânărul a pregătit acţiunea sa 9 ani. Cred că i-au promis marea cu sarea, ca să nu pomenească despre acest subiect. Jurnalistii suedezi au descoperit deja această poveste.

La fiecare cinci ani, Barnevarn emite rapoarte despre emigranţi. Cati copii au fost luaţi de la părinţii biologici si care este originea parintilor. Pe primul loc se află Afganistan, apoi Eritrea şi Irak. Dintre copiii albi, Rusia este pe primul loc, iar în topul general, se află pe locul 4.

Părinţii biologici capătă de la stat permisiunea de a se întâlni cu copiii lor furaţi,numai două ore, o dată la jumătate de an. Este maximum. Fiul meu, care a fugit în Rusia, este înregistrat virtual în casa lor adoptivă, ca aparţinând de populaţia Norvegiei, până la vârsta de 23 ani.

Un alt lucru important. Numai în Norvegia funcţionează 19.000 de organizaţii non-guvernamentale pentru reprofilarea copiilor din bărbat şi femeie sau invers, sau în alte sexe neconvenţionale.

Copilul este nevoit să evolueze în categorie sexuală non-tradiţională stabilită. Ceea ce a povestit fiul meu cel mic deja nu mai este o pedofilie primitivă, ci un fel de training organizat.

"Zavtra": Este greu de crezut că există asemenea orori teribile ...

Irina: Până când rezolvaţi dacă este de crezut sau nu, în această lume este o întreagă generaţie de părinţi, care trebuie să trăiască cu această oroare.

Totul serveşte ideii de “toleranţă pentru diversitate”. Spun despre copii că au dreptul la alegerea sexuală de la naştere, au dreptul la diversitatea sexuală.

Împotriva noastră şi a voastră, împotriva părinţilor şi copiilor, sunt reţele bine organizate în lumea interlopă.

Se pare că a venit timpul să recunoaştem în mod deschis şi sincer şi la fiecare departament al poliţiei ruse, la toate nivelurile, să se constituie o unitate specială de combatere a acestor grupuri internaţionale de banditism demografic.

La marşul pentru „Apărarea copiilor“, am încurajat părinţii să scoată masca frumoasă a justiţiei juvenile din vest, care nouă ni se prezintă ca fiind „salvatoare a copiilor de părinţii alcoolici” şi care este folosită în încercare,a la nivel mondial, de a schimba sexul copiilor noştri.

Experiment monstruos, care de aproape 30 de ani, progresează în toată Europa.

În Europa, dar şi în Canada, SUA, Australia şi Noua Zeelandă, peste tot în afara Rusiei, familia este zdrobită şi despărţită. Familia, ca legătura între părinţi şi copii, este distrusă planificat.

Cifre de copii luaţi: 200.000 în Norvegia, 300.000 în Suedia, 250.000 în Finlanda, în Germania, Israel la fel un număr foarte mare. Acestea sunt generaţii furate.

"Zavtra": Pe baza acestor informaţii, se pare că ţara noastră este o insulă cu un stil de viaţă creştină ...

Irina: Despre mine se vorbeşte des: "Aha, mai întâi a fugit în vest, iar acum a devenit o patriotă fanatică". Da, eu sunt o patriotă involuntară. Pentru ca omul să aprecieze Rusia noastră, probabil că este nevoie să piardă totul. Am plătit prea scump pentru greşeala mea - propriul copil - şi am avut parte de o experienţă oribilă.

Mai mult de 100 de familii ruse îngenunchează azi în jurul Rusiei şi strigă: „Noi suntem musafirii din viitorul vostru! În vest ne-au furat copiii. Luaţi seamă la nenorocirile noastre şi învăţaţi-vă minte! Treziţi-vă, opriţi ciuma celui de-al treilea mileniu! Ridicaţi o cortină de fier faţă de aceste toleranţe şi perversiuni! Împingeţi această mizerie dincolo de graniţele Rusiei!”

________________________

Interviu realizat de Andrei Fefelov, mişcarea internaţională publică "Mame din Rusia", apărut în ziarul "Zavtra".

 http://www.chelemendik.sk/Rozhovor_s_ruskou_mamou_plakat_je_v_Norsku_zakazane_je_to_povazo_119288153.html

http://www.magnificat.sk/2013/08/europska-unia-alebo-kam-sme-sa-to-dostali/

Titlurile săptămînii pe ROST Online

Cum a fost şi cum poate fi condusă România, de Marcel Răduţ Selişte

Într-o concluzie generală, afirmăm că Naţional-Creştinismul reprezintă singura cale prin care Naţiunea Română poate să renască şi să-şi recapete locul de cinste în rândul naţiunilor europene, iar Statul Român să revină pe traiectul său istoric firesc, de Regat Creştin al tuturor românilor. 

Recidivă în stil ovreiesc,  de Răzvan Codrescu

Consiliul local al Primăriei din Baia Sprie i-a acordat post-mortem părintelui arhimandrit Iustin Pârvu (1919-2013) titlul de cetăţean de onoare al oraşului. [...] Institutul “Elie Wiesel” îşi exprimă “profunda indignare” şi solicită imperativ retragerea cetăţeniei de onoare şi, în subsidiar, embargo-ul public pe memoria şi cinstirea părintelui, acuzat de legionarism şi antisemitism. 

