De care parte este adevărul în cazul ”Marian Munteanu și Securitatea”?

Cotidianul ”Adevărul” a publicat ieri o acuzație gravă la adresa lui Marian Munteanu: că ar fi colaborat cu Securitatea. Prin felul în care e articulat, prin trimiterea la surse documentare și prin faptul că redă pasaje largi din actele care ar fi la dosarul de la CNSAS al celui care a fost liderul protestului maraton din Piața Universității în 1990, articolul pare credibil. Însă afirmațiile și referirile la documente nu sunt însoțite de fotocopii ale acelor documente, fapt ce pune întregul text sub semnul dubiului - arată Rost Online.

Este foarte straniu că publicația nu a dat facsimile, cu atît mai mult cu cît astfel de acuzații la adresa lui Marian Munteanu au mai fost formulate de-a lungul timpului și tot fără a se prezenta nici o probă.

Acum vreo lună si ceva, în ”Evenimentul zilei” era publicat un text care susținea aceleași lucruri și vehicula un angajament la Securitate pe numele lui Marian Munteanu, dar care nu avea nici o semnatură, și o chitanță care, de asemenea, nu i se putea atribui lui.

”Adevărul” avea ocazia acum să clarifice lucrurile o dată pentru totdeauna. De ce n-a făcut-o?

Dacă ziarul va publica totuși dovezile, va fi o bombă de presă. Una care va dezămăgi multă lume, chiar dacă presupusele note informative ale lui Marian Munteanu sînt benigne (nu pare să fi suferit nimeni de pe urma unor declarații care conțin portrete și anecdote).

Dacă însă ”Adevărul” nu vine cu dovezi, ar putea fi una dintre intoxicațiile de presă care descalifica definitiv orice publicație.

Oricum, probabil că în acest caz se va face repede lumină, cu atît mai mult cu cît Marian Munteanu a anunțat că va acționa în judecată ziarul și pe autoarea articolului.

Parlamentul a votat legea pumnului în gură

Politrucii din Casa Poporului ne rescriu istoria: împotriva eroilor, martirilor şi sfinţilor de sub comunism

Cineva s-a vrut ironic: ieri, 24 Iunie, în ziua Naşterii Sfîntului Ioan Botezătorul, care este şi zi de întemeiere a Legiunii „Arhanghelul Mihail” (1927), Camera Deputaţilor a adoptat cu 302 voturi pentru, trei abţineri şi nici un vot contra, aşa numita „lege antilegionară”. Proiectul legislativ a trecut fără opoziţie, anul trecut, prin Senat, iar acum prin Cameră.

Deşi legea cu pricina loveşte în principal în legionari şi în neagaţioniştii Holocaustului, ea lezează, de fapt, ceva mult mai important: dreptul nostru al tuturor la libertatea de exprimare, un drept constituţional. Pe scurt, legea spune că despre cei care au fost fascişti (iar acum legionarii sînt asimilaţi fascişti, prin lege, nu prin vreo cercetare istorică serioasă) nu se poate scrie/vorbi decît dezaprobator, acuzator. Nu contează faptele care pot fi probate, documentele din arhive, mărturiile unor supravieţuitori, concluziile unor cercetători ai fenomenului care au fost mai aproape de „epicentrul” său din punct de vedere cronologic şi spaţial şi au avut acces, prin urmare, la resurse la prima mînă etc. Contează numai decizia politică asupra istoriei: „istoria trebuie scrisă aşa cum vrem noi”. Tipic totalitariştilor. Şi asta în guvernarea unora care au acumulat capital electoral din „lupta contra dictaturii” (lui Băsescu, nu a lor – se înţelege).

În aceste condiţii, va fi foarte problematic să mai aducem în discuţie numele unor mari cărturari din perioada interbelică. O vom putea face numai dacă îi vom înjura, în nici un caz pentru a le recunoaşte vreun merit sau, Doamne-fereşte, să-i elogiem şi să ni-i luăm drept repere culturale. Nae Ionescu, Ţuţea, Eliade, Cioran, Noica, Radu Gyr şi atîţia alţii ca ei sînt puşi din nou la index, ca în vremea comuniştilor. Mîndri că sîntem români, nu, Victor Ponta şi gaşca demagogică a PSD? Cu atît mai mîndri cu cît condamnăm din nou lamura acestei naţii, dar îi salvăm de la puşcărie pe toţi infractorii care populează Parlamentul.

