Şapte motive pentru a merge la vot

Am scris în mai multe rînduri că nu mai vreau să votez. Din două motive: n-am pe cine alege (refuz să aleg răul "mai mic") şi nu vreau să legitimez un sistem putred.

Pînă să ajung la acest refuz, ani în şir am votat. N-am mai votat cînd a trebuit să aleg între Iliescu şi Vadim Tudor. Pur şi simplu, n-am putut. Era ca şi cum aş alege între două boli incurabile. N-am votat nici în alegerile generale de anul trecut. Candidaţii pe care îi aveam în circumscripţie erau dezolanţi, partidele lor - ticăloase. N-am votat nici în alegerile europarlamentare - nu cred în UE şi nici în prestaţia binefăcătoare pe care ar putea să o aibă reprezentanţii noştri acolo (dovezile că fac figuraţie pe bani foarte mulţi sau votează cele mai aberante legi, la comandă politică, n-au întîrziat să apară).

Pînă în urmă cu foarte puţin timp, eram decis să nu votez nici în alegerile prezidenţiale din acest an. Recunosc, am căutat argumente ca să-mi schimb hotărîrea. Şi, dincolo de scîrbă şi de lehamite, le-am găsit.

Voi merge mîine la vot, pentru că:

1. Dacă nu votez, nimeni nu va şti de ce n-am făcut-o. Cît din absenteism este provocat de lene, ignoranţă, nepăsare şi cît e protest?

2. Membrii şi simpatizanţii partidelor merg să voteze, deci ei vor decide şi pentru mine. Răul mai mic sau mai mare va fi hotărît de capacitatea de mobilizare a partidelor şi nu de conştiinţa civică a majorităţii alegătorilor. Partidele îşi doresc cel mai mult ca marea masă de electori care le poate face surprize să nu se exprime, să rămînă acasă. E mai sigur rezultatul dacă votează doar oamenii lor.

3. Dacă merg la vot, nu e musai să aleg un candidat. Pot da un vot în alb, pe care să scriu un mesaj, sau pot să-i anulez pe toţi candidaţii. Aşa se va şti că am protestat. Iar dacă vom fi destul de mulţi, politicienii se vor întreba unde au greşit şi ce ar trebui să facă pentru a ne obţine voturile. E imposibil să nu le sune alarma cînd vor vedea că dintr-o prezenţă de 60% al urne, de pildă, jumătate sînt voturi de protest. Şi în faţa acestei realităţi e posibil ca, pînă la urmă, candidaţii să-şi revizuiasă agenda şi discursul.

4. Nu e obligatoriu să aleg candidatul care are şanse. E natural şi de dorit să mă orientez către cel care are o viziune cît mai apropiată de a mea, către cel care pare să-mi cunoască cel mai bine interesele şi promite că mi le va reprezanta. Ar putea fi o dezamăgire dacă ar cîştiga, dar dacă nu cîştigă rămîne un semn al conştiinţei noastre mai bune. Ca să nu mai spun că outsiderii devin candidaţi cu şanse numai dacă sîntem atenţi la discursul lor şi le acordăm încrederea noastră. Altminteri, nu avem cum să ieşim din situaţia de a avea mereu aceiaşi candidaţi cu şanse pe care nu-i putem suferi.

5. Un sistem nu poate fi reformat din afară. Cei care vor cîştiga mereu sînt cei implicaţi, cei care sprijină activ un partid sau un candidat, cei care hotărăsc în locul nostru. Noi, cei care nu mergem la vot, vom rămîne mereu spectatori. Şi vom putea fi ignoraţi pe mai departe de către politicieni. Şi-atunci, de ce să ne mai plîngem? Sigur, mi s-ar putea sugera că, în loc să votez, aş putea să construiesc o alternativă. Corect. Şi pînă atunci? Şi dacă nu vine momentul acela, al apariţiei unei alternative, cu sau fără sprijinul meu?

6. Criza politică ni se datorează nouă, alegătorilor. Şi tot noi trebuie să o rezolvăm. Absenteismul masiv de anul trecut a făcut ca nici un partid să nu abă suficiente voturi pentru a guverna singur. Şi nici un partid să nu poarte singur responsabilitatea actelor sale politice. Partidele parlamentare vor au de ales între compromisuri odioase şi lupta pînă la declanşarea alegerilor anticipate - care ar fi o nouă pacoste şi ar ameninţa să aibă tot un rezultat nedecis, în absenţa noastră de la urne.