[...] În orice caz, rămîne cel puţin straniu sau paradoxal că manifestările mai vechi sau mai noi de rezistenţă şi afirmare naţională ale românilor au fost şi sînt monitorizate şi sancţionate, cu un cinism demagogic fără precedent în istorie, tocmai de către etnia cea mai naţionalistă şi mai exclusivistă de pe pămînt (pe lîngă sionism, legionarismul a fost o joacă de copii) şi că, pe de altă parte, victimele comunismului continuă să fie prigonite, chiar şi postum, tocmai de urmaşii celor care au contribuit în cea mai mare măsură la comunizarea ţării şi la ororile consecutive acesteia!

Vedere de pe Centură. România, prin luneta Varanului, de Viorel Patrichi  

O trecere în revistă, pe alocuri cu un umor amar, a evenimentelor politice din ultima lună.

Protejarea minorilor în Federaţia Rusă şi propaganda gay, finanţată de C.E., de Alina Ioana Dida

Vara aceasta Duma de Stat a amendat legea care interzice activităţile care pot dăuna copiilor sau valorilor familiale din Federaţia Rusă. Amendamentul interzice desfăşurarea activităţilor care dăunează stării de bine fizice şi psihologice a minorilor, printre care se află şi propaganda pentru actele sexuale numite alternative (gay). Până acum legea interzicea promovarea activităţilor sexuale în rândul minorilor, cu referire doar la cele heterosexuale. 

 

Asociaţia “Christiana” protestează: O bioetică a morţii?!

Asociaţia Filantropică Medicală Creştin-Ortodoxă “Christiana”, care de peste 20 de ani se străduieşte să promoveze în societatea românească postcomunistă principiile şi valorile medicinei şi bioeticii creştine, considerând viaţa nu ca pe un hazard în ordinea naturii, ci ca pe cel mai mare şi mai sfânt dar făcut omului de către Dumnezeu, îşi exprimă surprinderea şi îngrijorarea faţă de complicitatea universitară şi academică la răspândirea, prin conferinţe publice şi propagandă mediatică, sub paravanul libertăţii necondiţionate a opiniilor şi cercetării ştiinţifice, a unor idei dizolvante cu privire la viaţă şi familie, rezultate ale unei gândiri materialiste şi atee, puse în slujba unor ideologii ostile axiologiei şi moralei tradiţionale.

După ce în februarie a. c., pe fondul aşa-numitei “Luni LGBT”, un profesor homosexual olandez, Gert Hekma, care predă „studii gay şi lesbiene” (!) la Departamentul de Sociologie şi Antropologie al Universităţii din Amsterdam, militând deschis pentru homosexualitate şi pedofilie, a fost la un pas de a conferenţia în mediul universitar bucureştean pe tema departajării legale a pedofiliei de „ephebofilie” (argumentând că pedofilia ar privi doar copiii sub 12 ani, pe când „ephebofilia”, adică sexul adulţilor cu copii de peste 12 ani, ar fi o stare de normalitate!), iată că pe 27 mai a. c., la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti (Amfiteatrul “Mircea Florian”), este programat să conferenţieze un bioetician controversat de origine româno-australiană, Julian Săvulescu, profesor la Oxford şi editor al unei reviste – Journal of Medical Ethics – care a stârnit recent un adevărat scandal în Marea Britanie prin susţinerea legitimităţii avortului, inclusiv a “avortului post-natal” (denumire eufemistică a infanticidului), profesorul respectiv şi colaboratorii săi pretinzând că “statutul moral al unui nou-născut este cel echivalent unui fetus, în sensul în care îi lipsesc proprietăţile care să justifice atribuirea unui drept la viaţă”, iar cei care nu le împărtăşesc concluziile ar fi “fanatici care se opun de fapt valorilor unei societăţi liberale”!

Dezavuând asemenea teze, nu doar anticreştine, ci de-a dreptul antiumane, de un cinism iresponsabil (pe care “ştiinţa” nu-l poate scoate din vecinătatea abjecţiei), noi considerăm că într-o societate ca a noastră, campioană mondială la avorturi şi grav destructurată moral de ofensiva mai veche sau mai nouă a unor perverse ideologii antitradiţionale, oficialităţile politice, culturale şi mediatice ar trebui să manifeste un plus de responsabilitate şi prudenţă, iar nu să gireze cu autoritatea lor fel de fel de oferte ştiinţifice sau ideologice care contravin flagrant şi tradiţiilor, şi intereselor vitale ale societăţii noastre.

Nutrim speranţa – alături de alţi protestatari din sânul societăţii civile şi laicatului ortodox – că, aşa cum în luna februarie Facultatea de Sociologie a revenit asupra deciziei iniţiale şi a sistat conferinţa pro-pedofilie, tot astfel Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti va găsi o modalitate de a nu se face complice a îndemnului “academic” la infanticid şi la perpetuarea avorturilor care ne pun în pericol, dincolo de considerentele moral-spirituale, chiar viitorul şi fiinţa naţională.

Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă,

preşedintele A.F.M.C. «Christiana»

Boicot la BCR din cauza propagandei homosexuale

Scrisoare deschisă legată de sponsorizarea de către ERSTE Foundation a propagandei homosexuale din România

În data de 17 Martie 2013 un grup de 50 de clienţi ai Băncii B.C.R. (Membră a Grupului ERSTE) şi-a manifestat dezacordul faţă de politicile ERSTE Foundation de a sprijini propaganda homosexuală în România. Aceştia au transmis o scrisoare către directorii BCR şi ERSTE Foundation în care au reamintit faptul că românii sunt conservatori şi construiesc relaţiile sociale într-un mod tradiţional, iar în centrul vieţii sociale, la români, se află Familia creştină, formată din bărbat şi femeie.  Semnatarii au cerut delimitarea pe viitor a ERSTE Foundation de sponsorizarea propagandei homosexuale în România.

La această scrisoare, în răspunsul primit în data de 22 Martie 2013, ERSTE Foundation şi-a reafirmat politica sa de investire a unei părţi a dividendelor obţinute din participaţia în cadrul grupului ERSTE către acţiuni de sprijin a diverselor minorităţi, printre care şi cea LGBT (Lesbianism-Gay-Bisexuali-Transsexuali) din România. Reamintim faptul că Banca Comercială Română este  parte componentă a Grupul austriac ERSTE, acesta fiind principalul acţionar al B.C.R. (93,57%).

Drept urmare, noi, clienţii B.C.R. semnatari ai acestei scrisori, ne afirmăm public dezaprobarea şi alegem să ne disociem de acţiunile ERSTE Foundation prin renunţarea la serviciile B.C.R..  În acest sens începând de astăzi, 27 Martie 2013, vom iniţia procedura de renunţare la serviciile B.C.R. pentru a nu sprijini altfel propaganda homosexuală din România sau din alte ţări.

Protestul nostru vizează excesele şi propaganda publică provocatoare şi agresivă de tip homosexual şi pedofil şi nu trebuie confundat cu intoleranţa sau condamnarea persoanelor cu alte orientări sexuale. Cei care cer înţelegere şi toleranţă din partea societăţii trebuie la rândul lor să înţeleagă şi să respecte valorile societăţii. Organizatorii evenimentului ”Luna istoriei LGBT (Lesbianism-Gay-Bisexuali-Transsexuali) nu au dat dovadă de respect faţă de aceste valori.

Cei care doresc se pot adăuga protestului nostru o pot face printr-un simplu comentariu aici sau la adresa contact@floareadefoc.ro .

Semnatari:

1. Asociaţia  Cercul Studenţesc ”Floarea de foc”
2. Boambeş Andrei, economist
3. Capsali Iulian, regizor
4. Băndoiu Andreea Cosmina, lector universitar
5. Caţa Iosif Dan, preot
6. Damian Gabor, antreprenor
7. Dan Castea, manager
8. Gheorghe Holbea, profesor universitar
9. Dumitrache Eduard, manager/preşedinte ong
10. Dumitrache Ana Nicoleta, artist plastic
11. Preda Felix, director IT
12. Vastea Răzvan, director consultanţă
13. Alina Ioana Dida, medic
14. Floarea Carmen Irina, cercetător
15. Mihaela Ursescu, consultant SAP
16. Sfîrâiala Mirela, profesor
17. Irina Sargov, arhitect
18. Octavian Adrian Tabără, inginer
19. Lenuţa Liana Gabor, economist
20. Dobre Cristina, jurnalist
21. Mihai Gafitescu, consilier principal
22. Alexandru Agavriloae, arhitect
23. Mihai Madalina-Andreea, asistent manager
24. Iordan Florin, etnomuzicolog
25. Mariana Kincses, economist
26. Attila Kincses, administrator
27. David Maricica, consilier
28. David Emil, inginer
29. David Bogdan, student
30. David Emilian, economist
31. Nicu Mihali, regizor
32. Boia Mihaela
33. Boia Eugen
34. Marian Rotaru
35. Bucur Adrian, freelancer
36. Jerlăianu Marius, marketing
37. Georgescu Ioana, profesor
38. Georgescu Sever, profesor
39. Diana Preda, consultant
40. Voronca Stefan, redactor
41. Dinca Leonid, pensionar
42. Marola Victor, lector universitar
43. Iulian Cacenschi, profesor
44. Dumitrache Ion, medic veterinar
45. Dulgheru Elena, jurnalist
46. Mirea Sorin Alexandru, inginer
47. Ababi  Raisa, farmacist
48. Chitu Elena, asistent medical
49. Dudu  Maria, asistent medical
50. Zaharia Rodica, asistent medical
51. Bilbie Ana-Maria, studenta
52. Dopcea Ioan, microbiolog
53. Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului,
54. Eduard Pascu, inginer
55. Feghiu Mariana, medic veterinar
56. Feghiu Adrian, medic veterinar

Boicotaţi Colegiul "George Coşbuc" din Bucureşti!