De asemenea, vom fi împiedicaţi să-i cinstim pe cei consideraţi sfinţi ai închisorilor comuniste şi care au fost legionari (ori asimilaţi legionarilor – ca membrii Frăţiei de Cruce), ori au primit eticheta de legionari în procese politice. Deci nu numai Părintele Gheorghe Calciu, Părintele Iustin Pârvu, Părintele Arsenie Papacioc (mari duhovnici, cărora li se roagă azi mulţi români, la mormântul cărora se fac pelerinaje masive şi care sînt veneraţi ca sfinţi) şi alţii din aceeaşi generaţie sînt astăzi puşi sub interdicţie publică. Dar nu vor mai putea fi canonizaţi nici Părintele Arsenie Boca, închis ca legionar, deşi nu a fost, sau Daniil de la Rarău (scriitorul Sandu Tudor, martirizat în temniţa Aiudului), care are şi el dosar de legionar, deşi le-a fost adversar.

Cu alte cuvinte, nu se comite un singur abuz  (nu ai voie să vorbeşti decît după dictare despre o categorie de români), ci cel puţin două: dosarele politice fabricate de Securitate şi însuşite de Justiţia comunistă sînt luate drept surse demne de încredere şi folosite pentru o nouă condamnare a sfinţilor, martirilor şi eroilor noştri.
Apropo, vor fi interzişi şi „criminalii de război”, categorie stabilită după sentinţele judecătoreşti din timpul comunismului. Între alţii, un mare criminal de război este filosoful, economistul şi scriitorul Mircea Vulcănescu – căruia Institutul „Elie Wiesel” a mai încercat să-i scoată statuiele din spaţiul public. Acum, Institutul respectiv (atenţie, aflat în subordinea guvernului de patrioţi al lui Ponta – „mîndri că sîntem români”) şi tovarăşii lui de drum vor avea cale liberă la dărîmat statui de genii, la şters numele de străzi care nu corespund „corectitudinii politice” exprimate azi în cel mai neruşinat, ticălos şi corupt Parlament pe care l-am avut în istorie.

În fine, să nu uităm că textul legii a fost inspirat de către Institutul „Elie Wiesel” (care, sub conducerea lui Alexandru Florian, fiu al ideologului marxist Radu Florian, şi-a făcut o misiune din a lovi în tot ce este românesc, inclusiv în Biserica Ortodoxă Română, vînînd ani la rînd eroi, martiri şi sfinţi), iar proiectul a fost depus la Parlament de către un grup de liberali, în frunte cu Crin Antonescu (o figură jalnică a politicii dîmboviţene, care numai liberal nu s-a dovedit prin tot ce a făcut ca politician) şi George Scutaru (un parlamentar aflat în ancheta DNA). Mai mult, proiectul a primit un ajutor de la vicepreşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, Ciprian Nica, un turnător la Securitate dovedit, care şi-a convins colegii să voteze un amendament la lege prin care era definit legionarismul ca fascism.
Între timp, nu a existat nici o reacţie serioasă, instituţională, din partea unor instituţii direct interesate în chestiune. Mă refer la Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, condusă de dl Octav Bjoza, care este şi secretar de stat în guvernul României exact pe problema foştilor deţinuţi politici. De asemenea, la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi pentru Memoria Exilului Românesc, al cărui director, dl Radu Preda, s-a pronunţat public, dar fără să facă demersuri instituţionale. Or actictivitatea IICCMER va fi grav perturbată, ca şi a altor institute de istorie, căci li se va impune cum să îşi facă studiile şi cercetările. Nu am observat nici vreo luare de poziţie în această privinţă dinspre mediul academic. Universitatea este prin excelenţă un spaţiu al cercetării imparţiale, al lămuririi pe cale argumentelor şi nu prin ucaz, al exprimării libere… Sau ar trebui să fie. Ce opinie au conducerile marilor noastre universităţi (Bucureşti, Cluj, Iaşi…)? Nici una? Ori deja „corectitudinea politică” s-a impus şi la noi cu desăvîrşire?

