luni, 6 februarie 2012

PSD şi PNL trîntesc pentru a doua oară un guvern Boc. Problema de fond rămîne

Vă invit să citiţi update-urile.
În această dimineaţă, premierul Emil Boc a anunţat că depune mandatul Cabinetului său. Demisia guvernului Boc este o victorie a Opoziţie, nu a străzii. PSD şi PNL reuşesc, pentru a doua oară, în cîţiva ani, să demită un guvern condus de Boc, tot prin acţiune parlamentară. De data asta nu prin moţiune de cenzură, ci prin grevă parlamentară.
În 2009, la precedenta debarcare, Boc a fost desemnat de Traian Băsescu să alcătuiască un nou guvern, care, iată, a rezistat pînă azi.
Probabil că acum nu i se va mai da o şansă, pentru a fi protejată, cît se mai poate, imaginea PDL. Zvonurile indică instalarea unui guvern de tehnocraţi, posibil în frunte cu Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR. Croitoru a mai fost desemnat să facă guvernul în 2009, dar a fost respins de Parlament. Acum, PDL şi  aliaţii săi deţin o majoritate care l-ar putea impune. 
Crin Antonescu şi Victor Ponta anunţă că nu sînt de acord cu un nou "guvern Băsescu" şi că, la consultările de astăzi cu preşedintele statului, vor cere demisia lui Traian Băsescu şi alegeri anticipate. Băsescu însă nu-i Boc. Probabil că Opoziţia va obţine cel mult alegeri parlamentare anticipate, pentru că a devenit clar şi pentru Băsescu că PDL nu se va menţine la guvernare indiferent cînd vor fi alegerile.
Pînă la sfîrşitul anului, se poate ca şi ultima revendicare a "Pieţei Universităţii" să fie îndeplinită: demiterea lui Traian Băsescu. Un Parlament dominat de USL îl va suspenda din funcţie iarăşi, iar de data asta Băsescu nu va mai fi salvat de popor, prin referendum.
Problema de fond rămîne însă. Îi vom fi rotit la putere pe oamenii aceluiaşi sistem, vinovaţi în egală măsură de dezastrul ţării. Pentru ca asta să nu se întîmple, societatea civilă trebuie să preseze Opoziţia şi Puterea (care acum oricum nu mai are mare lucru de pierdut) să adopte o serie de modificări legislative. 
Viaţa politică de la noi nu poate fi ameliorată fără schimbarea şi adăugarea unor legi referitoare la înfiinţarea partidelor, finanţarea campaniilor electorale, alegerile uninominale, înlăturarea traseismului politic, reducerea numărului de parlamentari, eliminarea imunităţii parlamentare, restrîngerea imunităţii prezidenţiale, limitarea practicii ordonanţelor de urgenţă şi a asumării răspunderii guvernamentale, instituirea unor mecanisme simple şi eficiente pentru adoptarea iniţiativelor legislative cetăţeneşti, garantarea unor consultări reale cu societatea civilă pe proiectele de lege care privesc drepturi şi libertăţi civile fundamentale.

UPDATE
Cristi Şuţu, jurnalist specializat pe politică, dă ca sigură numirea în fruntea noului guvern a Ancăi Boagiu

UPDATE 2
Lucian Davidescu face bilanţul guvernării Boc în cinci grafice. Care nu e deloc pozitiv, după cum ar fi vrut să ni-l livreze demisionarul Boc:
1. La începutul lui 2009, impozitarea muncii s-a întors la nivelul lui 2004 (când încă funcţiona impozitul progresiv). Salariul minim este taxat cu 40% iar cele peste medie cu 45,5%, nivelul general fiind de 43%. Acesta este al şaptelea cel mai mare nivel din UE, peste ţări ca Suedia sau Danemarca. 
2. Investiţiile străine directe au scăzut cu 80% faţă de vârful din 2008. O mare parte din această prăbuşire poate fi pusă pe seama crizei. Dar nu toată, de vreme ce România a suferit una dintre cele mai aspre corecţii. 
3. România a coborât în clasamentele despre competitivitate, uşurinţa afacerilor, percepţia corupţiei şi libertatea presei. În cazul ultimului indicator, raportul RSF din 2012 (necuprins în grafic) indică totuşi o uşoară revenire. 
4. Datoria publică s-a triplat, de la 13% la aproape 40%, cea mai mare componentă fiind banii împrumutaţi de la FMI. Costurile pentru buget au crescut însă de numai 2,5 ori, pentru că o parte din dobânzi sunt plătite de BNR. 
5. Cheltuielile bugetare au continuat să crească de la an la an, în principal din cauza cauza costurilor cu pensiile. Încasările au scăzut doar în 2009, după care au reînceput să crească, după mărirea accizelor şi a TVA. 

UPDATE 3
Băsescu îşi continuă jocul. L-a desemnat premier pe Mihai Răzvan Ungureanu, şeful SIE. Şi amîndoi vorbesc despre interesul naţional. Doamne!...
Vă invit să vă amintiţi:
De ce vrea Basescu un Ungureanu sef la SIE?
Se reface Alianţa DA? Sub bagheta unui agent secret?
Se potriveşte mănuşă acest nou prim-ministru cu planurile lui Traian Băsescu:
Băsescu: Vin la Bruxelles cu grăbire să mă-nchin la o nouă ordine
Încă un mit spulberat: patriotismul lui Traian Băsescu
Dacă se va confirma zvonul că Mihai Răzvan Ungureanu este pregătit pentru a candida la preşedinţia României din partea PDL, putem spune că acest partid şi-a pus cruce pentru totdeauna. În sensul că se va îngropa definitiv, nu că va deveni creştin.

