"Lumea Credinţei" 150

Revista „Lumea Credinţei” a ajuns, în acest Ianuarie 2016, la numărul 150. Este cea mai longevivă publicaţie religioasă a laicatului ortodox, în postcomunism.

Lună de lună, aduce un strop de lumină şi de bucurie în sufletele a mii de români. Fără ostentaţie, fără stridenţe, fără polemici inutile. În războiul duhovnicesc la care sîntem chemaţi cu toţii, zi de zi, această revistă a ales să slujească în „spitalul de campanie”, cu nimic mai prejos de „linia întîi”. A mizat dintru început pe fotografie şi a reuşit deja să constituie o impresionantă fototecă a ortodoxiei româneşti de azi. Din miile de reprotaje şi interviuri publicate de-a lungul timpului s-au închegat cărţi substabţiale, care au apărut la editura omonimă.

Una peste alta, cred că prin tot ce face „Lumea Credinţei” este o revistă de înaltă clasă, pilduitoare pentru o breaslă care se află într-o mare derivă.
La mulţi ani, „Lumea Credinţei”! La mulţi ani ostenitorilor şi cititorilor ei!

Guvernul Ponta îl condamnă din nou pe Sfîntul Închisorilor

Joi, 30 mai a.c., ora 15.00, Consiliul Local al oraşului Tg. Ocna se va întruni pentru a-i retrage titlul de cetăţean de onoare lui Valeriu Gafencu, cel supranumit Sfîntul Închisorilor. Acest gest este motivat de presiunile asupra Primăriei Tg. Ocna pe care guvernul Ponta, prin intermediul prefectului de Bacău, le-a făcut, constant şi tot mai insistent, în ultimele luni. 

Iniţial, o astfel de hotărîre trebuia să fie luată încă de astă iarnă, dar mobilizarea laicatului ortodox a întîrziat-o. Am sperat că nu va mai fi adoptată. Iată însă că lobby-ul evreiesc pe lîngă Cabinetul Ponta s-a dovedit şi de această dată mai puternic. 

Sfîntul Închisorilor n-are nevoie de recunoaşterea noastră. Însă, noi avem nevoie şi de ajutorul lui şi de el ca reper de viaţă creştină şi naţională. Dacă azi duşmanii neîmpăcaţi ai ortodoxiei şi ai românismului ne atacă sfinţii, mîine ce ne vor putea face? Trebuie să ne opunem acestei samavolnicii. Dintr-o datorie morală şi din instinct de supravieţuire naţională.

Atenţie la antihrişti!

Urmăriţi emisiunea lui Moise Guran, la linkul de mai jos, de la minututul 11.24 pînă la minutul 26.00: http://www.tvrplus.ro/editie-ora-de-business-82465.  Poate vom învăţa ceva din asta. Cînd vrei să aperi o cauză, trebuie să fii pregătit să răspunzi la toate aberaţiile. Agresivitatea preopinentului, rea-credinţa şi sofismele evidente nu trebuie să ne lase fără replică. Din păcate, Iulian Capsali n-a reuşit să susţină coerent punctul nostru de vedere, fiind pus în încurcătură de întregul arsenal manipulator şi de asalt al lui Moise Guran. Dar, cum spuneam, e o experienţă care ne poate folosi în viitor.

Ca să vedeţi cine este de fapt Moise Guran, pe care şi eu îl respectam ca profesionist pînă deunăzi, citiţi excelenta postare a lui George Damian: Moise Guran, un dezinformator de modă veche.

Laicatul ortodox vs. marxiştii culturali

34 de ONG-uri româneşti au transmis astăzi o scrisoare deschisă parlamentarilor, în care le sugerează acestora să ţină cont de majoritatea religioasă a ţării cînd vor vota bugetul. Demersul este o replică la petiţia a 23 de organizaţii “secularist-ateiste, cu programe anarhiste, pro-homosexuale şi neomarxiste”, depusă ieri la Parlament, prin care semnatarele cer sistarea finanţării cultelor religioase din bugetul de stat al României. 

În scrisoare se arată: 

"Am luat notă de o iniţiativă a 23 de ONG-uri prin care se cere sistarea finanţării cultelor religioase din bugetul de stat al României. Motivaţia petiţionarilor este că suma de 0,4% alocată de la buget cultelor religioase ar putea fi direcţionată spre sănătate, educaţie şi cercetare.

