"Lumea Credinţei" 150

Revista „Lumea Credinţei” a ajuns, în acest Ianuarie 2016, la numărul 150. Este cea mai longevivă publicaţie religioasă a laicatului ortodox, în postcomunism.

Lună de lună, aduce un strop de lumină şi de bucurie în sufletele a mii de români. Fără ostentaţie, fără stridenţe, fără polemici inutile. În războiul duhovnicesc la care sîntem chemaţi cu toţii, zi de zi, această revistă a ales să slujească în „spitalul de campanie”, cu nimic mai prejos de „linia întîi”. A mizat dintru început pe fotografie şi a reuşit deja să constituie o impresionantă fototecă a ortodoxiei româneşti de azi. Din miile de reprotaje şi interviuri publicate de-a lungul timpului s-au închegat cărţi substabţiale, care au apărut la editura omonimă.

Una peste alta, cred că prin tot ce face „Lumea Credinţei” este o revistă de înaltă clasă, pilduitoare pentru o breaslă care se află într-o mare derivă.
La mulţi ani, „Lumea Credinţei”! La mulţi ani ostenitorilor şi cititorilor ei!

ROST. O nouă conducere, o nouă strategie, noi proiecte

Sfîrşitul anului este, în general, moment de bilanţ pentru toată lumea. Dar pentru Asociaţia ROST finalul acestui an este mai important de atît. A încheiat un nou ciclu al dezvoltării sale, alţi patru ani. Drept pentru care şi-a pus pe două coloanele izbînzile şi nereuşitele şi şi-a schiţat un nou program, cu o nouă strategie şi alte tactici.

Sîmbătă, 23 noiembrie 2013, la Librăria-Ceainărie-Galerie „Predania” (str. Vulturilor nr. 8, Bucureşti) a avut loc Adunarea Generală a membrilor Asociaţiei ROST.

Bilanţul ultimilor patru ani este unul bun, care creează premisele punerii în operă a unor proiecte şi mai ambiţioase în următorii ani. Amintesc aici numai cîteva realizări mai mari:

# Am continuat să ducem în ţară expoziţia foto-documentară itinerantă “Pe drumul Învierii”, la Tecuci, Galaţi, Chişinău, Iaşi, Tg. Neamţ, Piatra Neamţ, Suceava, Bacău, Arad, Sibiu, Cluj, Oradea şi Piteşti. În total (cu tot cu cele în care fuseseră vernisate înainte de 2010: Bucureşti, Constanţa, Vaslui, Brăila şi Slobozia) a ajuns în 18 oraşe, iar în mai mult de jumătate dintre ele am organizat separat şi conferinţe despre Sfinţii Închisorilor ;

# În 2010 am continuat, ca parte a Forului Ortodox Român, acţiunile publice (proteste, scrisori deschise, dezbateri, acţiuni în instanţă) de opoziţie la introducerea actelor de identitate electronice ;

# Am continuat să edităm revista Rost, ba, mai mult, în toamna lui 2011 am relansat-o cu un conţinut mult îmbunătăţit, cu un corp de colaboratori mărit, cu un aspect grafic excepţional şi cu finisaje de lux. Din păcate, în august 2012 a trebuit să suspendăm apariţia tipărită a revistei, din lipsa unei finanţări constante şi îndestulătoare, dar şi a distribuitorilor, care ne-au dezechilibrat prin faptul că nu ne-au achitat o parte din exemplarele vîndute. Totuşi, Rost a ieşit pe piaţă aproape zece ani, lună de lună, şi a putut marca astfel spaţiul românesc cu mesajul său ;

De altfel, prestaţia acestei reviste a fost recunoscută în mai multe moduri, de la cercetarea şi citarea sa în lucrări academice, pînă la premierea ei de către anumite organizaţii.

# Am făcut cîteva campanii de strîngere de fonduri în scopuri umanitare, ajutînd la adăpostirea peste iarnă a două familii cu copii mulţi, la refacerea casei unui preot, care fusese afectată de un incendiu, şi la susţinerea altor persoane aflate în necaz.

