Se risipesc făcătorii de basme în cazul ”Marian Munteanu și Securitatea”

Încet, încet, se risipesc făcătorii de basme în cazul ”Marian Munteanu și Securitatea”. Acuzațiile la adresa lui încep să se dovedească false și cu documente, nu doar bazate pe propriile afirmații și pe bun-simț. 

”Cotidianul” și ”Active News” arată cum a fost mistificată realitatea de către ziarul ”Adevărul”, pentru a-l compromite pe cel care este un simbol al Fenomenului Piața Universității. Detalii aici.

Vă recomand să vizionați și înregistrările de aici și aici.

De care parte este adevărul în cazul ”Marian Munteanu și Securitatea”?

Cotidianul ”Adevărul” a publicat ieri o acuzație gravă la adresa lui Marian Munteanu: că ar fi colaborat cu Securitatea. Prin felul în care e articulat, prin trimiterea la surse documentare și prin faptul că redă pasaje largi din actele care ar fi la dosarul de la CNSAS al celui care a fost liderul protestului maraton din Piața Universității în 1990, articolul pare credibil. Însă afirmațiile și referirile la documente nu sunt însoțite de fotocopii ale acelor documente, fapt ce pune întregul text sub semnul dubiului - arată Rost Online.

Este foarte straniu că publicația nu a dat facsimile, cu atît mai mult cu cît astfel de acuzații la adresa lui Marian Munteanu au mai fost formulate de-a lungul timpului și tot fără a se prezenta nici o probă.

Acum vreo lună si ceva, în ”Evenimentul zilei” era publicat un text care susținea aceleași lucruri și vehicula un angajament la Securitate pe numele lui Marian Munteanu, dar care nu avea nici o semnatură, și o chitanță care, de asemenea, nu i se putea atribui lui.

”Adevărul” avea ocazia acum să clarifice lucrurile o dată pentru totdeauna. De ce n-a făcut-o?

Dacă ziarul va publica totuși dovezile, va fi o bombă de presă. Una care va dezămăgi multă lume, chiar dacă presupusele note informative ale lui Marian Munteanu sînt benigne (nu pare să fi suferit nimeni de pe urma unor declarații care conțin portrete și anecdote).

Dacă însă ”Adevărul” nu vine cu dovezi, ar putea fi una dintre intoxicațiile de presă care descalifica definitiv orice publicație.

Oricum, probabil că în acest caz se va face repede lumină, cu atît mai mult cu cît Marian Munteanu a anunțat că va acționa în judecată ziarul și pe autoarea articolului.

Cele mai proaspete articole de pe ROSTonline.ro

Deputatul Cezar Preda nu ar fi votat legea antilegionară?

2 august 2015 de Claudiu Târziu

„Nu ştiu ce a propus Institutul Elie Wiesel, nu ştiu ce s-a votat, dar nu cred că pot vota o lege care e împotriva românilor”

Deputatul Cezar Preda, parlamentar aflat la al treilea mandat, membru în Comisia comună de control a SRI, fost lider al PDL şi actualmente fruntaş al noului PNL, a declarat că nu ştie nimic despre Legea anticonstituţională şi antiromânească 217/ 2015, recent intrată în vigoare. (continuare pe www.rostonline.ro)

Reportaj despre sfinţii închisorilor (VIDEO)

2 august 2015 de Rost Online

Din 22 Iulie 2015, astfel de reportaje mai sînt legale? Şi, dacă Biserica nu i-a canonizat pînă acum pe sfinţii închisorilor, va mai îndrăzni să-i canonizeze? (continuare pe www.rostonline.ro)

Cavalerii întunericului

2 august 2015 de Pr. Cosmin Vasilescu

Un mare intuneric sta sa acapareze pamantul. Din toate partile, se ridica puteri care vor sa stinga Lumina lui Hristos. Dintr-o parte spre alta, dar si din interior spre suprafata, duhuri nebune ameninta crestinismul. In afara Bisericii ele prind forma extremismului, mai ales islamic, dar nu numai. In interior, degringolada, tradarea si nepasarea celor raspunzatori… (continuare pe www.rostonline.ro)

