"Cauza", între justeţea politică, capitalismul sălbatic şi justiţia oarbă

Tupeu de şmenar: deschizi un proces contra cuiva, pentru nişte bani care nu ţi se cuvin (pentru că nu ţi-ai făcut treaba), invocînd un contract pe care nu-l ai în formă validă, la o instanţă necompetentă din punct de vedere legal. Dar cheltui bani buni pe o casă de avocatură, în ideea că vei cîştiga, căci se ştie cîrdăşia dintre unii avocaţi şi unii judecători şi că, în lipsa acesteia, avocaţii buni pot folosi orice chichiţă pentru a încuia "pîrîta", care nu-şi permite astfel de avocaţi.

Aşa încearcă să se căpătuiască unii dintre faliţii noştri, care, de şmecheri ce sînt, nu mai au ce lucra şi atunci îţi bagă mîna în buzunar. Pe modelul: "trebuie să mănîncă şi gura mea ceva!".

Sînt adept al capitalismului, am avut numai slujbe la privat (cu excepţia unui an de profesorat, la început), sînt implicat în iniţiative private, susţin, ca jurnalist, clasa de mijloc. Dar, băi potlogarilor, capitalism şi clasă de mijloc, nu banditism şi epigonism după Dan "Felix" Voiculescu, Sorin Ovidiu "Nus" Vîntu şi alţii de aceeaşi teapă (cu acelaşi model de ţeapă)!

Să ne punem nădejdea în Justiţie? Ne punem, că altceva nici nu avem ce face. Dar, pînă acum, în numai un an de zile, am văzut de-aproape cum e să pierzi: 1. un proces de retrocedare cu documentele de proprietate legale în mînă, doar pentru că un procuror ţi-a vrut bucata de pămînt; 2. cum e să pierzi un proces pentru că ţi-ai făcut pomană să ajuţi nişte "fraţi ortodocşi" aflaţi la ananghie şi pentru care mai trebuie să plăteşti şi după ce ai ajuns la fundul sacului; 3. cum e să fii tîrît prin instanţe pentru o sumă exorbitantă din pricina unor incompetenţi şi inconştienţi cu care ai avut lipsa de inspiraţie să lucrezi. Şi încă mai sper.

Îmi pare rău că nu mă pot abţine să-mi manifest aici astfel de indignări, mirări şi naivităţi. Sînt şi eu doar un om. 

Va veni vremea cînd voi vorbi cu nume şi prenume, adrese, fapte, sume, prejudicii morale etc. Căci nu confund "cauza" cu netrebnicii care pretind că o slujesc şi care îmi cer să mă sacrific pentru ea, ca să-şi umfle ei conturile şi egoul. Am mai vorbit şi altă dată, iar lumea naţionalist-ortodoxă, a Dreptei autentice, vezi bine!, s-a arătat oripilată, în cea mai mare parte. Mi s-a spus atunci: ai dreptate, dar nu trebuia să dai pe faţă, pentru că dăunează "cauzei". La fel mi se va spune şi acum. Voi fi acuzat, desigur, de trădare. Din nou. Îmi voi asuma însă toate acestea, căci putregaiul trebuie curăţat din interior, dacă nu se curăţă singur.

Pînă atunci, trag o concluzie amară: dacă ţi-a dat Dumnezeu talent pentru o artă, nimic, dar nimic pe lumea asta nu merită să-ţi jertfeşti acest talant. Ce faci în afara lui nu-ţi aduce decît dezamăgire. Împlinirea nu vine niciodată prin ce faci pentru alţii, oricît ne-ar plăcea să credem contrariul. (Vei fi mereu contestat, acuzat, murdărit, boicotat, hărţuit chiar de "ai tăi", aşa încît orice satisfacţie de moment va pieri în mocirlă.) Iar pentru Dumnezeu e de ajuns să-ţi înmulţeşti talantul tău.

Trist e ca mi-au trebuit 20 de ani ca să aflu asta.

Cine are "Puterea"?

