Întrebarea unei feministe atee *

D-na Alina Mungiu-Pippidi a comis un nou text prolix, din cele care par a fi scrise numai pentru uzul blogului său, dar care cumva apar şi în “România Liberă”.

Articolul celei care se erijează într-un dascăl perpetuu al naţiei române pare că încearcă să apere sau, mai degrabă, să explice proaspătul film al lui Cristian Mungiu, “După dealuri” – inspirat de “cazul Tanacu”.

Însă, şi filmul, şi întrebarea din titlul textului d-nei Mungiu (“De ce nu are femeia voie în altar?”) sînt numai pretexte pentru un nou atac la adresa românilor şi a Bisericii Ortodoxe. Amestecînd filmul fratelui (pe care nu l-am văzut, dar pe care unii comentatori creştini îl consideră bun), cu propria ei piesă de teatru, “Evangheliştii” (net anticreştină) şi statisticile medicale cu frustrările personale legate de Biserică, d-na Mungiu dă impresia că pledează pentru o societate deschisă la minte, care să fie capabilă de a-şi pune întrebările esenţiale despre sine şi de a lua măsuri în funcţie de răspuns. Este însă numai o mică diversiune. În realitate, d-na Mungiu nu vrea să ne întrebăm ca să aflăm într-adevăr, ci doar ca să ne ofere domnia sa răspunsul. Unul “corect politic”, pe care se şi grăbeşte să ni-l dea: România e o ţară înapoiată rău, care, deşi păcătuieşte amarnic, încă mai crede în Dumnezeu.

Iar “demonstraţia” domniei sale este o mostră de logică atee: totul se reduce la material, la a avea, ignorînd realitatea lui a fi.

Pentru d-an Mungiu nu este altă raţiune de a merge la mănăstire în afara nevoii de a-ţi asigura un acoperiş deasupra capului şi un blid de mîncare. Şi nici vreun motiv serios, ca, de pildă, dorinţa de mîntuire, pentru ascultare (care e altceva decît renunţarea la libertate, dar despre asta poate altă dată) decît satisfacerea unor trebuinţe primare. Pentru domnia sa nu există dragoste de Dumnezeu, ci frică de aproapele (vede în mănăstire doar o cale de scăpare, la fel ca exilul, din faţa unei societăţi primitive şi violente).

Această gîndire arată încă o dată, dacă mai era nevoie, că d-na Mungiu nu crede şi nici nu cercetează. Că nu crede, fie, dar că nu cercetează e ruşinos pentru un om de ştiinţă, aşa cum se pretinde.

Dacă d-na Mungiu ar fi trecut prin biserici şi mănăstiri fie şi numai din curiozitate… ştiinţifică ar fi înţeles cît se înşală. Şi ar fi căpătat răspuns şi la întrebarea din titlul articolului său, pe cît de feministă, pe atît, să mă iertaţi, de prostească **.

* Ce păcat că nu şi lesbiană şi ţigancă! Ar fi putut fi o demnă candidată la preşedinţia României, după viziunea altui ilustru “director de opinie” ateu, Remus Cernea (consilier al premierului Ponta şi candindat la un fotoliu de parlamentar USL). 

** Altarul e un loc sacru, în care trebuie să intre numai preoţii. Femeile nu pot fi preotese în Ortodoxie. De ce, este o altă discuţie. Intrarea bărbaţilor mireni şi a femeilor călugăriţe în altar se face numai cu binecuvîntarea preoţilor slujitori în altarele respective şi în general numai pentru treburi administrative (a da ajutor preotului sau a face curăţenie). Intrarea monahilor bărbaţi nehirotoniţi în altar este îngăduită numai pentru a da ajutor preoţilor. Pînă şi diaconii au voie, potrivit Canoanelor, doar să sărute un colţ al Sfintei Mese, pe care se săvîrşeşte jertfa, şi nu să umble pe aceasta. 
 Femeile mirene au voie să intre în altar la sfinţirea bisericii, înainte de a fi fost pus antimisul pe Sfînta Masă.

Ştiri despre presă

# Tiberiu Lovin a câştigat procesul cu Societatea R, editorul ziarului România liberă, care l-a concediat, abuziv, în aprilie 2009, când i-a fost “restructurat economic” postul, aşa cum a fost anunţat. Adică, vezi Doamne, Adamescu nu mai avea bani să-l ţină în slujbă pe cel mai premiat jurnalist de investigaţii al său. 

Curtea de Apel Bucureşti a respins, astăzi, recursul formulat de Societatea R, ca fiind nefondat, iar decizia este irevocabilă. 

