O nouă carte la Editura ROST

În cîteva zile, va fi disponibilă la vînzare o nouă carte scoasă de Editura ROST: Corectitudinea politică: "religia" marxistă a Noii Ordini Mondiale (316 pag., format 13x20 cm, 25 de lei). Volumul, alcătuit din textele mai multor autori români şi americani, va fi lansat la Cluj-Napoca joi, 4 Iunie a.c., ora 19.00, cu prilejul conferinţei "Rosturi româneşti: credinţă şi istorie", susţinută de dl Răzvan Codrescu şi subsemnatul. Acolo va putea fi cumpărat la un preţ promoţional. 

Cartea va fi lansată curînd şi în Bucureşti şi poate fi cumpărată deja, la un preţ special, şi de la Casa cu Rost (Calea Victoriei 155, bl D1, tronson 8, mezanin, interfon 3, intrarea prin Buzeşti, vizavi de Agenţia Tarom). 

De asemenea, o puteţi comanda la Editura ROST (editurarost@gmail.com, tel. 0740.103.621). Librăriile o pot achiziţiona şi de la depozitul de carte Supergraph (editura@sophia.ro, tel 021.32061.19).

Pentru a vă face o idee asupra conţinutului, redau în continuare Cuvîntul-înainte al cărţii, pe care l-am semnat.

Cuvînt-înainte

Aşa cum promite din titlu, această carte vă spune ce este corectitudinea politică, de ce  şi cum trebuie să o combatem. Corectitudinea politică este o ideologie: marxism cultural. Şi e mai primejdioasă decît marxismul economic, pentru că vizează schimbarea mentalităţilor şi a comportamentelor, deci a vieţii noastre, în profunzime şi în mod ireversibil.

Marxismul cultural şi-a propus să dărîme „lumea veche”, întemeiată pe tradiţie – înţelească ca moştenirea socială referenţială, cu a sa axă imuabilă: raportarea la divinitate. Într-un cuvînt, vrea să distrugă normalitatea. În loc, va instaura o Nouă Ordine Mondială, bazată pe teroare, nivelare culturală şi socială, ateism şi viciu. Această „lume nouă” ar fi expresia unui totalitarism crunt, impus cu forţa de către stat şi menţinut prin controlul permanent asupra persoanei, exercitat de acelaşi stat (eventual, unul global). Nimeni nu va putea gîndi, vorbi şi acţiona decît în limitele trasate de corectitudinea politică. Libertatea va fi anulată, dar propaganda va susţine că numai fără libertate sîntem liberi cu adevărat.

Normalitatea va fi redefinită, după calapodul corectitudini politice, aşa cum se întîmplă deja în unele ţări din Occident. Proces care începe prin schimbarea aparentă a realităţii cu ajutorul unei noi limbi. Unele cuvinte vor fi interzise, ca de pildă,  „mamă”, „tată”, „doamnă”, „domnişoară”, „soţ”, „soţie” şi oricare altele ce amintesc de rolurile diferite ale bărbatului şi femeii în familie şi în societate, dar nu numai acestea. Alte cuvinte vor deveni normă, ca „gen” în loc de „sex”, „partener(ă)” în loc de „soţ(ie)”, „persoană cu nevoi speciale” în loc de „invalid” sau „handicapat”, „persoană de culoare”, în loc de „negru”, „contracepţie post-concepţională” în loc de „avort“, „persoană cu dimensiuni” în loc de „gras” sau „obez” ş.a.m.d. Rolul lor este de a minţi asupra realităţii, sub pretextul că astfel înlătură discriminarea. O ipocrizie pură, menită să justifice poliţia gîndirii.

Prin manipularea limbajului, homosexualitatea, de exemplu, va deveni doar o opţiune sexuală între altele, deci normală, şi nu o perversiune. Iar cine va avea curajul să demaşte această minciună va fi pedepsit.

Nu aduc întîmplător vorba despre sexualitate, căci aceasta este esenţială în ideologia marxismului cultural. Prin schimbarea perspectivei asupra sexualităţii, marxiştii culturali transformă anormalul în normal, dictează noi reguli de moralitate publică şi dinamitează bună parte din temeliile „lumii vechi”.

Toate eforturile corectitudinii politice ţintesc crearea unui „om nou” (fără de care nu ar fi posibilă o „lume nouă”, nu-i aşa?), printr-un proces de spălare pe creier. Prin urmare, idealurile marxiştilor au rămas fundamental aceleaşi, doar mijloacele au fost schimbate. Deoarece neomarxiştii au înţeles că războiul pentru o Nouă Ordine Mondială este în primul rînd unul cultural.