După cum vă este cunoscut, ultimul recensământ a reliefat faptul că aproape 99% din populaţia României este religioasă, ateii şi agnosticii reprezentând 0,2%. În aceste condiţii, ne punem întrebarea dacă reprezentanţii acestor ONG-uri, adică cei 0,2% dintre români, pot decide care sunt priorităţile şi ce ar trebui să se finanţeze pentru ceilalţi 99% dintre noi, marea majoritate membri ai Bisericii Ortodoxe Române.

O parte dintre organizaţiile secularist-ateiste, care au programe anarhiste, pro-homosexuale şi neomarxiste, semnatare ale acestei iniţiative, se regăsesc şi în parteneriatul cu „Luna Istoriei LGTB” care este în desfăşurare, ceea ce conduce la ideea unei ofensive concertate împotriva Tradiţiei acestui neam, aceleaşi organizaţii contestând orele şi manualele de religie şi dorind scoaterea icoanelor din instituţiile de învăţământ." (Continuare)

Cît poate costa un moft arhieresc

Orgoliul lezat al episcopului de Zalău, PS Petroniu Florea, a dat foc unei comunităţi creştin-ortodoxe din Sălaj. După un model care s-a întins ca rîia în Sinod, ierahul a mutat, pentru un moft, un preot de la o parohie din Zalău, pe care acesta o făcuse înfloritoare, într-o parohie dintr-un sat. Dispoziţia episcopului a stîrnit revolta enoriaşilor, care nu vor cu nici un chip să se despartă de preotul lor.

Faptele. La începutul acestui an, mama părintelui Ioan Coste, parohul bisericii "Sf. Ştefan" din Zalău, a trecut la cele veşnice. Fiul îndurerat a chemat să slujească la înmormîntarea mamei sale cîţiva preoţi care îi sînt apropiaţi, între care şi pe părintele Vasile Bota, de la Oradea. Însă, episcopul Petroniu nu-l are la inimă pe părintele Bota încă din vremea cînd amândoi erau vicarii episcopului Ioan Mihălţan, la Oradea. Drept care PS Petroniu îi transmisese pr. Vasile Bota că nu are binecuvîntare să slujească vreodată în Sălaj. Alfînd că interdicţia i-a fost încălcată şi ignorînd şi contextul, şi minima decenţă care îl obliga să respecte doliul omului, PS Petroniu s-a gîndit să-i dea o lecţie părintelui Ioan Coste, căruia i-a poruncit să se mute din parohie. 

PS Petroniu

Într-un comunicat al episcopiei, semnat de pr. Gabriel Gârdan de la Biroul de Presă, se precizează că odată cu pr. Coste au primit "dojană arhierească" şi alţi patru preoţi care l-au accpetat pe pr. Vasile Bota să slujească împreună cu ei (de parcă ar fi fost de altă credinţă, Dumnezeule!). Şi tot comunicatorul episcopiei arată că, în aceste condiţii, pr. Coste trebuia să fie pedepsit ceva mai aspru decît colegii lui. Prin urmare, în mărinimia sa, PS Petroniu a ales între caterisire şi transfer cea din urmă sancţiune. Apoi a trimis un alt preot în locul pr. Coste, chiar dacă formal parohul nu poate fi schimbat pentru că se află în concediu medical. 

La instalarea înlocuitorului, enoriaşii au protestat vehement şi au ameninţat că, dacă le este luat preotul, vor trece cu toţii la catolici sau vor închide biserica, ai cărei stăpîni sînt de drept. Ei au strîns deja o mie de semnături de susţinere pentru pr. Coste şi intenţionează să protesteze la Mitropolia Clujului şi la Patriarhie, înainte de a lua o hotărîre radicală. 

În faţa mulţimii dezlănţuite, trimisul episcopiei a spus că ierarhul ar fi revenit asupra deciziei. Dar nimeni nu crede pînă ce episcopul însuşi nu va spune asta.

Ca să înţelegeţi de ce este foarte iubit părintele Coste, vă îndemn să citiţi interviul pe care mi l-a acordat acum cîţiva pentru "Formula As". În loc ca un astfel de preot să fie încurajat şi susţinut, PS Petroniu găseşte de cuviinţă să-i dea la cap, pentru a-i arăta cine-i şeful. 