7. În alegerile din 1992, 1996, 2000 şi 2004 am votat. Clasa politică nu era mai bună decît acum şi, pe măsură ce treceau legislaturile, nici speranţa nu mai era ce fusese. Dar am votat înţelegînd ce şansă am să aleg liber şi în semn de recunoştinţă şi de respect pentru cei care au răscumpărat această libertate cu vieţile lor în decembrie 89.

După ce mi-aţi ascultat motivele pentru care voi merge la vot, votaţi sau nu? Oricum veţi decide, hotărîrea dvs. va cîntări în rezultatele finale.

UPDATE: Doisprezece pentru Cotroceni

Biroul Electoral Central a validat candidaturile a nouă bărbaţi pentru preşedinţia României: Traian Băsescu (PDL), Crin Antonescu (PNL), Mircea Geoană (PSD+PC), Sorin Oprescu (care încă nu apare în documentele de pe site-ul BEC), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Gigi Becali (PNG), Constantin Ninel Potîrcă (independent, ţigan din neam de corturari), Kelemen Hunor (UDMR), Ovidiu Iane (PER). [daţi click pe nume pentru a le vedea declaraţiile de avere]

BEC a respins înregistrarea candidaturilor a o mulţime de aflători în treabă, independenţi, desigur: Sabin Bâltac, Cornel Cernoschi - propus de „Uniunea persoanelor care nu votează din România”; şi cine l-ar fi votat dacă ai lui nu votează? -, Maria Zetea, Ioan Lascu, Emilian-Floria Popescu, Nicolae Boancă, Marius Iulian Mirea, Doina-Elena Noghin. Printre outsiderii căzuţi la numărătoarea semnăturilor de susţinere valabile, doi au fost mai vocali şi oarecum mai cunoscuţi: Remus Cernea (mai nou, şef la Partidul Verde, dar un mai vechi anticreştin de extremă stînga) şi Ion Coja (un naţionalist-comunist, după cum am arătat deja pe acest blog). Mă bucur că sîntem scutiţi măcar de două discursuri nocive. Din nefericire, dacă Ion Coja se pare că şi-a epuizat ultima şansă de a intra în cursa pentru Cotroceni (a mai avut o tentativă la precedentele alegeri), Remus Cernea (care s-a vrut şi europalamentar) ameninţă să ne mai plictisească, pentru că e tînăr.

De ieri sîntem în campanie electorală şi oficial.

Rămîn cu nostalgia de a nu avea şi o femeie candidat pe liste. Bine, şi cu nemulţumirea că nici unul dintre candidaţii cu şanse reale - Băsescu, Antonescu şi Geoană - nu mă poate convinge să-l votez, avînd în vedere trecutul şi prezentul lor politic. Din păcate, nici ceilalţi nu-mi inspiră suficientă încredere cît să le dau votul meu, măcar de dragul exerciţiului democratic.
Cum am spus şi altă dată, numărul absenteiştilor creşte numai din vina partidelor şi a politicienilor, care au o ofertă deloc atrăgătoare.

UPDATE (duminică, 25 oct. 2009)

Bazîndu-mă pe o informaţie greşită şi pe care n-am avut cum s-o verific pe site-ul BEC, care nu era actualizat, am scris ieri că Remus Cernea nu va candida. Mea culpa. Va candida, din păcate. Iată dovada. Mă cam îndoiesc că listele lui de semnături sînt ok, dar dacă BEC zice, aşa rămîne.

BEC a afişat şi alte candidaturi admise:

- Constantin Rotaru, propus de Partidul Alianţa Socialistă (cam bogat pentru un socialist, dar, mă rog, se poartă la noi - vezi şi PSD),

- Gheorghe-Eduard Manole (independent, care a obţinut aroape 1 la sută din voturi în alegerile prezidenţiale din anul 2000 de;i era necunoscut; ei, uite, în sfîrşit un nume care mă poate interesa; ţin minte că mi-a lăsat o impresie bună atunci, să vedem cît s-a maturizat şi ce noutăţi are în discurs)

Şi a respins alte cîteva:

- Nicolae-Doru Popescu

- Gheorghe-Ovidiu-Emil Stoenescu

- Aurel Munteanu

- Gheorghe Predescu

- Nicolae Toteanu

- Ioan Aştefănoaiei

Flashuri electorale

# Cei care ţin să voteze - cică din spirit civic sau din alte frici - au de ales într-o foarte variată ofertă (sper că nu sînt prea subtil în ironie): PSD, PDL, PNL, PRM, PNŢCD şi, hopa, pe asta n-am ştiut-o, Forţa Civică (mai bine spuneau şi ei, cinstit: Fantoma Civică, sau Zoro, sau Superman, ceva...). Numele aproape că nu mai contează, pentru că în Parlamentul European fiecare parlamentar votează aşa cum hotărăşte grupul din care face parte. Or, deja am văzut ce hotărăsc grupurile parlamentare europene în privinţa avorturilor, homosexualităţii, a simbolurilor religioase în spaţiile publice etc. etc.