O lege antiromânească şi totodată antisemită

1 august 2015 de Claudiu Târziu

Scopul principal al legii antiromâneşti 217/ 2015 este instituirea fricii. Eticheta de legionar sau cea de negaţionist al holocaustului vor funcţiona ca elemente de şantaj, de marginalizare şi de teroare.[inregistrarea video a emisiunii de la B1 TV, din 31 iulie 2015] (continuare pe www.rostonline.ro)

Noua inchiziţie

31 iulie 2015 de Răzvan Codrescu

Așa-numita „lege antilegionară”, prevalîndu-se de anumite excese conjuncturale (și desigur reprobabile) ale defunctului legionarism, creează cadrul inchizitorial pentru discreditarea publică „la pachet” a unor valori intelectuale și duhovnicești care legitimează cultural-artistic și moral-spiritual secolul XX românesc (dincolo de orice asociere – reală sau închipuită – cu o ideologie politică sau alta). (continuare pe www.rostonline.ro) 

Pr. Ciprian-Ioan Staicu: „Mărturisiţi-i pe sfinţii închisorilor!”

31 iulie 2015 de Rost Online

Scrisoare deschisă către toţi românii În ultimii ani tot mai mulți români au auzit de jertfa mărturisitorilor din închisorile comuniste. (continuare pe www.rostonline.ro) 

Comisarii pentru „legea memoriei” au început vînătoarea de fascişti. Cu Vulcănescu şi Crainic

30 iulie 2015 de Claudiu Târziu

Alexandru Florian, directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR), a început „vînătoarea de fascişti”, pe baza Legii 217/2015, abia publicată în Monitorul Oficial. (continuare pe www.rostonline.ro) 

Naţionalism orbitor

Tender şi Iancu au fost, în sfîrşit, condamnaţi în mod exemplar. Prilej pentru unii de a-şi manifesta regretul, dezaprobarea şi temerile că aceştia sînt victimele unui război pentru înlocuirea mafiei locale cu mafia transnaţională. Între bocitoare sînt şi naţionalişti. Aceiaşi care privesc cu speranţă spre Rusia lui Putin, pentru a ne salva de Occidentul decadent. Aceiaşi care văd în condamnarea lui Dan Voiculescu o răfuială politică. Aceiaşi care cred că PSD e un partid patriotic şi creştinesc.

Nu mai contează că alde Tender şi Iancu au spoliat ţara, ci numai că "au dat locuri de muncă". Că slujbele oferite de astfel de mafioţi au fost/sînt un fel de semisclavie, nu importă. Că Tender, Iancu şi ceilalţi ca ei au dat la fiare vechi fabrici, uzine, rafinării, că nu au construit nimic, ci numai au pustiit economia românească de tot ce înseamnă producţie, să uităm. Să ne prefacem că nu ştim că toţi aceşti "mari oameni de afaceri", care înfundă acum puşcăriile, provin din structurile comunisto-securistice şi că au ţinut România pe loc vreme de 25 de ani, sub protecţie politică. Hai să plîngem moartea mafiei noastre naţionale, patriotice şi, desigur, creştine, care, iacată, lasă loc liber pentru buticarii occidentali, să vină ei să sugă sîngele bietului popor român.

Naţionalismul este uneori... orbitor.

Despre “ROST” şi “La Vulturi”, două proiecte de suflet, la Radio România Cultural

Dna Marina Dumitrescu, de la Radio România Cultural, m-a onorat cu un interviu despre jurnalismul creştin, activismul cultural şi două proiecte de suflet, Asociaţia “Rost” – cu revista şi editura omonime – şi cafeneaua culturală “La Vulturi”. Fapt pentru care îi mulţumesc în chip deosebit.