# Împreună cu alte ONG-uri – grupaţi în Forul Ortodox Român şi mai apoi în Coaliţia pentru Familie şi Constituţie –, am făcut presiune publică asupra autorităţilor şi lobby pe lîngă parlamentari, pentru apărarea valorilor tradiţionale şi a  normalităţii în societatea românească. Am dus bătălii grele pentru păstrarea religiei în şcoli, pentru protejarea familiei (şi, inevitabil, contra propagandei homo şi a celei pro avort, dar şi pentru eliminarea modificărilor antinaţionale, anticreştine şi antifamilie propuse textului Constituţiei de către neomarxiştii culturali şi de ciracii lor din Parlament), pentru protecţia mediului (deci şi împotriva afacerii catastrofale “Roşia Montană” şi a exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică), pentru drepturile şi libertăţile cetăţeneşti (prin urmare, între altele, împotriva actelor biometrice, a expoziţiei “cadavre jupuite” de la Muzeul Antipa şi a proiectului Statele Unite ale Europei);

# Am înfiinţat platforma de reacţie rapidă www.rostonline.ro, care îşi propune să ducă mai departe, într-un alt mediu, misiunea revistei Rost de pe print.

# În parteneriat cu Centrul de Studii în Istorie Contemporană, în anul 2012 am obţinut finanţarea cu 70.000 de euro, din partea Comisiei Europene, a unui film documentar despre instaurarea comunismului în România, În spatele cortinei, a cărui premieră va avea loc pe 2 decembrie a.c. Din acelaşi proiect mai fac parte un album foto dedicat rezistenţei anticomuniste armate şi cinci volume de benzi desenate despre suferinţele din temniţele comuniste, care vor fi lansate, de asemenea, la începutul lunii decembrie a.c..

# Timp de mai multe luni, anul acesta am organizat un ciclu de întîlniri săptămînale ale grupării ROST la Librăria “Predania”, în care au fost dezbătute teme de interes pentru noi (despre libertate, credinţă, dragoste, jertfă, monarhie etc.), cu ajutorul unor invitaţi special de mare calibru, precum Sorin Lavric, Costion Nicolescu, Răzvan Bucuroiu, Radu Baltasiu, George Ardeleanu şi Cristi Pantelimon.

# Am organizat, împreună cu Fundaţia “Ion Gavrilă Ogoranu”, un miting în apărarea memoriei lui Valeriu Gafencu, Sfîntul Închisorilor. De asemenea, am avut mai multe intervenţii publicistice şi pe lîngă autotităţile statului pe acest subiect;

# Tot anul acesta am organizat şi prima ediţie a Premiilor pentru jurnalism de opinie “Gabriel Constantinescu”. Textele intrate în concurs au fost publicate pe www.rostonline.ro, iar premiile au în bani şi cărţi.

# În octombrie a.c. am organizat, alături de revista Lumea Credinţei, o colectă publică pentru repararea acoperişului bisericii Sf. Parascheva din Vidin, ctitorie a domnitorului român Matei Basarab pentru românii sud-dunăreni. Am adunat 3.500 de euro (faţă de 2.500, cît estima consiliul parohial că va costa lucrarea) pe care i-am virat în contul bisericii. În curînd, în Lumea Credinţei şi pe rostonline.ro va fi publicat, iar la TVR va fi difuzat un reportaj de la ceremonia de primire a banilor de către reprezentanţii bisericii din Vidin ;

# În decembrie a.c. va apărea şi prima carte a Editurii ROST, Drumul crucii, de Aurel State, în condiţii grafice şi editoriale deosebite. Volumul este tipărit în parteneriat cu Fundaţia “Sfinţii Închisorilor” de la Piteşti.

Cu această carte sperăm să punem început bun unei lucrări de lungă durată, de pe urma căreia să cîştige mai ales tînăra generaţie.  

Revenind la desfăşurarea Adunării Generale a ROST, aceasta a ales un nou Consiliu Director: Preşedinte: Claudiu Târziu, Vicepreşedinţi: Mihail Albişteanu şi Cristi Pantelimon, Secretar general: Ion Şuţă, Membri: Nicu Butnaru, Paul Ghiţiu, Florin Mitrea.

De asemenea, Adunarea a adoptat cîteva modificări ale Statutului, în sensul înmulţirii obiectelor de activitate ale Asociaţiei.

În final, au fost discutate cîteva direcţii strategice, care sînt menite să pună în lucrare experienţa profesională a membrilor Asociaţiei (cu expertiză în domenii dintre cele mai variate, de la teologie, filosofie şi sociologie, la economie, ştiinţe politice şi comunicare) pentru binele public. Potrivit acestor direcţii, Consiliul Director va propune cîteva proiecte chiar la începutul lui 2014.