Scrisoare deschisă adresată părinţilor

 

„Să nu vă întoarceţi virgine din vacanţă”

(din sfaturile profesoarei Roxana Marin către eleve)

Organizaţiile semnatare ale prezentei scrisori-apel îndeamnă public părinţii să evite înscrierea copiilor lor la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din Bucureşti.

Suntem nevoiţi să răspundem astfel, în calitate de organizaţii ale societăţii civile preocupate de situaţia familiei româneşti şi a educaţiei, părinţilor alarmaţi de unele stări de fapt cu care copiii lor se confruntă în acest liceu.

Motivaţia apelului la boicot este dată de un cumul de factori, dintre care cei mai importanţi sunt legaţi de proliferarea promiscuităţii sexuale şi a imoralităţii:

- Propaganda homosexuală făţişă, deja de notorietate, derulată în ultimii trei ani de unii dintre profesori, prin „platforma de activism LGBT” (ie. – homosexual-lesbian-bisexual-transsexual). Pintre activităţi se numără şi „primul Gay Pride (ie. - parada „mândriei homosexuale”) dintr-o şcoală publică din România”, cu participarea elevilor, inclusiv din ciclul gimnazial;

- Organizarea şi interpretarea piesei de teatru pornografic „Monoloagele vaginului”, având ca actori şi spectatori eleve şi profesoare (inclusiv fosta directoare, Ilinca Buciu). Cel puţin repetiţiile pentru acest „spectacol” s-au derulat în incinta liceului;

- Promiscuitatea sexuală, cazurile de corupere de minori şi relaţii sexuale profesor-elev.

Am decis să facem acest apel, fără precedent în România, constatând că unele dintre activităţile şi situaţiile menţionate nu numai că nu sunt incidente izolate, ci că se repetă şi că primesc sprijin din partea conducerii liceului. Este vorba despre promovarea homosexualităţii şi a promiscuităţii sexuale. Astfel, li se inoculează elevilor ideea falsă că asemenea comportamente sunt fireşti şi că pot constitui o alternativă viabilă, dacă nu optimă, în parcursul lor către statutul de adult.

Deloc întâmplător, unii dintre profesori desfăşoară activitate infracţională sau cel puţin aflată la limita legii şi a normelor morale pe care un cadru didactic ar fi firesc să le respecte. Ca exemplu, este cercetată penal pentru delapidare fosta directoare, „actriţa” Ilinca Buciu etc. Apreciem că există o legătură directă între decadenţa morală din liceu şi acţiunile ilegale ale unor cadre didactice.

Constatăm răspunsul vag şi lipsit de substanţă al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti la solicitarea noastră de a ni se comunica rezultatele anchetei pe care I.S.M.B. a efectuat-o la unitatea de învăţământ, în urma reclamaţiilor părinţilor. Suntem, din păcate, nevoiţi să îi considerăm pe responsabilii educaţiei româneşti părtaşi, cel puţin parţial şi tacit, la perpetuarea acestor fenomene grave.

Atragem totodată atenţia oficialilor din Ministerul Educaţiei că „activismul LGBT” (ie. -  homosexual-lesbian-bisexual-transsexual) este o activitate de propagandă cu finalitate POLITICĂ, mascată prin aparenţe culturale. Acesta nu are ca scop, aşa cum se afirmă, „respectarea drepturilor omului” sau „toleranţa” – termeni utilizaţi cu scop manipulator - ci fabricarea şi impunerea unor drepturi inventate, inexistente în documentele internaţionale, şi anume „dreptul la căsătorie” şi „dreptul la adopţie de copii” pentru cuplurile de acelaşi sex, precum şi incriminarea, după un tipar totalitar, a oricărei forme de critică la adresa acestui comportament. Aceste obiective politice, cu profunde implicaţii asupra societăţii, sunt, de altfel, asumate în mod deschis de organizaţiile „minorităţilor sexuale”, care se folosesc de toate pârghiile politice şi sociale, inclusiv de elevi, profesori şi fonduri publice.

Considerăm că toţi părinţii responsabili trebuie să evalueze unităţile de învăţământ şi sub aspectul calităţii şi solidităţii educaţiei morale pe care elevii o primesc, nu doar prin prisma educaţiei formale, indiferent cât de performante ar fi metoda didactică şi dotările. Doar astfel au garanţia că, la încheierea ciclului liceal, odată cu majoratul, tânărul îşi poate asuma un parcurs firesc în viaţă şi o contribuţie validă, sănătoasă, la „viaţa cetăţii”. Promovarea homosexualităţii şi a promiscuităţii sexuale ca virtuţi nu-i pot face, în acest proces de devenire, decât rău.

În consecinţă, încurajăm părinţii să evite înscrierea la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din Bucureşti a copiilor lor, considerând că procesul educaţional tarat din instituţia numită le pune acestora în grav pericol dezvoltarea firească - mentală, intelectuală, spirituală şi chiar fizică.

