Bătălia pentru "autonomia" Ardealului este reluată. Printr-o investiţie masivă în presă

via Mihnea Măruţă

Vestea că Vasile Dâncu, Ioan Rus şi Arpad Paszkany, “împreună cu un grup de parteneri din România şi străinătate”, au cumpărat mai multe instituţii de presă cu sediul în Cluj, dintre care una are anvergură regională, e mult mai mult decât o ştire de business. E un semnal referitor la o miză care, în scurt timp, va reveni în topul subiectelor politice: Transilvania.

[...] Motivul pentru care Ioan Rus şi Arpad Paszkany “şi-au dat mâna peste ţară”, ca soarele şi pionierii, şi s-au asociat într-o ambiţioasă afacere de presă, avându-l drept vector de imagine pe Vasile Dâncu, este proiectul de regionalizare a României, care va fi accelerat în acest an deoarece are un termen-limită, enunţat de preşedintele ţării, foarte strâns: 2012. Acest proiect a avut o primă “lansare” - eşuată - la începutul anilor 2000, printr-un canal mediatic a cărui anvergură nu era suficientă: săptămânalul “Gazeta de Cluj”, finanţat neoficial la acea vreme şi de Rus, prin reclamă persistentă la mărcile auto pe care la aduce în România, dar şi de Paszkany, care, ulterior, avea să fie şi judecat (şi achitat) într-o speţă desprinsă din dosarul “Gazeta”. De altfel, în primii ani ai acelei decade, regionalizarea ajunsese o temă foarte la modă, o seamă de intelectuali serioşi, atât români, cât şi maghiari, punând umărul la propaganda aferentă (câţi îşi mai amintesc, de pildă, periodicul “Provincia”, care exalta virtuţile ardelenismului şi milita pentru autonomia Transilvaniei?). [...] Experienţa celor 21 de ani care au trecut de la revoluţie ne spune că, de obicei, investiţiile bruşte în mass-media care sunt făcute într-un an premergător alegerilor locale şi parlamentare vizează obiective politice, în niciun caz business-uri sănătoase, cu bătaie lungă şi valori etice.

Citiţi integral aici!

Restauraţia. Pot convinge un republican?

de Mihnea Măruţă

Nunta princiară transmisă în direct de la Londra, fastul ei controlat şi impecabila curăţenie a detaliilor sunt o şansă foarte bună pentru a reporni dezbaterea privitoare la restauraţie. Consider – şi am mai scris despre asta – că monarhia e forma de guvernământ potrivită românilor şi că restauraţia ne-ar face bine cu atât mai mult în dezorientarea de acum, însă revin cu o auto-provocare suplimentară: oare pot clătina convingerile unui republican neînduplecat?

Ca provocarea să fie şi mai serioasă, voi încerca să nu îmi dezvolt argumentele anterioare, însă ţin să le rezum înainte de a trece la treabă, pentru că nimeni nu era dator să le ţină minte.

1) Argumentul sociologic: A nega paternalismul funciar al românilor sau a încerca să îl modifici e contraproductiv. Mai bine îl canalizăm într-o formă constituţională, satisfăcându-l şi, simultan, deturnându-l. Ce “tată” e preferabil: unul care veghează şi poate să împace sau unul de la care te aştepţi să intervină, dar nu deţine mijloace legale?

2) Argumentul statal: a) Pe plan intern, eliminarea luptei pentru şefia statului ar revigora disputele parlamentare, dinamismul şi performanţa de partid; b) Pe plan extern, relaţiile de rudenie, personale şi directe dintre familiile “cu sânge albastru” întăresc alianţele politice sau militare şi reprezintă culoare alternative pentru negocieri.

3) Argumentul mental: Perspectiva dinastiei ar mai linişti o Românie nevrotică, de unde cei mai activi caută să evadeze fie la propriu, emigrând, fie la figurat, dezimplicându-se şi construind alternative de realitate protejată.

4) Argumentul social: Monarhia s-ar constitui într-un reper de bun gust şi decenţă, contrapondere la avalanşa nesimţirii.