Întrunirea s-a desfăşurat, aşa după cum rostuitorii sînt obişnuiţi, într-un duh de prietenie şi de voie bună, amplificat şi de excelenţa gazdelor de la “Predania”, cărora le mulţumim în chip deosebit pentru modul în care ne-au primit. 

Răzvan Bucuroiu, un om-punte

Se spune că numele nu stă degeaba pe om. Nu ştiu dacă e adevărat în general, dar în cazul particular al lui Răzvan Bucuroiu pot să mărturisesc că este. Răvan Bucuroiu este o bucurie de om. Pînă şi în ceasurile cele mai grele, găseşte resursele interioare să zîmbească, să transmită optimism şi afecţiune. Trăieşte totul, inclusiv ortodoxia, cu o bucurie cuminte, care nu lasă loc încrîncenărilor şi fanatismului, dar nici relativismului.

Bucuria aceasta, care pesemne are temeiuri adînci, cred că a făcut din Răzvan Bucuroiu şi un om-punte. Înlesneşte împrieteniri, repară relaţii rupte între oameni pe care îi cunoaşte şi îi preţuieşte la fel de mult, face şi reface legături între grupări şi instituţii, informal şi oficial... Într-un cuvînt, este făcătorul de pace, după Scriptură.

Ctitor din vocaţie, nu din ambiţie, a făcut mai mult pentru alţii decît pentru sine însuşi. Editurile „România Creştină”, „Lumea Credinţei” şi Casa Editorială „Ponte”, revistele „Lumea credinţei”, „Lumea monahilor”, „Lumea credinţei pentru copii”, „Atlasul lumii creştine” şi Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini, pe care le-a fondat şi condus, n-au fost şi nu sînt altceva decît organizaţii care ambiţionează să se facă punte între creştini, instrumente făcătoare de pace şi de răspîndire a bucuriei. 

Astăzi, Răzvan Bucuroiu împlineşte 50 de ani. O vîrstă rotundă, o vîrstă a înţelepciunii viguroase. Este un moment care îmi prilejuieşte o mică reverenţă în faţa sa, ca recunoştinţă pentru bucuria de care m-am împărtăşit şi ca recunoaştere a lucrării sale publice din ultimele două decenii. La mulţi ani binecuvîntaţi, Răzvan Bucuroiu! 

Pr. Cătălin Dumitrean, despre credinţa tinerilor de azi

"Avem o credinţă comodă, pentru că ne-am schimbat modelele. Dacă la înce­pu­tul anilor '90, generaţia noastră îi avea ca modele pe mărturisi­torii din temniţele comuniste, astăzi, genera­ţia tânără se orientează după modele occiden­tale, de tip protestant, care duc la o dedublare a comportamen­tului. Şi nu trebuie să ne mire, pentru că aceste modele îi influenţează şi pe preoţi. Mulţi dintre păstori trăiesc Sfânta Li­turghie în smerenie, iar când ies din biserică conduc o maşi­nă ultramodernă, scumpă, ca să ajun­gă într-o casă somptuoasă. Smerenia ar trebui să fie starea noastră per­manentă, nu doar ocazionată de par­ti­ciparea la slujbele Bisericii. Când nu e aşa, înseamnă că am că­zut în mrejele Vrăjmaşului. Cel rău ne vrea for­mali, fără evlavie. Lui îi convine de minu­ne ortodoxul care merge la biserică, dar nu trăieşte slujba, că e cu mintea tot la grijile lu­meşti, sau cel care spune că are o relaţie per­so­nală cu Dumnezeu şi n-are nevoie să mear­gă la biserică, ori cel care vânea­ză împărtăşa­nia ca pe o recompensă, căci nu năzuieşte la ea ca la unirea cu Hristos, deci la îndumne­zei­rea sa."

Vă recomand un interviu cu un tînăr şi vrednic preot din Sibiu, Pr. Cătălin Dumitrean, în Formula As.

De ce mor revistele creştin-ortodoxe într-o ţară ortodoxă?

De un timp, mă tot frămîntă întrebarea din titlu. Nu pentru că nu aş avea un răspuns, dar mi-e greu să-l accept şi caut altele. Poate pînă la sfîrşitul acestor rînduri vi-l voi da. Poate am să vă las să-l găsiţi singuri. E atît de evident...