Protestul credinicioşilor a fost filmat de o televiziune locală, iar imaginile sînt grăitoare pentru starea lor de spirit. Sigur că e trist că se întîmplă aşa ceva într-o biserică, dar nici oamenilor nu li se poate pretinde o răbdare infinită în faţa nedreptăţii şi a sfidării arhiereşti. Episcopii ar trebui să înveţe, după nenumăratele scandaluri pe care le-au declanşat în ultimii ani prin aroganţă şi abuz, că nu au de-a face cu nişte dobitoace, ci cu creştini tot mai informaţi, mai decişi să-şi exercite rolul lor de conslujitori în Biserică şi mai puţin manipulabili. E timpul ca episcopii să dovedească mai mult tact şi o brumă de respect dacă vor să-şi păstreze "turma".

Răzvan Bucuroiu: "Sînt extremist!"

Vă recomand să citiţi un interviu pe care mi l-a acordat dl Răzvan Bucuroiu, directorul revistei Lumea Credinţei, cu prilejul numărului 100 al acestei publicaţii. Veţi avea prilejul de a intra în culisele unei întreprinderi de suflet şi de a-l cunoaşte ceva mai bine pe un veteran al jurnalismului creştin, care a încercat, dimpreună cu alţi cîţiva gazetari şi publicişti, să organizeze şi să dea forţă laicatului ortodox. Redau aici un fragment.

- Sunteti autorul celei mai citite si indragite reviste crestine din Romania, "Lumea Credintei", un proiect care cere si din partea celui care il face... credinta. Cum ajunge un om de televiziune si presa sa-l cunoasca pe Dumnezeu?

- A-L cunoaste pe Dumnezeu, in cazul meu, nu cred ca este cuvantul potrivit. A-L banui, poate, a-L intui, a spera ca pricep macar o catime din haul acesta luminos care este Dumnezeu si in care ni se cere permanent sa plonjam. Misterioasa fiinta, cu totul paradoxala pentru omul cazut, chiar daca ne-a vorbit, si chiar daca intr-o pornire de totala, de dumnezeieasca iubire, S-a intrupat prin Hristos, aratandu-Se! Dar va dati seama ca si omul, la randul lui, reuseste sa-L surprinda permanent pe Dumnezeu! Il surprinde prin marii sfinti si prin marii pacatosi.

In cazul meu, strict, pot spune ca taranul roman: "Mai, nu degeaba sta numele pe om". In dictionarele de nume, Razvan (nici nu am alt nume) inseamna botezat a doua oara. Si asa a si fost! Nu a ajuns botezul din cristelnita, de la biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti, facut cu fereala de unchiul meu, care tocmai iesise dupa sapte ani de puscarie politica. Si spun asta deoarece, crescand, nu am lucrat in nici un fel in mine harul primit prin botez, ci am "lenevit", toropit in necredinta acelor vremuri, ca atatea generatii de copii si tineri. Familia nu m-a sprijinit cu nimic in credinta. Dumnezeu insa, in marea lui dragoste, nu m-a lasat chiar de izbeliste si m-a pus in fata unei intalniri esentiale, capitale. O experienta totala...

- Sa inteleg ca v-a influentat cineva decisiv in credinta?

- Nu m-a influentat, m-a luminat! De-a binelea si ireversibil. Tarziu, pe la 24 de ani, l-am cunoscut pe Dumnezeu prin pictorul Sorin Dumitrescu. La atelierul lui din strada Venerei, acasa la el sau la mine, in convorbirile lui cu cei care apartineau la acea data, subteran, intelighentiei crestine, dar mai ales la biserica Sfantul Silvestru. Acolo slujea cel mai mare pescar de oameni, cel care avea o nada speciala pentru intelectuali: parintele Galeriu. Ei bine, odata intrat pe mana acestuia, jar mancai!

Carbunele fierbinte al credintei, al cunoasterii lui Dumnezeu, ti se parea ca roua diminetii langa parintele Galeriu. Aveai sentimentul ca poti face orice gest extrem in credinta (te gandeai chiar la calugarie, la asceza aspra etc.) si ca poti pricepe cu mintea orice taina langa omul acela deosebit. Era cunoasterea in libertate. Si era exact ceea ce comunistii nu suportau: cunoasterea si libertatea! Parintele Galeriu a pastorit o comunitate de oameni liberi. Eram ca niste atlanti, sau ca niste robinsoni fericiti in marginalizarea lor, pana in momentul in care, in august 1989, Securitatea, prin oamenii ei, a dat buzna peste parintele in casuta parohiala, in puterea noptii, l-au batut cu salbaticie si l-au umilit, spurcandu-i hainele preotesti. Un act de intimidare, brutal, nebunesc, dracesc. Unul dintre agresori - erau "deghizati" in hoti - i-a cerut soptit iertare, atunci cand a iesit pe usa. Parintele l-a iertat, cu entuziasm, pe loc! Insa ne marturisea noua, celor veniti sa-l vedem pe patul de spital, ca a avut momente de slabiciune in timpul agresiunii, momente de frica omeneasca, in care nu se putea ruga cu toata taria. Bietul parinte! Cum sa ridici mana asupra acestui sfant?!