Jurnalistul de investigaţii Dan Badea face o foarte interesantă analiză asupra patronatului - oficial, ascuns - şi a intereselor pe care e posibil să le slujească ziarul "Puterea", abia apărut pe piaţă.
Pe scurt, Dan Badea susţine că patronul ziarului este Sorin Ovidiu Vântu. SOV ar fi fost nevoit să falimenteze cotidianele "Ziua", "Gardianul", "Cotidianul" şi "Business Standard" pentru a şterge urmele unor uriaşe matrapazlîcuri financiare, dar el nu se poate lipsi de puterea pe care i-o conferă un ziar. S.O. Vântu este, după cum arată Dan Badea, parte într-o încrengătură uriaşă de mafioţi (ruşi şi români), kgb-işti, politicieni şi masoni. Pe unii i-ar controla, altora le-ar sluji.
La pachet cu ziarul "Puterea" va apărea şi ziuaveche.ro, care tocmai dădea semne de credibilitate.
Citiţi argumentele lui Dan Badea pe blogul său.

Cum votează cititorii mei mîine

Cu o săptămînă înainte de turul I al alegerilor prezidenţiale 2009, am postat pe blog un sondaj de opinie online, în care îmi întrebam cititorii dacă se duc la vot şi cu cine votează. Rezultatele au fost oarecum previzibile pentru mine. Dintre cei care au participat la sondaj, 11% au zis că nu merg la vot, 5% că îşi anulează votul şi 15% că votează unul dintre candidaţii necunoscuţi şi fără şanse. Deci, 31% au dat un vot de blam calsei politice. Puţini faţă de cîţi îmi imaginam eu că sînt scîrbiţi de politică şi vor protesta în una dintre modalităţile descrise mai sus (pentru că nu din prostie sau naivitate au spus unii că votează cu alde Eduard Manole).

Mai departe, Becali a primit 2% (aproape cît a luat în alegeri), Vadim Tudor - 3% (cu două procente şi ceva mai puţin decît la scrutinul care a urmat sondajului meu), Sorin Oprescu - 2% (cît merită ca om politic şi cu un procent mai puţin decît a căpătat e 22 noiembrie).

Surpriza (pentru alţii, nu şi pentru mine, care cred că îmi cam cunosc cititorii) a fost că la primii trei clasaţi, scorurile de pe blogul meu au fost astea: Crin Antonescu - 29%, Traian Băsescu - 24% şi Mircea Geoană - 5%! Mi-a crescut inima de bucurie că nu mă citesc prea mulţi pesedişti.

Majoritatea a vrut altceva. S-a săturat Băsescu, dar n-are încredere în Geoană.

Am fost interesat să văd cum se reorientează votanţii în turul al II-lea, cînd a rămas de optat între un tiran şi o păpuşă, mai precis între un om puternic şi unul slab, între unul care conduce şi unul care este manevrat pe sfori. Şi, cu o săptămînă înaintea celui de-al doilea tur, am propus un nou sondaj (vedeţi pe coloana din dreapta a blogului).

Dezamăgiţii au rămas cam la aceeşi cotă: 12% nu votează, iar 5% anulează votul. Cei care au votat cu candidaţi fără şansă nu se mai prezintă la vot şi mai mult ca sigur n-au mai participat nici la sondajul meu (căci, dacă la primul sondaj au votat peste 400, acum doar 305 au mai făcut efortul unui click). Însă, de data aceasta Băsescu a primit şi voturile lui Crin Antonescu, ajungînd la 60%, faţă de Geoană, creditat de doar 20%. Presupun că liderul PSD a colectat opţiunile lui Oprescu, Becali şi Vadim Tudor - potrivit cu recomandările făcute de aceştia susţinătorilor lor - şi poate ale unor nehotărîţi la primul tur.

Aşadar, pe blogul meu, Băsescu a ieşit deja preşedinte. Să vedem ce se va întîmpla mîine.

PS:

N-am putut să comentez dezbaterea de joi, căci am fost plecat cu treburi prin munţi, fără internet.

