Cei ce dau un nou nume românilor: fascişti

Cîteva mostre din puţul gîndirii apărătorilor Legii antiromâneşti, antidemocratice şi anticonstituţionale 217/ 2015:

Laszlo Alexandru: „În optica mea, cine-i contra antilegionarilor, e prolegionar, ce s-o mai tot scăldăm?”. (De pe pagina sa de Facebook)

Alexandru Florian: "Orice român care se îmbracă în port naţional fără să fie ţăran este fascist, legionar". (A rostit asta într-un cerc nu foarte restrîns de persoane)

Adrian Cioflîncă: "Sfinţii închisorilor sînt legionari, deci criminali". (A declarat, cu alte cuvinte, unui radio local din Iaşi; sursa e disponibilă pe net)

Peter Demeny: "A fi legionar înseamnă să trăieşti în aburii ortodoxiei". (A scris-o pe blogurile Adevărul)

Susţinătorii Legii 217/ 2015 care ne spun, prin urmare, că românii (tradiţionalişti, patrioţi şi ortodocşi) sînt legionari, deci fascişti, şi merită să fie puşi la stîlpul infamiei şi să plătească (politic, penal, financiar).

Gala Premiilor "Gabriel Constantinescu"

Ieri seară, de la ora 19.00, pe mica dar primitoarea terasă a librăriei “Predania” din Bucureşti a avut loc prima ediţie a Galei Premiilor “Gabriel Constantinescu” pentru jurnalism de opinie.

Concursul de presă a fost organizat de Asociaţia ROST, în perioada 15 martie – 30 iunie a.c., iar textele participanţilor au fost publicate pe www.rostonline.ro.

Juriul concursului a fost alcătuit din Răzvan Codrescu (preşedinte), Sorin Lavric, Cristi Pantelimon, Dan Stanca şi Claudiu Târziu.

La categoria “Eseu” au fost nominalizaţi: Mihai-Silviu Chirilă, pentru textul intitulat Participarea creştinului la viaţa cetăţii, Paul Florea, pentru Miturile toxice ale Dreptei româneşti, şi Dragoş Moldoveanu, pentru Sminteala corectitudinii politice şi reacţia „primitivă” a tradiţionaliştilor.

Pentru “Premiul de popularitate” au nominalizaţi: Ovidiana Bulumac, pentru articolul intitulat Praful de pe tobă şi-o suită de-ntrebări, Ionuţ Mavrichi, pentru Dreapta creştină sau creştinism „de-a dreapta”? şi Oana-Mădălina Mihăilă, pentru Metode sofisticate de a pierde vremea.

Textele lor pot fi citite aici. În subsolul fiecărui articol veţi găsi şi cîteva repere biografice ale autorilor.

Într-o atmosferă destinsă, ca între prieteni de idei şi de suflet, Claudiu Târziu, preşedintele Asociaţiei ROST, a prezentat fiecare nominalizat în parte şi a observat că exigenţa juriului nu s-a potrivit cu gustul publicului, nici unul dintre cei nominalizaţi la Eseu nefiind nominalizat şi la Popularitate. De asemenea, el şi-a manifestat bucuria că, prin acest concurs, rostonline.ro a cîştigat cîţiva colaboratori de valoare, şi şi-a exprimat speranţa că la următoarea ediţie a Premiilor “Gabriel Constantinescu” vor intra în competiţie mai multe texte şi mai bune.

În final, a mulţumit sponsorilor: Fundaţia “Crux”, Asociaţia pentru Revigorarea Tradiţiei, Editura “Christiana”, Editura “Predania”, Librăria “Predania” şi restaurantul “La Copac”.

Dl Răzvan Codrescu a apreciat calitatea eseurilor intrate în concurs şi i-a felicitat pe toţi cei nominalizaţi pentru performanţa lor. Preşedintele juriului a evocat apoi, în puţine dar emoţionante cuvinte, personalitatea regretatului Gabriel Constantinescu, al cărui nume a fost dat acestor Premii, în semn de omagiu pentru o viaţă de luptă pentru ideile şi idealurile Dreptei.

După discursuri, au fost înmânate premiile, cu ajutorul graţioasei noastre prietene Irina Tomescu. Marele premii au fost acordate Oanei-Mădălina Mihăilă, pentru Popularitate, şi lui Mihai-Silviu Chirilă, pentru Eseu. Ceilalţi nominalizaţi au primit menţiuni speciale.

A urmat o agapă netulburată de nici un strop de ploaie, deşi cerul a fost ameninţător toată după amiaza şi seara. (Radu Bălaşa)

Irina Tomescu, Răzvan Codrescu şi Claudiu Târziu. Foto: Cristina Ţintă

Oana-Mădălina Mihăilă, iradiind de bucurie. Foto: Cristina Ţintă

Mihai-Silviu Chirilă, felicitat de Claudiu Târziu. Foto: Cristina Ţintă

Laureaţii primei ediţii a concursului de presă pentru Premiile "Gabriel Constantinescu". Foto: Cristina Ţintă

Despre înmormîntarea Părintelui Iustin Pârvu

IMPORTANT! 
"Mănăstirea Petru Vodă s-a născut un sfînt! Povestea lui, Duminică, 23 iunie, ora 21.00, la emisiunea În premieră, pe Antena 3."

Despre Părintele Iustin la Naşul TV

Acum, pe Naşul TV, scriitorul creştin Răzvan Codrescu, preşedintele de onoare al Asociaţiei Rost, despre Părintele Iustin Pârvu! Puteţi vedea emisiunea online. 

Concluzia emisiunii a fost trasă de Răzvan Codrescu: "Părintele Iustin Pârvu este referenţial şi din punct de vedere duhovnicesc şi din punct de vedere naţional. Şi nădăjduim că numele său se va regăsi şi în sinaxare. Dumnezeu să ne ajute să binemerităm că ni l-a dăruit!".

Părintele Iustin Pârvu va fi înmormîntat joi. Se organizează pelerinaj

MĂNĂSTIREA PETRU VODĂ: "Înalt Prea Sfinţitului Teofan al Moldovei a venit la Mănăstirea Petru Vodă la prima oră a dimineţii, astăzi, Luni, 17 Iunie, şi a făcut un scurt parastas pentru Părintele Justin, de curînd mutat din lumea aceasta la cea veşnică.
După parastas, împreună cu obştea mănăstirii s-a hotărît ca înmormîntarea părintelui stareţ să aibă loc Joi, 20 Iunie, în incinta Mănăstirii Petru Vodă. Pentru aceasta, s-a hotărît ca Sfînta Liturghie să înceapă la ora 9 dimineaţa (ora Bucureştiului), iar Slujba Înmormîntării la ora 12, în continuarea Sfintei Liturghii.
Fiii duhovniceşti ai Părintelui Justin sînt chemaţi să vină să se închine începînd de astăzi, pentru a evita, pe cît va fi cu putinţă, aglomeraţia mulţimii de oameni la care ne aşteptăm pentru ziua de Joi, 20 Iunie. Vă mulţumim pentru înţelegere."