Dar mai întîi, să vă spun cum am ajuns la această întrebare. 

Mi-a încolţit în minte cînd a sucombat revista Gînd şi Slovă Ortodoxe, de la Vatra Dornei. A fost un semnal de alarmă pentru că se adresa unei mai mari părţi din publicul ortodox şi fusese susţinută de cel puţin o mănăstire misionară cu o influenţă majoră. 

Mi-am pus foarte serios problema cînd am aflat că Porunca Iubirii, de la Făgăraş, o veterană a presei creştine româneşti, va apărea numai în format electronic. 

Am avut diagnosticul acum două luni, cînd am fost silit să închid Rost. Şi m-am gîndit că trebuie spus tuturor azi, aflînd că se opreşte şi Orthograffiti. Cu atît mai mult cu cît ştiu că se află în acelaşi pericol încă două publicaţii.

Văd recensămintele şi sondajele de opinie, care spun că 87% dintre români se declară ortodocşi. Chiar dacă nu e aidoma cu trăirea, declaraţia e totuşi asumarea unei identităţi. Sigur, ar fi şi mai interesant dacă s-ar sonda ce e dispus să facă român în numele acestei identităţi. Pînă atunci nu ne rămîne decît să constatăm că sîntem o societate presupus creştină şi indubitabil coruptă - ca să-l parafrazez pe teologul Radu Preda. Asta nu mai trebuie demonstrat, căci o poate observa oricine trăieşte cîteva zile în România. E o realitate care spune ceva despre prapastia dintre identitatea afirmată şi identitatea asumată. La noi se minte enorm, se fură incredibil, se înşală sistematic, se ucide amarnic... Mentalitatea pervertită se vădeşte în scara de valori răsturnată, în modelele umane care marchează orizontul majorităţii românilor (escroci, dizeuze, saltimbanci...), în năzuinţele meschine ale populaţiei active (că de popor şi ideal nu poate fi vorba).

Cu toate acestea, măcar 18% dintre români (după cum spun sondajele de opinie) sînt duşi la biserică. Ei umplu, duminică de duminică, lăcaşurile de cult, ei suportă capriciile naturii şi ale semenilor în pelerinaje uriaşe la moaştele unor sfinţi veneraţi, ei au ridicat mii de biserici în ultimii douăzeci de ani, din ei s-au născut miile de monahi şi monahii cu rugăciunile cărora ne mai ducem zilele şi noi, cei mai păcătoşi... Aşadar, avem cîteva milioane de creştini români în România. Şi-aici apare întrebarea: cum de o astfel de comunitate nu poate ţine cîteva reviste cu tiraje modeste? De ce au fost nevoite să-şi tragă obloanele, una după alta, patru reviste în ultimul an? 

Să-şi fi pierdut cititorii interesul pentru ele? Mă îndoiesc, căci fiecare avea un public foarte bine delimitat, îşi creaseră nişe de cititori în marea masă a creştinilor ortodocşi, astfel încît satisfăceau gusturi, nevoie şi exigenţe diferite. În plus, ecourile aplauzelor de după fiecare număr nu s-au stins, cum nici exclamaţiile mîhnite de după tragerea heblului.

Să fie din pricina crizei economice, care i-au obligat pe cumpărători să renunţe la plăcerea de a citi ceva pe sufletul lor? N-aş crede. Pentru că aceste reviste nu aveau preţuri prohibitive şi apăreau lunar, lăsînd timp cititorului să-şi pună cîţiva lei deoparte. 

Să fie din cauza dezvoltării internetului? Nici asta, pentru că acele publicaţii aveau un conţinut care nu era livrat gratuit în mediul virtual. 

Să fie consecinţa jafului la drumul mare la care se dedau marii distribuitori de presă? Numai în parte, căci toate gazetele despre care vorbesc au articulat sisteme proprii de difuzare (prin abonament, prin voluntari şi prin contracte cu librării şi mici comercianţi locali).
Atunci?