Nici o declaraţie, măcar de complezenţă, nici din partea Asociaţiei Editorilor din România. Marii editori ai ţării nu sînt deranjaţi, se pare, că vor trebui să (se) cenzureze politic.

Numeroasele organizaţii „civice” pentru „apărarea dreptului la libera exrimare” tac şi ele cu înţeles. Mircea Toma, neobositul lider al ActiveWatch, care emite comunicate inflamate pentru orice fleac, nu vede nimic rău în această lege. Normal, pentru că ideologia nu-i permite. Neomarxismul să trăiască!

În concluzie, dacă mai există o brumă de conştiinţă românească la nivelul conducerii acestei ţări, aceea s-ar putea afla la un neamţ, anume Klaus Iohannis, care poate respinge legea de la promulgare, pe motiv de neconstituţionalitate. Dacă îi va fi retrimisă la promulgare în aceeaşi formă, ar mai putea sesiza Curtea Constituţională. Sau, dacă trece şi de preşedinte fără apelarea Curţii, Avocatul Poporului se poate sesiza din oficiu, sau poate fi sesizat şi, la rându-i, să ceară intervenţia Curţii Constituţionale. Dacă nici asta nu se va întîmpla, Dumnezeu cu mila! Poate a venit vremea pentru noi eroi, martiri şi sfinţi.

VIDEO. Evocare Ţuţea

Cei care nu aţi putut participa la evocarea lui Petre Ţuţea de pe 13 decembrie, de la Clubul Ţăranului, aveţi acum filmul evenimentului.

UPDATE

O relatare a evenimentului şi aici.

UPDATE 2 

Petre Tutea, intre bataia de joc a primarilor si revendicarile lui Crin Antonescu / Dezvelirea monumentului fara bust 

Inmormantarea cu peripetii a unui filosof plin de umor

Trecerea lui Petre Tutea de la marxism la legionarism 

UPDATE 3

Petre Ţuţea după 20 de ani/ de Marius Vasileanu

FOTO. Evocare Ţuţea. După 20 de ani...

Şi au fost 20 de ani de la plecarea lui Petre Ţuţea. În Clubul Ţăranului arhiplin mai mult de jumătate din participanţi au stat în picioare timp de două ceasuri. Dar nimeni nu s-a plîns. Am simţit că era mai mult decît curiozitate pentru subiectul întîlnirii, mai mult decît atracţia exercitată de numele vorbitorilor, era bucuria de a fi împreună. M-am bucurat şi eu să revăd o mulţime de prieteni şi personalităţi pe care le preţuiesc.

Îmi pare rău că o viroză severă l-a împiedicat pe dl Dan Ciachir să fie prezent. Vor mai fi însă şi alte ocazii.

Să ne ţină Dumnezeu sănătoşi şi cu putere sufletească să permanetizăm aceste întîlniri cu ROST. Intenţia noastră este de a le organiza lunar. Iar ce-am simţit în seara lui 13 decembrie aproape că ne obligă să recidivăm. Cu alte subiecte la fel de interesante şi vorbitori la fel de buni, dar poate că într-o sală mai încăpătoare. 

Cît de curînd vom posta pe internet înregistrarea video a evenimentului, ca să vă bucuraţi de el şi cei care aţi lipsit dintr-un motiv sau altul. Pînă atunci, public mai jos cîteva fotografii făcute de prietenul Irinel Cîrlănaru.

De la stînga: Ion Papuc, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor, Paul Ghiţiu

Patru oameni care l-au cunoscut pe Ţuţea în diferite etape ale vieţii sale.

La eveniment au participat în covîrşitoare majoritate tineri.

Actriţa Manuela Golescu a citit cîteva pasaje din volumul "Jurnal cu Petre Ţuţea" de Radu Preda.

