Pe cînd va fi "deţinut politic" şi Micul Furtilescu?

În numai două luni de guvernare, USL ne-a dovedit, dacă mai era nevoie, că se poate şi mai rău. Premierul Victor Ponta, supranumit Micul Furtilescu după ce s-a vădit un plagiator netalentat, funcţionează ca un excelent PR pentru PDL şi pentru Traian Băsescu. Matrapazlîcurile şi prostiile PDL devin pasabile, prin comparaţie cu violarea repetată a legii şi mârşăviile acestui PSD cu trei capete botezat, la derută, USL. Autoritarismul hăhăit al lui Băsescu pare o copilărie pe lîngă manifestările tiranice ale lui Ponta. 

Prea convinşi că alegerile parlamentare sînt cîştigate deja, liderii USL au început să se comporte în vechiul stil pesedist, în care dispreţul faţă de lege şi de cetăţeni se împleteşte cu cinismul voios şi cu minciuna abjectă. Prin urmare, mătură tot ce le stă în cale: oameni, instituţii, legi. Pentru că întotdeauna vina e în afara USL. Nu Ponta e vinovat că a plagiat, ci Băsescu, pentru că l-ar fi dezvăluit prin maşinaţiuni. Nu Năstase e vinovat că a strîns bani cu japca de la constructori pentru campania electorală din 2004, în celebrul caz "Trofeul Calităţii", ci Băsescu, care, prin influenţa sa malefică, ar fi făcut că fostul prim-ministru să fie pedepsit de Justiţie. Nu USL e vinovată că a elaborat o lege neconstituţională - a "votului uninominal pur" -, prin care urmarea să-şi asigure peste 80% din voturi în alegerile generale, ci Curtea Constituţională că a respins-o pe temeiul legii fundamentale a Statului român. Nu Ponta e vinovat că a încălcat Constituţia şi o hotărîre a Curţii Constituţionale, asumîndu-şi samavolnic rolul de şef al Statului român într-o reuniune internaţională (fără nici un folos pentru nimeni, după cum s-a dovedit), ci judecătorii CC care ar fi deliberat "politic". Apropo, dacă mai repetă figura asta, Ponta riscă să devină "deţinut politic" lîngă mentorul său, Năstase. Asta dacă nu cumva îşi duce la îndeplinire planul de a reduce rolul CC la unul decorativ şi dacă nu-l demite şi pe Băsescu, cu ajutorul Parlamentului pînă mai ieri ilegitim - în viziunea sa -, iar astăzi cel mai legitim (la fel de legitim pe cît este de cinstit Cabinetul său).

Ehei, şi nu sînt rezolvate deocamdată decît urgenţe care ţin de lupta politică pentru supremaţie. Să te ţii cînd USL va trece la devalizarea economiei, că aici are cu adevărat expertiză. Ponta a dat semnale pentru clienţii săi: aveţi răbdare pînă după alegeri, cînd vom da drumul şi la Roşia Montană, vom vinde şi Cuprumin, vom deschide şi exploatarea gazelor de şist (taman capetele de acuzare - şi pe bună dreptate - împotriva debarcatului guvern M.R. Ungureanu), vom da pe nimic şi Poşta, şi Hidroelectrica...

Singura care îi mai pune probleme USL este Justiţia, care pare să-şi fi adus aminte, în sfîrşit, că e şi ea putere în Stat. Prin urmare, a devenit duşmanul numărul unu al guvernului Ponta.

La fel ca în epoca de glorie Iliescu - Năstase, năimiţii din presă ai USL încearcă să justifice mizeriile USL. Şi o face cu atîta nesimţire încît, prin comparaţie, jurnaliştii de casă ai PDL par obiectivi.

Manipularea la care se dedă presa uselistă este atît de primitivă încît nu ştii dacă se datorează în mai mare măsură prostiei "jurnaliştilor" sau părerii lor foarte proaste despre români. Căci trebuie să fii ori tembel, ori foarte sigur că ai de-a face cu un popor de oligofreni, cînd tipăreşti o pagină întîi ca "Jurnalul Naţional" de azi. Cu această porcărie sinistră, oamenii informatorului Securităţii Dan Voiculescu (care a amînat in extremis să devină "deţinut politic", demisionînd din Parlament şi mutîndu-şi astfel dosarul la o instanţă pe care o crede mai blîndă) a atins străfundurile jegului de presă. Să compari un corupt ca Năstase cu un om politic de onestitatea lui Iuliu Maniu e strigător la cer. Dar, să recunoaştem, este şi ilar, măcar pentru că "deţinutul politic" Năstase Adrian a înfundat puşcăria chiar în plină guvernare a PSD, partid în care deţine funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional. Poate JN la perspectiva asta s-a gîndit: că şi Năstase, şi Maniu au fost condamnaţi în timpul unor guverne comuniste.