Oricum, în opinia mea, Băsescu l-a făcut KO tehnic pe Geoană. Şi cred că S.O. Vîntu, prin intervenţia sa telefonică de după dezbatere, la Realitatea Tv, i-a dat lui Geoană lovitura de graţie. Şi nu cred că a făcut-o din prostie (nu e cazul la Vîntu), ci mai degrabă dintr-un orgoliu uriaş (care te poate orbi temporar) sau din calcul cinic.

Aşa că nu m-aş mira ca realitatea virtuală de pe acest blog să devină una foarte concretă după votul de mîine, iar Băsescu să mai obţină un mandat de preşedinte.

PPS:

Mîine e ziua Sfîntului Nicolae, care, între altele, e şi protectorul marinarilor :)

Criza aprinde revoluţia în presă

Cel puţin pentru presă, criza economică are valoare de revoluţie. Şi la revoluţie, ca la revoluţie: victime omeneşti, pagube materiale, răsturnarea valorilor, schimbarea instituţiilor... Partea neagră e dată de suferinţă, partea roz aparţine, eventual, viitorului. Una peste alta, orice revoluţie aduce, pe lângă durere şi abuz, şi multă speranţă.

Criza economică a grăbit lucrurile, în cazul presei, într-o direcţie spre care oricum mergeam.

Presa e lovită greu de criză. Pe de o parte pentru că majoritatea covîrşitoare a publicaţiilor se bazau pe publicitate, or industria de publicitate a cunoscut un recul groaznic. Pe de altă parte, difuzorii, răi-platnici dintotdeauna, au provocat un blocaj financiar, căci încasează, dar, din pricini numai de ei ştiute, nu întorc banii la furnizorii editori.

Rodipet a capotat şi a lăsat buzunarele tuturor mai goale. Dacă va putea fi readusă pe linia de plutire, ne va costa pe toţi o grămadă de banet, în timp de Awdi, arabul căruia guvernul Năstase i-a făcut cadou Rodipet-ul (iniţial, reţea a statului), huzureşte prin America.

Nici Hiparion nu se simte prea bine, deşi a rămas principalul angrosist de presă, şi plăteşte cu ţîrîita, numai după crizele de nervi, alternate de rugăminţile plîngăcioase şi acţiunile în instanţă ale furnizorilor. Ceilalţi difuzori contează mai puţin.
Nu intru în detalii, dar fapt este că publicaţii care, pînă mai ieri, erau pe cai mari azi sînt cu un picior în groapă. Drept pentru care, patronatele au trecut la reduceri drastice: de salarii, de personal, de costuri curente.
De vreun an încoace, toate marile trusturi au făcut concedieri masive. Asta a fost etapa cea mai dureroasă. Mai ales că operaţiunea nu a avut la bază, în prea multe cazuri, criterii de competenţă.
A doua măsură, în legătură directă cu prima: au fost blocate angajările. După ştiinţa mea, doar Adevărul, România liberă şi Evenimentul zilei au mai făcut angajări în ultimele luni. Însă, acum nici aceste ziare nu mai angajează.
Aşa se face că mulţi ziarişti buni au rămas fără slujbă - chiar dacă ziarele continuă să mustească de incompetenţi, la toate nivelurile.
A treia etapă a fost închiderea unor publicaţii. Alţi şomeri şi alţi cititori văduviţi de produse care le plăceau.

Toate acestea au forţat breasla la reorientare. Mulţi jurnalişti cunoscuţi au trecut exclusiv (sau preponderent, că unii mai au colaborări sporadice cu publicaţii pe print) pe internet: Cristian Grosu, Tiberiu Lovin, Dan Tapalagă, Dan Badea, Mirela Corlăţan, Cristi Şuţu, Florin Budescu, Mihnea Măruţă, Petrişor Obae, Iulian Comănescu, Nicoleta Savin, Bogdan Comaroni, Răsvan Moldoveanu, Adrian Pătruşcă, Pavel Lucescu...