Lectia de Inviere

- Care este prima amintire legata de credinta pe care o aveti?

- Despre prima amintire mi-ar fi greu sa vorbesc, deoarece nu am "inventariat-o" ca atare, insa pot sa va povestesc despre emotia pe care am trait-o in Capela Ingerului, in Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim. Acolo, la kilometrul zero al credintei noastre, in epicentrul spiritual al lumii iudeo-crestine, te poti cunoaste cu adevarat. Acolo, in acel loc zguduitor, iti verifici si urmaresti trairile, acolo afli despre tine insuti mai multe decat in intreaga viata! Stateam la coada, printre ceilalti pelerini, sa intru si eu in acea bisericuta scunda, de doar cativa metri patrati. Langa mine erau oameni veniti de pe toate continentele, de toate rasele si culorile, cu nenumarate probleme, cu neputinte, cu necazuri, cu drame in suflete. Emotia era covarsitoare, caci urma sa intram aplecati, aproape pe branci, exact in locul unde a fost mormantul Domnului si sa atingem piatra pe care a zacut trupul Lui chinuit timp de trei zile, pana la Inviere. Atleticul calugar grec, care monitoriza traficul si asigura fluenta cu forta bratelor, era inflexibil: fiecare grup de doi sau trei pelerini nu sta acolo mai mult de doua minute!

Caci, nu-i asa?, trebuiau sa ajunga sa intre toti acei oameni, care venisera la mormant. Preocupat sa intri si tu, sa nu ratezi ocazia, te trezesti impins brusc cu fruntea pe lespedea rece. Auzi ca prin vis sfaraitul lumanarilor de ceara si murmurul cuvintelor celorlalti "colegi" de pelerinaj, spuse in limba lor. Si atunci apare blocajul perfect. Ce sa-L rog eu, o mana de tarana, pe Dumnezeu, exact in locul ingroparii Lui? Stau cu fruntea lipita pe "pista" Invierii, pe rampa de lansare in vesnicie, in locul in care s-a consumat minunea cea mai mare dintre toate. Cu capul golit de orice gand si de orice emotie, fara necazuri apasatoare, fara neputinte fizice, ajuns in Tara Sfanta cu usurinta - nu ca altii, care si-au vandut pamantul ca sa-si poate lua un bilet pana aici - eram incremenit in propria uluire. De fapt, eram incremenit in intimitatea lui Dumnezeu. Acolo, in locul stramt si intunecos al tainei Invierii, neavand ceva greu pe suflet, neavand musai ceva de cerut, pur si simplu incetezi sa respiri si sa gandesti. Din acel moment esti preluat. Esti in realitatea fara timp, fara trup si fara logica omeneasca a Invierii. Asta a si fost lectia pe care mi-am luat-o: lectia de Inviere, care a pus total intre paranteze, pentru doua sau trei minute, existenta mea de care eram perfect constient si, pe alocuri, chiar incantat...

- S-a repetat acea emotie si altadata?

- Eram in postul Sfintelor Pasti, acum cativa ani. Inainte de Saptamana Mare, am avut un incident serios de sanatate, care a necesitat o internare. Acolo, la Urgenta, mi s-au prescris medicatie si regim de spital, cu alimentatia aferenta. Dupa postul prin care trecusem pana atunci, a fost o usurare. Cam vinovata insa, chiar daca motivata pe deplin medical. M-am externat marti, iar in Joia Mare, cand toata lumea crestina isi plange nesabuinta stramosilor, dar si propria indolenta, am ajuns si eu la biserica. Acolo, dupa slujba, am intrat in altar doar sa vorbesc cu parintele, necajit ca nu eram si eu in randul lumii. Stia de patania mea si m-a ingenuncheat brusc sub patrafir. Nu eram pregatit, nu ma gandeam la asta, dar m-am supus. A fost o spovada "pe scurt", intensa, fara floricele descriptive si paranteze inutile. Tot asa cred ca se spovedeau soldatii pe front, inainte de lupta, in vecinatatea mortii. Repede, firesc si sincer. Am primit dezlegare sa ma impartasesc, iar cand am facut-o am plans cu lacrimi de recunostinta. De unde nici nu ma gandeam ca voi avea un Paste normal in derularea lui (de la tristete la bucurie), am avut parte de un Paste memorabil: numai bucurie, si inca una pe care am considerat-o nemeritata! Asa vezi cat de bun este Domnul, cum Isi face simtita prezenta in lucruri simple, aparent. Numai oamenii - din prostie sau siretenie - complica lucrurile, Dumnezeu este simplitate, bunatate si darnicie...