Părintele Iustin, în 2007. Sursa: site-ul www.petruvoda.ro.

LAURENŢIU DUMITRU: "Pelerinaj de o zi la Mănăstirea Petru Vodă la înmormântarea Părintelui Justin Pârvu. Plecarea spre Petru Vodă se va face de miercuri seară, ora 20.00, de la Universitate (Bucureşti). Preţ 150 RON.
Înmormântarea Părintelui Justin va avea loc Joi, 20 iunie, de la ora 12.00, fiind precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii (ora 9.00).
Cei ce doresc să ajungă la înmormântarea Părintelui Justin, să-mi scrie un mail şi să-mi lase număr de telefon pe adresa pridvor@yahoo.com.
Pelerinajul e organizat de o agenţie de pelerinaje."

 

RĂZVAN CODRESCU: "Deşi lunga suferinţă a ultimului său lustru de viaţă pămîntească, dramatic accentuată în ultimele luni, ne-a obişnuit cumva cu gîndul înfiorat al iminentei despărţiri, vestea că Părintele Iustin Pârvu, ultimul mare legionar celest al Ortodoxiei româneşti, a închis definitiv ochii, în cetatea sa duhovnicească de la Petru-Vodă, e greu de primit şi greu de dat mai departe, cîntărind dureros nu doar cît sfîrşitul unui om încununat de sfinţenie, ci cît sfîrşitul marşului legendar al unei întregi generaţii mărturisitoare, ivite din efervescenţa creştină şi naţională a primei jumătăţi a secolului XX, mucenicită şi transfigurată sub marea prigoană comunistă din a doua lui jumătate şi îngăduită de Dumnezeu să strălumineze pilduitor începuturile deloc line ale noului veac şi mileniu." (Continuare)

Părintele GHEORGHE CALCIU despre Părintele IUSTIN PÂRVU: "Cuvântul părintelui este tare, în sens spiritual, dar mai mare decât cuvântul care iese din gura lui este duhul din el care ţi se comunică dincolo de cuvânt, cu o forţă irezistibilă, fără a-ţi viola gândul şi sensibilitatea, în mod mângâios, cuprinzându-te din toate părţile ca o apă binecuvântată. Dar şi logica lui este spirit de foc, ieşind dintr-o convingere nestrămutată a credinţei lui, dintr-o experienţă de duhovnic uriaşă, încununată şi de experienţa închisorilor prin care a trecut, unde răbdarea lui s-a format şi unde a mângâiat, a mustrat şi a vindecat cu rugăciunea şi cu dragostea."  

Cu părintele Calciu, în toamna lui 2006, la Petru Vodă. Foto: Lucian D. Popescu

Părintele IUSTIN PÂRVU, într-un interviu pe care mi l-a acordat, pentru Formula As, în 2007: "Este stiut ca Biserica a fost intotdeauna forta si ramane forta unui stat. De aceea, dusmanii statului roman incearca sa paralizeze Biserica. Nu ma refer doar la straini, ci si la romanii care lovesc credinta noastra. Vedeti scandalul icoanelor din scoli sau vanzoleala din jurul legii cultelor. Credinta poporului roman a fost mult incercata, si ortodoxia a trecut prin multe persecutii. Numai ca acum, prigonirea Bisericii imbraca alta forma. Vrajmasii vin cu "drepturile omului", cu "libertatea de constiinta", dupa care se ascunde imoralitatea cea mai mare. Tinta este distrugerea neamului. Si suntem atacati in ce este mai profund in noi: credinta stramoseasca.

[...] Frate draga, este o vreme de pustiire a neamului, cand familia este risipita, scoala dispretuita si Biserica atacata. Se poarta avortul si divortul. Cele mai ascutite minti si cele mai pricepute brate merg dupa slujbe mai bine platite in strainatate. Copiii isi afla modele, nu in sfinti si eroi, ci in vedete de televiziune si in afaceristi ticalosi. Toate acestea nasc drame. Duhovnicul trebuie sa le stie tamaduirea, dar nu poate face nimic, daca in crestin nu exista convingerea ca avem o viata pentru Hristos, nu pentru a ne face de cap."

Părintele Iustin Pârvu a trecut la cele veşnice

Părintele Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, a trecut la Domnul în această seară, după o lungă şi grea suferinţă. Dumnezeu să-l numere cu drepţii Săi! 

Vă recomand două texte care conturează bine personalitatea părintelui Iustin, ultimul mare duhovinc trecut prin temniţele comuniste:

Părintele Iustin, un adevărat purtător de Hristos, de Pr. Gh. Calciu Dumitresa (apărut în revista ROST)

şi

"Cu post şi rugăciune cucereşti cerurile", un interviu pe care mi l-a acordat, pentru Formula As, în anul 2007.

Guvernul Ponta îl condamnă din nou pe Sfîntul Închisorilor

Joi, 30 mai a.c., ora 15.00, Consiliul Local al oraşului Tg. Ocna se va întruni pentru a-i retrage titlul de cetăţean de onoare lui Valeriu Gafencu, cel supranumit Sfîntul Închisorilor. Acest gest este motivat de presiunile asupra Primăriei Tg. Ocna pe care guvernul Ponta, prin intermediul prefectului de Bacău, le-a făcut, constant şi tot mai insistent, în ultimele luni. 

Iniţial, o astfel de hotărîre trebuia să fie luată încă de astă iarnă, dar mobilizarea laicatului ortodox a întîrziat-o. Am sperat că nu va mai fi adoptată. Iată însă că lobby-ul evreiesc pe lîngă Cabinetul Ponta s-a dovedit şi de această dată mai puternic. 

Sfîntul Închisorilor n-are nevoie de recunoaşterea noastră. Însă, noi avem nevoie şi de ajutorul lui şi de el ca reper de viaţă creştină şi naţională. Dacă azi duşmanii neîmpăcaţi ai ortodoxiei şi ai românismului ne atacă sfinţii, mîine ce ne vor putea face? Trebuie să ne opunem acestei samavolnicii. Dintr-o datorie morală şi din instinct de supravieţuire naţională.