Viorel Ilişoi: „Sper să scriu reportaj până în ultima zi a vieţii mele”

Ani de zile, Viorel Ilişoi, poate cel mai bun autor de reportaje din presa scrisă de la noi, a practicat o formă de rezistenţă rară: s-a încăpăţânat să facă reportaj clasic, de anvergură, cu pre-documentare, mers pe teren, verificări şi scriitură cvasi-literară – o specie marginalizată de mulţi directori de publicaţii din cauza costurilor mari de „producţie”. Şi, în timp ce păstra principiile, Viorel adapta continuu forma, trecând de la cuvinte la foto şi video, din ziar pe net şi de la poveste la versuri, în funcţie de subiect şi de pretenţiile şefilor.

De vreo lună, Viorel Ilişoi este din nou în avangarda blazatei noastre prese. Tot el, „dinozaurul”, are curajul de a ieşi din pluton şi de a propune ceva diferit. De data asta, riscă şi mai mult, pentru că intră şi pe un alt teritoriu, cu orgoliile şi „asasinii” lui, cel al literaturii. Viorel Ilişoi şi-a convins şefii de la „Jurnalul Naţional” să-i publice acum, în epoca internetului, un roman-foileton cu frecvenţă zilnică. Episodul pe care-l scrie dimineaţa apare seara pe site şi a doua zi în ediţia tipărită.

Romanul se numeşte „Paişpe” şi are ca „agăţătoare”, cum se spune în gazetărie, un eveniment care astăzi, când mulţi jurnalişti se transformă seară de seară în procurori, pare neverosimil: în 1992, Viorel Ilişoi a fost condamnat şi a făcut închisoare pentru un pamflet (puteţi citi sentinţa la final). Interviul nostru porneşte de la tema romanului şi ajunge, uşurel, în sufletul autorului său.

 

Citiţi interviul realizat de Mihnea Măruţă aici.

Viorel Ilişoi îşi citeşte romanul-foileton în public

Luni, 14 martie a.c., ora 19.30, la Club UnderWorld (str. Colţei nr. 48), are loc lectura publică a unor fragmente din romanul-foileton al lui Viorel Ilişoi, tiparit zi de zi de Jurnalul Naţional. În lectura autorului şi în discuţia publicului. Moderator va fi scriitorul Dan Lungu. Intrarea este liberă.

Viorel Ilişoi este primul ziarist condamnat şi închis, după revoluţie, pentru un pamflet.

Romanul său porneşte de la această experienţă şi reconstituie lumea nebună a presei anilor '90.

Roman-foileton: "Paişpe" (1)

Gata! Viorel Ilişoi a dat drumul la romanul lui foileton, Paişpe, în Jurnalul Naţional. De acum, zi de zi, pînă cine ştie cînd, poate pînă o termina cartea, Viorel scrie cîte un mic episod pe care îl şi publică. Vă invit să-l citiţi pe primul, care începe aşa:

- Cumetre, nu te supăra pe mine, trebuie să te arestez.

Mă las pe spătarul scaunului şi umplu postul de poliţie cu un râs viguros, adunat instantaneu din tot trupul. Mă ridic şi, hohotind, îl bat pe umăr pe Milică, îl felicit aşa pentru surprinzătoarea probă de umor negru. Milică este vecinul şi cumătrul meu, mi-a botezat fetiţa. Îmi permit gestul ăsta, chiar dacă nu prea ne-am ţinut noi de cumetri, cel mult ne-am dat câte un bună ziua peste gard, o dată chiar am aşteptat împreună autobuzul de Iaşi, am vorbit despre vreme şi, dacă îmi aduc bine aminte, i-am dat o ţigară sau doar un foc.