Continuarea în Formula As.

Părintele Savatie Baştovoi în dialog cu teologul Radu Preda

Părintele Savatie Baştovoi a realizat un dialog interesant cu teologul Radu Preda, în emisiunea "Pietrele vorbesc" de la Jurnal TV (Chişinău), despre cultul personalităţii în Biserică, tentaţia papalităţii în ortodoxie, comunicarea eclesială, raportul dintre cler şi laicatul ortodox, rolul intelectualilor în Biserică şi dialogul cu ierarhia, cazul ortodoxiei în Basarabia...

"Suntem datori copiilor noştri cu un Memorial la Aiud"

UPDATE:
Interviul integral poate fi citit acum aici.

Pentru cei care nu l-au auzit vorbind pe Dan Puric, pentru cei care încă nu ştiu ce vrea acest nou apologet ortodox, pentru cei care nu înţeleg de unde-i vine succesul, pentru cei care au început să se îndoiască de el sub presinea unei campanii de denigrare, pentru cei care vor să ştie ce se va construi la Aiud, în memoria şi întru pomenirea sfinţilor români din temniţele comuniste, am publicat un interviu cu maestrul în săptămînalul "Formula As" (deocamdată de găsit doar în ediţia pe print, la chioşcuri). Redau mai jos numai cîteva pasaje, cît să vă deschid gustul.



OMUL FRUMOS

- Omul frumos din România este acela care, cu discreţie, respinge toate încercările de schilodire a sufletului care vin asupra neamului nostru. [...] Pe omul frumos îl găsim de pază la ordinea morală creştină. [...] Prin suferinţă asumată jertfelnic şi prin rugăciune cu lacrimi, omul frumos românesc a transformat temniţele în mănăstiri.

MĂRTURISITORI

- N-am monopolizat eu discursul creştin şi patriotic din România. Dimpotrivă, din punctul ăsta de vedere, pot spune că sunt un... puric. [...] Supravieţuitorii temniţelor comuniste au vorbit exemplar despre Dumnezeu, neam, jertfă, în cărţile lor, dar aceste cărţi au fost ocultate de sistem. [...] Pe urmă, foştii deţinuţi politic au fost blasfemiaţi, că sunt nişte boşorogi extremişti şi resentimentari.
La fel s-a întâmplat cu marii noştri duhovnici, care au mărturisit. Ei au fost izolaţi în mănăstiri, au fost stigmatizaţi, că sunt talibani ortodocşi.
Eu am fost imprevizibil, că am apărut dintr-un spaţiu – culmea, foarte la vedere – de unde ei nu se aşteptau. Şi am deschis un canal de comunicare pe care nu erau pregătiţi să-l blocheze.

- Ştiu că atunci când sunt aplaudat este pentru că Dumnezeu m-a ajutat să fac ceva bine. Nu m-am smintit într-atât încât să mă cred VIP. Nu sunt făcut să fiu vedetă. Tot ce fac îi dăruiesc lui Dumnezeu. Eu simt şi arta, şi conferinţele, şi cărţile pe care le scriu ca pe o singură respiraţie duhovnicească.

- [Falsa elită] Încearcă să eticheteze discursul meu, ca să-l compromită, să-l minimalizeze şi să-l încoloneze istoric. [...] Culturnicii noştri au „temeri” stipendiate şi, pentru că nu ştiu să încadreze fenomenul – că nu e fenomenul Dan Puric, e un fenomen care şi pe mine mă cuprinde – spun că e „extremist”.

DUŞMANII DINLĂUNTRUL ORTODOXIEI

- Pe urmă am încasat lovituri inclusiv dinspre ortodoxia românească – în care există forme de bigotism agresiv, de habtonicie, de îngălare sufletească şi de culturism mistic. Sunt nişte oameni care se visează olimpici la creştinism. Le mai lipsesc doar piroanele, să se crucifice, ca să arate lumii cât sunt de buni. Acestora nu le place Dan Puric, care nu e destul de pur. De fapt, ei vor să deţină monopolul lucrărilor în ortodoxie şi, cum apare altcineva, sar pe el, ca să nu le ia “vadul”. Poluează ortodoxia cu astfel de atitudini. Dar nu mă plâng că eu sunt ţinta unor astfel de acţiuni. Le privesc cu... compasiune.