LATER EDIT (8 nov. 2012)

Mă tem că recesiunea şi toate celelalte sînt bune numai pentru a scuza instalarea în masa de credincioşi a unei leni spirituale, a unei apatii civice, a unei lipse de înţelegere majoră, care nu ne lasă să vedem miza războiului cultural (o miză care se confundă cu cea a mîntuirii), a unei apetenţe pentru forma fără fond si pentru o gestică falsă, fără motivaţie interioară, a unei deznădejdi condamnabile, a unei lipse de trăire autentică pînă la urmă (creştinul adevărat trăieşte în orizontul unui optimism eshatologic)... Ăsta e răspunsul pe care mi l-am dat. Şi mă tem să am dreptate. 

Părintele Teofan de la Nera: "Pe oamenii bucuriei se clădește nădejdea”

Ascunsă între pădurile de pe Valea Nerei, mânăstirea "Sf. Paraschiva” (comuna Sasca Montană, jud. Caraş-Severin), fondată de re­numitul doctor Pavel Chirilă, chiar pe locul copilă­riei sale, este una dintre cele mai mari din Banat. Aici vieţuiesc şaizeci de maici şi surori, după rânduiala atho­nită. Viaţa aspră, cu trudă multă, priveghere înde­lungată, rugăciune permanentă şi hrană puţină, le-a transformat pe măicuţe într-un soi rar de fluturi trans­parenţi, care, când străbat aerul, împrăştie miros de flori de câmp şi de smirnă. Chip al ascezei este şi du­hov­nicul lor, părintele Teofan, un monah ascuţit în ne­voin­ţe şi cu un veşnic zâmbet pe buze. Căci, deşi este sever în păzirea temeiurilor de credinţă, părintele Teofan e mereu plin de bu­cu­rie. Foarte căutat de tineri, nu numai pentru că şi sfinţia sa este tânăr (39 de ani), ci, mai ales, pentru că ştie să deschidă sufletele şi să găsească leac fiecăruia, părin­tele Teofan a renunţat de câţiva ani să mai spovedească credincioşi din afara obştii de la Nera. Însă primeşte oameni cu beteşuguri du­hovniceşti şi îi ajută pe cât poate, cu un cuvânt de învăţătură, cu un sfat. 

Născut la Bârlad, a copilărit în munţii Buzăului, la Mânzăleşti, unde au mers cu serviciul părinţii lui, care erau profesori. Primind o educaţie atee în fa­milie şi la Liceul Militar din Breaza, viitorul părinte Teofan a căutat alte căi de desăvârşire spirituală decât cea orto­doxă, trecând, ca mulţi alţii din generaţia sa, prin prac­tici orientale. După primul an la Academia Teh­nică Militară din Bucureşti, a abandonat cariera militară, pentru a merge la mânăstire. Spune că această decizie a fost rezultatul unui "pro­ces al întoarcerii din ateism în biserica Dumnezeului celui Viu. Am decis să-l slujesc pe Domnul, în forma extremă a monahis­mu­lui.” 

A fost în vizită pentru peri­oade mai lungi la mâ­năstirile Fră­sinei, Sihăstria şi Sihla, dar s-a aşezat la Cras­na, în Prahova. Aco­lo a fost călugărit şi hirotonit. De aco­lo a fost trimis în Grecia, să în­veţe limba greacă, devenind unul dintre traducătorii ro­mâni cei mai buni. O vreme a stat şi la mânăs­tirea Vato­pedu, din Sf. Munte Athos, şi spune că i-a folosit mult. Du­pă întoarcerea din Grecia, acum 13 ani, a primit binecu­vân­tare pentru a clădi, împre­ună cu câteva maici, mânăs­tirea de la Nera. Smerit şi doritor de linişte, părintele Teo­fan acordă foarte rar inter­viuri. Preferă ca oamenii să-l descopere în mod direct, prin în­tâlnirea faţă către faţă. To­tuşi, a acceptat să stea de vor­bă cu noi despre problemele generaţiei tine­re, care îl preo­cupă în chip deose­bit.

Citiţi interviul cu părintele Teofan în Formula As!