Poliţistul se apleacă puţin pe spate când îi ating epoletul cu trese de sergent major, întoarce capul într-o parte şi închide ochii. Parcă s-ar fi aşteptat să-i dau o palmă peste ureche. Reacţia lui îmi curmă râsul. Şi încă ceva: celălalt poliţist văd asta cu coada ochiului s-a desprins de sobă, a făcut doi paşi înapoi şi acum stă cu spatele în uşă, o blo­chează.

- Pentru o viză de flotant trebuie să fiu împuşcat în cap, nu arestat. Te faci că nu ştii legea? zic eu, şi încerc să zâmbesc, dar simt cum zâm­be­tul mi se to­peşte pe buze şi nu-mi reu­şeş­te decât o strâm­bătură.

Întîlniri la Tîrgul de Carte

Treburile din ultimele zile m-au împiedicat să scriu pînă acum despre o întreită bucurie pe care am trăit-o sîmbătă la Tîrgul de Carte Gaudeamus (unde au fost vînzări impresionante). Inconfortul pe care mi l-a creat tîrgul, din pricina căldurii prea mari din incintă, a forfotei continue, a înghesuielii, a pungilor proaste în care ţi se dau cărţile şi a nesimţirii unor vizitatori (căci pe ăştia nu-i bănuiesc de pasiunea lecturii), a fost răscumpărat de întîlnirea cu trei foşti colegi de presă băcăuani. 

Poetesa şi jurnalista Simona Lazăr şi-a lansat o carte de...bucate. Observ că sînt la modă volumele gastronomice, de vreme ce acum le scriu prinţesele şi poetele.

Cu Simona am organizat şi condus cîndva, la începutul anilor '90, un cenaclu literar căruia i-am spus "Boema" şi care reunea, în mansarda generoasă a Simonei, între 15 şi 30 de tineri cu ambiţii literare. Beam ceai, ascultam muzică bună, citeam ce-am mai scris  între întîlniri şi ne criticam reciproc, pînă dimineaţa. A durat numai vreo doi ani, din două cauze principale: orgoliile noastre enorme şi instituţionalizarea cenaclului (după primul an, am obţinut o sală  la Casa de Cultură, în care accesul n-a mai fost filtrat şi deodată manifestarea a căpătat un aer oficial şi... popular, care se vede că i-a dăunat). Simona mi-a spus sîmbătă că acea joacă a noastră din juneţe a fost înscrisă într-o istorie literară a Bacăului alcătuită de regretatul critic Eugen Budău. Nu aflasem despre carte (Eugen Budău, Bacăul literar, Editura Universitas XXI, 2004, Iaşi) pentru că a avut o distribuţie destul de restrînsă, ca să nu spun deficitară.

A doua întîlnire plăcută de la Tîrg a fost cu poeta Eliza Macadan, fostă jurnalistă şi ea, care şi-a lansat al treilea volum de poeme, La nord de cuvânt (Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2010), despre care vom mai vorbi.

În sfîrşit, m-am revăzut, după foarte mulţi ani, deşi am fi avut atîtea alte prilejuri, cu Petru Cimpoieşu, unul dintre cei mai în vogă scriitori ai momentului. La fel de modest precum îl ştiam în ciuda succesului de care are parte, dar mai puţin încruntat şi mai lesne zîmbitor (deh, a ieşit din stresul presei şi se pare că îi prieşte rutina administrativă la care îl obligă şefia Direcţiei de Cultură Bacău). El şi-a lansat un roman vechi, Firesc, apărut iniţial în 1985, la Cartea Românească, şi reeditat acum de Polirom. Poate revin cu impresii după ce-l citesc.

"Paişpe"

Jurnalistul Viorel Ilişoi e pe cale sa scrie o premieră pentru presa românească post-decembristă: un roman-foileton, Paişpe, pentru Jurnalul Naţional. Cel puţin eu nu-mi mai amintesc să fi publicat aşa ceva vreun ziar în ultimii 20 de ani. Deci, bravo Jurnalul! Se reia o tradiţie interbelică şi poate că aşa, cătinel, cătinel, ne întoarcem la obiceiurile bune şi-o să lasăm deoparte perversiunile tabloidale.

Romanul, inspirat din viaţa jurnalistului, va începe să apară de luna viitoare. Pînă atunci, Viorel ne deschide gustul cu un fragment publicat aici.