Vă reamintesc

Recurs la Ţuţea

Marţi, 13 Decembrie a.c., ora 18.00, la Clubul Ţăranului (Muzeul Ţăranului Român, Şoseaua Kisellef nr. 3), Asociaţia ROST vă invită la o dezbatere pe marginea personalităţii şi a gîndirii lui Petre Ţuţea, la 20 de ani de la mutarea sa la cele veşnice. Despre Ţuţea vor vorbi cîţiva dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape, d-nii Demostene Andronescu (poet, publicist şi fost deţinut politic), Dan Ciachir (scriitor), Ion Papuc (scriitor) şi Marcel Petrişor (scriitor şi fost deţinut politic). Moderatori vor fi d-nii Răzvan Codrescu şi Paul Ghiţiu.

În cadrul aceleeaşi întîlniri vor fi prezentate numărul 104 – 105 al revistei ROST şi cea mai recentă carte a d-lui Demostene Andronescu, De veghe la cumpăna vremilor (Ed. Christiana, Bucureşti, 2011), astăzi ieşită de sub tipar.

Intrarea este liberă.

Revista ROST nr. 104 - 105: Să reînvăţăm onoarea de la cei vechi

A apărut numărul 104 - 105 (dec. 2011 - ian. 2012) al revistei ROST. Dedicat lui Petre Ţuţea, la 20 de ani de  la mutarea la cele veşnice a gînditorului creştin. Poate cel mai bun număr din istoria publicaţiei! Fără exagerare şi fără falsă modestie. Vă puteţi convinge consultînd sumarul, mai jos. Dar şi mai bine, citind revista.

Pe lîngă consistentul grupaj despre Petre Ţuţea (20 de pagini), găsiţi un altul, cel puţin la fel de substanţial şi relevant despre onoare. Onoare, dezonoare, moştenire şi har. Istoria naţională, identitatea naţională şi viitorul neamului - văzute prin lentila unui sentiment nobil, care se plăteşte greu, uneori cu sînge.

Părintele Amfilohie Brânză, duhovnicul Mănăstirii Diaconeşti (Bacău), care şi-a limitat mult apariţiile publice în ultimii ani, ne vorbeşte despre demnitatea creştină, care nutreşte sfinţenia şi explică martirajul. O face cu  un patos bine strunit, cu înţelepciune şi dragoste. Cei care pot, să ia aminte, iar cei care au şi inimi, să vibreze.

Nu în ultimul rînd, sărbătoarea Naşterii Domnului este tratată din perspective mai puţin obişnuite: sociologică, demografică, economică, etnografică şi... filologică.

Rubrica de proză vă va surprinde şi ea, căci conţine un fragment de roman - frescă a satului românesc interbelic, scris, cu o luciditate remarcabilă şi cu real talent, de un preot fost deţinut politic, plecat demult dintre noi, Constantin Crişan (Toma Spătaru).

În acest număr semnează (în ordinea succesiunii articolelor): Claudiu Târziu,  Mădălin Iacob, Bogdan Munteanu, Radu Preda, Constantin Mihai, Răzvan Codrescu, Dan Ciachir, Florin-Ciprian Mitrea, Vlad Diaconu, Sorin Lavric, Erast Călinescu,  Elena Dulgheru, Dan Stanca şi Teodora Roşca. Numărul include şi texte traduse din Allan Carlson, Alain de Benoist, Russell Kirk, precum şi un text cvasi-inedit al lui Petre Ţuţea (“Despre filosofi şi filosofie”). De asemenea, sînt intervievaţi: Dr. Doina Işfănoni (etnolog), Ciprian Răglean (specialist în marketing), Prof. Univ. Dr. Ilie Bădescu, monahia Teodora Videscu (Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi) şi protosinghel Amfilohie Brânză de la Diaconeşti (pomenit şi mai sus).

Ţin să le mulţumesc în chip deosebit, acum şi public, prietenilor Valentin Dan (un adevărat maestru al design-ului de presă, căruia îi datorăm în cea mai mare măsură noile veşminte ale revistei) şi Irinel Cîrlănaru (excepţional fotograf) pentru aspectul grafic al ROST.

Vă doresc lectură folositoare. 