Dialogul a fost difuzat luni, 7 iulie a.c., începînd cu ora 22.15, pe postul naţional de radio, în emisiunea “Idei în nocturnă – Teme deschise”.

Îl puteţi asculta mai jos.

De ce “Rost” nu susţine candidatura lui Iulian Capsali

Un număr de ONG-uri semnează astăzi un document cu Iulian Capsali, candidat la Parlamentul European, prin care acesta se obligă să respecte zece principii, în eventualitatea că va fi ales, în schimbul susţinerii candidaturii sale de către aceste asociaţii civice. Multe dintre organizaţiile semnatare, dacă nu toate, fac parte din Coaliţia pentru Familie şi Constituţie, ca şi Asociaţia “Rost”. Principiile enunţate – de fapt, deziderate – sunt foarte bune: 1. Promovarea Familiei naturale, 2. Valoarea vocaţiei parentale şi a drepturilor parentale,3. Respectarea dreptului la viaţă şi a demnităţii umane,4. Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, 5. Subsidiaritatea şi suveranitatea, 6. Combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale, 7. Sprijinirea iniţiativei private mici şi de familie, 8. Dreptul la un mediu curat, 9. Identitate culturală şi spirituală, 10. Parteneriatul cu societatea civilă. Iar Iulian Capsali a făcut parte din conducerea Asociaţiei “Rost”. Cu toate acestea, Asociaţia “Rost” nu va semna zisul Memorandum, pentru că nu a sprijinit şi nu va sprijini candidatura lui Iulian Capsali.

Sînt dator să explic de ce.

Întîi, candidatura unui independent la Parlamentul European este aflare în treabă. Un independent are şanse minime de a fi ales, după cum ne-o arată rezultatele altor scrutinuri, şi chiar dacă va fi ales, nu are nici o şansă, dar nici una, de a sluji cauza pentru care s-a angajat. Un independent nu este luat în seamă în PE, decît dacă votul său este contabilizat, printr-o înţelegere, la vreuna dintre marile alianţe politice: populari, socialişti sau conservatori. Şi-atunci de ce să nu votezi candidaţii unui partid aflat deja într-un asemenea bloc?

Un independent nu poate depune iniţiative legislative de unul singur, nici bloca vreo lege care contravine principiilor sale şi nici măcar să vorbească mai mult de un minut pe săptămînă, cît i se alocă fiecărui parlamentar pentru o declaraţie politică. Un independent poate fi doar un observator în PE – postură pentru care atît costurile electorale, cît şi cele cu mandatul său mi se par disproporţionate (8.000 de euro pe lună, reprezentînd salariul plus diferite indemnizaţii, şi 25.500 de euro pe lună pentru cheltuieli legate de biroul parlamentarului la care se pot adăuga şi alţi bani pentru deplasări; adică în total vreo 400.000 de euro pe an, timp de cinci ani).

Doi: Iulian Capsali nu este omul potrivit la locul potrivit. El nu are viziune politică, iar aceasta o dovedesc luările sale de poziţie din ultimii ani. A fost unul dintre susţinătorii vocali din societatea civilă ai USL (PSD-PNL-PC-UNPR), pentru ca aceasta să ajungă la putere, gîndind că acest veritabil grup infracţional va salva România. Vedem azi efectele unei astfel de înşelări. Nota bene: din pricina acestei atitudini a lui, “Rost” s-a despărţit de Capsali.

De asemenea, în privinţa politicii externe, Capsali optează pentru Rusia, în detrimentul Occidentuluii, sub motiv că Putin este un apărător al valorilor creştine şi că imperiul pravoslavnic rus este preferabil “Babilonului” UE. Avînd în vedere trecutul istoric, care ne dezvăluie o Rusie necruţătoare (o primejdie permanentă pentru vecinii săi şi nu numai, de-o lăcomie proverbială pentru teritoriile şi bogăţiile altora, dislocatoare de popoare întregi, criminală pe motive entice şi politice) şi realitatea politică din acest ceas, nu putem fi de acord cu Iulian Capsali. Este evident pentru orice om cu capul pe umeri că Vladimir Putin joacă acum cartea ortodoxiei doar din strategie, fără vreo tangenţă cu principiile creştine, ci numai pentru a obţine tot mai multă putere asupra Rusiei şi a altor state.

