RĂMAS-BUN!

                                            [Scrisoare către abonaţii revistei ROST] 

Am ajuns la capătul drumului. L-am vrut şi l-am sperat mai lung, pentru că îl cerea astfel însăşi misiunea noastră: coagularea unei elite tradiţionaliste, care să identifice problemele societăţii româneşi, să ofere soluţii şi să contribuie la schimbarea mentalităţii curente. Dar vremurile ne sînt mai potrivnice decît ne-am închipuit. Numărul 111 – 112 (iulie – august 2012) al revistei ROST este ultimul tipărit, aşa cum v-am avertizat că riscăm să se întîmple. După aproape zece ani, dintre care patru de criză economico-financiară globală – pe care i-am traversat în chip miraculos –, ne luăm rămas bun de la cititori.

Este o despărţire dureroasă, mai ales pentru că ROST este locul unde am cunoscut dragostea unor oameni pe care, în convîrşitoarea lor majoritate, nu i-am văzut niciodată, dragostea cititorilor noştri. Poate că abia de acum încolo am fi avut mai multă nevoie unii de alţii. Însă, deşi sîntem fideli primatului spiritual, o revistă nu poate supravieţui prin ignorarea materialului.

Dispariţia ROST probează, încă o dată, că la noi nici o revistă de cultură nu poate trăi din venituri proprii, fără sponsorizări constante. Pentru că nu există atîţia cumpărători cîţi sînt necesari pentru asigurarea finanţării. Chiar dacă suma trebuincioasă ROST era relativ modestă, întrucît a fost vorba numai de acoperirea cheltuielilor de tipărire şi de distribuţie, redacţia şi colaboratorii lucrînd gratuit tot timpul.

În aceste condiţii, am ţinut permanent un preţ de vînzare mic, sub cel al pieţei (faceţi comparaţie cu alte reviste tipărite în condiţii similare), pentru ca să aibă acces la ROST cît mai mulţi din cei interesaţi de o astfel de publicistică.

Pînă la urmă poate ne-am fi descurcat şi aşa, dar nu ne-am primit mare parte din banii pe care trebuia să-i încasăm de la firmele de distribuţie. [De altfel, toate publicaţiile din România au probleme serioase cu difuzorii.]. Sumele pe care ni le datorează sînt uriaşe în raport cu posibilităţile noastre şi aproape imposibil de recuperat. Asta ne-a dezechilibrat şi mai tare şi ne-a făcut dependenţi de ajutor periodic din partea unor persoane cu acelaşi crez ca al nostru dar cu posibilităţi financiare mai mari. Criza economică i-a lovit însă dur şi pe cei care ne-au sprijinit pînă de curînd, aşa încît, de la o vreme, n-au mai putut contribui la apariţia ROST.

Trebuie să ştiţi că niciodată nu am primit fonduri din partea statului sau a autorităţilor publice locale. Nu le-am solicitat şi nu ni s-au oferit. Am considerat că e mai bine aşa, pentru a ne păstra independenţa, căci astfel de finanţări sînt îndeobşte condiţionate.

În timp, datoriile noastre către tipografie s-au acumulat ameninţător şi astfel am ajuns cu spatele la zid. Acum, la aceste datorii se adaugă aceea faţă de abonaţii noştri. Dar vom căuta o modalitate de a vă despăgubi pentru restul perioadei de abonament care rămîne neonorată.

V-am scris toate acestea ca să ştiţi că nu oprim ROST din vreun capriciu, din plictis sau din îndoiala că ar mai fi nevoie de revistă, ci obligaţi de un mediu de afaceri viciat, de o criză economică fără sfîrşit şi de interesul unui număr de români prea mic pentru o luptă atît de mare.

Drept dovadă că am vrut să creştem răspîndirea, impactul şi influenţa ROST este faptul că, acum exact un an, am relansat revista, în condiţii grafice, editoriale şi de tipărire excepţionale. Am nădăjduit că, dacă va fi mai bună, mai frumoasă şi mai larg distribuită vom reuşi să-i asigurăm supravieţuirea. Dar nu a fost să fie. Şi noi sîntem cei mai necăjiţi din această pricină.

Totuşi, la capăt de drum avem şi o veste bună: în jurul ROST s-a strîns, în cei zece ani, o grupare semnificativă de intelectuali naţionalişti şi creştini, care va găsi mijloace de a se exprima şi de a influenţa evoluţia societăţii româneşti în continuare. Este important că am coagulat un pol de gîndire tradiţionalistă, aşa cum poate n-a mai fost la noi, în jurul unei singure reviste, din perioada interbelică, şi că rămînem uniţi în urmărirea scopului pe care ni le-am propus de la început: resurecţia morală şi spirituală a românilor de pretutindeni.