Un mare duhovnic român evocat de ucenicul său. Avva Petroniu, chip al smereniei

Era o icoană, nu un om, încă din timpul vieții. Cre­dincioșii veneau la el pentru a-l venera, a-i atinge veșmintele, a-i săruta mâna, a-i asculta bătăile inimii, pe ritmul Rugăciunii lui Iisus, în tăcere deplină. Căci părintele nu vorbea decât rar, nu­mai cui avea cu adevărat trebuință. Aproape niciodată întrebat. Pentru că oamenii nu aveau nevoie să-l întrebe. În preajma lui simțeau Duhul și deo­dată se luminau. Sufletele căpătau stră­lu­cire de diamant bine șlefuit, mințile deveneau clare ca vârfurile de munți în zile senine, trupurile li se îndreptau și li se alungeau, de parcă ar fi crescut spre cer, cu fiecare respirație a bătrânului călugăr. De atât aveau nevoie. Să stea lângă sfântul acesta, să li se îngăduie să-i obosească privirea cu făpturile lor.

Dintre cei care i-au trecut pragul chiliei, probabil că mulți nici nu știau cum și-a călit părintele Petroniu, starețul mânăstirii Prodromu de pe Muntele Athos, sufletul în focul credinței, într-un veac dușman. Că a fost membru al mișcării "Rugul Aprins”, de la mânăstirea Antim, în anii '40; că în această lavră a ortodoxiei și totodată cetate a cul­turii prigonite a deprins Rugăciu­nea Inimii de la părintele Ioan Ku­laghin, zis "Cel Străin”; că mai târ­ziu s-a străduit să refacă atmosfera "Rugului Aprins” la mânăstirea Slatina, alături de părinții Cleopa Ilie, Antonie Plămădeală, Arsenie Papacioc (căruia i-a fost naș de că­lugărie la Antim) și Daniil Teodo­rescu (Sandu Tudor); că s-a nevoit alături de părinți îmbunătățiți, ca Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Ioanichie Bălan sau Marcu Dumitrescu - zis "Fachiru” (mare martir al temnițe­lor comuniste), la mânăstirea Sihăstria; că abia foarte târziu, la vârsta de 62 de ani, a reușit să ajungă unde își dorea cel mai mult, la Athos, iar acolo a slujit exem­plar, ca duhovnic și bibliotecar, până să devină starețul mânăstirii Prodromu.
Când s-a mutat la cele veșnice (februarie 2011), nimeni nu s-a mirat, nimeni nu a plâns, ci toți cei care l-au întâlnit sau doar i-au auzit numele pomenit cândva au început să sufere de dor. Nu doar ca după un tată duhovnicesc, ci ca după un om extraordinar de frumos, lângă care ai trăit cândva și știi bine că nu vei mai putea trăi. Ca după adie­rea Duhului, pe care nu știi să o descrii, dar care te-a răcorit în clocotul acestei lumi. Un dor sfâșietor de dulce, care nu-ți dezleagă lacrimile, ci te face să treci dincolo de barie­rele firii, pentru a te vindeca.

Cel mai smerit, cel mai smerit, cel mai smerit...

Eu nu l-am cunoscut pe părintele Petro­niu Tănase. Nu m-am învrednicit să merg pe Sfântul Munte Athos. Dar nu l-am simțit ni­ciodată străin, niciodată departe, ci așa cum fiecare creștin îi simte pe sfinți, mereu prezenți și atât de familiari. Cei care l-au cunoscut însă mărturisesc despre părintele Petroniu că era, într-adevăr, un sfânt. Pentru generații întregi de monahi, părintele Petroniu este modelul desăvârșit de călugăr. Căci era "cel mai smerit, cel mai sme­rit, cel mai smerit” - cum îl descria alt mare duhovnic al nostru, părintele A­drian Făgețeanu. În plus, avea o dra­gos­te uriașă, pe care nu o declara, ci care te topea atunci când ajungeai la sfinția sa.

Pr. Petroniu Tănase în prima tinerețe

Biografia părintelui Petroniu Tă­na­se e la îndemâna oricui, dar cum era el cu adevărat, ce-i dădea puterea aceea nepământească știu foarte puțini. Nu l-au înțeles pe de-a-ntregul nici toți călugării din obștea Prodromului, dară­mite ceilalți credincioși. Unul dintre cei foarte puțini este părintele Modest Moldovan, aflat astăzi la Schitul Găbud din Alba. În vârstă de aproape 50 de ani, chip blând, surâzător și smerit, călugăr subțire la trup, cu barbă hirsută și ochi arzători, se lasă greu prins în plasa întrebărilor. Îi place taina și nu o strică nici pentru curiozi­ta­tea lui, nici pentru a altora. Totuși, din bunătate, scapă cuvinte de lă­mu­rire. Așa începem să-l adulme­căm pe avva Petroniu cel neștiut, căruia monahul Modest i-a fost ucenic vreme de douăzeci de ani, îngrijindu-l până în ziua din urmă.