Sorin Ovidiu Vîntu a simţit dincontro bate vîntu şi a anunţat că de-acum investeşte numai în online, printurile urmînd să se descurce cum or putea. Aşa că, după alegeri, se aşteaptă închiderea ziarelor Gardianu şi Ziua (care îi aparţin lui SOV prin interpuşi) şi mutarea pe online a Cotidianului.

Deunăzi, trustul lui SOV a anunţat că renunţă la editarea revistelor Tabu, Bucătăria pentru toţi, Aventuri la pescuit, Superbebe şi 24Fun, iar acestea vor fi preluate de managerii lor. După informaţiile mele, Bucătăria pentru toţi şi 24Fun sînt singurele încă profitabile.
În paralel, trustul Realitatea-Caţavencu a dezvoltat mult compania F5X-media care se ocupă numai de mediul virtual. Mai mult, a recuperat o serie din foştii comentatori ai Cotidianului, care n-au putut lucra cu Nistorescu, pentru care a făcut o platformă de bloguri. Şi nu doar ca să le dea un loc unde să scrie, ci pentru că a înţeles că importanţa mediului virtual e în creştere.

Dan Voiculescu a declarat şi el, într-un interviu publicat azi de Tiberiu Lovin, că este interesat de presa pe internet.

Evenimentul Zilei a alcătuit o redacţie paralelă, care lucrează doar pentru ediţia online a ziarului.
De asemenea, au fost deschise întreprinderi independente de jurnalism online. Şi au toate şansele de reuşită, Hotnews fiind un exemplu pentru asta (dintr-un site de revista presei a devenit principala agenţie de ştiri online, în doar cîţiva ani - şi nu discut aici despre cum îşi face treaba, ci doar că a avut succes).

Pe deasupra, începe să se simtă şi în România că, dacă nu eşti pe net, nu exişti. Nevoia de a obţine rapid informaţia, viteza de difuzare a ştirilor pe internet, comoditatea cu care ne-au învăţat deja motoarele de căutare, toate ne obligă să avem şi o faţă virtuală pentru brand-ul personal, pentru ong-ul sau firma la care lucrăm, pentru proiectele majore în care sîntem implicaţi, pentru hobby-urile noastre... De aceea, s-au înmulţit, printre altele, blogurile de calitate ţinute de scriitori, jurnalişti de top sau specialişti în diverse (de la economie şi arhitectură, până la sticlărit şi artă plastică).

O serie de bloggeri cîştigă deja bani din publicitatea online, pentru că au trafic mare. Publicitatea online este şi ea în creştere faţă de cea pe print. Deocamdată, în Vest se simte mai mult această schimbare. În România sînt încă diverse hibe care ne întîrzie şi aici ca în toate domeniile. Dar se va întîmpla şi la noi.

Pentru că se înregistrează o reorientare a investiţiilor spre internet şi pentru că tot mai mulţi jurnalişti valoroşi măresc credibilitatea informaţiilor vehiculate în spaţiul virtual, e firesc să fie redirecţionată şi publicitatea.
Din păcate, libertatea este greşit înţeleasă şi de majoritatea internauţilor, care sufocă forumurile publicaţiilor cu umori şi ticăloşii şi care fac să înflorească pe bloguri calomnia, insulta şi manipularea grosolană. Aşa încît era firesc să apară iniţiative de reglementare a internetului.

Personal, mă tem că încercarea de a pune reguli din afară, adică prin instrumente politice, aici, ca şi în presă, poate duce foarte uşor la cenzură. Aşa că ar fi bine dacă am reuşi să ne autoreglementăm. N-am prea făcut-o în presa clasică, să-i zic aşa, aşa că mă îndoiesc că o vom face în cea online.