 

 

Publicaţia costă 5,9 lei şi poate fi cumpărată de la chioşcurile de presă din toată ţară sau, în sistem de abonament (cu 30% reducere), de la redacţie. În Bucureşti se mai găseşte la Librăria Sophia (str. Bibescu Vodă nr. 19), Librăria Bizantină 1 (str. Regina Maria nr. 50), Librăria Bizantină 2 (str. Bibescu Vodă nr. 20) şi în magazinele Naturalia din Calea Floreasca nr. 25, Calea Moşilor nr. 209, Piaţa Alba Iulia - Bd. Unirii nr. 69. Vedeţi aici librăriile din ţară la care o găsiţi.

Ţuţea, "patronul" revistei Rost

Ieri s-au împlinit 19 ani de la naşterea în Cer a unui mare român, Petre Ţuţea - filosof creştin,  jurist şi economist  de mare anvergură, specializat în formele de guvernămînt, dar mai presus de toate chip jertfelnic dintr-o generaţie care a răscumpărat prin sînge parte dintre păcatele neamului nostru.

Cu opt ani în urmă, în luna decembrie a lui 2002, apărea numărul-pilot al revistei Rost, aşezat nu întîmplător sub patronajul spiritual al lui Petre Ţuţea.  Aşa încît marcarea fiecărui an de viaţă al Rost este totodată şi un omagiu adus lui Petre Ţuţea şi generaţiei sale mucenicite. Cred că pînă acum n-am rătăcit drumul arătat de cel pe care ni l-am ales călăuză şi nădăjduim că Bunul Dumnezeu ne va ajuta să nu o facem nici de-acum înainte.
"Din punctul meu de vedere, omul autonom, oricît ar explora el viaţa şi universul, n-are acces la adevăr. Dacă nu exită Dumnezeu, nu există adevăr, fără revelaţie. Fără Dumnezeu, fără credinţă, omul devine un animal raţional care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri". Petre Ţuţea

Ceauşismul lui Ion Coja este taxat şi de foştii prieteni

Profesorul universitar Ion Coja şi-a anunţat recent intenţia de a candida la preşedinţia României. Dl Coja este cunoscut ca un naţionalist fervent, "de dreapta", mai ales pe baza faptului că a fost apropiat al lui Petre Ţuţea. Nu ştiu ce a învăţat de la Ţuţea, dar ştiu ca dl Coja a fost secretar de partid pe Universitatea Bucureşti, că a fost senator PDAR, că a fost şi este lider al Vetrei Româneşti Bucureşti (legătura civică a PUNR cu lumea), că scrie de ani buni în România Mare a lui Vadim Tudor, că a candidat pe listele PNG-ului lui Becali şi că are un discurs virulent naţionalist şi nostalgic comunist. Toate acestea îl califică drept un adept şi instrument al naţional-securismului de tip ceauşist.

Cu puţină vreme în urmă, şi-a deschis drum, prin unii ciraci mai tineri de aceeaşi teapă, către Mănăstirea Petru Vodă, unde a îndrăznit să-i ceară binecuvîntare pentru a candida la preşedinţie părintelui stareţ Iustin Pârvu. Părintele nu e la curent cu multe din mizeriile scenei noastre politice, pentru că n-are timp de prostii, avînd în grijă mii de suflete, care vin să i se spovedească şi să ceară cuvînt de folos. Înşelat de cei care i l-au prezentat pe dl Coja, nu numai că i-ar fi dat binecuvîntare - cel puţin aşa susţine dl profesor -, dar l-a şi rugat să predice în ziua Naşterii Maicii Domnului.

În predica aceea, mai mult un recurs la istorie, dl profesor Coja a făcut un nou elogiu ceauşismului şi a deplîns moartea dictatorului. Din păcate, nu a fost oprit din cuvîntare şi dat afară din mănăstire, aşa cum s-ar fi impus, avînd în vedere că părintele Iustin a făcut un car de ani de închisoare politică, pe vremea cînd Ceauşescu era general de securitate, iar în cimitirul de la Petru Vodă îşi doarme somnul de veci un martir al temniţelor comuniste, părintele Gheorghe Calciu, cel care a fost închis şi în anii 70, pentru că s-a opus dărîmării bisericilor, şi a fost considerat duşmanul personal al lui Ceuşescu.