- Sunt mulţi şi în cler, şi în monahism care, vorba părintelui Arsenie Boca, sunt doar cuiere de haine călugăreşti. Dar pentru nişte uscături, nu tai toată pădurea. Biserica Ortodoxă nu trebuie confundată cu o mână de rebuturi, de accidente.

CINSTIREA SFINŢILOR DIN TEMNIŢELE COMUNISTE

- Am fost să mă închin la osemintele de la Râpa Robilor de la Aiud, unde este îngropată o întreagă elită a acestui neam, decimată de comunişti, şi, când am văzut câtă mizerie este acolo, m-a apucat o furie sfântă. Cum să laşi un câmp plin de moaşte sfinte să devină groapă de gunoi?

- La Râpa Robilor, foştii deţinuţi politic supravieţuitori, au ridicat, în urmă cu mai mulţi ani, un impunător monument în memoria celor martirizaţi în închisoarea Aiud. În apropierea acestui monument va fi o mănăstire ortodoxă, cu biserică, şi un Centru de Martirologie – care să păstreze memoria, pentru ca generaţii întregi să afle ce s-a întâmplat acolo. Memorialul, aşa cum a fost denumit de ÎPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Albei, va avea un muzeu şi un centru de cercetare. Suntem datori copiilor noştri cu acest Memorial. […] Nu ca să devină răzbunători, ci ca să afle şi să ţină minte, ca aşa ceva să nu se mai repete.

- [Iniţiativa au avut-o…] ÎPS Andrei Andreicuţ, pe care eu îl consider un ierarh de respiraţia ortodoxă majoră a lui Şaguna, şi Părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, pe care îl cosider un sfânt în viaţă. Acestor doi mari părinţi ortodocşi li s-a adăugat un mare creştin al neamului nostru, dl. dr. Pavel Chirilă, care a avut ideea excelentă de a crea şi un Centru de Martirologie. Eu sunt un mijlocitor pe lângă autorităţi şi alte persoane care pot contribui la finalizarea proiectului.

----------------------

Precizări dincolo de interviu:

Dan Puric, dl. dr. Pavel Chirilă şi părintele Augustin de la Schitul "Înălţarea Sfintei Cruci" de la Aiud m-au asigurat că nu se va face acolo nici "moschee", nici "templu masonic", nici "biserică ecumenistă" - aşa cum pretind adversarii proiectului -, ci o mănăstire ortodoxă, cu o biserică aşijderea. La proiect încă se lucrează, după ce o primă variantă a fost abandonată, ca fiind prea modernistă.
Cei trei mi-au spus că acest proiect va fi pus în operă numai cu binecuvîntarea ÎPS Andrei al Albei şi consultarea părintelui Iustin Pârvu, de la Petru Vodă - ca iniţiator şi pătimitor la Aiud.

Dan Puric ţine mai multe conferinţe în toată ţara, pentru a strînge fonduri pentru Memorialul Aiud. El a contribuit în mod decisiv la obţinerea terenului pe care se va ridica mănăstirea de la Aiud.

Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti, printr-o adresă semnată de dnii dr. ing. Iulian Constantin (preşedinte) şi ing. Gh. Jijie (secretar), m-au încredinţat că sprijină construirea Memorialului Aiud şi dezaprobă atacurile la care este supus Dan Puric - omul cel mai vizibil în acest proiect, dar nu si cel care ia decizia.

Fac aceste precizări pentru că, în ultima vreme, am tot fost întrebat pe acest subiect de către fraţi tulburaţi de campania dusă împotriva lui Dan Puric. Sper ca de acum lumea să fie lămurită şi să învăţăm a da mai repede crezare binelui decît răului.



V-am avertizat că, de la constituirea Forului Ortodox Român, a fost declanşat un război informaţional împotriva iniţiatorilor şi a celor care îl fac să funcţioneze.

Revedeţi fotografia prezidiului Conferinţei Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român din 29 nov. 2008, cînd a fost înfiinţat FOR, şi socotiţi cîţi dintre cei de acolo au fost deja terfeliţi în presă şi pe internet, şi cine urmează. Vă dau un indiciu: din nouă persoane, cinci deja au fost bălăcărite. Vedeţi cine sînt cei din prima linie a acestui front contra FOR, şi veţi putea discerne între adevăraţii şi falşii apărători ai ortodoxiei. (Claudiu Târziu)