Cele mai proaspete articole de pe ROSTonline.ro

Liber la Dreapta

de Claudiu Târziu

Cu implozia PDL se spulberă şi mitul existenţei Dreptei în România (despre PNL nu mai credea nimeni că este de dreapta). Deci Dreapta trebuie construită de la zero. Întrebarea este dacă de astă dată se va alcătui şi afirma cu adevărat o forţă politică de dreapta, ori o altă fantoşă a Stîngii botezată “Dreapta”. (citiţi) 

Şandramaua lui Voiculescu se duce la fund, primul şobolan părăseşte corabia

de Tudor Marincu

 

Întrebare pentru marele om de televiziune: Cum au fost plătiţi ziariştii de la Jurnalul Naţional, cotidianul pe care l-a condus cu măiestrie până a ajuns “lider al pieţei şi acolo a rămas“? Tot civilizat, decent şi la timp? Sau poate că ziariştii respectivi nu sunt la fel de “aroganţi şi geniali” precum Ciutacu şi nu merită plătiţi nici măcar la timp, ce să mai zicem de decent şi civilizat? (citiţi) 

ESEU ÎN CONCURS. Apocalipsa de catifea

de Sorin Alexandru Horlea

 

De fapt aceasta este diferenţa esenţială, din punct de vedere politic, dintre o gândire de dreapta şi orice alt fel de gândire. Şi nu e nevoie de un discernământ foarte subtil pentru a înţelege aceasta. Ci doar de un pic de credinţă creştină şi o grămadă de optimism. O gândire aşa zis de dreapta nu este de dreapta şi nu este dreaptă (în definitiv acelaşi lucru), dacă nu are la bază credinţa. Şi nu este dreaptă dacă nu crede cu tărie că Biserica poate birui lumea. Cu biruinţa convingerii, nu a învingerii.  (citiţi)

Vedere de pe Centură. Germania să tacă! Vorbeşte Stroe!

de Viorel Patrichi

 

Evident că noi am simţit cum ni se umflă rânza de mândrie patriotică atunci când l-am auzit pe Moş Teacă răţoindu-se la Germania. Avem şi noi un bărbat de stat. Se ia de brăcinari cu… Angela Merkel. Bine, ea n-are, dar ar putea să aibă. Noi avem! (citiţi) 

Nervi de primăvară

de Răzvan Codrescu

 

Ah, “primăvară, mama noastră”, ce ne-am face noi fără tine, fără dulcile tale astenii, fără “nervii” tăi sublimi şi extatici, care ne dau cel mai deplin sentimentul reconfortant că “vom fi ce am fost şi mai mult decît atît”, dar că nu vom fi niciodată, în ruptul capului, altfel şi altceva, nici de-ar veni Hristos a doua oară şi nici de-ar pieri Uniunea Europeană şi s-ar institui Statele Unite ale Europei sau raiul pe pămînt?! (citiţi)

Numele răufăcătorului

Site-ul Asociaţiei Rost este din nou online, datorită priceperii şi dăruirii lui Sorin Gheaţă, căruia ţin să-i mulţumesc public. [A nu se confunda site-ul organizaţiei cu www.rostonline.ro, care este platforma noastră de reacţie rapidă şi care a funcţionat în tot timpul asta, prin osîrdia aceluiaşi Sorin Gheaţă.]
Aşa după cum unii dintre dvs. ştiţi, site-ul Asociaţiei a fost victima unei acţiuni abuzive din partea celor care ni-l găzduiau, drept pentru care nu aţi putut să-l accesaţi timp de două săptămîni. Am depăşit momentul, însă mai sînt rubrici care nu au putut fi recuperate. În cel mai scurt timp, vom repune conţinutul lor pe site.
Aşadar, vă rugăm să aveţi îngăduinţă dacă se întîmplă să nu găsiţi ce căutaţi în mod expres. Reveniţi!
Şi dacă tot am pomenit numele celui care ne-a ajutat, să spun şi numele răufăcătorului: Mihnea Nicolescu. Omul ăsta, deşi a fost plătit de un sponsor al nostru ca să ne construiască şi să ne găzduiască site-ul, mi-a pretins o sumă neruşinată, 1.000 de euro, ca să ne permită mutarea site-ului pe alt server. Evident, nu am avut cu el nici un contract care să prevadă vreo plată drept despăgubire dacă ne mutăm site-ul pe un alt server. Explicaţia gestului său, nerostită dar evidentă: primea nişte bani anual de la sponsorul nostru pentru site, iar dacă nu mai găzduia site-ul nu mai lua bani.
Pentru că nu am cedat tentativei de escrocare, a închis site-ul şi a refuzat să ne dea informaţiile (texte şi fotografii) care sînt proprietatea Asociaţiei Rost. A crezut că în felul ăsta ne strînge cu uşa şi ne ia banii. Trecînd peste suma nejustificat de mare, nu-i puteam da banii din principiu. Aşa că, deocamdată, am pus online site-ul în forma pe care am putut să o recuperăm, iar în curînd vom face un site nou, modern şi funcţional, pentru că ăsta a fost cam prăfuit de la naştere (dar, stiti, calul de dar nu se caută la dinţi). 
Mihnea Nicolescu este manager la Xpress Advertising srl şi este băgat şi în www.egazduire.ro şi www.etipardigital.ro.
Vă spun numele şi afacerile lui ca să-l ocoliţi, dacă nu vreţi să vă treziţi cu bătăi de cap. Şi ca să-i mulţumiţi pentru că nu veţi avea acces la arhiva revistei Rost încă o vreme, sper nu prea lungă.

Nu rataţi să aflaţi cum (încă) urlă haita!

Vineri, 15 februarie a.c., începînd cu ora 18.00, la Muzeul Ţăranului Român, Studioul “Horia Bernea” (intrarea din str. Mănetăriei, prin curtea interioară), Fundaţia “Sfinţii Închisorilor” va lansa volumul de memorii din temniţele comuniste Urlă haita…, de Nicolae Purcărea, sculptor în lemn de inspiraţie populară foarte apreciat şi fost deţinut politic  (suferind la Piteşti, Gherla, Aiud, Canal, Jilava). Un eveniment care nu trebuie ratat, cu o echipă de vorbitori de înaltă clasă, alături de autor: Dan Puric, actor, regizor şi creator de şcoală de teatru, Răzvan Codrescu, poet, traducător şi eseist şi Sorin Lavric, filosof, scriitor şi traducător.  Ne vedem acolo!

 

„Am rămas astăzi o mînă de oameni din generaţia mea care încă mai sîntem mărturii vii. Dar idealul pentru care am luptat este viu şi va dăinui în veci, cît va trăi omul pe pământ. Credinţa în Dumnezeu şi dragostea de neam sînt cele două axe înscrise în destinul neamului nostru”. (Nicolae Purcărea)

„Dreapta autentică poate fi reconstruită numai după evaluarea şi asumarea legionarismului”

În toamna aceasta s-au împlinit 113 ani de la naşterea (13 septembrie) şi 74 de ani de la moartea (30 noiembrie) lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul şi liderul Mişcării Legionare/ „Legiunea Arhanghelul Mihail” (care a avut partidele „Garda de Fier” şi „Totul Pentru Ţară”). Distanţa în timp nu a domolit patimile, ci parcă, dimpotrivă, le-a aţîţat. Despre Corneliu Codreanu, ca şi despre mişcarea sa, se vorbeşte numai în termeni excesivi, fie de adulaţie, fie de contestare.