Pentru că e ieftin, la îndemînă şi cu un mare rol în formarea tineretului, ne vom continua activitatea publicistică pe internet, la adresa www.rostonline.ro – o platformă online de reacţie rapidă pe care am înfiinţat-o în urmă cu cîteva luni, ca produs separat al Grupării ROST. Internetul a căpătat o tot mai mare pondere în viaţa noastră şi a devenit foarte important inclusiv în dezbaterile culturale şi în lupta politică. Sîntem siliţi să-l folosim ca instrument, dacă ne pasă şi dacă mai dorim să ne implicăm în viaţa cetăţii.

Însă, desigur, nu vom fi de găsit numai în mediul virtual. Ca şi pînă acum, vom încerca să fim cît mai mult faţă către faţă cu românii care se regăsesc în discursul nostru: prin conferinţe publice, alte manifestări culturale, atitudini exprimate în mass media şi chiar prin acţiuni de stradă, dacă realitatea o va impune.

În final, vă mulţumesc pentru fidelitatea dvs. faţă de ROST şi vă împărtăşesc speranţa că ne veţi fi alături pe mai departe, dacă nu urmărindu-ne pe internet sau participînd la acţiunile noastre, măcar cu sufletul şi cu rugăciunea.

Doamne, ajută!

Cu drag şi urări de bine,

Claudiu Târziu

Citiţi şi ROST 113: UN NUMĂR CARE NU VA MAI APĂREA

Criza aprinde revoluţia în presă

Cel puţin pentru presă, criza economică are valoare de revoluţie. Şi la revoluţie, ca la revoluţie: victime omeneşti, pagube materiale, răsturnarea valorilor, schimbarea instituţiilor... Partea neagră e dată de suferinţă, partea roz aparţine, eventual, viitorului. Una peste alta, orice revoluţie aduce, pe lângă durere şi abuz, şi multă speranţă.

Criza economică a grăbit lucrurile, în cazul presei, într-o direcţie spre care oricum mergeam.

Presa e lovită greu de criză. Pe de o parte pentru că majoritatea covîrşitoare a publicaţiilor se bazau pe publicitate, or industria de publicitate a cunoscut un recul groaznic. Pe de altă parte, difuzorii, răi-platnici dintotdeauna, au provocat un blocaj financiar, căci încasează, dar, din pricini numai de ei ştiute, nu întorc banii la furnizorii editori.

Rodipet a capotat şi a lăsat buzunarele tuturor mai goale. Dacă va putea fi readusă pe linia de plutire, ne va costa pe toţi o grămadă de banet, în timp de Awdi, arabul căruia guvernul Năstase i-a făcut cadou Rodipet-ul (iniţial, reţea a statului), huzureşte prin America.

Nici Hiparion nu se simte prea bine, deşi a rămas principalul angrosist de presă, şi plăteşte cu ţîrîita, numai după crizele de nervi, alternate de rugăminţile plîngăcioase şi acţiunile în instanţă ale furnizorilor. Ceilalţi difuzori contează mai puţin.
Nu intru în detalii, dar fapt este că publicaţii care, pînă mai ieri, erau pe cai mari azi sînt cu un picior în groapă. Drept pentru care, patronatele au trecut la reduceri drastice: de salarii, de personal, de costuri curente.
De vreun an încoace, toate marile trusturi au făcut concedieri masive. Asta a fost etapa cea mai dureroasă. Mai ales că operaţiunea nu a avut la bază, în prea multe cazuri, criterii de competenţă.
A doua măsură, în legătură directă cu prima: au fost blocate angajările. După ştiinţa mea, doar Adevărul, România liberă şi Evenimentul zilei au mai făcut angajări în ultimele luni. Însă, acum nici aceste ziare nu mai angajează.
Aşa se face că mulţi ziarişti buni au rămas fără slujbă - chiar dacă ziarele continuă să mustească de incompetenţi, la toate nivelurile.
A treia etapă a fost închiderea unor publicaţii. Alţi şomeri şi alţi cititori văduviţi de produse care le plăceau.

Toate acestea au forţat breasla la reorientare. Mulţi jurnalişti cunoscuţi au trecut exclusiv (sau preponderent, că unii mai au colaborări sporadice cu publicaţii pe print) pe internet: Cristian Grosu, Tiberiu Lovin, Dan Tapalagă, Dan Badea, Mirela Corlăţan, Cristi Şuţu, Florin Budescu, Mihnea Măruţă, Petrişor Obae, Iulian Comănescu, Nicoleta Savin, Bogdan Comaroni, Răsvan Moldoveanu, Adrian Pătruşcă, Pavel Lucescu...

Sorin Ovidiu Vîntu a simţit dincontro bate vîntu şi a anunţat că de-acum investeşte numai în online, printurile urmînd să se descurce cum or putea. Aşa că, după alegeri, se aşteaptă închiderea ziarelor Gardianu şi Ziua (care îi aparţin lui SOV prin interpuşi) şi mutarea pe online a Cotidianului.