Susţinătorii dlui Coja, care încet încet se dovedesc trădători deopotrivă ai ortodoxiei şi ai neamului românesc, nimic altceva decît nişte naţional-securişti de cea mai proastă factură, n-au suflat un cuvînt despre acest eveniment. Ba au şi postat pe anumite site-uri fotografii cu dl Coja alături de foşti deţinuţi politici, insinuînd susţinerea de care s-ar bucura din partea acestora.

De altfel, dl Coja întreţine de multă vreme relaţii cordiale cu anumiţi foşti deţinuţi politici, care se lasă îmbătaţi de discursul său, ignorînd toate elementele naţional-comuniste şi toate laudele aduse lui Ceauşescu. Dl Coja a reuşit chiar, pe la mijloocul anilor 90, să devină preşedinte al Fundaţiei Buna Vestire - organizaţie cultural-educativă a foştilor deţinuţi politici - şi a încercat să candideze la preşedinţia României din partea Partidului Pentru Patrie, fondat de foşti deţinuţi politici, în majoritate legionari.

Astăzi, foştii prieteni încep să realizeze pe cine au încălzit la piept.

Secretarul general al PPP, Florin Dobrescu, îl pune la punct pe dl Coja, cu duhul blîndeţii, dar ferm.

Redau aici doar cîteva pasaje, îndemnîndu-vă să citiţi textul integral aici.

Personal, vã mãrturisesc cã am fost consternat sã citesc afirmatiile dvs.. Cum domnule profesor, chiar asa? În acceptia dvs. Ceausescu "si-a iubit tara si poporul, s-a straduit pentru binele nostru"...? A fost posibil sã o spuneti atat de deschis, de dezinvolt ?Nu pot sa cred ca nu aveti cunostintã de faptul cã, prin anii 1950, Nicolae Ceausescu conducea reprimarea unor rascoale taranesti anti-colectivizare si chiar divizii de Securitate prin Muntii Fagarasului, dupa partizani (vezi si Gavrila-Ogoranu, "Brazii se frang dar nu se îndoiesc", vol II).
Pentru ca, mai apoi, prin anii 1980, sa distruga a cincea parte din Bucurestiul istoric (este unicul caz de oras distrus in timp de pace - desigur exceptînd cazul lui Nero), si sa inceapa o cruda campanie de distrugere a satelor, avand ca zona pilot pentru experiment judetul Ilfov. Sunt dispus sã vã invit la mine, in comuna 1 Decembrie, sa va arat blocurile cu 3 etaje, dar fara apa, canal, WC si încãlzire centralã. [...]

Cu ce credeti deci ca a fost mai roman comunistul Ceausescu decat comunistul Gheorghiu-Dej, sa zicem? În fond, Dej nu a demolat atatea biserici cate a demolat Ceausescu. Si nici satele românesti. [...]

Dar, în ultimã instantã, in anii genocidului antiromanesc, Ceausescu era in conducerea PCR si a fost implicat direct in represiune. Ori ce vreti sa acreditati: ca in 1950 era criminal stalinist, iar in 1965 il apucase brusc umanitarismul? Haideti sa fim seriosi, d-le profesor ! [...]

E dreptul dvs. sa aveti orice opinie, si va respect orice opinie. Personal insa, vreau sa va spun ca am oroare de amintirile sumbre ale acelor ani si de orice laude sau scuze care i se gãsesc lui Ceausescu. [...]

În ceea ce-l priveste pe Ceausescu, pentru mine si romanii care au suferit atunci, ramane un diavol criminal care si-a meritat soarta.Pentru cã, în fond, de Craciunul lui 1989, a fost ucis în halul acela de nimeni altcineva decât de tovarasii sai din PCR. Cu acordul tovarãsilor de la Moscova. Dupa tipicul obicei al comunistilor de pretutindeni de a se elimina unii pe altii. E plinã istoria PCUS-ului, e plinã istoria partidelor comuniste europene si de pretutindeni de aceste procedee de exterminare a rivalilor interni.
Si apoi, Ceausescu nici macar nu credea in Dumnezeu. Asa ca, pentru el, precum si pentru cei care l-au omorat, ori Craciun, ori nu, tot aia era.
Si este si acum. Caci la conducerea structurilor din România sunt aceiasi oameni. Ei sau urmasii lor.