Solicităm profesorilor liceului o atitudine morală şi civic responsabilă, căci lucrează cu suflete şi nu exercită o îndeletnicire tehnică, limitată la predarea materiei din programă. Este de datoria dascălilor să protejeze aceste suflete nevinovate şi să refuze ingerinţa propagandei homosexuale promovate de câţiva profesori rău intenţionaţi în Colegiul Coşbuc.

Îndemnăm familiile care au deja copii elevi la acest liceu să vegheze cu atenţie activitatea lor şcolară, semnalându-ne situaţiile ieşite din comun.

16 martie 2013

Semnează următoarele organizaţii non-guvernamentale:

1. Alianţa Familiilor din România
2. Asociaţia Dascălilor din România
3. Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului
4. Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România (compusă din 13 organizaţii)
5. Asociaţia „Familia Ortodoxă”
6. Asociaţia Oamenilor de Afaceri Creştini-Ortodocşi
7. Asociaţia „Familia şi Viaţa”
8. Asociaţia Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”
9. Asociaţia pentru Libertatea Românilor
10. Asociaţia „Darul Vieţii”
11. Asociaţia Provita Media
12. Liga de Utilitate Publică
13. Asociaţia „Rost”
14. Asociaţia „Doamna Stanca”
15. Asociaţia „Sfântul Grigorie Palama”
16. Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, filiala Tg. Jiu
17. Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, filiala Suceava
18. Liga pentru Identitate Naţională
19. Asociaţia „Cercul Studenţesc Floarea de foc”
20. Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”
21. Asociaţia „Prologos”
22. Asociaţia „Sinaxis 2010”
23. Asociaţia „Antimis”
24. Asociaţia „Enable”
25. Asociaţia „Bunavestire”
26. Alianţa pentru Demnitate Naţională
27. Fundaţia Creştină „Arsenie Boca”
28. Asociaţia Umanitară „Neagoe Basarab”
29. Asociaţia WorldTeach România
30. Fundaţia „Bridge to Europe”
31. Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor”
32. Asociaţia pentru Cultură „Alfa”
33. Asociaţia "Basarabii"

Reţeaua naţională de propagandă homosexuală în muzeele din România

D-l Virgil Ştefan Niţulescu, directorul general al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, ar trebui să demisioneze. Dacă ar avea onoare, dar nu e cazul. Sau ar trebui demis. Se pare însă că are proptele politice solide, ca de atîţia ani de cînd se cocoaţă în tot felul de funcţii publice fără niciun fel de merit.

După ce aproape a distrus opera muzeistică a lui Horia Bernea, omul este pe cale să facă praf şi bunul renume al MŢR, implicînd muzeul în scandaluri de tipul celui petrecut pe 20 februarie a.c. 

Probabil speriat de efectele publice ale gestului său nesăbuit prin care introdus MŢR în circuitul propagandei homosexuale, d-l Niţulescu apelează la Reţeaua Naţională a Muzeelor din România ca să-l apere. Şi aceasta intervine cu un comunicat de presă mincinos şi stupid. 

Mincinos pentru că susţine asta: “Deşi suntem conştienţi că o bună parte a societăţii noastre, prin tipul de educaţie şi valori morale împărtăşite, nu tolerează acele categorii de oameni de o altă orientare sexuală decât cea promovată de preceptele creştine, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România recomandă muzeelor să nu opereze cu altceva decât cu ideea de modernism şi de maximă deschidere, traduse în cazul nostru prin facilitarea necondiţionată a accesului tuturor categoriilor de oameni în spaţiul dorit participativ al unui muzeu.

(…) Dacă vor să fie cu adevărat convingătoare în impunerea punctelor proprii de vedere, grupurile de persoane care au reacţionat violent faţă de proiecţia unui film din cadrul acestui eveniment trebuie să ofere replici culturale şi nu isterice, să ne uimească şi să ne bucure cu proiecte artistice şi culturale de grup sau personale, pentru a da orice fel de 'lecţie' sau argument în sprijinul valorilor în care cred şi pe care le promovează. Muzeele le vor oferi spaţiu de exprimare în egală măsură.”

Să mă explic. În august 2008, expoziţia “Destine de martiri”, organizată de Asociaţia Rost la Muzeul ”Mihail Kogălniceanu” din Iaşi, a fost închisă, după ce d-nii Dorin Dobrincu, şeful de atunci al Arhivelor Naţionale, şi Alexandru Florian, directorul executiv al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, s-au plîns în presă că evocarea a şase personalităţi care au suferit în temninţele comuniste este o acţiunea de “propagandă legionară”. O acuzaţie tembelă. Expoziţia nu avea în ea nimic propagandistic şi nu intra sub incidenţa nici unei legi, iar numele cărora le era dedicată figurează în Martirologiul întocmit de Bisericile creştine din România, ca ale unor mărturisitori ai dreptei-credinţe, şi în Raportul Tismăneanu pentru condamnarea comunismului, ca ale unor eroi ai rezistenţei anticomuniste.