La cum se mişcă justiţia, jurnalistul putea muri de foame pînă acum, dacă nu era întreprinzător. Abuzul RL l-a făcut însă pe Tiberiu să se ocupe mai atent de propriul blog, pe care l-a transformat într-un site de ştiri, care îi aduce bani: Reporter Virtual. Bravo!

# Doru Bușcu, director editorial la Academia Cațavencu, a câştigat, astăzi, licitaţia organizată pentru vânzarea brandului Academia Cațavencu, pentru 1,617 milioane de euro, fără TVA. Este pentru prima oară în istoria presei din România când un ziar este scos la licitaţie - scrie Evenimentul Zilei.

Doru Buşcu a declarat că, deocamdată, nu dispune de toţi banii, ci de o sumă semnificativ mai mică: "Trebuie să ne asociem cu o bancă, un fond de investiţii ... orice".
Directorul editorial al Academiei Caţavencu a lăsat să se înţeleagă că modul în care s-a desfăşurat licitaţia din partea lui Adamescu a fost suspect: "Când vrei să iei o revistă, mai întâi vorbeşti cu oamenii, cu cine vrei s-o faci".
În următoarele cinci zile, Buşcu trebuie să facă rost de 1,617 de milioane de euro, pentru a deveni proprietarul brandului Academia Caţavencu.

De această achiziţie a fost interesată şi jurnalista Sabina Fati. Aceasta nu a venit la licitaţie şi a trimis, în numele său, un delegat, pe Radu Şoldănescu.Ieri dimineaţă, Buşcu declara la un post de radio că Fati s-a înscris la această licitaţie ca reprezentant al omului de afaceri Dan Adamescu, patronul cotidianului România Liberă.

Licitaţia durat o aproape oră, timp în care noul proprietar, Doru Buşcu, a fost foarte calm. Au fost necesari 154 de paşi, a câte 7.500 de euro, pentru a se desemna noul proprietar al brandului Academeia Caţavencu. La licitaţia organizată astăzi se mai vând maşini, mobilier, aparatură de birou şi un apartament cu trei camere situat în Ştefăneştii de Jos.
Pe 16 martie 2010, societatea "Academia Cațavencu" SA a cerut intrarea în faliment a companiei.

Pretextul Vulcănescu pentru tentativa de oprire a construirii mănăstirii Aiud

România Liberă de azi publică un articol pe care nu ştiu încă dacă să-l consider o glumă de 1 aprilie (deşi cam macabră) sau o dovadă de neprofesionalism cras: Mormântul lui Mircea Vulcănescu, identificat la Râpa Robilor.

Întîi, pentru că textul nu susţine enunţul din titlu. Doi cercetători bănuiesc că ar putea identifica mormîntul lui Vulcănescu. E totuşi altceva decît că l-ar fi găsit. 

Pe urmă, autorul articolului ne furnizează în premieră o informaţie neverosimilă: cadavrele foştilor deţinuţi politici îngropaţi la Rîpa Robilor ar fi purtat cîte o plăcuţă de metal la gît pe care erau imprimate numerele lor de dosar penal. Spun că informaţia nu e credibilă din două motive: 1. nici un schelet descoperit pînă acum acolo nu avea vreo plăcuţă care să ajute la identificare, 2. în sistemul penitenciar românesc nu exista această practică a plăcuţelor de identificare; de ce ar fi fost făcute doar pentru morţii de la Aiud? Mai mult, după cum mi-a spus dl Demostene Andronescu, fost deţinut politic la Aiud în perioada 1957 - 1964, în acele timpuri deţinuţii nu aveau nici număr matricol de penitenciar pe zeghe, ci erau identificaţi după nume.

Sigur, jurnalistul citează doi cercetători care la rîndul lor redau afirmaţiile unor foşti gardieni de la Aiud, dar nu le pune nici unora, nici celorlalţi întrebări care să ne lămurească, ceea ce echivalează fie cu neştiinţa de a practica această meserie, fie cu o intenţie manipulatorie.

Pr. Augustin, la crucea ridicată în memoria lui Vulcănescu

În sfîrşit, acest articol, care aparent slujeşte la demascarea caracterului criminal al regimului comunist, îmi pare o tentativă de blocare a ridicării mănăstirii şi a centrului de martirologie de la Aiud. Iată de ce. Autorul articolului din RL scrie că s-a început construirea mănăstirii de la Aiud fără autorizaţie şi prin aceasta sînt zădărnicite planurile de descoperire a mormîntului lui Mircea Vulcănescu. Prin urmare, lucrările ar trebui oprite, în interes istoric, pînă la încheierea unor cercetări care nici n-au început. Or era obligatoriu ca jurnalistul să verifice la Primăria Aiud dacă lucrurile stau aşa, nu să transcrie zvonuri preluate de la locuitorii oraşului. La Primărie, ziaristul ar fi aflat că toate autorizaţiile necesare sînt date de mult timp Schitului Aiud, căruia îi aparţine terenul de la Rîpa Robilor şi pe care se clădeşte mănăstirea.