Reportaj din România reală

Într-o vreme în care reportajul de presă scrisă se află în suferinţă (pentru că este un gen publicistic costisitor), mai sînt totuşi cîteva gazete (Formula As, Jurnalul Naţional, Esquire, Decât o revistă, Mişcarea) care îl cultivă şi o seamă de reporteri care fac performanţă (Bogdan Lupescu, Sorin Preda, Cătălin Apostol, Dia Radu, Cătălin Manole, Viorel Ilişoi, Remus Radu, Cristian Lupşa, Vlad Mixich). Şi e reconfortant să vezi că nu toate publicaţiile s-au stricat şi că nici n-au murit toţi reporterii de vocaţie.

De aceea, îmi voi face un obicei de a semnala aici toate reportajele care îmi plac. Azi, vă invit să citiţi reportajul în foileton "Gustul amar al mărului românesc", de Viorel Ilişoi: I, II, III, IV, V.

Aş vrea să vă aflu părerea.

Viorel Ilişoi revine cu un reportaj de excepţie: despre obezitate

Vă recomand insistent să citiţi reportajul despre obezi şi obezitate de Viorel Ilişoi, din Jurnalul Naţional de azi: Vino, mamă, să mă vezi la spitalul de obezi. Veţi plînge, veţi rîde, vă veţi îngrijora, vă veţi întrista, veţi spera alături de autor, care este şi personaj. Forţa scriiturii şi insolitul confesiunii te emoţionează pînă în prăsele, să zic aşa. După părerea mea, acest text este unul dintre cele mai bune scrise de Viorel. Bravo lui!
Sper că mulţi vor învăţa ceva despre criminalul, aparent inofensiv, care ne ameninţă pe toţi: obezitatea.
Lectură folositoare!

Presa, decimată de incompetenţă pe fondul crizei economice

Presa este, oriunde în lume, avangarda societăţii. Ea descoperă drumuri noi, avertizează asupra pericolelor, cenzurează puterea politică, iar prin unele locuri mai şi educă...

Cînd e supusă cenzurii, obligată să facă tot felul de jocuri murdare şi decredibilizată - după ce a fost silită să se prostitueze -, cînd neglijează calitatea lucrării sale sau devine superficială şi murdară sub pretextul că asta aşteaptă cumpărătorii, presa îşi trădează principalii susţinători, cititorii, şi rămîne fără ei. Ea nu se mai bazează pe vînzarea produselor sale, a publicaţiilor sau emisiunilor, ci pe publicitate. Astfel, devine un suport pentru publicitate şi total dependentă de banii încasaţi din aceasta. Şi nu mai este deloc avangardă, ci doar o codoaşă de care te poţi descotorosi oricînd.

O criză economică precum e cea pe care o traversăm îi poate fi fatală. Pentru că publicitatea se subţiază, iar "mogulii" nu mai au de unde sau, pur şi simplu, nu sînt dispuşi să cheltuie pentru menţinerea pe piaţă a unor mass media în pierdere.

Foarte pe scurt, presa noastră trece azi printr-un dezastru pentru că şi-a abandonat statutul de avangardă în favoarea celui de codoaşă. Nu generalizez, deşi asta e tendinţa. Au mai rămas cîteva oaze de presă normală, însă nu de excepţii vorbim.

Aşa că nu e de mirare că, de-o vreme, în fiecare zi se anunţă închiderea unui ziar (local, deocamdată) sau post de televiziune. În fiecare zi aflăm de concedieri în masă şi tăieri dure de lefuri.

După ce, la începutul anului, Ringier a operat primele disponibilizări, şi alte trusturi s-au gîndit să facă economie prin renunţarea la personal sau prin diminuarea drastică a salariilor. Burda România, din cîte ştiu, şi-a închis o serie de publicaţii. Mediapro şi-a lichidat ziarele locale. România liberă a concediat zeci de oameni. Antenele lui Voiculescu au dat şi ele oameni afară.