La atîta vreme după dispariţia fizică a fondatorului Legiunii şi de la scoaterea organizaţiei din viaţa politică (ianuarie 1941) şi în ciuda faptului că renaşterea Mişcării după 1989 (atît sub forma ei civică şi culturală, paideică, precum şi sub aceea de partid politic) a eşuat – grupările care se revendică de la ideologia legionară şi care îşi asumă continuitatea fiind insignifiante sub raportul impactului în societate –, legionarismul este folosit în continuare, cu succes, ca sperietoare a opiniei publice şi ca mijloc de marginalizare a persoanelor publice. Cel mai recent,  eticheta de „legionar” fost întrebuinţată, cu scopul de a-i compromite şi/sau intimida, în cazul unor tineri politicieni din Alianţa România Dreaptă (PDL & Co): Mihail Neamţu (lider al Partidului „Noua Republică”) şi Adrian Papahagi (vicepreşedinte al Fundaţiei Creştin-Democrate). Cei doi, aflaţi în campanie electorală pentru cîte un loc de deputat, au reacţionat exact cum se aşteptau acuzatorii (politicieni ai USL, jurnalişti – între care, printre cei mai virulenţi s-a găsit Andrei Bădin, de la B1 TV, ins apropiat al unor personalităţi legionare din exil, care, cît au avut bani şi zile, l-au tratat cu maximă boierie –  şi bloggeri de stînga, dar şi „monitori” evrei), cum le cere „corectitudinea politică” şi cum probabil şi simt. Dar cred că fără mare folos, căci cei care îi acuzau ştiau că mint, iar mulţimea nu va fi convinsă de o dezminţire.

Ei au negat că ar avea vreo simpatie pentru Mişcarea Legionară şi s-au grăbit să se delimiteze, acuzînd la rîndul lor, Legiunea.

Mihail Neamţu, cel mai atacat (inclusiv de M.R. Ungureanu, aliatul său), a scris un text justificativ, în care susţine: „Legionarismul a fost o aberaţie politică, combinînd extremismul naţionalist, recursul la crimă şi cultul morţilor.”

Observ în treacăt enormitatea de a transforma cultul morţilor, atît de prezent în credinţa creştină, într-o fărădelege. Şi reiau aici numai un pasaj dintr-un mai lung răspuns pe care l-am postat pe pagina de Facebook a lui Mihail Neamţu: „Mişcarea Legionară nu a fost o organizaţie criminală, iar dacă unii legionari au comis păcatul uciderii, au plătit şi ei şi încă două generaţii de legionari după ei. Ca să fim cinstiţi, au fost singurii care şi-au asumat faptele şi şi-au răscumpărat vina prin suferinţă şi moarte. Liberalii, ţărăniştii şi guvernul Antonescu n-au fost condamnaţi de istorie şi n-au plătit pentru miile de români (legionari, dar şi neafiliaţi politic) pe care i-au închis pe nedrept şi pentru sutele de români (legionari, dar nu numai) pe care i-au ucis fără judecată. De ce, aşa stînd lucrurile, PNL şi PNŢ trec drept partide onorabile, iar ML este taxată drept «aberaţie politică»? E adevărat că legionarii şi-a făcut dreptate singuri (şi nu trebuia), omorîndu-i pe Gh. Duca şi pe Armand Călinescu, dar numai după ce aceştia au închis şi ucis nenumăraţi legionari nevinovaţi (inclusiv pe fondatorul şi liderul ML, C. Z. Codreanu), utilizînd aparatul de represiune al statului. Judecînd, prin prisma documentelor, istoria interbelică, vom vedea că Mişcarea Legionară, dacă nu e mai bună, nu e deloc mai rea decît celelalte formaţiuni politice ale epocii.”

De asemnea, Adrian Papahagi a lansat în mediul virtual declaraţia: “Mărturisesc din nou că n-am avut niciodată vreo simpatie pentru legionarism. Amestecul bizar de mesianism, voluntarism social, tradiţionalism progresist şi militarism, şi mai ales dimensiunea sa masificatoare mi-au fost mereu suspecte. Ca să nu mai vorbim de crime!”.

Mă tem că, descriindu-i astfel pe legionari, Papahagi ar putea fi acuzat de antisemitism, pentru că în sionism prea se îmbină mesianismul, voluntarismul social, tradiţionalismul progresist şi militarismul.

Ne-am putea întreba de ce au fost acuzaţi de legionarism tocmai doi oameni care sînt aşa de fermi contra legionarismului. Dar e numai un punct de la care poate porni o discuţie, pe care s-ar cuveni s-o avem, despre trecutul nostru istoric apropiat şi deopotrivă despre onestitatea dezbaterilor cultural-politice de la noi în legătură cu acest trecut. Facem un prim pas în acest sens cu dialogul de mai jos, dintre mine şi dl Răzvan Codrescu – unul dintre cei mai avizaţi cercetători ai fenomenului legionar. Interviul a avut loc mai demult, căci nu de azi, de ieri sînt problemele la care încearcă să răspundă, şi intenţionam să-l public în numărul 113 (pe septembrie 2012) al revistei ROST, care însă n-a mai apărut. Aşa încît îşi găseşte  locul pe www.rostonline.ro, într-un context la fel de potrivit acum pe cît ar fi fost şi în septembrie. (Continuare la http://www.rostonline.ro/2012/11/dreapta-autentica-poate-fi-reconstruita-numai-dupa-evaluarea-si-asumarea-legionarismului/)

RĂMAS-BUN!

                                            [Scrisoare către abonaţii revistei ROST] 

Am ajuns la capătul drumului. L-am vrut şi l-am sperat mai lung, pentru că îl cerea astfel însăşi misiunea noastră: coagularea unei elite tradiţionaliste, care să identifice problemele societăţii româneşi, să ofere soluţii şi să contribuie la schimbarea mentalităţii curente. Dar vremurile ne sînt mai potrivnice decît ne-am închipuit. Numărul 111 – 112 (iulie – august 2012) al revistei ROST este ultimul tipărit, aşa cum v-am avertizat că riscăm să se întîmple. După aproape zece ani, dintre care patru de criză economico-financiară globală – pe care i-am traversat în chip miraculos –, ne luăm rămas bun de la cititori.

Este o despărţire dureroasă, mai ales pentru că ROST este locul unde am cunoscut dragostea unor oameni pe care, în convîrşitoarea lor majoritate, nu i-am văzut niciodată, dragostea cititorilor noştri. Poate că abia de acum încolo am fi avut mai multă nevoie unii de alţii. Însă, deşi sîntem fideli primatului spiritual, o revistă nu poate supravieţui prin ignorarea materialului.