După douăzeci de ani de călu­gărie pe Athos, părintele Modest s-a decis să se întoarcă pe un vârf de deal din România, pe malul Mu­reșului, în coasta satului său natal, Găbud. "M-am întors ca să nu-mi pierd identitatea de român. Încă mai demult mi-am promis că voi rămâne la Prodromu cât tră­ieș­te părintele Petroniu, ca să-l slu­jesc. Nu se putea lipsi de mine”, mărturisește, cu sfială, monahul. S-a întors și din prietenie pentru părintele Iustin Mi­ron, starețul mânăstirii Oașa, al cărei metoc este schitul Găbud. Cei doi se cunosc din copilărie și au crescut duhovnicește împreună, chiar dacă monahul Modest a apucat drumul călugăriei mult mai devreme, pe când avea 16 ani.
Părintele Modest și-a făcut ucenicia cu mari du­hov­nici ai neamului, cu părintele Arsenie Boca, cu pă­rin­tele Serafim Popescu de la Sâmbăta de Sus (Bra­șov), cu părintele Teofil Părăian, pe care l-a slujit 12 ani, până ce, în 1993, a ajuns la Athos și l-a cunoscut pe părintele Petroniu. Acum a revenit în țară cu o co­moară: amintirea, manuscrisele și fotografiile părinte­lui Petroniu. Crede că era de datoria sa să se asigure că acestea sunt bine păstrate, pentru a fi de folos ortodoc­șilor români. Este moștenirea palpabilă lăsată de pă­rintele Petroniu. Cealaltă parte a moștenirii, de cre­dință și înțelepciune, se adăpostește în fiecare, câtă ne vom fi silit să agonisim.

Continuare in Formula As

Noul site al Grupării ROST

Astăzi, am deschis noul site al Grupării Rost: www.ROSTonline.ro. Este un alt produs al Asociaţiei "Rost", nu varianta online a revistei ROST tipărite. ROSTonline.ro este o platformă de reacţie rapidă, care propune lumii româneşti o perspectivă a Dreptei creştine asupra evenimentelor, problemelor şi aspiraţiilor naţionale. Aici vor scrie nu doar cei care sînt membri ai Asociaţiei sau colaboratori ai revistei ROST, ci toţi cei care se regăsesc în viziunea Dreptei creştine, cultivă valorile şi principiile Dreptei creştine şi îi împărtăşesc idealurile. Să fie într-un ceas bun! Doamne, ajută!

Noua revistă ROST apare sub semnul Crucii

Ajunsă la numărul 101, revista lunară de cultură creştină şi politică ROST, se relansează, în septembrie, într-o formulă editorială şi grafică îmbunătăţită în chip spectaculos.

În cele 80 de pagini color, tipărite pe o hîrtie de cea mai bună calitate, cu coperte cartonate şi plastifiate mat, găsiţi studii, documentare, eseuri, interviuri şi reportaje despre o realitate politică, istorică şi culturală văzută prin grilă creştină.

Tema centrală a acestei ediţii este Crucea: de la semnul credinţei creştine la simbolul pătimirii românilor. „Românitatea e plină de răni, de la Nord la Sud şi de la Vest la Est. Suferinţele ei alcătuiesc o cruce peste ţara-mamă. O cruce a cărei inimă, Harghita – Covasna, sîngerează azi cel mai tare. Una care poate fi răscumpărătoare în veşnicie sau numai chinuitoare în veac” – ni se spune de pe coperta 1.

Aşa cum v-a obişnuit, ROST vă oferă şi un documentar despre o personalitate-reper: Mihail Manoilescu – un politician patriot şi un economist cu adevărat profesionist, care a făcut mari servicii României; printre altele, a întărit leul într-o perioadă de criză. „Am ales să-l evocăm nu numai pentru exemplaritatea personalităţii lui, ci şi pentru funcţia trezitoare a mărturiilor sale” – îşi motivează redacţia opţiunea pentru Manoilescu. Povestea vieţii lui Mihail Manoilescu este jalonată cu fragmente din Memoriile sale – un veritabil document istoric al perioadei interbelice.