Tot pe zvonuri se bazează corespondentul RL cînd spune că în osuarul de la Aiud au fost adunate rămăşiţe pămînteşti din mai multe cimitire, nu numai din Rîpa Robilor. Ceea ce este o altă minciună.

Contra-referenudumul liberalo-socialist

În buna tradiţie a contramanifestaţiilor pe care le declanşa FSN, cu muncitori de la IMGB şi mineri, împotriva mitingurilor opoziţiei de la începutul anilor 90, PSD a găsit o cale de a replica la referendumul prezidenţial pentru parlamentul unicameral. În mai multe judeţe, consiliile locale au hotărît ca, în turul I şi II al alegerilor prezindenţiale (22 nov. şi 6 dec. a.c.), să organizeze referendum pe tema legalizării prostituţiei şi a drogurilor uşoare sau pe aceea a acordării tichetelor sociale pentru pensionari. Taman în acele judeţe la conducere sînt PSD şi PNL. Manevra este menită a distrage atenţia alegătorului pe de o parte de la referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari şi parlament unicameral, iar pe de alta de la Traian Băsescu, care a transformat acest referendum în principalul cal de bătaie al campaniei sale electorale. Organizatorii referendumurilor pe tema prostituţiei şi a drogurilor uşoare nu spun că rezultatele acestora nu contează, ele neputînd fi aplicate la nivelul ţării. Şi cu prilejul micului lor joc electoral compromit o temă foarte importantă. Dacă îi durea într-adevăr subiectul ăsta, alte erau căile de a-l supune dezbaterii publice.

Vedeţi amănunte în România liberă.

Criza aprinde revoluţia în presă

Cel puţin pentru presă, criza economică are valoare de revoluţie. Şi la revoluţie, ca la revoluţie: victime omeneşti, pagube materiale, răsturnarea valorilor, schimbarea instituţiilor... Partea neagră e dată de suferinţă, partea roz aparţine, eventual, viitorului. Una peste alta, orice revoluţie aduce, pe lângă durere şi abuz, şi multă speranţă.

Criza economică a grăbit lucrurile, în cazul presei, într-o direcţie spre care oricum mergeam.

Presa e lovită greu de criză. Pe de o parte pentru că majoritatea covîrşitoare a publicaţiilor se bazau pe publicitate, or industria de publicitate a cunoscut un recul groaznic. Pe de altă parte, difuzorii, răi-platnici dintotdeauna, au provocat un blocaj financiar, căci încasează, dar, din pricini numai de ei ştiute, nu întorc banii la furnizorii editori.

Rodipet a capotat şi a lăsat buzunarele tuturor mai goale. Dacă va putea fi readusă pe linia de plutire, ne va costa pe toţi o grămadă de banet, în timp de Awdi, arabul căruia guvernul Năstase i-a făcut cadou Rodipet-ul (iniţial, reţea a statului), huzureşte prin America.

Nici Hiparion nu se simte prea bine, deşi a rămas principalul angrosist de presă, şi plăteşte cu ţîrîita, numai după crizele de nervi, alternate de rugăminţile plîngăcioase şi acţiunile în instanţă ale furnizorilor. Ceilalţi difuzori contează mai puţin.
Nu intru în detalii, dar fapt este că publicaţii care, pînă mai ieri, erau pe cai mari azi sînt cu un picior în groapă. Drept pentru care, patronatele au trecut la reduceri drastice: de salarii, de personal, de costuri curente.
De vreun an încoace, toate marile trusturi au făcut concedieri masive. Asta a fost etapa cea mai dureroasă. Mai ales că operaţiunea nu a avut la bază, în prea multe cazuri, criterii de competenţă.
A doua măsură, în legătură directă cu prima: au fost blocate angajările. După ştiinţa mea, doar Adevărul, România liberă şi Evenimentul zilei au mai făcut angajări în ultimele luni. Însă, acum nici aceste ziare nu mai angajează.
Aşa se face că mulţi ziarişti buni au rămas fără slujbă - chiar dacă ziarele continuă să mustească de incompetenţi, la toate nivelurile.
A treia etapă a fost închiderea unor publicaţii. Alţi şomeri şi alţi cititori văduviţi de produse care le plăceau.

Toate acestea au forţat breasla la reorientare. Mulţi jurnalişti cunoscuţi au trecut exclusiv (sau preponderent, că unii mai au colaborări sporadice cu publicaţii pe print) pe internet: Cristian Grosu, Tiberiu Lovin, Dan Tapalagă, Dan Badea, Mirela Corlăţan, Cristi Şuţu, Florin Budescu, Mihnea Măruţă, Petrişor Obae, Iulian Comănescu, Nicoleta Savin, Bogdan Comaroni, Răsvan Moldoveanu, Adrian Pătruşcă, Pavel Lucescu...