Scăpaseră pînă azi trustul Realitatea-Caţavencu (televiziune, radio, presă scrisă, presă online), holdingul Adevărul şi Jurnalul naţional (care însă a redus salariile). Adevarul a îngheţat salariile, dar nu le-a scăzut, nici n-a concediat pe nimeni pe motiv de criză. Să vedem cît o ţine aşa. Sper că pînă la capăt, de dragul presei. Deocamdată, Patriciu se pare că stă bine cu cashul :)

37 de oameni de la Cotidianul, obligaţi să demisioneze

De cîteva zile însă Realitatea-Caţavencu a intrat şi el în vîrtej. Dacă la începutul anului, Vîntu, patronul trustului, declara pompos că toţi oamenii rămîn pe loc şi lefurile vor creşte cu 11%, stîrnind admiraţia tuturor şi invidia concurenţei, acum se vede că SOV nu e decît un fanfaron.

La ce faimă de maestru al combinaţiilor financiare are, este imposibil ca Vîntu să nu-şi fi dat seama că nu va rezista pe piaţă cu personalul integral şi mai ales cu lefurile măricele pe care le plătea. E clar că a vrut să se dea mai puternic decît este. Iar acum, încearcă să limiteze cheltuielile cît mai mult. Radio Guerilla şi-a închis staţiile de la Iaşi şi Timişoara. Romantica Tv e de vînzare. La Realitatea Tv au început să fie testaţi profesional angajaţii, ca să existe motive pentru concedierea lor. De la Telesport au fost trimişi în şomaj 70 de oameni. Iar azi la Cotidianul se taie în carne vie.

Ziarul va rămîne în curînd cu doar opt pagini (acum cîtva timp a fost micşorat de la 32 la 16), o serie de secţii vor fi desfiinţate, iar foarte mulţi redactori sînt siliţi să plece după ce li se reduc salariile sub limita decenţei, după cum anunţă Reporter Virtual. Se pare că acest cotidian va fi disponibil, din toamnă, doar pe internet.

După anumite informaţii, tot ale lui Vîntu sînt (chiar dacă nu asumate public) şi ziarele Gardianul şi Ziua, care o duc şi ele tot mai greu cu banii. La Gardianul, cel puţin, salariile întîrzie cu săptămînile.

Părerea mea este că acum se fac deconturile pentru prostul management din cea mai mare parte a presei. Cît presa era pe cai mari şi derula contracte de publicitate de j'de milioane de euro, prostia de la vîrf nu era chiar aşa vizibilă. Însă, în vreme de criză se vede foarte clar.

Nu reducînd personalul şi salariile la jumătate se vor salva ziarele, ci prin inteligenţă, creativitate, ştiinţă de carte, conţinut de calitate etc. etc, într-un cuvînt prin profesionişti.

Problema e că şi concedierile sînt făcute tot de aia care au băgat ziarele în faliment, deci, în general, vor pleca oamenii buni şi rămîn proştii cu funcţii şi şi micii lingăi. Sigur, vor trebui păstraţi, cît s-o putea, şi cîţiva profesionişti, ca totuşi ziarele să mai funcţioneze.

Cunosc cel puţin patru, cinci ziarişti foarte buni din Cotidianul, de pildă, care probabil vor fi siliţi să plece, pentru că, deşi îşi fac meseria exemplar, nu aparţin nici unei găşti, nu sînt slugile nici unui şef, nu răspund la comenzi politice etc. Cunosc încă vreo trei, patru, care îmi vin acum în minte, de la alte ziare, care au rămas fără job în mod incredibil, deşi sînt foarte buni. Nu le dau numele că poate s-ar jena sau ca să nu le stric socotelile.

Pe de altă parte, ştiu foarte mulţi şefi de prin gazete, posturi de televiziune şi posturi de radio (aici intră de la directori pînă la şefi de departamente) extrem de slabi, care n-au fost niciodată buni reporteri şi n-au făcut nici o performanţă ca şefi, dar îşi adjudecă mereu, în chip de neînţeles pentru mine, fotolii comode de conducere. Poate pentru că şi patronii lor sînt la fel de slabi manageri, chiar dacă stau cu fundul pe milioane de euro (cum i-au făcut e o altă poveste, care nu ţine de competenţă, ci de complicitate, corupţie, ticăloşie).

Mă doare fizic măcelul din presă la care asist în ultimele luni. Mă doare pentru că am colegi extraordinari care suferă de pe urma prostiei şefilor lor, dar şi pentru că într-o societate în care presa e la pămînt, nu te mai poţi aştepta la ceva bun.