Mişcarea de prefacere a marxismului economic în marxism cultural a început în anii ‘20 ai secolului trecut, cu ceea ce a rămas în istorie sub numele de Şcoala de la Frankfurt – în fapt Institutul de Studii Sociale, fondat de un grup de marxişti. Membrii Şcolii de la Frankfurt, care erau evrei, au emigrat în Statele Unite ale Americii, în anii ‘30, cînd Germania a intrat în epoca nazistă. În mediul academic de peste Ocean influenţa lor a crescut treptat, pînă astăzi, cînd a devenit covîrşitoare la nivelul întregii societăţi. Generaţii în şir au fost formate în tiparele corectitudinii politice, ceea a provocat modificări sociale importante.  

Din S.U.A., corectitudinea politică a fost exportată, pe filieră academică, dar şi cu ajutorul mass media, şi în Europa, unde are o înrîurire semnificativă asupra politicilor publice. Şi în România se simte tot mai puternic suflul corectitudinii politice, alimentat de Facultăţile de Filosofie, Ştiinţe Politice şi Comunicare, în care scrierile corifeilor Şcolii de la Frankfurt sînt canonice. Puţini sînt profesorii care au îndrăzneala de a spune adevărul: corectitudinea politică este o utopie, iar utopiile ucid.

Noua utopie are, ca şi marxismul clasic (vechea utopie), ambiţia de a deveni „religia” Noii Ordini. O ideologie în care trebuie să crezi, dincolo de raţiune, căreia trebuie să i te închini fără murmur, pe care trebuie să o slujeşti pînă la ultimele consecinţe. Iată de ce este necesar să o respingă ferm oricine vrea să-şi păstreze libertatea (de gîndire, expresie şi acţiune), adică umanitatea. Cît mai e posibil. Deocamdată este.

Cartea pe care o ţineţi în mînă nu e un răspuns ideologic, de pe poziţii conservatoare, la „propunerea pentru paradis” neomarxistă, ci un semnal de alarmă: umanitatea este în pericol de moarte! Şi, în egală măsură, un ghid de supravieţuire.

De aceea, Corectitudinea politică: „religia” marxistă a Noii Ordini Mondiale se adresează, în primul rînd, celor care pot trezi conştiinţa publică: profesori, scriitori, clerici, lideri de opinie. Ei sînt cei dintîi chemaţi să combată corectitudinea politică, prin dezvăluirea adevăratei ei naturi, prin a numi lucrurile cu numele lor autentic, prin a îndemna oamenii la rezistenţă în faţa acestei noi utopii totalitare, care ameninţă să ne fie fatală. Sperăm să admită argumentele din volumul acesta şi să-şi înţeleagă misiunea.

În final, îmi fac o datorie de onoare din a mulţumi, în calitate de editor, tuturor celor care au contribuit la alcătuirea şi apariţia acestei cărţi. În chip deosebit, le mulţumesc d-lui William S. Lind şi Free Congress Foundation (U.S.A.), pentru acordarea dreptului de publicare în limba română a volumului colectiv Political Correctness: A Short History of an Ideology, parte integrantă a cărţii de faţă, precum şi d-rei Irina Bazon şi d-lui Andrei Dîrlău, traducătorii din limba engleză a celor mai multe dintre textele conţinute aici şi îngrijitorii cărţii.

Claudiu Târziu

PS: 

Le mulţumesc aici şi Elenei Ciolacu, pentru excelenta copertă a cărţii, şi lui Valentin Dan, pentru tehnoredactarea volumului.

(Im)Politice II

# Un prieten: "regii" ăştia ţigani sînt precum balaurii, cade un cap, cresc două în loc. Doamne-fereşte să moară noii "regi" deodată, că or să răsară patru!