Iulian Capsali nu are un discurs articulat, limpede, convingător. Or acesta este un handicap major pentru un om politic. Mai mult, în polemicile pe care le duce pe internet, dovedeşte o agresivitate barbară, obtuzitate, dispreţ pentru preopinent, foloseşte un limbaj licenţios şi un ton dictatorial. Asta în condiţiile în care omul nu deţine o funcţie care să-i dea putere.

Iulian Capsali nu prezintă credibilitate, din punctul nostru de vedere, de vreme ce nu are un trecut profesional notabil (cît să fi trecut de cînd nu mai are serviciu, 8, 10, 15 ani?) şi nici nu s-a remarcat prin mari acţiuni în societatea civilă, fapta lui fiind cu predilecţie vorba (poveştile din biografia romanţată de campanie fiind doar atît, poveşti, prin care îşi asumă roluri pe care nu le-a jucat şi iniţiative pe care nu le-a avut). La acest din urmă capitol este de ajuns să spun că, în calitate de vicepreşedinte al “Rost”, nu a mişcat un pai, dar cînd opiniile politice ne-au separat (formal era încă în conducerea asociaţiei noastre), a fondat o altă organizaţie, încercînd, fără succes, să racoleze oameni din “Rost”. În fine, asociaţia lui nu e decît o butaforie, cu firmă şi ştampilă, dar fără oameni, structuri şi impact social. Atît poate Iulian Capsali.

De altfel, singura sa carte de vizită este o familie numeroasă, cu nouă copii. Să-i trăiască! E frumos, dar nu de ajuns. Nu înseamnă neapărat că, dacă faci mulţi copii, eşti un bun politician pro-familie, ba nici că eşti un bun cap de familie sau măcar un bun creştin. Şi mă opresc aici, pentru că nu se cade să intru în amănunte care ţin de viaţa lui privată.

Trei: A gira un asemenea candidat, care chipurile reprezintă “societatea civilă creştină” şi “familia românescă”, este un risc enorm. Dacă nu va fi ales, pentru că nu convinge, s-ar putea crede că societatea civilă creştină e nevolnică, iar familia românească a devenit o iluzie. Dacă va fi ales, nu va fi în stare să facă nimic din ce a promis. Şi într-un caz, şi în celălalt dezamăgirea electoratului va fi atît de mare încît va fi compromisă pentru lungă vreme orice candidatură propusă de “societatea civilă creştină” sau de către vreun partid care îmbrăţişează, mărturiseşte, apără şi promovează valorile şi principiile noastre.

Din păcate, agitaţia propagandistică făcută în jurul lui Iulian Capsali a prins şi a animat multă lume onestă, dar lipsită de informaţii şi de posibilitatea de a analiza corect această candidatură, ori orbită de ideea de a avea un candidat al "frontului" naţional-creştin. La reclama care i s-a făcut au contribuit şi adversarii (stînga extremă şi neoliberalii care ţin trena PDL sau PMP), speriaţi că un exponent al ortodoxiei militante a reuşit să strîngă semnăturile necesare pentru a candida.