Update

La Cotidianul e jale mare. Cei mai mulţi reporteri au rămas cu salarii de mizerie, unii şefi de secţie au fost făcuţi reporteri, cu lefuri modeste (unii, ca Ciprian Ranghel, de la Politic, vor demisiona), şi, surpriză, au fost tăiate şi salariile unor şefi - dar, aţi ghicit, ale unora dintre cei, puţini, care chiar ştiu meserie. "Managementul" a decis, fără grija unor revolte sau migraţii în masă, ca în alte vremuri, pentru că acum nimeni nu mai angajează jurnalişti.

În ultimii cinci ani, Cotidianul a înghiţit sume enorme şi a fost relansat de vreo cinci ori, de fiecare dată cu un alt redactor şef. Din cîte ştiu, pentru că am lucrat acolo vreo trei ani, ziarul a avut o singură perioadă mai bună, cînd redactor şef era Cristi Grosu. Nu ştiu cum a fost pe vremea şefiei lui Mihnea Măruţă, pentru că plecasem deja, dar am auzit cuvinte bune şi despre intervalul ăsta. În rest, s-au pierdut bani cu nemiluita în tot felul de experimente, de reformulări a mesajului şi designului jurnalului, în redefinirea publicului ţintă, în operaţiuni de marketing aiuristice.

Acum, Doru Buşcu, director editorial la Realitatea-Caţavencu, spune că va urma o nouă relansare, după restructurarea ziarului.

Update 2

Mihnea Măruţă, fost redactor şef al Cotidianului, întors la Cluj, numai el ştie de ce, în urmă cu vreun an, dacă nu mă înşel, le adresează foştilor colegi o scrisoare deschisă dărîmătoare. E atîta inimă în ea cît i-ar putea smulge o lacrimă şi unui spartan - dar nu lui Vîntu, nici lui Buşcu. Pentru ei însă cuvintele lui Mihnea ar trebui să răsune ca o palmă peste obraz.

Update via Tiberiu Lovin, adica Reporter Virtual

37 de jurnalisti au fost pusi sa aleaga intre leafa de 1.000 de ron + dreptul de a semna doar pe online in calitate de colaboratori. Toti si-au dat demisia. Au fost fortati sa o faca printr-o strategie simpla, pentru ca patronatul nu si-ar fi permis sa-i dea afara. In aceasta situatie ar fi trebuit sa le plateasca salarii compensatorii, mai exact patru lefuri de fiecare, potrivit contractului colectiv de munca la nivel de mass media.

Plăcutele surprize ale JN

Jurnalul Naţional încearcă să cîştige bătălia cu celelalte cotidiene nu numai prin "cadourile" pe care le oferă, recte cărţile din colecţia "Biblioteca pentru toţi" (din care îmi pare rău că n-am apucat să semnalez la vremea lor volumele din Cel mai iubit dintre pămînteni, de Marin Preda - în opinia mea poate cel mai bun roman românesc), ci şi prin conţinut. Şi o face de mai mulţi ani, încă de pe cînd lucram şi eu acolo, iar Tucă se întorsese la cîrma JN pentru a-l relansa. Uneori, foarte inspirat şi profund.

De pildă, iată, prietenul Alex ne vesteşte că noul site al JN scoate în faţă un supliment pe care l-am gîndit şi coordonat eu, prin 2004: Sfinţii de lîngă noi. Îi veţi regăsi acolo pe părintele Gheorghe Calciu, părintele Iustin Pârvu, părintele Arsenie Boca, părintele Arsenie Papacioc, părintele Ioanichie Bălan, părintele Celopa Ilie, părintele Grigore Băbuş, părintele Galeriu, părintele Stăniloae, părintele Sofian Boghiu, părintele Ilie Lăcătuşu, părintele Constantin Voicescu, părintele Nicolae Tănase, părintele Teofil Părăian, părintele Ilarion Argatu.

Îmi face plăcere să vă semnalez acest supliment, cumva uitat sub avalanşa noutăţilor cotidiene, nu doar pentru că îmi este aproape sufleteşte, cît mai ales pentru că se potriveşte foarte bine în contextul deschiderii expoziţiei de la Cercul Militar Naţional şi al campaniei pentru canonizarea sfinţilor din închisori.

Aştept să re-pună în valoare JN şi suplimentul pe care l-am făcut despre luptătorii din rezistenţa armată anticomunistă, intitulat Haiducii lui Dumnezeu, care deocamdată nu poate fi accesat.