Sorin Ovidiu Vîntu a simţit dincontro bate vîntu şi a anunţat că de-acum investeşte numai în online, printurile urmînd să se descurce cum or putea. Aşa că, după alegeri, se aşteaptă închiderea ziarelor Gardianu şi Ziua (care îi aparţin lui SOV prin interpuşi) şi mutarea pe online a Cotidianului.

Deunăzi, trustul lui SOV a anunţat că renunţă la editarea revistelor Tabu, Bucătăria pentru toţi, Aventuri la pescuit, Superbebe şi 24Fun, iar acestea vor fi preluate de managerii lor. După informaţiile mele, Bucătăria pentru toţi şi 24Fun sînt singurele încă profitabile.
În paralel, trustul Realitatea-Caţavencu a dezvoltat mult compania F5X-media care se ocupă numai de mediul virtual. Mai mult, a recuperat o serie din foştii comentatori ai Cotidianului, care n-au putut lucra cu Nistorescu, pentru care a făcut o platformă de bloguri. Şi nu doar ca să le dea un loc unde să scrie, ci pentru că a înţeles că importanţa mediului virtual e în creştere.

Dan Voiculescu a declarat şi el, într-un interviu publicat azi de Tiberiu Lovin, că este interesat de presa pe internet.

Evenimentul Zilei a alcătuit o redacţie paralelă, care lucrează doar pentru ediţia online a ziarului.
De asemenea, au fost deschise întreprinderi independente de jurnalism online. Şi au toate şansele de reuşită, Hotnews fiind un exemplu pentru asta (dintr-un site de revista presei a devenit principala agenţie de ştiri online, în doar cîţiva ani - şi nu discut aici despre cum îşi face treaba, ci doar că a avut succes).

Pe deasupra, începe să se simtă şi în România că, dacă nu eşti pe net, nu exişti. Nevoia de a obţine rapid informaţia, viteza de difuzare a ştirilor pe internet, comoditatea cu care ne-au învăţat deja motoarele de căutare, toate ne obligă să avem şi o faţă virtuală pentru brand-ul personal, pentru ong-ul sau firma la care lucrăm, pentru proiectele majore în care sîntem implicaţi, pentru hobby-urile noastre... De aceea, s-au înmulţit, printre altele, blogurile de calitate ţinute de scriitori, jurnalişti de top sau specialişti în diverse (de la economie şi arhitectură, până la sticlărit şi artă plastică).

O serie de bloggeri cîştigă deja bani din publicitatea online, pentru că au trafic mare. Publicitatea online este şi ea în creştere faţă de cea pe print. Deocamdată, în Vest se simte mai mult această schimbare. În România sînt încă diverse hibe care ne întîrzie şi aici ca în toate domeniile. Dar se va întîmpla şi la noi.

Pentru că se înregistrează o reorientare a investiţiilor spre internet şi pentru că tot mai mulţi jurnalişti valoroşi măresc credibilitatea informaţiilor vehiculate în spaţiul virtual, e firesc să fie redirecţionată şi publicitatea.
Din păcate, libertatea este greşit înţeleasă şi de majoritatea internauţilor, care sufocă forumurile publicaţiilor cu umori şi ticăloşii şi care fac să înflorească pe bloguri calomnia, insulta şi manipularea grosolană. Aşa încît era firesc să apară iniţiative de reglementare a internetului.

Personal, mă tem că încercarea de a pune reguli din afară, adică prin instrumente politice, aici, ca şi în presă, poate duce foarte uşor la cenzură. Aşa că ar fi bine dacă am reuşi să ne autoreglementăm. N-am prea făcut-o în presa clasică, să-i zic aşa, aşa că mă îndoiesc că o vom face în cea online.