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR), care se declară acum atît de permisivă la toate punctele de vedere şi care ne invită să producem acte culturale pe care să le găzduiască instituţiile care o compun, a ignorat atunci incidentul, deşi era pentru prima dată după ’89 cînd o manifestare culturală era interzisă atît de brutal şi pe faţă în România. De ce RNMR nu a cerut atunci muzeografilor să-şi respecte “cu sfinţenie” propriul cod etic? “Sfinţenia” asta merge numai în cazul propagandei homosexuale? De ce RNMR nu a spus răspicat, într-un comunicat de presă, că “muzeele vor oferi spaţiu de exprimare culturală şi artistică oricăror categorii de oameni, iar acest lucru nu se negociază”? Simplu, pentru că o interesează prea puţin etica şi pluralitatea opiniilor, referindu-se la acestea numai cînd îi convine, pentru apărarea unui coleg sau pentru a închide gura “incorecţilor” politic.

În fine, în comunicatul de astăzi, RNMR comite şi o prostie: “Muzeele sunt obligate să promoveze valori culturale şi sociale sănătoase, decente, din care să facă parte inclusiv TOLERANŢA, abordată şi interpretată din orice perspectivă.”

Păi bine, stimabililor, dar vi se pare că propaganda homosexuală este o valoare socială sănătoasă şi decentă? Chiar dacă a fost amplasată într-un loc destinat exclusiv tradiţiei româneşti (în esenţă creştină)? Chiar dacă la filmele de propagandă gay intrarea era liberă şi permitea astfel accesul minorilor (cu atît mai mult cu cît MŢR se află vizavi de Şcoala nr. 11)? Chiar dacă, aşa cum recunoaşte RNMR, “bună parte a societăţii noastre, prin tipul de educaţie şi valori morale împărtăşite, nu tolerează acele categorii de oameni de o altă orientare sexuală decât cea promovată de preceptele creştine”? Dacă o bună parte – aş zice partea a bună – din societatea românească apreciază drept nesănătoasă şi indecentă homosexualitatea, cu propaganda ei cu tot, cine este RNMR să afirme că e taman pe dos?

Cît despre toleranţă, să nu o confundăm cu iresponsabilitatea sau cu nepăsarea criminală! Creştinismul ne învaţă să iubim pe păcătos, dar să urîm păcatul. În învăţătura asta nu e vorba, deci, de toleranţă.

Iar bunul-simţ – laic şi civic – ne obligă la măsuri pentru protejarea societăţii de o propagandă care induce în mentalul colectiv ideea de normalitate a perversiunii, cu consecinţe foarte grave nu numai morale şi politice, ci şi în planul perpetuării speciei.

 

UPDATE

Am verificat ce este Reţeaua Naţională a Muzeelor din România. E un ONG, fără nici o legătură instituţională cu statul român, cu sediul la o adresă particulară, unde răspunde o doamnă care nu lucrează pentru RNMR şi care ne-a dat numărul de telefon al preşedintelui ONG-ului, Dragoş Eduard Neamu. Deci, pare că acest ONG e o butaforie care stă într-un singur om. Însă, presa serioasă din România s-a şi grăbit să preia comunicatul RNMR, ca pe al unei entităţi credibile, funcţionale şi reprezentative. S-ar putea ca muzeele care alcătuiesc RNMR să nici nu fi fost consultate cînd a pornit acest comunicat spre lumea largă.

Adevărul despre protestul unor ortodocşi contra propagandei homosexuale de la MŢR

Sursa: www.privesc.eu

Tăcerea „mieilor”, bucuria gay-ilor

Trebuie să recunoaştem că propaganda şi lobby-ul homosexualilor sînt foarte abile şi teribil de eficiente. La noi, în cîţiva ani au reuşit nu numai să timoreze o ţară întreagă, ci şi să îi pună într-o defensivă „vinovată” pe cei care se opun politicii lor.

Aşa am ajuns în situaţia incredibilă în care nu ei sînt obligaţi să ne explice cum îndrăznesc să ceară ca un act anormal să fie recunoscut drept normal, ci noi, heterosexualii, să motivăm de ce nu sîntem de acord cu homosexualitatea, cu căsătoriile gay şi cu adopţiile de copii de către pederaşti. Noi sîntem etichetaţi ca înapoiaţi, obtuzi, extremişti, nu ei, care se împerechează mai rău ca dobitoacele.

Sîntem acuzaţi că îi discriminăm, pentru că ne apărăm valorile.

„Dreptul” lor la a-şi exiba comportamentul denaturat este mai presus de dreptul majorităţii la decenţă.

Dacă spunem anormalităţii pe nume, sîntem catalogaţi homofobi.

Să avem, totuşi, proprietatea termenilor. Fobia este o “stare patologică de nelinişte şi de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă”, ca şi o “repulsie excesivă faţă de ceva; aversiune nerezonabilă”. Or, în chestiune nu e vorba de aşa ceva. Nu teama iraţională sau duşmănia faţă de cineva diferit determină atitudinile împotriva homosexualităţii, ci inacceptabilele cerinţe ale homosexualilor. Dacă activiştii homosexuali s-ar abţine de la periodicele ieşiri publice, prin care urmăresc să ne impună o aberaţie sexuală drept standard de normalitate, nimeni nu ar avea nimic cu ei.