Atacuri de felul celor la care s-au dedat Aligică & friends la adresa lui Iulian Capsali sînt de natură să creeze o solidaritate nemeritată de acesta. Sigur că trebuie taxate discursul pro-putinist, participarea la lovitura de stat din 2012 (fie şi numai cu gura) sau alte derapaje de acelaşi soi ale insului. Dar a-i imputa că e împotriva neoliberalismul şi a Statelor Unite ale Europei este e o bilă albă pentru Iulian Capsali, nu vreo acuzaţie dărîmătoare. De asemenea, a expedia – aşa cum fac Dragoş Paul Aligică, Sorin Ioniţă şi Ioan Stanomir – orice nuanţă naţional-creştină ca fiind de sorginte legionară (şi Capsali numai prietenul legionarilor nu e) sau orice brumă de militantism ortodox ca fiind vetust şi nociv, este de natură să mă facă şi pe mine unul, care am de ce-l critica pe Capsali, să-l apăr sau, în tot cazul, să fiu mai rezervat în a-mi exprima criticile faţă de el. Iată unul dintre motivele pentru care am tăcut pînă azi.

Totuşi, am decis să încerc această lămurire asupra candidaturii lui Iulian Capsali, pentru şi eu m-am înşelat cîndva în privinţa lui şi l-am propulsat la vîrful “Rost” şi n-aş vrea ca, dintr-o eroare similară, să ajungă să dezamăgească mult mai multă lume.

Dacă ar fi fost mai responsabil şi mai puţin orgolios, Capsali nu ar fi intrat în această cursă (pentru care s-a auto-propus). Acum deja e prea tîrziu ca să renunţe. Iar consecinţele sînt previzibile.

PS:

Mi s-a propus să candidez în alegerile pentru PE şi de către ONG-uri din Coaliţia pentru Familie şi Constituţie, şi din partea unui partid. Am refuzat, fiindcă nu cred în eficienţa unui independent în PE şi pentru că am alte priorităţi de viaţă. Fac această precizare pentru a se înţelege că nu am scris rîndurile de mai sus din frustrare. Există mai mulţi oameni credibili care pot confirma oricînd ce am spus în acest post-scriptum.

RĂZVAN CODRESCU - schiţă de portret la ceas aniversar

Îl cunosc prea bine pe dl Răzvan Codrescu, ca să nu ştiu că evită să primească orice laudă, mai agil decît o felină obligată la defensivă. E risipitor cu vorbele bune pentru alţii, dar cu sine este aspru. Nu face şi nu primeşte declaraţii de dragoste, deşi sufletu-i clocoteşte, după cum îl trădează versurile sale. Preferă să-şi dovedească iubirea prin fapte, iar la efuziunile altora faţă de el asistă zîmbind încurcat, cînd nu le curmă cu un gest energic al mîinii. Momentele aniversare personale îl consumă şi-l încurcă. Însă, e fericit să serbeze pe cineva drag şi trăieşte o bucurie inocentă când face daruri.

Iată deci cîteva motive pentru a nu scrie nimic despre prietenul Răzvan Codrescu nici astăzi, cînd împlineşte 55 de ani, cum n-am scris nici cu prilejul altor praguri de vîrstă semnificative peste care a trecut. Însă, un înger ager mă îndeamnă ca de astă dată să o fac totuşi, poate şi pentru că 55 este încă o vîrstă a tinereţii, ultima dintre cele "rotunde". Şi nu atît pentru dl Răzvan Codrescu – deşi s-ar cuveni să reînvăţăm a ne preţui valorile din timpul vieţii lor –, ci mai ales pentru aceia care au nevoie de el (uneori chiar fără s-o ştie). Mai cu seamă pentru tinerii care caută repere şi îndreptare. Căci dl Răzvan Codrescu este un pedagog, atît ca formaţie profesională, cît şi în fibra sa intimă. Împărtăşeşte din ştiinţa şi din experienţele sale cu generozitate, tact şi stil, pentru a le oferi altora capete de orientare şi îmbunătăţire. A făcut-o de la catedră, o face ca eseist, traducător, jurnalist, scriitor şi editor. Şi se slujeşte de un dar special: oratoria sa e le fel de bună ca scriitura lui. Este unul dintre oamenii al căror discurs liber, odată transcris, devine un text impecabil, de publicat în gazetă sau în carte. Cînd abordează o problemă, oricît de dificilă, dl Răzvan Codrescu dovedeşte o bună cunoaştere a domeniului, o mare limpezime a ideilor, un ireproşabil traseu logic, un discernămînt fin şi un curaj rar la intelectualitatea noastră de astăzi.