Tendinţa de a da hîrtia pe net nu mă sperie. Nu cred că presa pe print va dispărea. Chiar dacă vom ajunge să avem cu toţii acces la ştiri în timp real pe telefonul mobil, vor exista suficient de mulţi oameni care vor prefera să citească un ziar sau o revistă pe hîrtie. Unii vor face din asta un tabiet, alţii – un semn de distincţie. Şi sper că asta va duce la o rafinare a presei pe print, o înnobilare a ei. Mondenităţile şi noutăţile politice pot fi aflate la radio, la televizor sau pe netul accesat de pe mobil, dar analizele de calitate, reportajele profunde, interviurile substanţiale, anchetele de amploare, nu. Pentru acestea din urmă va fi în continuare nevoie de un suport de hîrtie. Cum va fi nevoie şi pentru cărţi. Nimeni nu va sta să citească un roman de dragoste sau o culegere de eseuri politice pe internet. Şi nici plăcerea de a citi o carte ca un obiect frumos nu va putea fi înlocuită cu lectura lor pe foi scoase la imprimantă. Cititorii adevăraţi vor păstra ritualul de a ţine în mîini o carte cu coperte frumoase, de a răsfoi uşor un ziar cu o cafea în faţă... Ba s-ar putea ca pentru mulţi presa pe hîrtie să fie un semn de rezistenţă în faţa consumerismului, a fast-life-ului şi de nobleţe spirituală. Aşa că n-are decît să pună Google toată literatura lumii pe internet şi să devină doar online 90 la sută din ziare.

Nici o revoluţie nu a nimicit conservatorii.

Presa, decimată de incompetenţă pe fondul crizei economice

Presa este, oriunde în lume, avangarda societăţii. Ea descoperă drumuri noi, avertizează asupra pericolelor, cenzurează puterea politică, iar prin unele locuri mai şi educă...

Cînd e supusă cenzurii, obligată să facă tot felul de jocuri murdare şi decredibilizată - după ce a fost silită să se prostitueze -, cînd neglijează calitatea lucrării sale sau devine superficială şi murdară sub pretextul că asta aşteaptă cumpărătorii, presa îşi trădează principalii susţinători, cititorii, şi rămîne fără ei. Ea nu se mai bazează pe vînzarea produselor sale, a publicaţiilor sau emisiunilor, ci pe publicitate. Astfel, devine un suport pentru publicitate şi total dependentă de banii încasaţi din aceasta. Şi nu mai este deloc avangardă, ci doar o codoaşă de care te poţi descotorosi oricînd.

O criză economică precum e cea pe care o traversăm îi poate fi fatală. Pentru că publicitatea se subţiază, iar "mogulii" nu mai au de unde sau, pur şi simplu, nu sînt dispuşi să cheltuie pentru menţinerea pe piaţă a unor mass media în pierdere.

Foarte pe scurt, presa noastră trece azi printr-un dezastru pentru că şi-a abandonat statutul de avangardă în favoarea celui de codoaşă. Nu generalizez, deşi asta e tendinţa. Au mai rămas cîteva oaze de presă normală, însă nu de excepţii vorbim.

Aşa că nu e de mirare că, de-o vreme, în fiecare zi se anunţă închiderea unui ziar (local, deocamdată) sau post de televiziune. În fiecare zi aflăm de concedieri în masă şi tăieri dure de lefuri.

După ce, la începutul anului, Ringier a operat primele disponibilizări, şi alte trusturi s-au gîndit să facă economie prin renunţarea la personal sau prin diminuarea drastică a salariilor. Burda România, din cîte ştiu, şi-a închis o serie de publicaţii. Mediapro şi-a lichidat ziarele locale. România liberă a concediat zeci de oameni. Antenele lui Voiculescu au dat şi ele oameni afară.

Scăpaseră pînă azi trustul Realitatea-Caţavencu (televiziune, radio, presă scrisă, presă online), holdingul Adevărul şi Jurnalul naţional (care însă a redus salariile). Adevarul a îngheţat salariile, dar nu le-a scăzut, nici n-a concediat pe nimeni pe motiv de criză. Să vedem cît o ţine aşa. Sper că pînă la capăt, de dragul presei. Deocamdată, Patriciu se pare că stă bine cu cashul :)

37 de oameni de la Cotidianul, obligaţi să demisioneze

De cîteva zile însă Realitatea-Caţavencu a intrat şi el în vîrtej. Dacă la începutul anului, Vîntu, patronul trustului, declara pompos că toţi oamenii rămîn pe loc şi lefurile vor creşte cu 11%, stîrnind admiraţia tuturor şi invidia concurenţei, acum se vede că SOV nu e decît un fanfaron.

La ce faimă de maestru al combinaţiilor financiare are, este imposibil ca Vîntu să nu-şi fi dat seama că nu va rezista pe piaţă cu personalul integral şi mai ales cu lefurile măricele pe care le plătea. E clar că a vrut să se dea mai puternic decît este. Iar acum, încearcă să limiteze cheltuielile cît mai mult. Radio Guerilla şi-a închis staţiile de la Iaşi şi Timişoara. Romantica Tv e de vînzare. La Realitatea Tv au început să fie testaţi profesional angajaţii, ca să existe motive pentru concedierea lor. De la Telesport au fost trimişi în şomaj 70 de oameni. Iar azi la Cotidianul se taie în carne vie.