Dacă m-aş pune în pielea republicanului hotărât, care ar fi pilonii poziţiei mele, locurile în care, aparent, nu le-aş îngădui nici o concesie monarhiştilor?

Citiţi continuarea aici.

Viorel Ilişoi: „Sper să scriu reportaj până în ultima zi a vieţii mele”

Ani de zile, Viorel Ilişoi, poate cel mai bun autor de reportaje din presa scrisă de la noi, a practicat o formă de rezistenţă rară: s-a încăpăţânat să facă reportaj clasic, de anvergură, cu pre-documentare, mers pe teren, verificări şi scriitură cvasi-literară – o specie marginalizată de mulţi directori de publicaţii din cauza costurilor mari de „producţie”. Şi, în timp ce păstra principiile, Viorel adapta continuu forma, trecând de la cuvinte la foto şi video, din ziar pe net şi de la poveste la versuri, în funcţie de subiect şi de pretenţiile şefilor.

De vreo lună, Viorel Ilişoi este din nou în avangarda blazatei noastre prese. Tot el, „dinozaurul”, are curajul de a ieşi din pluton şi de a propune ceva diferit. De data asta, riscă şi mai mult, pentru că intră şi pe un alt teritoriu, cu orgoliile şi „asasinii” lui, cel al literaturii. Viorel Ilişoi şi-a convins şefii de la „Jurnalul Naţional” să-i publice acum, în epoca internetului, un roman-foileton cu frecvenţă zilnică. Episodul pe care-l scrie dimineaţa apare seara pe site şi a doua zi în ediţia tipărită.

Romanul se numeşte „Paişpe” şi are ca „agăţătoare”, cum se spune în gazetărie, un eveniment care astăzi, când mulţi jurnalişti se transformă seară de seară în procurori, pare neverosimil: în 1992, Viorel Ilişoi a fost condamnat şi a făcut închisoare pentru un pamflet (puteţi citi sentinţa la final). Interviul nostru porneşte de la tema romanului şi ajunge, uşurel, în sufletul autorului său.

 

Citiţi interviul realizat de Mihnea Măruţă aici.

Doi jurnalişti pledează pentru salvarea unei vieţi

Citiţi aici şi aici. Nu veţi rămîne indiferenţi. Eu unul nu mai am nimic e adăugat.

Starea presei. E timpul pentru restaurare

La sfîrşitul anului trecut, s-au închis două ziare, Cotidianul şi Bussines Standard, iar revistele trustului lui S.O. Vîntu au fost scoase la vînzare.
La începutul acestui an, şi-au mai încetat activitatea două cotidiane, Ziua şi Gardianul. Iar Jurnalul naţional, unul dintre ziarele care păreau a traversa criza financiară fără zdruncinături majore, se pregăteşte să concedieze o parte din oameni.

În aceste condiţii, unii au decretat moartea presei. De pildă, Cristian Tudor Popescu declară: "Meseria de jurnalist este in descompunere. In televiziuni de exemplu se cedeaza teren divertismentului si toate posturile se chinuie sa tina pasul prin orice mijloace, mai putin prin jurnalism adevarat. Conteaza nivelul de popularitate al persoanelor, scandalul, aspectul fizic, se cauta fete frumoase, iar televiziunile sunt parasite de catre jurnalisti. Este o jungla, iar acest lucru este inevitabil in primul rand din cauza evolutiei tehnologice a media". Şi are dreptate într-o oarecare măsură.

Alţii cred că această criză este o oportunitate pentru curăţarea breslei şi pentru a reveni la principiile de bază ale meseriei. Cum bine spune Ion Cristoiu: „Procesul este unul firesc dar intarziat, din cauza implicarii in politica. In loc sa functioneze pe principiul economiei de piata, ziarele au functionat pe principiul afacerilor politice. A fost in ultimii doi ani si o campanie care pe care, la sfarsitul careia se vede limpede ca unii patroni nu mai au nevoie de ziare. Oricum sunt prea multe televiziuni, ziare, radio-uri, comparativ cu publicul consumator”.