UPDATE 4
Interesant că liderul "micii republici" salută desemnarea lui M.R. Ungureanu drept premier. Deci, acum Mihail Neamţu nu mai are un singur odgon legat de Putere, prin preşedintele Băsescu, ci şi un al doilea, prin prim-ministru. Faptul că Neamţu şi Ungureanu s-au format la şcoala lui Andrei Pleşu - care i-a şi propulsat spre înaltele sfere politice -, poate şi alte iniţieri comune, studiile în Marea Britanie, de pildă, dar şi acelaşi fel de a înţelege Dreapta (ca fiind o dreaptă a Stîngii), probabil că îi face pe cei doi solidari. Sentimentele de amiciţie îi vor face însă sarcina şi mai grea lui Neamţu.


De urmărit de la minutul 26.



LATER EDIT
Băsescu ne vrea "land" în SUE. Ungureanu are pretenţii mai modeste: să fim land al Austriei. Vedeţi aici.

UPDATE 5
Soţia lui M.R. Ungureanu încasează anual 100.000 de euro pe un contract de "consultanţă medicală" cu OMV AG ,Viena.  Cea mai mare parte a veniturilor familiei lui Mihai Răzvan Ungureanu provine de la OMV

Parcă vedem altfel şi declaraţia de mai sus a lui Ungureanu.
Unde am mai auzit noi despre o soţie de demnitar foarte capabilă în a face contracte de consultanţă banoase? Aha, în cazul primarului Apostu de la Cluj.
Probabil că e doar o nefericită asemănare.

11 comentarii:

  1. Claudiu, demisia Guvernului Boc a fost "sugerata" de Udrea, pe blogui-i, in data de 1 feb. Ulterior "confirmata" de Adrian Nastase, tot pe blog.

    iar interimarul Predoiu, cica e consatean de-al Elenei :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @ alexander:

    Da, stiu. Dar nimeni n-a mai crezut, pentru ca era o veste data de prea multe ori si neconfirmata. Iti amintesti ca acum un an, Basescu zicea ca trebuie schimbat Boc cu un tehnocrat.
    De Predoiu, nu stiu, oricum nu conteaza.
    Sa vedem urmarea.
    Problema semnalata de mine ramine si e grava.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu vor fi niciun fel de alegeri anticipate. Iar Boc a cazut ca urmare a feedback-ului din tara (protestele induse si alimentate) si a presiunii din afara (FMI si nu numai).

    Era nevoie de un facelift pana la alegerile din toamna.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Vlad:

    Ma indoiesc ca Boc a demisionat din pricina citorva zeci de oameni care au mai iesit in ultimele zile in strada. Sau ca FMI, la ale carui comenzi Boc a raspuns foarte bine, ar fi avut vreun interes sa-l preseze sa demisioneze.

    Daca opozitia nu intra in greva, blocind Senatul si punind in imposibilitate de funtionare comisiile din Camera Deputatilor, nu cred ca Basescu l-ar fi demis pe Boc. Ideea lor era ca va incepe sa fie bine si ca vor culege roadele, dupa ce romanii vor intelege ca masurile de austeritate au fost necesare si bune.

    Cu anticipatele, nu stiu sigur, dar e posibil. Depinde cum gindeste Basescu miscarea si cit de tare se tin pe pozitii liderii USL.

    RăspundețiȘtergere
  5. Claudiu, dar nu e vorba de cele cateva sute/mii de oameni din tara care au protestat. E vorba de sentimentul la nivel national ca nu se mai poate astfel.

    Manifestarile au fost un test pentru a vedea daca se mai poate forta nota sau nu. Si nu se mai poate forta. De rezultatul acestor manifestari au beneficiat si cei din opozitie. Si de aceea au blocat lucrarile in Parlament.

    Insa situatia este acum atat de delicata incat nimeni din opozitie nu e atat de prost sa isi doreasca sa o gestioneze.

    Dau din gura pentru a-si strange electorat. Dar nimeni, absolut nimeni, nu vrea sa fie acum in locul lui Base/Boc.

    Parerea mea:)

    RăspundețiȘtergere
  6. http://www.gandul.info/puterea-gandului/ungureanu-un-boc-updatat-9211793

    RăspundețiȘtergere
  7. http://www.hotnews.ro/stiri-politic-11447920-fisuri-relatia-victor-ponta-crin-antonescu.htm

    RăspundețiȘtergere
  8. Si d-na Tăriceanu, care înregistra contracte de milioane de euro ca avocat, e un exemplu de soţie cu spirit de iniţiativă.

    RăspundețiȘtergere
  9. Deci domnul "cu convingeri de dreapta" regreta că nu a aruncat cu pitroaie alături de maoistul Joschka Fischer în 1968.

    RăspundețiȘtergere
  10. http://www.gandul.info/puterea-gandului/nebunia-lui-ponta-cat-de-liber-este-liderul-psd-9222071

    RăspundețiȘtergere