Dispariţia ROST probează, încă o dată, că la noi nici o revistă de cultură nu poate trăi din venituri proprii, fără sponsorizări constante. Pentru că nu există atîţia cumpărători cîţi sînt necesari pentru asigurarea finanţării. Chiar dacă suma trebuincioasă ROST era relativ modestă, întrucît a fost vorba numai de acoperirea cheltuielilor de tipărire şi de distribuţie, redacţia şi colaboratorii lucrînd gratuit tot timpul.

În aceste condiţii, am ţinut permanent un preţ de vînzare mic, sub cel al pieţei (faceţi comparaţie cu alte reviste tipărite în condiţii similare), pentru ca să aibă acces la ROST cît mai mulţi din cei interesaţi de o astfel de publicistică.

Pînă la urmă poate ne-am fi descurcat şi aşa, dar nu ne-am primit mare parte din banii pe care trebuia să-i încasăm de la firmele de distribuţie. [De altfel, toate publicaţiile din România au probleme serioase cu difuzorii.]. Sumele pe care ni le datorează sînt uriaşe în raport cu posibilităţile noastre şi aproape imposibil de recuperat. Asta ne-a dezechilibrat şi mai tare şi ne-a făcut dependenţi de ajutor periodic din partea unor persoane cu acelaşi crez ca al nostru dar cu posibilităţi financiare mai mari. Criza economică i-a lovit însă dur şi pe cei care ne-au sprijinit pînă de curînd, aşa încît, de la o vreme, n-au mai putut contribui la apariţia ROST.

Trebuie să ştiţi că niciodată nu am primit fonduri din partea statului sau a autorităţilor publice locale. Nu le-am solicitat şi nu ni s-au oferit. Am considerat că e mai bine aşa, pentru a ne păstra independenţa, căci astfel de finanţări sînt îndeobşte condiţionate.

În timp, datoriile noastre către tipografie s-au acumulat ameninţător şi astfel am ajuns cu spatele la zid. Acum, la aceste datorii se adaugă aceea faţă de abonaţii noştri. Dar vom căuta o modalitate de a vă despăgubi pentru restul perioadei de abonament care rămîne neonorată.

V-am scris toate acestea ca să ştiţi că nu oprim ROST din vreun capriciu, din plictis sau din îndoiala că ar mai fi nevoie de revistă, ci obligaţi de un mediu de afaceri viciat, de o criză economică fără sfîrşit şi de interesul unui număr de români prea mic pentru o luptă atît de mare.

Drept dovadă că am vrut să creştem răspîndirea, impactul şi influenţa ROST este faptul că, acum exact un an, am relansat revista, în condiţii grafice, editoriale şi de tipărire excepţionale. Am nădăjduit că, dacă va fi mai bună, mai frumoasă şi mai larg distribuită vom reuşi să-i asigurăm supravieţuirea. Dar nu a fost să fie. Şi noi sîntem cei mai necăjiţi din această pricină.

Totuşi, la capăt de drum avem şi o veste bună: în jurul ROST s-a strîns, în cei zece ani, o grupare semnificativă de intelectuali naţionalişti şi creştini, care va găsi mijloace de a se exprima şi de a influenţa evoluţia societăţii româneşti în continuare. Este important că am coagulat un pol de gîndire tradiţionalistă, aşa cum poate n-a mai fost la noi, în jurul unei singure reviste, din perioada interbelică, şi că rămînem uniţi în urmărirea scopului pe care ni le-am propus de la început: resurecţia morală şi spirituală a românilor de pretutindeni.

Pentru că e ieftin, la îndemînă şi cu un mare rol în formarea tineretului, ne vom continua activitatea publicistică pe internet, la adresa www.rostonline.ro – o platformă online de reacţie rapidă pe care am înfiinţat-o în urmă cu cîteva luni, ca produs separat al Grupării ROST. Internetul a căpătat o tot mai mare pondere în viaţa noastră şi a devenit foarte important inclusiv în dezbaterile culturale şi în lupta politică. Sîntem siliţi să-l folosim ca instrument, dacă ne pasă şi dacă mai dorim să ne implicăm în viaţa cetăţii.

Însă, desigur, nu vom fi de găsit numai în mediul virtual. Ca şi pînă acum, vom încerca să fim cît mai mult faţă către faţă cu românii care se regăsesc în discursul nostru: prin conferinţe publice, alte manifestări culturale, atitudini exprimate în mass media şi chiar prin acţiuni de stradă, dacă realitatea o va impune.

În final, vă mulţumesc pentru fidelitatea dvs. faţă de ROST şi vă împărtăşesc speranţa că ne veţi fi alături pe mai departe, dacă nu urmărindu-ne pe internet sau participînd la acţiunile noastre, măcar cu sufletul şi cu rugăciunea.

Doamne, ajută!

Cu drag şi urări de bine,

Claudiu Târziu

Citiţi şi ROST 113: UN NUMĂR CARE NU VA MAI APĂREA

Seniorul Petru C. Baciu, 90

Unul dintre oamenii cei mai dragi mie, dl Petru C. Baciu, un senior al luptei anticomuniste, împlineşte astăzi 90 de ani. A făcut 16 ani de închisoare politică sub comunişti, pentru că a organizat un punct de rezistenţă armată în munţii Bacăului. După decembrie '89, a crescut cîteva zeci, poate sute de tineri în duh naţionalist-creştin. A publicat două volume de memorii, unul de articole de presă şi două cărţi de poezii scrise în temniţă. A fost şi a rămas un model de demnitate românească, de generozitate sufletească, de jertfelnicie pentru un ideal. Mă onorează cu prietenia sa de 17 ani. Îi datorez în bună măsură devenirea mea.

Dincolo de urările pe care i le-am făcut direct, am ţinut să însemnez această zi aici, pentru ca toţi cei care veţi citi să vă îndreptaţi un gînd bun şi, poate, o rugăciune pentru bădia Petru. 

Despre viaţa sa citiţi în revista ROST.

Monahul Moise de la Oaşa, despre un Pateric al închisorilor comuniste

Nascut in 1974 la Resita, a urmat Facultatea de Drept din Timisoara, unde a intrat in A.S.C.O.R. si a apucat, cu nadejde, pe calea credintei. In 1996, a devenit frate la manastirea Posaga (Alba). Din 2000, obstea de la Posaga s-a mutat la Oasa, in Muntii Sureanu, la 1.400 de metri deasupra lumii. Dupa alti cativa ani de nevointe, monahul Moise Iorgovan a inceput un proiect cultural, care avea sa-l acapareze total: o cronica documentara, filmata si scrisa, despre suferintele din inchisorile comuniste din Romania si Basarabia, marturisite de fosti detinuti politici. Un demers nobil si temerar, despre frumusetea credintei in temnita.

Monahul Moise, Fortul 13 Jilava.