Este de neînţeles cum au izbutit homosexualii să facă din problema lor un punct de dezbatere pe agenda publică, într-o societate în care peste 90% dintre cetăţeni se declară creştini. În mod firesc, subiectul nici nu ar trebui deschis. Învăţătura noastră de credinţă consideră această practică sexuală un păcat grav, de care cei care se fac vinovaţi trebuie ajutaţi să scape cît mai repede. În creştinism, fie el răsăritean sau apusean, nu există toleranţă pentru homosexualitate, ci doar compasiune, ca pentru un suferind. Este vorba de aceeaşi înţelegere şi milă ca pentru orice păcătos, indiferent de păcatul care îl munceşte. Omul acela este beteag sufleteşte şi ajunge să-şi bată joc de trupul lui. Nu-l pedepseşti pentru asta, dar nici nu poţi să-i spui să continue aşa, ori să-i accepţi cererile aberante.

Imaginaţi-vă că un depedent de droguri ar pretinde legalizarea stupefiantelor, ori un beţiv ar solicita să i se permită prin lege să vină beat la serviciu, sau un alienat mintal ar insista ca legiuitorul să-l declare sănătos şi să fie tratat ca atare, sau, în fine, un zoofil şi-ar revendica dreptul de a întemeia o „familie” cu găina, oaia sau vaca de care s-a „îndrăgostit”. Vi se par nişte ipoteze forţate? Ei, bine, acum 20 de ani şi homosexualitatea era privită la fel. Nici un om cu capul pe umeri nu se referea la homosexuali decît ca la dezaxaţi, ca la unii care sînt în afara normalităţii fie din pricina unei boli, fie din viciu. De altfel, homosexualitatea a fost considerată boală psihică pînă în 1990, nu doar în România. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a scos-o în acel an de pe lista de afecţiuni psihice, iar astăzi statele europene sînt chemate să o elimine şi de pe lista de patimi. Totuşi, sînt destui medici care continuă să trateze homosexualitatea, cu rezultate spectaculoase, mergînd deseori pînă la vindecarea pacienţilor. De asemenea, sînt tot mai mulţi homosexuali care au renunţat la apucăturile lor, după ce şi-au găsit lecuirea în Biserică.

Apropo, remarc cu tristeţe că Patriarhia Română nu găseşte de cuviinţă să intervină în dezbaterea despre homosexualitate, care a bulversat lumea românească în ultimele săptămîni. În mod inexplicabil, BOR tace pare-se cu program, de vreo cinci, şase ani încoace, asupra acestei probleme. În fiecare an, homosexualii mai dau un asalt asupra moralităţii publice şi a instituţiilor statului, încercînd să mai cîştige o redută. Şi în fiecare an, Biserica noastră tace. De ce? Pînă cînd? Nu realizează înalţii noştri ierarhi că „turma” are nevoie de un cuvînt lămuritor? Şi că, dacă toţi vom tăcea, se va instala şi aici „urîciunea pustiirii”?

Dacă puterea duhovnicească nu face uz de autoritatea ei, într-o problemă de interes naţional, să ne mai mirăm că Puterea politică este gata să cedeze presiunilor şi ademenirilor venite dinspre lobby-ul homosexual?

Estimp, activiştii pidosnici atrag în jocul lor pervers instituţiile de învăţămînt, ca să ne strice copiii, să le inculce o mentalitate cu efecte îngrozitoare în timp.

Facultatea de Istorie şi cea de Sociologie, din Universitatea Bucureşti, au renunţat să găzduiască manifestări de propagandă homosexuală numai la protestul energic şi bine motivat al unor organizaţii creştine. Însă, la Liceul bilingv „George Coşbuc” din Capitală scandalul e în toi, după ce o serie de acţiuni pro-homo au fost oprite, la opoziţia unor părinţi. Dar abia în cel de-al patrulea an de cînd liceul desfăşoară astfel de acţiuni de promovare a homosexualităţii. Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Bucureşti au început o anchetă care vizează conducerea instituţiei de învăţămînt şi pe principalul organizator al unei parade gay, profesoara Roxana Marin (care s-a evidenţiat, la un moment dat, ca actriţă într-o piesă cu titlul „Monoloagele vaginului” şi a cărei comunitate nu cred să fie prea mîndră de înclinaţiile ei sexuale). Imediat activiştii homosexuali au declanşat o campanie de presă pentru intimidarea autorităţilor. În paralel, profesorii propagandişti ai homosexualităţii în liceu sînt pe cale să-şi impună „viziunea” asupra întregului corp profesoral, cerîndu-le colegilor lor să se solidarizeze şi să nu abandoneze „programele de apărare a drepturilor omului”. Oamenii ăştia, fie sînt bolnavi, fie ticăloşi. Iar dacă majoritatea va tăcea, laşă, comodă sau plătită, nu va fi scutită de consecinţe.