# Roxana Iordache: "România de acum încolo are ca o piatră de mormânt convingerea străinilor că este de fapt Rromânia, ţara internaţională a rromilor, regatul ţiganilor de pretutindeni.
(...) Dubla bulibăşeală de la Sibiu e imaginea lipită de fruntea României. Câtă activitate diplomatică ar trebui ca să-i convingi pe străini – şi ignoranţi, şi interesaţi de batjocorirea noastră – că România nu-i Rromânia, ci un leagăn al civilizaţiei creştine? Bulibăşeala e totodată menită să maculeze ideea de monarhie şi să blasfemieze Coroana Română, a cărei deviză este Nihil sine Deo. În sfântă tradiţie ortodoxă. Deci, e, de fapt, o triplă bulibăşeală: macularea României, a monarhiei şi a ortodoxiei.
(...) A fost o maimuţărire a ceremoniilor de încoronare, s-a strigat, grotesc, “Trăiască regele” pentru ambii fraţi. Şi ce-i extrem de grav, de-o gravitate maximă, e faptul că la Sibiu s-a etalat manifest o STATALITATE PARALELĂ. Inaugurată pe vremea lui Iliescu şi “consacrată” pe vremea lui Băsescu care, la patru ace, a depus la priveghi o coroană semnată “preşedintele Traian Băsescu”. Partener strategic al Casei Regale Cioabă. Sau supus?".

# George Damian, într-un articol dedicat contextului în care a avut loc actul de la 23 august 1944: "Indiferent dacă mareşalul Antonescu rămînea sau nu la putere, pînă la urmă sovieticii tot ar fi rupt frontul şi ar fi invadat România. Cu sau fără rege, cu sau fără lovitura de stat de la 23 august 1944, România tot sub influenţa sovietică ar fi ajuns."

Părerea mea: Regele Mihai a greşit. Rezistenţa pînă la armistiţiu era cea mai bună soluţie. Majestatea Sa s-a grăbit, iar consecinţele capitulării necondiţionate se văd pînă azi.

# Tot politică e şi asta. 

Esenţa proiectului "Roşia Montană": una vorbim, alta fumăm. Unii fumează iarbă de proastă calitate şi, odată cu halucinaţiile despre binefacerile Gold Corporation, capătă şi sindromul Tourette.

Doamna care ne facea sa varsam o lacrima in reclama TV pentru Rosia Montana este cu totul alta in realitate

# Fraţilor, a înnebunit lupul! Sau, mai degrabă, aşa s-a născut.
"Cărţile care înfăţişează imaginea "tradiţională" a familiei, cu mame ce se ocupă cu îngrijirea copiilor şi taţi care merg la muncă, ar putea fi excluse din şcoli, conform unor propuneri de la Bruxelles.
Raportul Comisiei pentru Drepturile Femeii şi Egalitatea de Gen din cadrul Parlamentului European susține că "stereotipurile de gen" din şcoli influenţează percepţia modului în care băieţii şi fetele trebuie să se comporte şi, de asemenea, dăunează oportunităţilor de carieră ale femeilor în viitor.
(...) Joseph Salerno, editor la Quaterly Journal of Austrian Economics, a declarat: “Aceşti oameni nu doar că îşi anunţă intenţiile de a ataca unitatea familiei dar şi pe acelea de a interzice prin forţă menţinerea sa. Seamănă puţin cu încercarea de a anula legea gravităţii”.
Deşi nu se aşteaptă ca recomandările raportului să fie prea curând transformate în legi, ele “ilustrează amplul întuneric din centrul experimentului Uniunii Europene, ce şterge orice urmă de decenţă umană, asemeni unei găuri negre care absoarbe căldura galaxiei.”, adauga Salerno." (Citiţi aici)

Două întrebări despre familia de azi

Modernitatea a transformat femeia din matca familiei, din regina-mamă în albină lucrătoare sau, mai precis, în muncitoare pentru societate. Femeia a preluat din rolurile bărbatului, aspirînd la egalitatea de tratament cu acesta şi ajungînd, prin unele părţi de lume, la egalitatea de comportament şi confuzia de gen.
Acum, femeia are dreptul la educaţie şi la vot, munceşte cot la cot cu bărbatul, are – măcar teoretic, dacă nu întotdeauna şi practic – şanse egale de ascensiune în carieră etc.
Unii specialişti (nu neapărat americani) pun în relaţie de cauză-efect emanciparea femeii cu declinul familiei. Cum alţii găsesc imaturitatea bărbatului modern drept pricină a numărului mai mic de căsătorii şi a ratei în creştere a divorţurilor.
Se pare că pe măsură ce femeia a luat roluri masculine, bărbatul a început să renunţe la orice rol. 

 

Bref, am două întrebări pentru dvs, cititorii mei:

1. Cum credeţi că îşi împart astăzi rolurile într-o familie femeia şi bărbatul?
[ De pildă, bărbaţii care astăzi fac curat în casă, mîncare şi au grijă de copii sînt o excepţie, ceva des întîlnit sau regula? Sau: femeile care întreţin din veniturile lor familia constituie excepţia sau norma? ]

2. Ce rol trebuie să deţină femeia şi ce rol bărbatul pentru ca o familie să reziste în timp cît mai mult (dacă se poate, pentru totdeauna)?
[Cu alte cuvinte: mai este de actualitate distincţia „patriarhală”, de unde şi „diviziunea muncii”, ori ba?]