Alături de Dan Puric, monahul Moise de la Oaşa şi Ierom. Amfilohie de la Diaconeşti. Nov. 2007, lansarea vol. "Sfîntul închisorilor".

Am visat la prietenia cu dl Răzvan Codrescu înainte cu cîţiva ani de a-l cunoaşte faţă către faţă. M-a cucerit scrisul său din revista sibiană „Puncte Cardinale” – o veritabilă şcoală a Dreptei creştine postdecembriste, pe care a condus-o alături de regretatul Gabriel Constantinescu timp de două decenii. Intuiam că întîlnirea cu un astfel de om poate fi una formatoare, ziditoare, care îţi poate da un nou sens al vieţii. Şi nu m-am înşelat. Din anul 1999, de cînd ne-am văzut prima dată, am legat o prietenie nedezminţită pînă azi, care pe mine unul m-a îmbogăţit enorm.

Împreună cu (de la stg.): Pr. Ioan Al. Mizgan, Claudiu Târziu şi Pr. Lucian Augustin. Oradea, 14 ian. 2011.

Trecut la rîndu-i prin „şcoala” foştilor deţinuţi politic, încă de pe vremea adolescenţei – cînd a avut privilegiul de a-i cunoaşte pe dl Marcel Petrişor, dl Demostene Andronescu, Pr. Gheorghe Calciu, Aurel State, Simion Ghinea, Petre Ţuţea şi atîtea alte mari conştiinţe româneşti mărturisitoare şi jertfitoare –, dl Răzvan Codrescu a dovedit, în ultimul sfert de veac, o excelentă aşezare a discursului său pe temeiurile naţional-creştine, o consecvenţă ideatică şi principială fără fisură, o dăruire exemplară pentru lămurirea, în sens etimologic, a lumii româneşti. Fidel vechilor idealuri ale Dreptei creştine, a încercat să contribuie la naşterea, coagularea şi afirmarea unei noi elite conservatoare, a unei lamure capabilă să întoarcă întreg poporul pe făgaşul unei vieţi cu şi pentru Dumnezeu. Vrînd, deci, să facă binele şi fiind plin de talent şi hărnicie, s-a trezit în prima linie, nu din orgoliu sau mînat de interese impure. Calităţile sale l-au propulsat nu doar la conducerea unor publicaţii şi edituri, sau în postura de principal teoretician al Dreptei creştine, ci şi la vîrful cîtorva iniţiative de resurecţie a Dreptei culturale şi de articulare a Dreptei politice de la noi (fără să fie membru al vreunui partid), unele cu un oarecare succes, altele eşuate după un start promiţător. Chiar şi aşa, ar fi lăsat bucuros locul altora, spre a se dedica proiectelor literare proprii, dacă ar fi putut să-şi refuze prietenii.

Cu Pr. Gheorghe Calciu, la Iaşi, 2003.

Un om cu asemenea însuşiri şi cu un astfel de parcurs biografic are, inevitabil, inamicii şi detractorii săi. S-au găsit să-l conteste, să-l înfrunte şi să-l înjure nu numai adversarii ideologici ireductibili, ci şi unii dintre aceia care au crescut cu cărţile sale şi cărora le-a întins o mînă de ajutor.

Destui dintre cei care îi împărtăşeau ideile, dar se temeau să le susţină, ca să nu-şi piardă funcţiile sau sinecurile, ori să nu-şi compromită viitorul (academic, scriitoricesc, politic), pe scurt, să nu-şi „ardă imaginea”, au început să-l ocolească după ce a fost etichetat ca „legionar” şi „extremist” sau după ce li se atras atenţia că e o vecinătate primejdioasă. S-a ajuns pînă într-acolo încît nu i-au fost recunoscute nici meritele culturale lipsite de orice conotaţie politică, aşa cum bunăoară este traducerea Infernului lui Dante.