Tendinţa de a da hîrtia pe net nu mă sperie. Nu cred că presa pe print va dispărea. Chiar dacă vom ajunge să avem cu toţii acces la ştiri în timp real pe telefonul mobil, vor exista suficient de mulţi oameni care vor prefera să citească un ziar sau o revistă pe hîrtie. Unii vor face din asta un tabiet, alţii – un semn de distincţie. Şi sper că asta va duce la o rafinare a presei pe print, o înnobilare a ei. Mondenităţile şi noutăţile politice pot fi aflate la radio, la televizor sau pe netul accesat de pe mobil, dar analizele de calitate, reportajele profunde, interviurile substanţiale, anchetele de amploare, nu. Pentru acestea din urmă va fi în continuare nevoie de un suport de hîrtie. Cum va fi nevoie şi pentru cărţi. Nimeni nu va sta să citească un roman de dragoste sau o culegere de eseuri politice pe internet. Şi nici plăcerea de a citi o carte ca un obiect frumos nu va putea fi înlocuită cu lectura lor pe foi scoase la imprimantă. Cititorii adevăraţi vor păstra ritualul de a ţine în mîini o carte cu coperte frumoase, de a răsfoi uşor un ziar cu o cafea în faţă... Ba s-ar putea ca pentru mulţi presa pe hîrtie să fie un semn de rezistenţă în faţa consumerismului, a fast-life-ului şi de nobleţe spirituală. Aşa că n-are decît să pună Google toată literatura lumii pe internet şi să devină doar online 90 la sută din ziare.

Nici o revoluţie nu a nimicit conservatorii.

SOV cam recunoaşte că îngroapă Cotidianul. Cu mîna lui Nistorescu

Am mai spus că deciziile luate de Cornel Nistorescu la Cotidianul sînt sinucigaşe. Nu faci zob o echipă, fără să ai alta pregătită, cu care să o înlocuieşti, decît dacă vrei să tragi obloanele. Iar el a făcut asta cu o furie inimaginabilă. În plus, a dovedit o lipsă de viziune incredibilă şi că nu are nici o strategie, acţionînd sub impulsul nervilor şi al momentului.

Prea puţini patroni, în general, şi încă mai puţini "moguli" de presă înţeleg că oamenii sînt cei mai importanţi într-o afacere. Ei tratează angajaţii după ideologia comunistă: ca pe un capital, deci ca pe ceva de care poţi face rost şi care poate fi înlocuit oricînd. Or, pentru cei care chiar se pricep la resurse umane, este foarte clar că un angajat bun se formează în timp, că un specialist se păstrează greu şi că trebuie să ai grijă să-l fidelizezi, dacă ţii la afacerea ta.

Ce continuă să mă uimească este că nici şefii de ziare nu pricep o realitate aşa de simplă. Nistorescu, cel puţin, s-a purtat mereu ca un vechil pe moşie, cu un dispreţ total faţă de oameni. Şi cu toate astea o vreme a avut echipă bună lîngă el. În 2004 însă s-au îndepărtat de el pînă şi cei mai fideli oameni, cum au fost Dan Turturică sau Dan Badea.

Vântu s-a jucat cu oamenii. Cum a făcut pe vremuri cu trustul Monitorul şi Curentul. A omorît acel trust, surprinzător, după ce investise enorm. Acum a investit major în Realitatea-Caţavencu, deci şi în Cotidianul. I-a plăcut să aibă cei mai buni oameni, sau numele cele mai grele în panoplie. Şi le-a avut. (Mă rog, în cazul Cotidianul, echipa a fost formată exclusiv de caţavenci, înainte de preluarea ziarului de către Vântu - şi, după părerea mea, a fost la un moment dat cea mai tare echipă din presa centrală. Poate pentru că era în majoritate formată din ziarişti foşti în provincie - voi reveni asupra subiectului, fiindcă merită.)

Problema lui Vântu este că nu a ştiut să-şi aleagă oamenii potriviţi în posturile potrivite. Degeaba a avut ziariştii cei mai buni, dacă a preferat ca la Cotidianul, de pildă, să schimbe vreo şapte echipe de conducere, nimerind numai o dată sau de două ori oamenii potriviţi, şi atunci i-a înlocuit.