"Am inceput in anul 2004, pentru cartea despre Gafencu, care a aparut in 2007. In acea perioada, faceam expeditii de cercetare cateva saptamani, de doua ori pe an; intervievam supravietuitori ai inchisorilor care l-au cunoscut, studiam in arhivele CNSAS... Insa, din anul 2006 si pana in 2011, documentarea pentru Pateric a devenit ocupatie preponderenta, si la manastire am ajuns sa fiu musafir. Sigur ca mergeam des, si la Oasa, si la Petru Voda, sa ma linistesc, sa caut sfat, dar nu am mai putut duce viata de obste, si toata concentrarea mea a fost pe aceasta descoperire a Ortodoxiei din rezistenta anticomunista. Am avut parte de multa intelegere, si din partea parintelui staret Iustin, si a Inaltului Andrei, si a Inaltului Irineu, actualul arhiepiscop al Albei. E drept ca nici nu i-am facut de rusine, m-am purtat cum se cuvine peste tot, iar dupa un timp, au vazut si rezultatele acestei zbateri: cartile si filmele. Asta nu era o treaba pe care trebuia s-o faca un calugar. Dar daca n-o facea un calugar, n-o facea nimeni, pentru ca nu avea nimeni timp sa se dedice, sa umble atata prin tara; nici nu acceptau multi regimul de viata pe care l-am avut eu, mereu pe drumuri, dormind prin gari, stand la ocazie, cu rucsacul in spate, la pomana tuturor. Din punct de vedere monahal am suportat foarte multe lipsuri si caderi, dar cred ca a meritat. A fost o ocazie pe "ultima suta de metri" de a-i cunoaste pe batranii fosti detinuti politic si, practic, de a-i "spovedi". E important, pentru ca nu toti si-au scris experientele carcerale. Si oamenii astia sunt atat de batrani, pleaca unul cate unul, intr-un ritm infiorator de rapid. Pe urma, a fost munca in arhive. Nu in ultimul rind, am avut ocazia sa cunosc mai bine tara si oamenii, in general. Si asta m-a facut foarte optimist. Pentru ca am sesizat o mare sete de Dumnezeu la poporul asta si pentru ca am vazut ca se pot face lucruri minunate, fara resurse mari."

Citiţi interviul în Formula As!

Monahul Moise, alături de alţi călugări, rugîndu-se în faţa celulei din Casimca Jilavei în care a murit Costache Oprişan. Oct. 2010. Fotografii de Irinel Cîrlănaru

A trecut la Domnul mult-pătimitorul Gheorghe Jijie

Astăzi, 12 iunie 2012, în jurul orei 12:30 a trecut la Domnul mărturisitorul Gheorghe Jijie.

Născut la 10 iunie 1919 în oraşul Botoşani, Gheorghe Jijie a fost arestat împreună cu părinţii săi în anul 1948, în lotul Ştefan Iacobescu, Septimiu Pop, Dumitru Cumpătă şi Nicolae Luca. Iniţial a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru "uneltiri contra statului" dar în final a executat 13 ani, prin mai toate puşcăriile ”celebre”: Jilava, Aiud, Periprava, Gherla, Galaţi, etc.

Într-un interviu, bătrânul pătimitor povestea cum ”m-au luat şi m-au dus într-o cameră de anchetă, unde erau vreo 10-12 gardieni care stăteau cu ochii pe mine. Unul punea întrebările, iar eu trebuia să răspund imediat. Dacă nu răspundeam, îmi dădea una cu un ciomag. Trebuia să răspunzi imediat, să n-ai timp să te gândeşti. Spre sfârşit, am căzut extenuat după patru ore de bătaie. Şi iarăşi cu ciomagul pe mine, ca să mă ridic”.

După căderea dictaturii comuniste a îndeplinit funcţia de secretar al Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti. Deasemenea, este şi autor al volumelor monografice dedicate personalităţilor George Manu şi Vică Negulescu.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii Săi!

Sursa: Fericiţi cei prigoniţi

Gh. Jijie în 2010, la Jilava. Foto: Irinel Cîrlănaru

PS: 

Atît pe nea Jijie, cît şi pe bădia Constantin Iulian i-am cunoscut bine, încă de acum vreo 15 ani. Am avut mereu ceva de învăţat de la ei, deşi deseori ne-am aflat pe poziţii diferite în chestiuni legate de slujirea binelui comun. Poate mă învredniceşte Domnul să scriu pentru ROST cum i-am cunoscut şi ce mi-au împărtăşit de-a lungul vremii. Pînă atunci, constat cu tristeţe că în ultimii doi, trei ani bătrînii noştri s-au grăbit să plece în grupuri şi că dorul de ei e mai greu decît ne-am închipuit. Dumnezeu să-i numere în ceata drepţilor! (C.T.)

UN HAIDUC ÎMPOTRIVA UITĂRII ROMÂNEŞTI

de Răzvan Codrescu

Acest cuvînt a fost rostit, în rezumat, la lansarea bucureşteană a volumului şi DVD-ului intitulate Să nu ne răzbunaţi! Mărturii despre suferinţele românilor din Basarabia (Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2012), care a avut loc la Sala Rapsodia în seara de 19 mai a. c. şi în cadrul căruia au mai luat cuvîntul monahul Moise (alcătuitorul tulburătorului corpus documentar) şi maestrul Dan Puric (ca de obicei, gazdă exemplară şi complice încăpăţînat al „reacţiunii”). Îl postez aici în forma lui integrală, cu oarecare întîrziere, la sugestia mai multor cititori ai blogului (mai ales că unii dintre cei prezenţi la lansare au răspîndit prin tîrg percepţia lor personală, conform căreia eu mi-aş fi permis „teribilisme” şi „ireverenţiozităţi”, fiind chiar mai antipatic decît mi-am propus să fiu - şi/sau decît sînt de fapt, pentru multele mele păcate). 

I

Celui care ne-a adunat aici cu ultima sa ispravă, adică monahului Moise Iorgovan de la Oaşa, scriitorul şi fostul deţinut politic Marcel Petrişor obişnuieşte să-i spună, cu cea mai sinceră simpatie, Moise Tîlharul, desigur şi în analogie cu sfîntul din sinaxar (prăznuit la 28 august), dar mai ales pentru conotaţia de „haiduc” pe care cuvîntul „tîlhar” o avea odinioară. Şi cum mai potrivit i s-ar putea spune, în registru familiar, acestui neobosit iscoditor al trecutului nostru recent, atît de impunător şi fizic, şi moral, adevărată „cruce de voinic” în straie călugăreşti, haiducind aproape solitar prin codrii întunecaţi ai uitării româneşti, luînd cumva din bogăţia trecutului ca să umple, pilduitor şi răscumpărător, sărăcia de suflet şi de ideal a prezentului?