In ceea ce priveşte dezvoltarea presei electronice în dauna celei scrise, Cristoiu crede că jurnalistul profesionist nu va disparea şi că acesta nu va putea fi niciodată surclasat de bloggeri sau alte persoane care publica texte online după bunul plac. „Jurnalismul online merge in paralel cu cel scris. In cazul unor ziare tiparite mi se pare chiar o prostie faptul ca pe print se reiau niste subiecte publicate pe site-ul ziarului cu o zi inainte. De asemenea, multe ziare reiau subiectele prezentate de televiziuni cu o zi in urma si care evident ca nu mai prezinta nici un interes. Si atunci, presa scrisa nu va disparea, insa vor disparea mai multe publicatii, iar acest lucru este unul benefic pentru ca avem foarte multe ziare si televiziuni si e nevoie de o concentrare a presei pe cititor”.

Cîţiva au găsit şi cauzele prăbuşirii presei scrise. De exemplu, Mihnea Măruţă numără Cinci boli mai vechi ale presei noastre.
Dan Tapalagă consideră că întreprinderi de tipul trustului Realitatea-Caţavencu e bine să dispară: "Imperiul lui Sorin Ovidiu Vantu a inceput sa se clatine in primele zile dupa alegeri, insa prabusirea trustului Realitatea inseamna falimentul unui soi de FNI jurnalistic dependent de resursele publice si puterea politica. Nu moare ceva sanatos, crapa o afacere putreda. […] SOV a investit in titluri curate, cum era Cotidianul pana prin 2008, dar a cumparat si instrumente de presiune, nu afaceri viabile, ca Ziua sau Gardianul. [...]
Din acest motiv, reformarea presei se va intampla atunci cand Guvernul, ministrii, politicienii, oamenii de afaceri nu vor mai finanta sub presiune si santaj trusturi de presa. Presa se va reforma sub presiunea publiciului si atunci cand agentiile de publicitate vor juca si ele corect pe piata. [...]
Toata durerea si compasiunea pentru ziarele oneste care se tarasc prin desertul crizei, sperand sa supravietuiasca. Toata solidaritatea cu jurnalistii de buna credinta, atatia cati sunt, de la ziarele care au tras obloanele. Nici un regret pentru hoitarii, vidanjorii si ciomagarii de presa care dispar astazi in neant, aerisind putin locul. Parca se respira mai usor fara ei, fara toxinele lor".

Peste toate şi toţi, cel mai bogat om din România, Dinu Patriciu pare optimist, dacă nu cumva bravează. Presa face bani, doar că trebuie să găseşti alte modalităţi de bussines, că nu mai ajunge doar publicitatea, spune el.

Eu unul mă simt mai aproape de viziunea lui Cristian Grosu: "De mirare e ca nimeni, cu exceptia lui Cristoiu - acum coerent si realist -, nu se aventureaza in nici o speranta. In loc sa adune o echipa de insi care mai cred in aceasta meserie, si bizuindu-se pe experienta acesteia si pe un concept editorial urmarit pana la detaliile alea care fac diferenta, in loc sa caute solutia salvatoare de-a impaca regulile nenegociabile si menirea acestei profesii cu modificarile din piata si din perceptia unui anume fel de cititor, toata lumea se plange si face negre profetii pe care le porecleste ‘analize’. […]
In loc sa reformulam la infinit niste ‘cauze’ ale ‘mortii presei’ - eventual scrise, transformand analizele lucide in platitudini si vaicareli, mai bine ne-am aminti ca in piata inca exista jurnalisti nedeformati de schimbarile bruste de bara ale politicilor editoriale, necontaminati de autocenzura, neanesteziati de succesele puternice ale strategiilor de marketing, ca RELEVANTA si CREDIBILITATEA unei informatii vor fi mereu o marfa, ca a aboli de facto regulile unei profesii inseamna de fapt anihilarea acelei profesii. Si ca o criza poate fi, pentru vizionarii si obsedatii meseriei, o mare oportunitate pe termen mediu si lung".