Din motive binecuvîntate, în ultimele luni n-am prea avut timp să mai postez texte proprii pe blog. Pe de altă parte, nici evenimentele nu m-au obligat, prin natura sau importanţa lor, să adopt o poziţie. De pildă, apariţia unui grupuscul numit „Noua Republică”, sub conducerea lui Mihail Neamţu, nu merită comentată, în mod normal. Însă, agitaţia propagandistică din jurul acestei mici falange revoluţionare (cu voie de la poliţie) i-a împins pe cîţiva prieteni de idei să-mi ceară opinia în legătură cu NR. Şi-atunci, o spun.
 |
| Mihail Neamţu, la prima întîlnire cu "noii reublicani" de la Bucureşti |
Se vede cu ochiul liber că NR nu e decît o afacere pedelistă (ca şi asociaţia Blogary, aşa-zisa Mişcare Populară ş.a.), menită să încerce recuperarea, sub alte măşti dar pentru aceeaşi gaşcă, a unei părţi din capitalul electoral pierdut de PDL. Părerea mea este că NR n-are şanse. În primul rînd pentru că mesajul ei nu se deosebeşte fundamental de cel al PDL şi al lui Traian Băsescu, ba şi susţine aşa numita „doctrină Băsescu”. Formal, desigur, discursul e mai elevat, iar entuziasmul jucat cu oarecare talent, dar s-au mai vaccinat şi românii între timp. Şi dacă nu te afirmi ca o alternativă la actuala putere, nu te bagă nimeni în Parlament. Pe bună dreptate.
În al doilea rînd pentru că oamenii care au organizat-o, în frunte cu Neamţu, nu sînt credibili, ca unii care pînă mai ieri au fost în slujba statului sub guvernarea PDL (de altfel, liderul NR nu e liber să critice puterea cu adevărat) şi mai au şi alte tinichele de coadă.
În al treilea rînd pentru că suferă de „internită” – adică se rostogoleşte promiţător pe internet (i-auzi, ca bulgărele de zăpadă!) pentru a deveni praf şi pulbere în viaţa reală. Pe pagina virtuală a organizaţiei au aderat deja cîteva mii de persoane, după spusele lui Mihail Neamţu. La prima întîlnire în Bucureşti însă, au participat abia 100 de oameni.
Şi mă opresc aici cu pricinile de ratare ale NR, căci despre ea veţi citi o analiză mai aplicată în numărul pe noiembrie al revistei „Rost”.
Una peste alta, nu cred că NR va păcăli prea multă lume că este adevărata „Dreaptă” politică, pe care o aşteaptă cam de mult o parte dintre români. Printre sloganurile mobilizatoare şi declaraţiile de principii se vede urzeala neoconservatoare. Normal, căci nu putem avea o Dreaptă autentică fără oameni de dreapta. Or oamenii de dreapta nu se formează într-o „organizaţie de bază”, prin „muncă de convingere” şi „învăţătură ideologică”, pentru că Dreapta, înainte de a fi o opţiune politică, este un mod de viaţă. Nu devii un om de dreapta decît în măsura în care eşti construit interior aşa (şi te poţi descoperi mai tîrziu). Omul de dreapta se dovedeşte prin raportarea la tradiţie – şi la cea cu „t” mic şi la cea cu „T” mare. O cultură a Dreptei îl ajută pe omul de dreapta să se afle pe sine şi totodată să-şi descopere rostul, căci în multe cazuri structura interioară este mîlită de mentalitatea curentă, „sinistră” (în sensul etimologic al cuvîntului), şi are nevoie de o desvrăjire. Iar o elită a Dreptei (în sensul de lamură profesională şi morală, care înţelege să se dăruiască pentru binele public) ar putea oferi o viziune pentru restaurarea României şi coagula un pol de dreapta. Însă, o elită a Dreptei nu are nici un spor într-o lume dominată autoritar, dacă nu chiar totalitar, de mentalităţi stîngiste. Dovadă că, în perioada postdecembristă, toţi liderii politici autodeclaraţi de dreapta s-au dovedit impostori, mai devreme sau mai târziu. Şi cercul se închide.