Ziarul va rămîne în curînd cu doar opt pagini (acum cîtva timp a fost micşorat de la 32 la 16), o serie de secţii vor fi desfiinţate, iar foarte mulţi redactori sînt siliţi să plece după ce li se reduc salariile sub limita decenţei, după cum anunţă Reporter Virtual. Se pare că acest cotidian va fi disponibil, din toamnă, doar pe internet.

După anumite informaţii, tot ale lui Vîntu sînt (chiar dacă nu asumate public) şi ziarele Gardianul şi Ziua, care o duc şi ele tot mai greu cu banii. La Gardianul, cel puţin, salariile întîrzie cu săptămînile.

Părerea mea este că acum se fac deconturile pentru prostul management din cea mai mare parte a presei. Cît presa era pe cai mari şi derula contracte de publicitate de j'de milioane de euro, prostia de la vîrf nu era chiar aşa vizibilă. Însă, în vreme de criză se vede foarte clar.

Nu reducînd personalul şi salariile la jumătate se vor salva ziarele, ci prin inteligenţă, creativitate, ştiinţă de carte, conţinut de calitate etc. etc, într-un cuvînt prin profesionişti.

Problema e că şi concedierile sînt făcute tot de aia care au băgat ziarele în faliment, deci, în general, vor pleca oamenii buni şi rămîn proştii cu funcţii şi şi micii lingăi. Sigur, vor trebui păstraţi, cît s-o putea, şi cîţiva profesionişti, ca totuşi ziarele să mai funcţioneze.

Cunosc cel puţin patru, cinci ziarişti foarte buni din Cotidianul, de pildă, care probabil vor fi siliţi să plece, pentru că, deşi îşi fac meseria exemplar, nu aparţin nici unei găşti, nu sînt slugile nici unui şef, nu răspund la comenzi politice etc. Cunosc încă vreo trei, patru, care îmi vin acum în minte, de la alte ziare, care au rămas fără job în mod incredibil, deşi sînt foarte buni. Nu le dau numele că poate s-ar jena sau ca să nu le stric socotelile.

Pe de altă parte, ştiu foarte mulţi şefi de prin gazete, posturi de televiziune şi posturi de radio (aici intră de la directori pînă la şefi de departamente) extrem de slabi, care n-au fost niciodată buni reporteri şi n-au făcut nici o performanţă ca şefi, dar îşi adjudecă mereu, în chip de neînţeles pentru mine, fotolii comode de conducere. Poate pentru că şi patronii lor sînt la fel de slabi manageri, chiar dacă stau cu fundul pe milioane de euro (cum i-au făcut e o altă poveste, care nu ţine de competenţă, ci de complicitate, corupţie, ticăloşie).

Mă doare fizic măcelul din presă la care asist în ultimele luni. Mă doare pentru că am colegi extraordinari care suferă de pe urma prostiei şefilor lor, dar şi pentru că într-o societate în care presa e la pămînt, nu te mai poţi aştepta la ceva bun.

Update

La Cotidianul e jale mare. Cei mai mulţi reporteri au rămas cu salarii de mizerie, unii şefi de secţie au fost făcuţi reporteri, cu lefuri modeste (unii, ca Ciprian Ranghel, de la Politic, vor demisiona), şi, surpriză, au fost tăiate şi salariile unor şefi - dar, aţi ghicit, ale unora dintre cei, puţini, care chiar ştiu meserie. "Managementul" a decis, fără grija unor revolte sau migraţii în masă, ca în alte vremuri, pentru că acum nimeni nu mai angajează jurnalişti.

În ultimii cinci ani, Cotidianul a înghiţit sume enorme şi a fost relansat de vreo cinci ori, de fiecare dată cu un alt redactor şef. Din cîte ştiu, pentru că am lucrat acolo vreo trei ani, ziarul a avut o singură perioadă mai bună, cînd redactor şef era Cristi Grosu. Nu ştiu cum a fost pe vremea şefiei lui Mihnea Măruţă, pentru că plecasem deja, dar am auzit cuvinte bune şi despre intervalul ăsta. În rest, s-au pierdut bani cu nemiluita în tot felul de experimente, de reformulări a mesajului şi designului jurnalului, în redefinirea publicului ţintă, în operaţiuni de marketing aiuristice.

Acum, Doru Buşcu, director editorial la Realitatea-Caţavencu, spune că va urma o nouă relansare, după restructurarea ziarului.

Update 2

Mihnea Măruţă, fost redactor şef al Cotidianului, întors la Cluj, numai el ştie de ce, în urmă cu vreun an, dacă nu mă înşel, le adresează foştilor colegi o scrisoare deschisă dărîmătoare. E atîta inimă în ea cît i-ar putea smulge o lacrimă şi unui spartan - dar nu lui Vîntu, nici lui Buşcu. Pentru ei însă cuvintele lui Mihnea ar trebui să răsune ca o palmă peste obraz.