# Candidează şi (in)dependenta lu' tata, Elena Băsescu, zisă şi EBA - după plăcuţa de înmatriculare de la supermaşina pe care şi-a cumpărat-o dintr-un salariu de angajat debutant. EBa s-a făcut remarcată prin trei, hai patru prostioare pe care le-a scos pe guriţa sa botoasă. A zis că nu se ruşinează de gaşca ei din Dorobanţi şi şi-a tras supranumele "Elena de Dorobanţi". Pe urmă a zis-o pe aia cu drogurile uşoare, că e bine să legiferăm "iarba", că aşa se poartă în ţările civilizate şi, zic eu, oricum e mai sănătoasă decît aurolacul. Păi e frumos ca atîţia băieţi şi fetiţe de bani gata, cu Porche-ul în bătătură, să tremure de frica gaborilor că trag şi ei o Mary(huana), cînd deja miliţia le-a scos semnele de staţionare interzisă din faţa cafenelelor din Doroboanţi? Deunăzi, EBa a mai slobozit una tare: ea face politică pentru a ajunge cît mai sus, nu pentru a sluji binele public. Asta, pusă lîngă declaraţia de azi de la ieşierea de la urne (cum că a votat pentru ea! sic!) ar putea să ne inducă în eroare şi să o suspectăm de onestitate. Credeţi-mă, avînd în vedere background-ul, o putem bănui doar de prostie. Iar avînd în vedere descendenţa, şi de cinism.

# M-a amuzat copios campania pe care i-a făcut-o lu' EBa (candidata, nu maşina) un mîzgîlici la ziar - care de-o vreme nu mai e mulţumit cu auto-titulatura de expert pe politică externă (că analizele lui sînt modeste spre proaste, e altă discuţie), ci se vrea musai jurnalist de investigaţii (îşi închipuie, sărmanul, că e suficient să fii slugă la un turnător la Secu pentru a deprinde meseria de jurnalist de investigaţii). Dacă te uiţi în gura lui, o pui pe EBa la icoană.

# Acelaşi mic diversionist de presă de mic litraj, care este asmuţit de stăpînii săi cu epoleţi grei asupra unor personalităţi publice, a sărit ieri ca proasta din baie: "Români, treceţi Prutul! Aaaa, pardon, asta era din alt film. Români, votaţi ca să nu ne ia ungurii ţărişoara!" - se tîngui nevolnicul. Evident că evocarea unei operaţiuni de aritmetică pe post de demonstraţie irefutabilă a nenonorocirii care ne paşte dacă nu mergem la vot este doar o subţire şi tardivă tetativă de a ne prosti pe faţă. E aşa de clar, încît nu vă mai obosesc cu explicaţii.

# Anumite estimări făcute pînă la această oră arată că PSD este cu vreo patru procente în avantaj faţă de PDL (33 la 29), urmat de PNL (cu 16%) şi restul. Chiar credeţi că va conta cine cîşitgă?

# Pînă la ora 13.00 votaseră 10% dintre români. Pînă diseară, poate se adună vreo 20 de procente. Semn bun. Românii dau de veste că s-au săturat de mizerabila noastră clasă politică, de oferta ei de doi bani şi de ipocrizia şi ticăloşia de la Bruxelles. Una peste alta, tot mai mulţi români refuză să aleagă iluzoriul rău mai mic (cum arată şi sondajul de pe acest blog - care astfel se dovedeşte reprezentativ). Vor altceva. Pricepeţi, domnilor politicieni? Cred că nu. Şi nu vi se va întîmpla vreo străfulgerare de luciditate decît prea tîrziu, după ce veţi fi măturaţi de pe scena publică. Vă asigur, acest vot anunţă o revoluţie.

# Astăzi, cel mai tînăr dintre preoţii bisericii unde merg a ţinut o predică de zile mari. Pe scurt, el a amintit episodul oraşului Babel din Scriptură şi a avertizat că orice construcţie omenească fără Dumnezeu va împărtăşi soarta Babilonului. Aluzia la UE este străvezie. Mîndria nu rămîne nepedepsită, ca şi lipsa de credinţă. Zidariii de tot soiul uită sau nu cred în aceasta. Ca şi cei vechi...

UPDATE

Citiţi şi: Datoria civică de a sta acasă. Mie mi-a plăcut. Nu numai pentru că are aceleaşi argumente cu mine, ci şi cum e scris.