Părintele Teofil de la Pîngăraţi s-a născut în Cer

de Adrian Alui Gheorghe

Părintele Teofil, de la Pângăraţi, ne-a părăsit. Şi a făcut-o ca un om şi duhovnic şi stareţ care şi-a încheiat misiunea pămîntească cu asupră de măsură. A lăsat în urmă o catedrală construită alături de ctitoria lui Vodă Lăpuşneanu; a lăsat o construcţie spirituală la care au depus suflet mulţimi de credincioşi, ştiuţi şi neştiuţi, atraşi de abnegaţia şi credinţa şi rîvna părintelui; a lăsat o cale deschisă spre cer care porneşte de pe cărăruia care urcă spre complexul Mănăstirii Pângăraţi şi se continuă pe sub geana munţilor din preajmă, pe o linie a orizontului fixată cu privirea, cu gîndul şi cu rugăciunea de generaţii întregi de creştini de pe la 1432, de cînd cuvioşii Simeon şi Amfilohie au pus bazele aşezămîntului.

A fost ucenic al Părintelui Iustin Pârvu, la Bistriţa, de la care a învăţat lecţia smereniei şi a dăruirii pentru semeni. A fost în intimitatea înţesată de cărţi şi pilde din patericul neamului a părintelui Ioanichie Bălan. A fost în cercul de ucenici dornici să slujească Bisericii lui Hristos, al părintelui stareţ Ciprian Zaharia, de la Bistriţa, grup care azi se află „risipit” în mănăstiri de aleasă rugăciune, stareţi sau rugători cu har. La îndemnul părintelui Teofil am dus pînă la capăt dialogurile duhovniceşti cu părintele Iustin Pârvu, a fost între primii cititori, între sfătuitorii inspiraţi.

La Pângăraţi, cu doar o mînă de călugări şi fraţi, care l-au urmat cu dragoste, a făcut minuni. Cei puţini, prin muncă, prin dăruire, prin sacrificiu de sine, păreau mulţi. A restaurat mănăstirea veche, a ridicat mănăstirea nouă, „provocînd” un simbolic dialog al istoriei condensat în cele două aşezăminte. Cu intensitatea rugăciunii cerul de deasupra Pângăraţilor s-a făcut mult mai senin.   

O mulţime de credincioşi, de pelerini, din Neamţ şi de aiurea, ne simţim la Pângăraţi, de ani şi ani, acasă. Şi asta datorită uşii întredeschise de obştea formată, educată de părintele Teofil celui care caută miracolul rugăciunii.

Cînd pleacă un duhovnic, un călugăr, un preot, - ştim din Pateric -, faptele sale rămîn şi rodesc precum sămînţa bună care se sacrifică pentru recolta viguroasă, viitoare. Părintele Teofil este – şi trebuie să fie, în aceste vremuri nealese, de încercare pentru Biserica noastră - jertfa care întemeiază.

Părinte Teofil, ne va fi dor, foarte dor, de dumneavoastră.