Update via Tiberiu Lovin, adica Reporter Virtual

37 de jurnalisti au fost pusi sa aleaga intre leafa de 1.000 de ron + dreptul de a semna doar pe online in calitate de colaboratori. Toti si-au dat demisia. Au fost fortati sa o faca printr-o strategie simpla, pentru ca patronatul nu si-ar fi permis sa-i dea afara. In aceasta situatie ar fi trebuit sa le plateasca salarii compensatorii, mai exact patru lefuri de fiecare, potrivit contractului colectiv de munca la nivel de mass media.

Nu vă lăsaţi spionaţi de propriile telefoane mobile!

Din cauza proliferarii programelor software pentru spionat telefoane mobile, oricine poate transfera un soft de ascultare pe orice astfel de terminal mobil.S-a ajuns astfel in situatia ca aproximativ 5% dintre telefoanele mobile ce functioneaza in Romania si care apartin unor firme sau persoane particulare sa fie ascultate de catre alte persoane fizice. Estimarea ii apartine lui Max Maiellaro, directorul Agatha Christie Investigation, o companie de investigatii private din Milano. In opinia acestuia, preluata de publicatia americana Newsweek, procentul de telefoane spionate in Romania este egal cu cel al mobilelor interceptate in tari precum Italia, Grecia si Spania. Acest fenomen exista, chiar daca la o scara mai mica, si in Franta sau Germania, aici nivelul interceptarilor fiind de 3%. La randul sau, James Atkinson, expert in securitatea telefoanelor la firma Granite Island Group, din Gloucester, Massachusetts, sustine ca si in Statele Unite procentul telefoanelor interceptate este de 3% - scrie România Liberă.

Situaţia din BOR devine explozivă, în aplauzele antihriştilor

Revin asupra unui subiect despre care am mai scris deunăzi, pentru că mă obligă reacţiile din presă şi din Biserică.
Patriahia a reuşit, printr-un simplu comunicat, să ridice la maximum tensiunea în Biserică. Din trei motive: întîi, pentru că a dovedit multă îngăduinţă faţă de propaganda homosexualilor; doi, pentru că s-a delimitat de mirenii responsabili, care se comportă aşa cum le-o cere statutul de mădulare ale Bisericii şi nu ca nişte momîi căzute în pietism; trei, pentru că şi-a arătat, mai limpede ca niciodată, direcţia politică pe care o urmează.
Comunicatul nu este o greşeală de PR, care ar putea fi tratată cu oarecare îngăduinţă, chiar dacă ar reclama schimbarea urgentă a celor de la Biroul de Presă al Patriarhiei. Eu ştiu bine, şi ca mine mulţi alţi jurnalişti introduşi în culisele BOR, că aceste comunicate sînt croite după indicaţiile patriarhului Daniel - cînd nu le scrie, nervos, preafericirea sa însuşi! Ştiu că nu vă este uşor să admiteţi asta, dar e realitatea nudă.

În plus, dacă ar fi fost o greşeală de PR, văzînd reacţiile şi simţind pulsul credincioşilor, patriarhul ar fi reparat cumva eroarea. N-a făcut însă decît să-şi asmută căţeii ştirbi asupra noastră.

Patriarhul vrea să controleze totul, inclusiv mişcarea laicatului, iar dacă nu poate, atunci se dezice de ea.
Patriarhul nu acceptă împreună-lucrarea, aşa cum se cuvine în Biserica noastră, ci doar supunerea oarbă. De ce? Pentru că numai printr-o relaţie de tip stăpîn-sclav îşi poate face politica sa.

I-am propus colaborarea, am fost reverenţioşi şi ne-am oferit ajutorul cu onestitate. Ne-a răspuns prin întoarcerea spatelui. I-am sugerat patriarhului, ca şi celorlalţi sinodali, să preia iniţiativa în privinţa demersurilor pentru apărarea familiei, dar n-a făcut-o. Iar dacă, văzînd aceasta, noi am înţeles să o facem şi fără ajutorul ierarhiei, sîntem puşi la colţ, spre satisfacţia duşmanilor Bisericii. Aceştia, antihrişti consacraţi (ca să spun aşa), mercenari din presă ai "corectitudinii politice" şi falşi lideri de opinie "de dreapta" au salutat entuziaşti poziţia Patriarhiei. Normal, le convine de minune. Prin cuvîntul patriarhului Daniel capătă şi ei o ţîră de credibilitate în încercarea de a-i pune la stîlpul infamiei pe "talibanii" din societatea civilă care cer un minimum de respect faţă de sentimentul religios în spaţiul public.