MARIAN MUNTEANU: "Rugăciunea este leacul pentru uscăciunea sufletului"

Personal, nu l-am auzit vorbind în public despre credinţa sa. Şi cred că e interesant de aflat cum se raportează el la oameni şi la Dumnezeu prin prisma credinţei. De ce?

Pentru că a fost liderul incontestabil al Pieţei Universităţii, pentru că mulţi ne-am legat atunci speranţele de el, pentru că vorbea despre neam şi Dumnezeu foarte convingător, pentru că a fost în moarte clinică după bătaia pe care a primit-o de la mineri, pentru că a încercat să facă o mişcare de resurecţie naţională pe principii naţional-creştine, pentru că a fost liderul Alianţei Civice - din care a demisionat repede pentru că nu era ce a sperat -, pentru că a fost arestat înainte de 89 ca discipol al lui Petre Ţuţea şi după 89 ca adversar al regimului neocomunist...

A fost un simbol de care lumea pare să fi uitat - sau, mă rog, îşi aminteşte de cîte ori este comemorată represiunea din 13 - 15 iunie 1990.
L-am intervievat nu neapărat spre aducere aminte, ci pentru a învăţa ce e de învăţat din punct de vedere duhovnicesc din experienţa sa - căreia nu i-ar fi supravieţuit fără ajutorul lui Dumnezeu.

Nu m-au interesat imaginea sa publică, acţiunile sale politice şi sau controversele legate de numele său (căroa nici el nu le dă importanţă), ci sufletul său. Ce am reuşit să scot vedeţi în interviul publicat în Formula As de azi (îl găsiţi la tarabe, pe internet apare peste vreo două săptămîni), din care vă dau mai jos cîteva fragmente.

***

- Astăzi păreţi detaşat de acele zile negre şi că îi priviţi cu îngăduinţă pe cei care v-au nedreptăţi. I-aţi iertat pe organizatorii reprimării de atunci?

- N-am de ce să-i iert.

- Pentru că nu i-aţi condamnat vreodată?

- Păi, ce treabă am eu cu ei? Mai întâi să-şi ceară iertare. Şi dacă-şi cer, trebuie s-o ceară românilor, pentru răul făcut unei ţări întregi, nu mie. Eu nu-i condamn. Sunt nişte nefericiţi. Îşi fac rău în primul rând lor înşile, şi-au distrus vieţile trăind urât, în răutate. Nu-i destul că îi bleastămă lumea?

- Aţi stat închis aproape două luni în 1990, timp în care vi s-a fabricat un dosar de “subminare a puterii de stat”. V-aţi simţit părăsit de Dumnezeu atunci?

- Absolut deloc.

- Dar detenţia nu e o experienţă tocmai plăcută, ca să nu mai vorbim de maltratarea fizică sau tentativa de omor…

- Eram, într-un fel, “pregătit” pentru asta. Am avut bunici şi profesori care au fost deţinuţi politici, iar mulţi, foarte mulţi dintre oamenii ale căror cărţi m-au format ca om şi intelectual au trecut prin experienţa detenţiei. Astfel, a fost, oarecum, firesc să mă preocupe chestiunea privării de libertate, asupra căreia am poposit încă din anii de studenţie… Chiar şi prima mea lucrare a fost “Poezia Rezistenţei”, un studiu despre capodoperele create în temniţele comuniste. Aşa că I-am fost recunoscător lui Dumnezeu pentru că, trecând prin închisoare şi alte necazuri, am ajuns să mă apropii mai mult de înţelegerea ideii de libertate şi, poate, să întrezăresc câte ceva din rosturile acestui dar dumnezeiesc. Desigur, experienţa mea nu se compară cu a celor închişi în lagărele de concentrare comuniste, dar m-a ajutat să înţeleg ce se întâmplă în sufletele oamenilor aflaţi după gratii.

- Nu v-a fost teamă?

- Nu. Cu doar câteva zile înainte de a ajunge la Jilava fusesem în moarte clinică (în dimineaţa zilei de 14 iunie ’90), eram încă în spital când m-au arestat. Dar, deşi eram destul de “frământat” – la propriu – eram viu, şi pentru asta îi mulţumeam lui Dumnezeu. Căci, mai cu seamă după anumite încercări începem să înţelegem cu adevărat valoarea vieţii.