Deunăzi, trustul lui SOV a anunţat că renunţă la editarea revistelor Tabu, Bucătăria pentru toţi, Aventuri la pescuit, Superbebe şi 24Fun, iar acestea vor fi preluate de managerii lor. După informaţiile mele, Bucătăria pentru toţi şi 24Fun sînt singurele încă profitabile.
În paralel, trustul Realitatea-Caţavencu a dezvoltat mult compania F5X-media care se ocupă numai de mediul virtual. Mai mult, a recuperat o serie din foştii comentatori ai Cotidianului, care n-au putut lucra cu Nistorescu, pentru care a făcut o platformă de bloguri. Şi nu doar ca să le dea un loc unde să scrie, ci pentru că a înţeles că importanţa mediului virtual e în creştere.

Dan Voiculescu a declarat şi el, într-un interviu publicat azi de Tiberiu Lovin, că este interesat de presa pe internet.

Evenimentul Zilei a alcătuit o redacţie paralelă, care lucrează doar pentru ediţia online a ziarului.
De asemenea, au fost deschise întreprinderi independente de jurnalism online. Şi au toate şansele de reuşită, Hotnews fiind un exemplu pentru asta (dintr-un site de revista presei a devenit principala agenţie de ştiri online, în doar cîţiva ani - şi nu discut aici despre cum îşi face treaba, ci doar că a avut succes).

Pe deasupra, începe să se simtă şi în România că, dacă nu eşti pe net, nu exişti. Nevoia de a obţine rapid informaţia, viteza de difuzare a ştirilor pe internet, comoditatea cu care ne-au învăţat deja motoarele de căutare, toate ne obligă să avem şi o faţă virtuală pentru brand-ul personal, pentru ong-ul sau firma la care lucrăm, pentru proiectele majore în care sîntem implicaţi, pentru hobby-urile noastre... De aceea, s-au înmulţit, printre altele, blogurile de calitate ţinute de scriitori, jurnalişti de top sau specialişti în diverse (de la economie şi arhitectură, până la sticlărit şi artă plastică).

O serie de bloggeri cîştigă deja bani din publicitatea online, pentru că au trafic mare. Publicitatea online este şi ea în creştere faţă de cea pe print. Deocamdată, în Vest se simte mai mult această schimbare. În România sînt încă diverse hibe care ne întîrzie şi aici ca în toate domeniile. Dar se va întîmpla şi la noi.

Pentru că se înregistrează o reorientare a investiţiilor spre internet şi pentru că tot mai mulţi jurnalişti valoroşi măresc credibilitatea informaţiilor vehiculate în spaţiul virtual, e firesc să fie redirecţionată şi publicitatea.
Din păcate, libertatea este greşit înţeleasă şi de majoritatea internauţilor, care sufocă forumurile publicaţiilor cu umori şi ticăloşii şi care fac să înflorească pe bloguri calomnia, insulta şi manipularea grosolană. Aşa încît era firesc să apară iniţiative de reglementare a internetului.

Personal, mă tem că încercarea de a pune reguli din afară, adică prin instrumente politice, aici, ca şi în presă, poate duce foarte uşor la cenzură. Aşa că ar fi bine dacă am reuşi să ne autoreglementăm. N-am prea făcut-o în presa clasică, să-i zic aşa, aşa că mă îndoiesc că o vom face în cea online.

Tendinţa de a da hîrtia pe net nu mă sperie. Nu cred că presa pe print va dispărea. Chiar dacă vom ajunge să avem cu toţii acces la ştiri în timp real pe telefonul mobil, vor exista suficient de mulţi oameni care vor prefera să citească un ziar sau o revistă pe hîrtie. Unii vor face din asta un tabiet, alţii – un semn de distincţie. Şi sper că asta va duce la o rafinare a presei pe print, o înnobilare a ei. Mondenităţile şi noutăţile politice pot fi aflate la radio, la televizor sau pe netul accesat de pe mobil, dar analizele de calitate, reportajele profunde, interviurile substanţiale, anchetele de amploare, nu. Pentru acestea din urmă va fi în continuare nevoie de un suport de hîrtie. Cum va fi nevoie şi pentru cărţi. Nimeni nu va sta să citească un roman de dragoste sau o culegere de eseuri politice pe internet. Şi nici plăcerea de a citi o carte ca un obiect frumos nu va putea fi înlocuită cu lectura lor pe foi scoase la imprimantă. Cititorii adevăraţi vor păstra ritualul de a ţine în mîini o carte cu coperte frumoase, de a răsfoi uşor un ziar cu o cafea în faţă... Ba s-ar putea ca pentru mulţi presa pe hîrtie să fie un semn de rezistenţă în faţa consumerismului, a fast-life-ului şi de nobleţe spirituală. Aşa că n-are decît să pună Google toată literatura lumii pe internet şi să devină doar online 90 la sută din ziare.

Nici o revoluţie nu a nimicit conservatorii.