La comemorarea Părintelui Calciu, împreună cu ÎPS Mitropolit Iosif şi Lucian D. Popescu. Paris, 19 nov. 2011.

Dl Răzvan Codrescu şi-a asumat condiţia de marginalizat de către establishment cu o nobleţe asemănătoare celei a Don Quijoţilot moderni care au înfundat puşcăriile comuniste, făcînd proba congruenţei dintre vorbă şi faptă. Şi nu e puţin lucru într-o lume în care a spune ce gîndeşti şi a face ce spui nu mai reprezintă o dovadă a tăriei de caracter, ci mai degrabă una de inadecvare sinucigaşă.

Dl Răzvan Codrescu nu este nici vreun lunatic, alergînd după fantasme, nici vreun fanatic lipsit de instinct de conservare. Numai că are o bună încăpăţînare de a merge înainte, oricît ar fi de greu, pe drumul arătat de eroii, sfinţii şi martirii acestui neam, pe calea dreaptă. Aşa să ni-l ţină Dumnezeu!

La mulţi ani binecuvîntaţi, dle Răzvan Codrescu!

Sărbătorindu-l pe poetul şi fostul deţinut politic Demostene Andronescu,cu V. J. Iamandi şi Lucian D. Popescu. Bucureşti, 4 dec. 2010.

Titlurile săptămînii pe ROST Online

Cum a fost şi cum poate fi condusă România, de Marcel Răduţ Selişte

Într-o concluzie generală, afirmăm că Naţional-Creştinismul reprezintă singura cale prin care Naţiunea Română poate să renască şi să-şi recapete locul de cinste în rândul naţiunilor europene, iar Statul Român să revină pe traiectul său istoric firesc, de Regat Creştin al tuturor românilor. 

Recidivă în stil ovreiesc,  de Răzvan Codrescu

Consiliul local al Primăriei din Baia Sprie i-a acordat post-mortem părintelui arhimandrit Iustin Pârvu (1919-2013) titlul de cetăţean de onoare al oraşului. [...] Institutul “Elie Wiesel” îşi exprimă “profunda indignare” şi solicită imperativ retragerea cetăţeniei de onoare şi, în subsidiar, embargo-ul public pe memoria şi cinstirea părintelui, acuzat de legionarism şi antisemitism. 

[...] În orice caz, rămîne cel puţin straniu sau paradoxal că manifestările mai vechi sau mai noi de rezistenţă şi afirmare naţională ale românilor au fost şi sînt monitorizate şi sancţionate, cu un cinism demagogic fără precedent în istorie, tocmai de către etnia cea mai naţionalistă şi mai exclusivistă de pe pămînt (pe lîngă sionism, legionarismul a fost o joacă de copii) şi că, pe de altă parte, victimele comunismului continuă să fie prigonite, chiar şi postum, tocmai de urmaşii celor care au contribuit în cea mai mare măsură la comunizarea ţării şi la ororile consecutive acesteia!

Vedere de pe Centură. România, prin luneta Varanului, de Viorel Patrichi  

O trecere în revistă, pe alocuri cu un umor amar, a evenimentelor politice din ultima lună.

Protejarea minorilor în Federaţia Rusă şi propaganda gay, finanţată de C.E., de Alina Ioana Dida

Vara aceasta Duma de Stat a amendat legea care interzice activităţile care pot dăuna copiilor sau valorilor familiale din Federaţia Rusă. Amendamentul interzice desfăşurarea activităţilor care dăunează stării de bine fizice şi psihologice a minorilor, printre care se află şi propaganda pentru actele sexuale numite alternative (gay). Până acum legea interzicea promovarea activităţilor sexuale în rândul minorilor, cu referire doar la cele heterosexuale.