În concluzie: cîtă vreme nu avem o cultură tradiţională (de dreapta) solidă şi marcantă la nivel macro (care să cultive principiile şi valorile specifice, începînd cu primatul spiritului), nu vom avea nici oameni politici de dreapta şi nici partide de dreapta. Vom continua să ne amăgim (sau nu) cu surogate ale Dreptei – un fel de „dreapta stîngii”, cum bine spune dl Răzvan Codrescu –, cu rezultate nenorocite precum cele din guvernările CDR, ADA, PNL-PSD şi PDL & Co.
LATER EDIT
Băieţi cu mentalitate de fetiţe neputincioase
Dintr-un interviul pe care mi l-a acordat d-na Tia Şerbănescu, un diagnostic precis:
- Am văzut că dl Lăzăroiu, de cînd a devenit ministru, spune şi mai multe basme. Nu se dovedeşte nici domnia atît de matur pe cît i-ar cere formaţia de sociolog. Şi e interesant ce feste îţi poate juca subconştientul. În cazul dlui Lăzăroiu avem de-a face cu complexul femeii neajutorate care aşteaptă un salvator. Dînsul vorbeşte despre partide Alba ca Zăpada, Fetiţa cu chibrituri, Capra cu trei iezi… Domnule, nu apare nicăieri un Harap-Alb,un Făt-Frumos, un Prîslea cel Voinic, un Greuceanu, un bărbat serios, sănătos, care să se lupte cu zmeul, să aducă soarele şi luna de pe cer, să o salveze pe Ileana Cosînzeana. Numai fetiţe amărîte. Vă daţi seama ce jalnic e? Cine să voteze aşa ceva?
UPDATE - 27 martie 2013
O ÎNDREPTARE
Trebuie să admit, la mai bine de doi ani de la scrierea articolului de mai sus, că m-am înşelat în privinţa Partidului Noua Republică. Sau, mai precis, băieţii de la PNR au ţinut să mă contrazică, punct cu punct, prin fapte. Aşa se face că PNR
- s-a delimitat net de Traian Băsescu,
- s-a distanţat (ba chiar a devenit ostil) partidului prezidenţial Mişcarea Populară,
- a articulat un mesaj clar pro-familie (cu atitudini publice în ţară şi la Bruxelles), pro-stat naţional şi suveran, împotriva proiectului Statele Unite ale Europei, esenţial creştin;
-a aderat la Alianţa Conservatorilor şi Europenilor Conservatori, singura grupare euro-realistă din Parlamentul European;
- şi-a primenit conducerea şi a adus la pîrghiile de decizie şi pe listele sale de candidaţi la alegerile europene oameni precum Corneliu Berari, Andrei Rosetti, Ştefan Bîrgăoanu, George Mioc, dar şi alţii pe care nu-i mai amintesc aici pentru că ar fi prea mulţi, oameni de dreapta autentici, creştini, familişti, cu cariere frumoase, oameni care n-au mai făcut politică, oameni recomandaţi de duhovnici renumiţi şi dintre care unii au crescut în duhul Rost (fără să fi fost membri ai Rost).
Prin urmare, nu şterg această postare, pentru că ea exprimă ce am gîndit la un moment dat şi îmi asum asta, dar le prezint scuze membrilor PNR. Şi nădăjuiesc să nu ma dezamăgească.
Nu este vorba despre o inconsecvenţă a mea în cazul acesta, ci de schimbarea unei realităţi (pentru că, la vremea cînd scriam textul la care pun acest apendice, PNR nu avea mesajul de azi, nici oamenii pe care îi are acum la vîrf, îl susţinea pe Traian Băsescu şi părea în siajul lui politic etc). Şi e cinstit să recunosc asta. Ar fi nedrept şi urît să mă fac că nu observ. Cu atît mai mult cu cît avem atîta nevoie de aer proaspăt în politica românească, iar această gură de oxigen promite să ne-o dea Noua Republică.
Postări