PS: Probabil aţi intuit deja că, pornind de la răspunsul la aceste întrebări, discuţia poate merge mai departe: de soliditatea şi permanenţa familiei depinde soliditatea şi permanenţa unei societăţi. Nu degeaba se duce un război nemilos împotriva familiei.

Asociaţia “Christiana” protestează: O bioetică a morţii?!

Asociaţia Filantropică Medicală Creştin-Ortodoxă “Christiana”, care de peste 20 de ani se străduieşte să promoveze în societatea românească postcomunistă principiile şi valorile medicinei şi bioeticii creştine, considerând viaţa nu ca pe un hazard în ordinea naturii, ci ca pe cel mai mare şi mai sfânt dar făcut omului de către Dumnezeu, îşi exprimă surprinderea şi îngrijorarea faţă de complicitatea universitară şi academică la răspândirea, prin conferinţe publice şi propagandă mediatică, sub paravanul libertăţii necondiţionate a opiniilor şi cercetării ştiinţifice, a unor idei dizolvante cu privire la viaţă şi familie, rezultate ale unei gândiri materialiste şi atee, puse în slujba unor ideologii ostile axiologiei şi moralei tradiţionale.

După ce în februarie a. c., pe fondul aşa-numitei “Luni LGBT”, un profesor homosexual olandez, Gert Hekma, care predă „studii gay şi lesbiene” (!) la Departamentul de Sociologie şi Antropologie al Universităţii din Amsterdam, militând deschis pentru homosexualitate şi pedofilie, a fost la un pas de a conferenţia în mediul universitar bucureştean pe tema departajării legale a pedofiliei de „ephebofilie” (argumentând că pedofilia ar privi doar copiii sub 12 ani, pe când „ephebofilia”, adică sexul adulţilor cu copii de peste 12 ani, ar fi o stare de normalitate!), iată că pe 27 mai a. c., la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti (Amfiteatrul “Mircea Florian”), este programat să conferenţieze un bioetician controversat de origine româno-australiană, Julian Săvulescu, profesor la Oxford şi editor al unei reviste – Journal of Medical Ethics – care a stârnit recent un adevărat scandal în Marea Britanie prin susţinerea legitimităţii avortului, inclusiv a “avortului post-natal” (denumire eufemistică a infanticidului), profesorul respectiv şi colaboratorii săi pretinzând că “statutul moral al unui nou-născut este cel echivalent unui fetus, în sensul în care îi lipsesc proprietăţile care să justifice atribuirea unui drept la viaţă”, iar cei care nu le împărtăşesc concluziile ar fi “fanatici care se opun de fapt valorilor unei societăţi liberale”!

Dezavuând asemenea teze, nu doar anticreştine, ci de-a dreptul antiumane, de un cinism iresponsabil (pe care “ştiinţa” nu-l poate scoate din vecinătatea abjecţiei), noi considerăm că într-o societate ca a noastră, campioană mondială la avorturi şi grav destructurată moral de ofensiva mai veche sau mai nouă a unor perverse ideologii antitradiţionale, oficialităţile politice, culturale şi mediatice ar trebui să manifeste un plus de responsabilitate şi prudenţă, iar nu să gireze cu autoritatea lor fel de fel de oferte ştiinţifice sau ideologice care contravin flagrant şi tradiţiilor, şi intereselor vitale ale societăţii noastre.

Nutrim speranţa – alături de alţi protestatari din sânul societăţii civile şi laicatului ortodox – că, aşa cum în luna februarie Facultatea de Sociologie a revenit asupra deciziei iniţiale şi a sistat conferinţa pro-pedofilie, tot astfel Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti va găsi o modalitate de a nu se face complice a îndemnului “academic” la infanticid şi la perpetuarea avorturilor care ne pun în pericol, dincolo de considerentele moral-spirituale, chiar viitorul şi fiinţa naţională.

Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă,

preşedintele A.F.M.C. «Christiana»

Despre toleranţă şi dragoste în agora

Sînt creştin-ortodox şi naţionalist. Port deci două stigmate de neşters pentru lumea în care trăim. Ortodoxul (naţionalist sau nu, şi cu atît mai mult dacă e şi naţionalist) şi naţionalistul (ortodox ori ba, dar mai abitir dacă e şi ortodox) sînt acuzaţi, după caz, că nu iubesc destul, că nu sînt toleranţi şi, finalmente, că urăsc. Majoritatea acuzatorilor habar n-au ce înseamnă toleranţa sau dragostea. Corifeii antiromânismului şi ai antiortodoxiei ştiu însă bine ce semnifică şi toleranţa, şi dragostea, dar manevrează astfel aceste cuvinte încît să-şi justifice ura şi intoleranţa faţă de creştin-ortodocşi şi de naţionalişti, de fapt faţă de Biserică şi neam. (Continuare)

Adevărul despre protestul unor ortodocşi contra propagandei homosexuale de la MŢR

Sursa: www.privesc.eu

Tăcerea „mieilor”, bucuria gay-ilor

Trebuie să recunoaştem că propaganda şi lobby-ul homosexualilor sînt foarte abile şi teribil de eficiente. La noi, în cîţiva ani au reuşit nu numai să timoreze o ţară întreagă, ci şi să îi pună într-o defensivă „vinovată” pe cei care se opun politicii lor.

Aşa am ajuns în situaţia incredibilă în care nu ei sînt obligaţi să ne explice cum îndrăznesc să ceară ca un act anormal să fie recunoscut drept normal, ci noi, heterosexualii, să motivăm de ce nu sîntem de acord cu homosexualitatea, cu căsătoriile gay şi cu adopţiile de copii de către pederaşti. Noi sîntem etichetaţi ca înapoiaţi, obtuzi, extremişti, nu ei, care se împerechează mai rău ca dobitoacele.

Sîntem acuzaţi că îi discriminăm, pentru că ne apărăm valorile.

„Dreptul” lor la a-şi exiba comportamentul denaturat este mai presus de dreptul majorităţii la decenţă.

Dacă spunem anormalităţii pe nume, sîntem catalogaţi homofobi.

Să avem, totuşi, proprietatea termenilor. Fobia este o “stare patologică de nelinişte şi de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă”, ca şi o “repulsie excesivă faţă de ceva; aversiune nerezonabilă”. Or, în chestiune nu e vorba de aşa ceva. Nu teama iraţională sau duşmănia faţă de cineva diferit determină atitudinile împotriva homosexualităţii, ci inacceptabilele cerinţe ale homosexualilor. Dacă activiştii homosexuali s-ar abţine de la periodicele ieşiri publice, prin care urmăresc să ne impună o aberaţie sexuală drept standard de normalitate, nimeni nu ar avea nimic cu ei.

Este de neînţeles cum au izbutit homosexualii să facă din problema lor un punct de dezbatere pe agenda publică, într-o societate în care peste 90% dintre cetăţeni se declară creştini. În mod firesc, subiectul nici nu ar trebui deschis. Învăţătura noastră de credinţă consideră această practică sexuală un păcat grav, de care cei care se fac vinovaţi trebuie ajutaţi să scape cît mai repede. În creştinism, fie el răsăritean sau apusean, nu există toleranţă pentru homosexualitate, ci doar compasiune, ca pentru un suferind. Este vorba de aceeaşi înţelegere şi milă ca pentru orice păcătos, indiferent de păcatul care îl munceşte. Omul acela este beteag sufleteşte şi ajunge să-şi bată joc de trupul lui. Nu-l pedepseşti pentru asta, dar nici nu poţi să-i spui să continue aşa, ori să-i accepţi cererile aberante.

Imaginaţi-vă că un depedent de droguri ar pretinde legalizarea stupefiantelor, ori un beţiv ar solicita să i se permită prin lege să vină beat la serviciu, sau un alienat mintal ar insista ca legiuitorul să-l declare sănătos şi să fie tratat ca atare, sau, în fine, un zoofil şi-ar revendica dreptul de a întemeia o „familie” cu găina, oaia sau vaca de care s-a „îndrăgostit”. Vi se par nişte ipoteze forţate? Ei, bine, acum 20 de ani şi homosexualitatea era privită la fel. Nici un om cu capul pe umeri nu se referea la homosexuali decît ca la dezaxaţi, ca la unii care sînt în afara normalităţii fie din pricina unei boli, fie din viciu. De altfel, homosexualitatea a fost considerată boală psihică pînă în 1990, nu doar în România. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a scos-o în acel an de pe lista de afecţiuni psihice, iar astăzi statele europene sînt chemate să o elimine şi de pe lista de patimi. Totuşi, sînt destui medici care continuă să trateze homosexualitatea, cu rezultate spectaculoase, mergînd deseori pînă la vindecarea pacienţilor. De asemenea, sînt tot mai mulţi homosexuali care au renunţat la apucăturile lor, după ce şi-au găsit lecuirea în Biserică.