Acum, e limpede că Vântu nu mai vrea să piardă bani la Cotidianul. Nu mai crede în viitorul cotidianelor generaliste. Poate că n-a crezut niciodată şi doar şi-a făcut moftul de a patrona un ziar de calitate pentru un timp. Ziar pe care acum se pare că vrea să-l închidă. Însă, ca şi altă dată, evită să-şi asume responsabilitatea. Şi îl lasă pe Nistorescu să o facă. Încă nu-mi dau seama dacă Nistorescu ştie că i s-a întins o capcănă, sau dacă şi-a luat de la bun început misiunea asta conştient (Dar în acest caz, trebuie să fi fost foarte bine plătit ca să accepte să rămînă în istoria presei drept groparul unuia dintre cele mai interesante ziare româneşti).

Nistorescu nu are nici o strategie

Îmi pare rău să constat că m-am înşelat: Cornel Nistorescu nu are nici o strategie. Şirul de gesturi nedrepte, ilogice şi total neproductive, din ultimile zile, o demonstrează. Din păcate, Nistorescu nu are subtilitatea de care l-am bănuit. Se comportă ca un taur pe o stradă aglomerată de oameni îmbrăcaţi în roşu.

Azi dimineaţă, la şedinţa de sumar a reluat ce a spus într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, că în redacţie sînt agenţi ai unor servicii secrete, care, vezi Doamne, încearcă să-l boicoteze pe el (de parcă nu o face aşa de bine şi singur). La replicile de protest ale celor prezenţi, l-a dat drept exemplu pe Pătrăşconiu. Te umflă rîsul. Şi zice că şi Liviu Avram a făcut jocul PDL, chiar dacă nu e plătit pentru asta. Liviu Avram, care e un profesionist desăvîrşit şi a ţinut mereu cumpăna, cît de mult a putut, pentru că mereu au fost în staff-ul redacţiei extremişti - şi băsescieni şi anti-băsescieni.

Nistorescu îi acuză pe ceilalţi în condiţiile în care, chiar dacă poate nu e plătit [deşi, cine poate crede asta cunoscîndu-i dragostea de gologani? Apropo, o poveste scurtă despre Nistorescu la EvZ, în vremurile bune. Intră Nistorescu în redacţie iluminat de bucurie: "Băi, am găsit gogoşi cu 15 mii. Şi eu, ca fraierul, pînă acum luam din altă parte cu 20 de mii!". Pe atunci avea deja nişte milioane de euro în cont :) ], Nistorescu a făcut, în ultimii ani, jocurile PSD.

Acum o oră, Nistorescu a concediat-o pe Mirela Corlăţan, autoarea articolului despre Petru Romoşan, de la care a pornit tot scandalul. Motivul: pentru că aseară a participat la o emisiune pe subiectul cenzurii de la Cotidianul, la B1Tv.

Această ultimă faptă a lui Nistorescu mă convinge că omul nu are nici o strategie pentru relansarea ziarului. Nu calculează efectul actelor sale. Nu realizează că, după ce a pus pe liber doi oameni destul de vizibili, ceilalţi vor fi demobilizaţi. Nu se gîndeşte că prin astfel de izbucniri de orgoliu îşi compromite şi bruma de credibilitate pe care o mai avea. Nu pare să-l intereseze că prin această manieră de conducere în forţă nimeni nu a cîştigat pe termen lung, cum bine i-o spune amicul său Dorin Tudoran, într-o scrisoare deschisă. Nu înţelege că astfel taie oricărui ziarist din afara redacţiei pofta de a lucra cu el (mă rog, nu mă refer la cazurile disperate sau de mercenari, ci la jurnalişti în adevăratul sens al cuvîntului, buni profesionişti şi cu coloană vertebrală, care mai credeau în Nistorescu). Cu cine va face ziarul? Ce cititori va mai avea o publicaţie care de zile în şir este tot într-un scandal?

Înţeleg că Vântu i-a dat mînă liberă pînă după alegeri: salvează ziarul sau îl închide. Dacă va continua în maniera şi ritmul ăsta, mă tem că îl va închide chiar înainte de alegeri. Chiar îmi pare rău, pentru că a fost cîndva un ziar foarte bun şi încă ar mai putea fi.