Vă amintiţi, poate, că se vorbea în discursul public al anilor ‘90 de aşa-zişii „domnişori mulţumiţi” din Occident, străini şi neînţelegători faţă de experienţele şi problemele Estului comunist şi postcomunist, bine camuflaţi în existenţa lor călduţă şi în conformismul lor ideologic. Iată însă că, după nici două decenii, nu ne mai confruntăm dramatic atît cu cecitatea „domnişorilor mulţumiţi” din Occident cît cu cea a „domnişorilor mulţumiţi” de acasă: riscăm să creştem noi înşine o generaţie de „domnişori mulţumiţi”, a căror comoditate se bazează în primul rînd pe ignoranţă şi uitare. De aceea trimite Dumnezeu cîte un haiduc, să le strice tabieturile mentale şi comportamentale, căci o lume fără memorie şi fără transcendenţă, fără comuniune cu morţii şi cu Dumnezeu, fără sensul suferinţei şi al jertfei, poate fi umană, în sensul umanismului laic, dar nu e omenească, în sensul omeniei creştine.

Omul creştin, cel ce umblă să se mîntuie urmîndu-L pe Hristos, este purtător de cruce: poartă, pe Golgota istoriei, crucea sa şi crucea fraţilor săi întru Hristos. Fără asumarea crucii, poate exista viaţă, dar nu poate fi înviere; or, „omul recent”, descreştinat şi desbisericit, trebuie readus să-şi pună această întrebare esenţială, pentru sine şi pentru ceilalţi: la ce bun o viaţă fără înviere?

Lecţia lui Hristos şi a tuturor martirilor – mai vechi sau mai noi – aceasta este: să faci vieţii parte de înviere, să (re)dai suferinţei sensul ei biruitor de moarte. Martirii luptei împotriva comunismului, prin suferinţa şi prin moartea lor, au fost şi rămîn marea provocare contemporană la retrezirea omului întru Hristos.

În acest sens merg şi strădaniile monahului Moise: să ne retrezească întru Hristos şi să ne reîntoarcă la noi înşine, nu cu predici abstracte, ci punîndu-ne în faţă oameni, fapte, mărturii. Aventura a început prin 2005 şi nu ştim cînd se va termina, dar ne dorim să fie cît mai lungă. Şi sînt temeiuri să credem că va fi, căci „Tîlharul” are, pe lîngă virtute şi vîrtute, şi atuul – tinereţii.

A pornit – cum altfel? – de la Valeriu Gafencu, Sfîntul închisorilor, căruia i-a închinat, în 2007, o carte astăzi referenţială, a continuat cu masiva contribuţie la Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, iar marea sa năzuinţă a fost, în toţi aceşti, ani un vast Pateric al închisorilor, care se traduce, mai nou, în ciclul mărturisitor al suferinţei româneşti rebotezat Să nu ne răzbunaţi! (cu cuvintele atribuite lui Mircea Vulcănescu, filosoful-martir mort în 1952 în temniţa comunistă de la Aiud), inaugurat, din motive pe care singur vi le va expune, de volumul şi DVD-ul închinate suferinţei românilor basarabeni din anii terorii comuniste (probabil cel mai substanţial şi mai emoţionant memorial documentar de acest gen realizat pînă astăzi, cel puţin la meridian românesc).

II

Cum a fi simpatic este partea maestrului Dan Puric, în care nu poate fi concurat, eu am să-mi asum riscul de a fi mai degrabă antipatic.

Mai întîi am să mărturisesc că eu nu am reuşit niciodată să înţeleg pînă la capăt şi să mă împac pe deplin cu „testamentul” acesta atribuit lui Mircea Vulcănescu: „Să nu ne răzbunaţi!”. Nu pentru că nu este sublim, ci pentru că este, poate, prea sublim. E o legendă sau un adevăr atestabil? Greu de spus şi greu de documentat. Nu e oare un mesaj convenabil de minune opresorilor înşişi? Să fie atît de neîntemeiată bănuiala, formulată deja de alţii, că securiştii înşişi ar fi lansat formula, pentru a preîntîmpina reacţia ostracizantă a posterităţii? Trebuie însă spus că, chiar de va fi fost aşa, martirajul lui Mircea Vulcănescu nu iese cu nimic umbrit: el rămîne martir autentic prin suferinţa şi moartea lui jertfelnică, fie că a rostit, fie că n-a rostit cuvintele respective.

Dar la ce „răzbunare” ne referim, sau se va fi referit, cum se crede îndeobşte, Mircea Vulcănescu însuşi? La posibila „răzbunare legionară” (la Aiud deţinuţii legionari erau majoritari), cu care fusese toată viaţa în dezacord? Sau poate că vorbele lui nu au fost spuse atît pentru camarazii de suferinţă, în conjunctura respectivă, ci, cum e de părere însuşi monahul Moise, ca mesaj principial adresat posterităţii? E iarăşi greu de spus.

Nouă ne place să înţelegem lucrurile în dimensiunea lor creştină. Dar răzbunare nu înseamnă neapărat a plăti cu aceeaşi măsură, ca în Legea Talionului: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. A reduce cuvîntul la acest înţeles îngust nu este nici în spiritul profund al limbii române, nici în spiritul extrem de nuanţat al lui Mircea Vulcănescu (adînc tîlcuitor al „rostirii româneşti”, înaintea lui Constantin Noica). Continuare

Troiţă în memoria Părintelui Sofian Boghiu

de Ecaterina Lutisina

O troiţă închinată Părintelui Sofian Boghiu a fost sfinţită miercuri, 23 mai, în oraşul Edineţ. Slujba sfinţirii a fost oficiată de un sobor de preoţi de pe ambele maluri ale Prutului în frunte cu Părintele prof. Dr. Constantin Coman, fostul decan al Facultăţii de Teologie de la Bucureşti. 

Arhimandritul Sofian Boghiu, fost stareţ al mănăstirii Antim şi cel mai mare duhovnic al Bucureştilor timp de 50 de ani, a fost cinstit ieri de către localnicii oraşului Edineţ, regiunea de baştină a părintelui, prin ridicarea unei troiţe în centrul localităţii. Înălţată din iniţiativa Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Chişinău, crucea de piatră a fost sculptată la Cluj Napoca, adusă în Basarabia şi instalată în Edineţ prin implicarea nemijlocită a preotului Constantin şi a preotesei sale, Garoafa Coman, fiii duhovniceşti ai Părintelui Sofian. „Suntem copleşiţi de emoţie, pentru că ne aflăm aici reprezentând mii de ierarhi, preoţi, credincioşi, medici, ingineri, profesori, studenţi şi elevi români care au stat sub epitrahilul Părintelui Sofian şi care au primit îndrumarea sa duhovnicească.

Un om plin de blândeţe, de bunătate, de milostenie, de discreţie şi de sfinţenie, om care a ieşit din splahnele dumneavoastră,” a spus Părintele Constantin Coman după slujba de sfinţire. „Ţineţi minte: ridicarea crucii este şi un semn de recunoştinţă al nostru către dumneavoastră, pentru că ni l-aţi dat pe Părintele Sofian, şi alături de dânsul, alte mari personalităţi care au slujit Biserica românească. Vă vom purta în memoria şi în rugăciunile noastre, alături de pomenirea pe care o facem totdeauna Părintelui arhimandrit Sofian.” a încheiat sfinţia sa.