Probabil că, în cele din urmă, părinţii care au sesizat porcăria de la „G. Coşbuc” vor fi siliţi să-şi mute copiii la alte şcoli, ca şi cei care vor realiza că nu mai pot avea încredere în pedagogia din acest liceu. Şi dacă se va întîmpla aşa, înseamnă că majoritarii sînt împinşi spre ghetoizare, în vreme ce instituţiile publice ale României creştine intră cu totul pe mîinile pederaştilor.

Asta aşteptăm?

Titluri noi pe www.rostonline.ro

Vă recomand de pe www.rostonline.ro:

Rădăcinile istorice ale Corectitudinii Politice. Sau despre terorismul cultural

"Corectitudinea politică încearcă să impună tuturor americanilor o uniformitate în gândire şi comportament, fiind, prin urmare, totalitară în esenţă. Rădăcinile sale pornesc dintr-o versiune de marxism ce îşi propunea răsturnarea radicală a culturii tradiţionale cu scopul de a provoca o revoluţie socială.

(...) Structura socială patriarhală va fi înlocuită cu modelul matriarhal; credinţa că bărbatul şi femeia sunt diferiţi şi au în esenţă roluri distincte va fi înlocuită cu teoria androginiei; concepţia că heterosexualitatea este normală va fi schimbată cu opinia că homosexualitatea este, în egală măsură, „normală”.

(...) Semnificaţia originilor istorice ale „corectitudinii politice” nu poate fi pe deplin înţeleasă decât dacă revoluţia iniţiată de Betty Friedan vizând rolurile sexuale este percepută în însemnătatea ei reală: ca manifestare a procesului revoluţionar social demarat de Karl Marx.

(...) Însă ideea transformării ordinii patriarhale în una matriarhală – obiectiv pe care şi-l propunea teoria inversării rolurilor sexuale – poate fi raportată direct la cartea lui Friedrich Engels, Originea familiei, proprietatea privată şi statul.

(...) „Corectitudinea politică” reprezintă marxismul, cu tot ce comportă acesta: pierderea libertăţii de expresie, controlul gândirii, răsturnarea ordinii sociale tradiţionale şi, în ultimă instanţă, un stat totalitar. În fond, marxismul cultural instaurat de Şcoala de la Frankfurt este mai terifiant decât marxismul vechi, economic, care a ruinat Rusia."

MŢR, între mărturisirea creştină şi propaganda homosexuală

 

Prin gestul condamnabil şi absurd al conducerii MŢR de a accepta ca muzeul să fie partener în manifestările detestabile legate de „luna istoriei LGBT”, prin proiectarea, chiar în studioul „Horia Bernea”, de filme de propagandă homosexuală, sunt întinate, în mod scandalos, memoria marelui Horia Bernea, dar şi credinţa, modul de viaţă şi valorile ţăranului roman – pe care Bernea a dorit să le prezerve cât mai vii, marturisindu-le prin „obiecte-martiri”, menite să îl faca pe omul de azi „să înţeleagă cât de sărac este în comparaţie cu strămoşii lui”. 

Comunismul şi cultura memoriei

 

Studiul abordează trei teme importante de dezbatere social-teologică în legătură cu trecutul totalitar recent. Prima este cultura memoriei și dificultățile, datorate biografiilor amestecate ale celor prezenți, pe care le întâmpină inclusiv la mai bine de două decenii de la căderea comunismului. A doua temă vizează caracterul comunismului de modernitate eșuată. Pentru Ortodoxia esteuropeană contemporană, evitarea unei lecturi calme a modernității se combină fatal cu ignorarea comunismului ca subiect de teologie a istoriei. În fine, textul scoate în evidență câteva tentative de interpretare teologică ortodoxă a comunismului, tot atâtea puncte de repornire în procesul de asumare în cunoștință de cauză a timpului care ne-a fost dat.

Steinhardt, Caragiale şi sufletul românesc

Nicolae Steinhardt nu reprezintă numai un caz remarcabil al unui evreu îndrăgostit de românism. Afinitatea lui nu se rezumă la o simpatie exterioară, ci implică şi o angajare existenţială, o veritabilă transmutaţie a condiţiei sale originare. Atât botezul său săvârşit în clandestinitatea închisorii, cât şi întreaga sa operă literară de după eliberare, poartă pecetea unei identificări conştiente, deliberate, izvorâtă din dragoste şi admiraţie, cu fenomenul românesc.

Vive la France! Et la famille?

Protestele francezilor sunt, aşadar, tot ce poate fi mai de bun simţ. Dar, tocmai de aceea, au o slăbiciune esenţială: nu sunt un protest moral, unul care să nege total, să desfiinţeze chiar şi posibilitatea căsătoriilor homosexuale. Se spune: „îi acceptăm, îi respectăm, îi îndrăgim pe homosexuali, dar nu credem că sunt suficient de rezonabili atunci când pretind că formează o familie, că pot avea copii”. Este o formă de protest, desigur, dar una care relativizează extrem o realitate devenită, iată, discutabilă şi disputabilă.