Din sumar, mai remarcăm ultimul interviu acordat de marele duhovnic Petroniu Tănase, de la Sfîntul Munte Athos. Textul, purtînd titlul „Omul este om cînd tinde spre Dumnezeu”, este publicat în premieră, la cîteva luni după mutarea la cele veşnice a părintelui Petroniu. Astfel, Avva Petroniu ne sfătuieşte, de dincolo de mormînt, cum să ne cunoaştem cea mai mare patimă şi cum să o stăpînim, de ce să fugim de televizor şi internet şi cum să ne asumăm credinţa ca pe o fertfă.

Vă recomandăm şi foarte interesanta anchetă de opinie „Cuplul, între concubinaj şi cununie” – la care răspund psihologul Andreea Tulban, scriitorul Dan Stanca, părintele profesor Constantin Necula şi actorul Dan Puric. De asemnea, ca noutăţi: rubricile de poezie (Dante Aligheri, Divina Comedie, Purgatoriul, Cîntul XXIII, în traducerea lui Răzvan Codrescu), proză („Povestea evreului Friedin”, fragment din romanul Gora Mborgali sau Surîsul Destinului, de Ciabua Amiredjibi, prinţ georgian şi fost deţinut politic anticomunist), filosofie (gîndirea lui Lucian Blaga în analiza lui Sorin Lavric) şi critică de film (Elena Dulgheru, despre ratările ultimei pelicule a lui Cristi Puiu – „Aurora”).

Revista ROST este condusă de jurnalistul Claudiu Târziu, în calitate de director, şi de scriitorul Răzvan Codrescu – redactor-şef.

Între colaboratorii permanenţi ai revistei figurează o serie de nume cunoscute şi apreciate de publicul nostru: scriitorii Liliana Ursu, Ovidiu Hurduzeu, Sorin Lavric şi Dan Stanca, istoricii Flori Bălănescu, Paul Nistor, Mircea Stănescu şi George Enache, teologii Radu Preda şi pr. prof. dr. Mihai Valică, medicul prof. univ. dr. Pavel Chirilă, muzicienii Cătălin Tîrcolea şi Paul Slayer Grigoriu, criticul de film Elena Dulgheru, actorul şi regizorul Dan Puric.

Publicaţia costă 5,9 lei şi, începînd de mîine, poate fi cumpărată de la chioşcurile de presă din toată ţara sau, în sistem de abonament (cu 30% reducere, adică 50 lei pe an sau 25 lei pe 6 luni), de la redacţie. În Bucureşti se găseşte începînd de azi la chioşcuri şi la Librăria Sophia (str. Bibescu Vodă nr. 19), Librăria Bizantină 1 (str. Regina Maria nr. 50) şi Bizantină 2 (str. Bibescu Vodă nr. 20).

ROST apare pe ziua de întîi a fiecărei luni.

Departamentul de Comunicare al „Rost”,

Radu Bălaşa

O revistă nouă: “Presa Ortodoxă”

Revista "Presa Ortodoxă", al cărei număr semnal a ieşit pe piaţă zilele acestea, îşi propune să treacă realitatea în care credinciosul zilelor noastre trăieşte zi de zi prin filtrul perspectivei Adevărului, al ortodoxiei.
Într-o prezentare a publicaţiei se precizează că "Presa Ortodoxă" este o iniţiativă a oamenilor din Biserică pentru Biserică. Publicaţia are un caracter misionar, bazându-se pe dorinţa credincioşilor de a participa la această lucrare a cuvântului. De aceea, iniţiatorii redacţia îi invită să colaboreze pe toţi cei care au darul sau fac jertfa transmiterii cuvântului care zideşte.
"De altfel, avem încredinţarea, tot mai mult, că rezistenţa noastră, a credincioşilor, poate avea o şansă în faţa acestui tăvălug al lumii doar în măsura în care reuşim să avem legături vii, personale, comunitare şi autonome faţă de tot ce înseamnă structurile oficiale existente" - afirmă iniţiatorii proiectului.
Revista este girată de mai multe asociaţii creştine, iar redacţia este asigurată de Mihai Cristea (redactor şef), Ioan Bucur, Petru Molodeţ-Jitea şi Mircea Constantinescu. Pentru a intra în legătură cu redacţia folosiţi adresele de e-mail: presa.ortodoxa@gmail.com, presa.ortodoxa@yahoo.com.