Apropo, remarc cu tristeţe că Patriarhia Română nu găseşte de cuviinţă să intervină în dezbaterea despre homosexualitate, care a bulversat lumea românească în ultimele săptămîni. În mod inexplicabil, BOR tace pare-se cu program, de vreo cinci, şase ani încoace, asupra acestei probleme. În fiecare an, homosexualii mai dau un asalt asupra moralităţii publice şi a instituţiilor statului, încercînd să mai cîştige o redută. Şi în fiecare an, Biserica noastră tace. De ce? Pînă cînd? Nu realizează înalţii noştri ierarhi că „turma” are nevoie de un cuvînt lămuritor? Şi că, dacă toţi vom tăcea, se va instala şi aici „urîciunea pustiirii”?

Dacă puterea duhovnicească nu face uz de autoritatea ei, într-o problemă de interes naţional, să ne mai mirăm că Puterea politică este gata să cedeze presiunilor şi ademenirilor venite dinspre lobby-ul homosexual?

Estimp, activiştii pidosnici atrag în jocul lor pervers instituţiile de învăţămînt, ca să ne strice copiii, să le inculce o mentalitate cu efecte îngrozitoare în timp.

Facultatea de Istorie şi cea de Sociologie, din Universitatea Bucureşti, au renunţat să găzduiască manifestări de propagandă homosexuală numai la protestul energic şi bine motivat al unor organizaţii creştine. Însă, la Liceul bilingv „George Coşbuc” din Capitală scandalul e în toi, după ce o serie de acţiuni pro-homo au fost oprite, la opoziţia unor părinţi. Dar abia în cel de-al patrulea an de cînd liceul desfăşoară astfel de acţiuni de promovare a homosexualităţii. Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Bucureşti au început o anchetă care vizează conducerea instituţiei de învăţămînt şi pe principalul organizator al unei parade gay, profesoara Roxana Marin (care s-a evidenţiat, la un moment dat, ca actriţă într-o piesă cu titlul „Monoloagele vaginului” şi a cărei comunitate nu cred să fie prea mîndră de înclinaţiile ei sexuale). Imediat activiştii homosexuali au declanşat o campanie de presă pentru intimidarea autorităţilor. În paralel, profesorii propagandişti ai homosexualităţii în liceu sînt pe cale să-şi impună „viziunea” asupra întregului corp profesoral, cerîndu-le colegilor lor să se solidarizeze şi să nu abandoneze „programele de apărare a drepturilor omului”. Oamenii ăştia, fie sînt bolnavi, fie ticăloşi. Iar dacă majoritatea va tăcea, laşă, comodă sau plătită, nu va fi scutită de consecinţe.

Probabil că, în cele din urmă, părinţii care au sesizat porcăria de la „G. Coşbuc” vor fi siliţi să-şi mute copiii la alte şcoli, ca şi cei care vor realiza că nu mai pot avea încredere în pedagogia din acest liceu. Şi dacă se va întîmpla aşa, înseamnă că majoritarii sînt împinşi spre ghetoizare, în vreme ce instituţiile publice ale României creştine intră cu totul pe mîinile pederaştilor.

Asta aşteptăm?

Atenţie la antihrişti!

Urmăriţi emisiunea lui Moise Guran, la linkul de mai jos, de la minututul 11.24 pînă la minutul 26.00: http://www.tvrplus.ro/editie-ora-de-business-82465.  Poate vom învăţa ceva din asta. Cînd vrei să aperi o cauză, trebuie să fii pregătit să răspunzi la toate aberaţiile. Agresivitatea preopinentului, rea-credinţa şi sofismele evidente nu trebuie să ne lase fără replică. Din păcate, Iulian Capsali n-a reuşit să susţină coerent punctul nostru de vedere, fiind pus în încurcătură de întregul arsenal manipulator şi de asalt al lui Moise Guran. Dar, cum spuneam, e o experienţă care ne poate folosi în viitor.

Ca să vedeţi cine este de fapt Moise Guran, pe care şi eu îl respectam ca profesionist pînă deunăzi, citiţi excelenta postare a lui George Damian: Moise Guran, un dezinformator de modă veche.