Instalarea troiţei nu ar fi fost posibilă fără acordul primarului de Edineţ, Constantin Cojocaru. „Sfinţirea troiţei este un act de cultură aparte pentru noi, cei din nordul Basarabiei. Acest act, prin troiţa ridicată în cinstea celui care a fost Părintele Sofian Boghiu, a pământeanului nostru, aduce un mare aport în viaţa culturală a Bisericii de pe ambele maluri ale Prutului. În numele raionului Edineţ, vin a aduce mulţumire Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi care şi-a adus aportul în înălţarea troiţei, precum şi părinţilor veniţi de peste Prut, care, prin ridicarea acestei cruci, au pus încă o piatră la temelia culturii noastre naţionale.” a specificat primarul. De asemenea, acesta a conferit titlul de „Personalitate de onoare” al oraşului Edineţ basarabeanului Sofian Boghiu, înmânând certificatul oaspeţilor de la Bucureşti.

„Sfinţirea troiţei închinate Părintelui Sofian a încheiat campania de promovare a sfinţilor basarabeni, iniţiată de ASCOR Chişinău în anul 2009. În cadrul acesteia au mai fost instalate încă două troiţe în cinstea lui Valeriu Gafencu la Sângerei şi a mitropolitului Iosif Naniescu în satul Pepeni, s-au organizat peste 30 de conferinţe în toată ţara şi s-au publicat peste 30000 de mii de ziare „Studentul Ortodox” cu viaţa sfinţilor basarabeni etc. Această troiţă este sculptată după modelul altei troiţe ridicate în cinstea lui Mihai Viteazul acum 400 de ani. Este un monument de artă şi un lucru sfânt. Toţi cei care suntem aici, avem datoria sfântă de a urma viaţa sfântului părinte Sofian şi de a povesti semenilor noştri despre acest om, care s-a născut pe meleagurile noastre.  Aduc sincere mulţumiri ctitorilor (familiei Coman), conducerii oraşului Edineţ, părinţilor de la Mănăstirea Petru Vodă, care se află aici cu binecuvântarea Părintelui Iustin, Manastirii Putna care a sprijinit considerabil aceasta initiativa, Părintelui Viorel Cojocaru şi tuturor membrilor ASCOR, care au muncit enorm pentru a fi posibilă ridicarea troiţei,” a menţionat Iulian Rusanovschi, preşedintele ASCOR Chişinău.

La final sfinţia sa, împreună cu preoteasa, au vizitat mănăstirea Rudi, în obştea căreia marele duhovnic Sofian a intrat ca rasofor în anul 1926.  La această Mănăstirea urma să fie instalată o placă de piatră în amintirea acestui fapt.În continuarea evenimentului Părintele Constantin Coman a conferenţiat în incinta gimnaziului nr. 1 pe tema „Părintele duhovnicesc şi importanţa acestuia în viaţa creştinului”. În cadrul conferinţei Părintele Coman a povestit crâmpeie din viaţa marelui păstor de suflete Sofian Boghiu, precum şi a lansat cartea intitutală „Părintele Sofian”, care însumează peste 600 de pagini scrise despre şi de cel care a fost arhimandritul mănăstirii Antim. La finalul conferinţei Părintele Constatin a oferit în dar mai multe exemplare ale cărţii lansate bibliotecii municipale, gimnaziului de la Cuconeştii Vechi, Mănăstirii Zăbriceni, Mănăstirii Rudi, seminarului de fete din Edineţ, Primăriei, DGITS Edineţ şi altor instituţii de învăţământ din raion.

Sursa: ASCOR

Arhiepiscopia Tomisului ridică o mănăstire în memoria martirilor de la Canal

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a anunţat azi, într-o conferinţă de presă, că va  construi o mănăstire la Poarta Albă, închinată memoriei martirilor, deţinuţi politici, morţi la construirea Canalului Dunăre - Marea Neagră, mai ales în perioada  1949 – 1953.

Din arhivele păstrate, reiese că la construirea Canalului, în perioada celor patru ani au muncit peste 30.000 de deţinuti politici, iar în mod oficial au fost înregistrate peste 2.000 de decese din rândul acestor detinuţi obigaţi să muncească aici. Desigur, numărul celor dispăruţi în această perioadă este cu mult mai mare.

Poarta Albă a fost principala colonie a deţinuţilor dintre cele 14 care erau pe tot traseul canalului. În mod constant, aici erau circa 12.000 de deţinuţi care munceau în condiţii inumane, de exterminare.

Mai jos redau câteva imagini ale machetei viitoarei mănăstiri.

TVR Info: Statele Unite ale Europei. Viziunea creştină: pro şi contra

UPDATE

Sîmbătă, 21 aprilie, de la ora 10:10, TVR Info va difuza o nouă ediţie a emisiunii "De la plus la infinit”, realizată şi moderată de dl Răzvan Bucuroiu, pe tema Statele Unite ale Europei, Viziunea creştină: pro şi contra. Participă d-nii Răzvan Codrescu (scriitor, redactor şef al revistei ROST şi preşedinte de onoare al Asociaţiei omonime) şi Adrian Papahagi (eseist, vicepreşedinte al Fundaţiei Creştin Democrate), în studio, dl Radu Preda (teolog ortodox, lector la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi director fondator al Institutului Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale și Interreligioase), în duplex de la Cluj-Napoca, şi subsemnatul, prin telefon. Cred că este o foarte utilă discuţie pe un subiect care ne va mai preocupa un timp îndelungat.

Emisiunea a fost înregistrată în urmă cu cîteva săptămîni, programată iniţial pentru a fi difuzată pe 7 aprilie şi amînată din pricina unor evenimente politice la zi. 

Vă invit să o urmăriţi şi să o comentaţi aici. Sper să pot pune şi online înregistrarea emisiunii, săptămîna viitoare.  

TVR Info: Identitatea religioasă în "Statele Unite ale Europei"

UPDATE

Difuzarea emisiunii a fost reprogramată pe 21 aprilie, din pricina unor evenimente politice la zi, pe care TVR Info, un post de ştiri totuşi, trebuie să le transmită. 
----------------------
Sîmbătă, 7 aprilie, de la ora 10:10, TVR Info va difuza o nouă ediţie a emisiunii "De la plus la infinit”, realizată şi moderată de dl Răzvan Bucuroiu, pe tema identităţii religioase în "Statele Unite ale Europei". Participă d-nii Răzvan Codrescu şi Adrian Papahagi, în studio, dl Radu Preda, în sistem duplex de la Cluj-Napoca, şi subsemnatul, prin telefon.

Cum emisiunea a fost înregistrată, vă pot garanta că merită să o urmăriţi :-)