Iată cum jubilează ateul Costi Rogozanu sau cum aplaudă dilematicul Cristi Ghinea.

Printr-un singur text, patriarhul Daniel a confirmat vechile temeri ale ortodocşilor serioşi (denumiţi şi tradiţionalişti, ca să se deosebească de sincretiştii care se declară ortodocşi, dar, cel mai probabil, nu cred în Dumnezeu) şi a dat semnalul aşteptat de mediul politic.

De acum, politicienii noştri pot fi mai relaxaţi în abordarea legislaţiei anti-familie, pro-avort, pentru căsătoriile homosexualilor, pentru adopţiile de copii făcute de către gay etc. etc.

Homosexualii încep să realizeze că nu obţin nimic ieşind în stradă şi se mai fac şi de rîs. Aşa că apasă mai puternic pedala lobby-ului, fie prin cîte un jurnalist fără nici un reper moral dar cu porniri antiromâneşti viscerale, fie prin politicieni năimiţi, fie, iacată, chiar prin unii ierarhi ortodocşi.

După replica mea la comunicatul patriarhului, am primit, numai pe acest subiect, peste o sută de telefoane de la preoţi, călugări şi mireni implicaţi în activităţile culturale şi sociale ale Bisericii. Discuţiile cu aceştia mi-au întărit convingerea că starea de spirit din Biserica Ortodoxă Română este explozivă. Vlădicii noştri ori nu ştiu, ori ignoră senioral - dar, să fiu iertat, lipsit de responsabilitate - această realitate. În tot cazul, Sinodul tace în chip rău-prevestitor, în timp ce patriarhul se transformă din "manager" în patronul BOR.

UPDATE

Iată ce grozăvie ne mai dezvăluie Război întru Cuvânt: "Obiectivul patriarhului, acelaşi cu al masoneriei: Unitatea spirituală a lumii"!

Cornel Nistorescu, despre decaderea presei

Jurnalistul Petrisor Obae publica pe Pagina de Media un dens si util interviu cu Cornel Nistorescu. Este o analiza lucida a presei (mari) romanesti, cu concluzii triste, fireste. Redau mai jos citeva afirmatii ale lui Nistorescu, indemnindu-va sa ascultati interviul. Chiar daca a gresit si el destul, Cornel Nistorescu vede foarte limpede lucrurile.

* Întâlnirea cu netul n-a fost una lucidă, profesională şi echilibrată. Jurnalistica românească s-a dus în net cu o dezinvoltură care, după părerea mea, a deteriorat-o, ca să nu spun că aproape a sufocat-o.
* Nu se poate să faci jurnalistică fără să vorbeşti cu subiectul. Jurnalistica a ajuns o profesie făcută pe mobil. Pe net şi pe mobil. Nu se poate! E o joacă interesantă, de calculator, dar nu e jurnalistica aia care poate să mişte ceva în societate.
* Presa are prea mulţi comentatori şi prea puţini jurnalişti. Dacă deraiază într-o zi toate trenurile din România, nu cred că au picioarele rupte mai mulţi de cinci şase reporteri şi jurnalişti.
* Mulţi dintre colegii mei au devenit funcţionari. Să ai un job bun, să ai o mie, nu ştiu, 2.000 sau cât mai mult pe lună, şi dacă poţi să nu faci nimic. Sau să pleci cât mai repede de la serviciu.
* Încă o dată, e decăderea profesională. Noi am crezut că putem produce, în zece ani, 50.000 de ziarişti. Hai să fim serioşi! Producţia asta masivă de jurnalişti îşi arată slăbiciunile, incultura, lipsa de pregătire, de alfabet.
* Despre cum a reflectat presa accidentul în care a fost implicat: Mi-au plătit-o! Trebuia să mă aştept. Mă aşteptam. Unii au exagerat, alţii nu au exagerat.

Scriitorul Dan Stanca, prigonit la "România liberă"

Scriitorul Dan Stanca (n. 30.IX.1955), unul dintre cei mai vechi ziarişti din actuala echipă a cotidianului "România liberă" şi autor a 16 romane - publicate începînd din 1992, dintre care trei au fost premiate de Uniunea Scriitorilor -, este ameninţat cu epurarea de către conducerea ziarului.
Pe blogul prietenului Răzvan Codrescu se află un protest semnat de cîţiva intelectuali (între care şi regretatul sculptor Vasile Gorduz, care a semnat cu puţin înainte de a pleca la cele veşnice) faţă de tentativa şefilor RL de a-l îndepărta pe Dan Stanca din echipă.
Cei care doriţi să vă solidarizaţi cu Dan Stanca, o puteţi face la rubrica de comentarii de pe blogul lui Răzvan Codrescu.