- Aşadar, nu v-aţi temut, nu v-aţi simţit părăsit de Dumnezeu, iar după ce v-aţi revenit pe patul de spital v-aţi îndreptat un gând de mulţumire spre El. Dar v-aţi gândit la Dumnezeu şi în timp ce eraţi bătut, închis, prigonit? I-aţi simţit prezenţa în vreun fel?

- Cum să nu? Chiar în timpul violenţelor şi agresiunilor îndreptate împotriva noastră… Dar şi mai apoi, în închisoare…
Legat de acest lucru, îmi amintesc o întâmplare… La Jilava, deţinuţii puteau primi cărţi de citit. Cerând şi eu nişte cărţi, printre care şi Biblia, mi s-a comunicat că regulamentul penitenciarelor din România “democrată” interzicea în mod expres lectura cărţilor religioase! .
Am profitat de o vizită a celor de la Crucea Roşie Internaţională şi, la intervenţia dânşilor, am primit Biblia. Mi-am dat seama că nu o mai citisem niciodată cu atâta bucurie ca atunci. Cred că au schimbat şi regulamentul penitenciarelor cu acel prilej, aşa că am, şi din acest punct de vedere, o mulţumire că n-am trecut degeaba pe-acolo.

***

- Aţi avut privilegiul de a vă apropia de câţiva dintre marii noştri duhovnici: părintele Stăniloae, părintele Cleopa, părintele Argatu. În ce fel v-a marcat relaţia cu ei din perspectivă duhovnicească?

- Întâlnirile acestea m-au marcat profund, le datorez enorm. Nu ştiu însă în ce măsură am fost eu în stare să pun în lucrare ce am învăţat de la dânşii... Dar le sunt şi le voi fi întotdeauna recunoscător.

- Ne puteţi spune o învăţătură primită de la unul dintre aceşti părinţi?

- Fondasem Mişcarea Pentru România, o organizaţie educaţională de tineret, şi eram acuzat de “legionarism”, “extremism” etc. Eram destul de afectat de minciunile şi etichetele vehiculate, campania era strivitoare… Nu ştiam ce să fac, aşa că am mers la părintele Stăniloae şi i-am cerut sfatul. Părintele mi-a spus: „Trebuie să aplici metodele ortodoxiei”. M-a descumpănit un pic, dar am insistat: „Care metode, Părinte profesor?” La care dânsul mi-a răspuns: „Nu-i băga în seamă”. (râde)
Iar de la părintele Cleopa am învăţat cu toţii dacă nu ce este răbdarea, măcar câte ceva despre importanţa răbdării...

- Ce simţeaţi în prezenţa părintelui Cleopa?

- Bucurie. O bucurie izvorâtă din harul unui om care te ajută să înţelegi şi să preţuieşti cu adevărat această stare nu numai în preajma sa, ci şi, printr-o anume rezonanţă, în obişnuitul vieţii tale, alături de semenii tăi.
Fiecare nouă zi ar trebui să fie pentru noi un prilej de bucurie. Să fim recunoscători pentru ceea ce avem, atât cât avem, şi, mai ales, să preţuim binele pe care îl datorăm atâtor oameni. De multe ori nu băgăm în seamă, trecem prea uşor peste lucrurile bune care ni se întâmplă şi ne lăsăm dominaţi de rău...

- Dacă am trăi mai intens credinţa, am sesiza mai uşor bucuriile de toată ziua?

- Sunt convins. Sunt mulţi oameni aşa, în adâncul fiinţei lor, mai mulţi decât ne închipuim.

- Nu sunteţi prea optimist?
- Deloc. Normalitatea este încă dominantă. Dar e tăcută, liniştită, nu se manifestă. Există foarte multă bunătate, chiar şi într-o societate ca a noastră, care pare destul de zdruncinată de egoism, de agresivitate...

------------------------------

Textul integral, în paginile săptămînalului Formula As, numărul curent (21 august), pe care îl găsiţi numai la chioşc.

UPDATE

Acum puteti citi articolul si in varianta electronica, aici.