Sfinţirea "Fenomenului Piteşti"

Azi dimineaţă, am avut bucuria de a participa la prima Sfîntă Liturghie slujită în Camera 4 Spital a fostei închisori comuniste de la Piteşti. Locul de supliciu al studenţilor români din anii '50 a fost transformat în paraclis, cu binecuvîntarea ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. Un sobor de opt preoţi a sfinţit paraclisul şi a făcut şi o slujbă de pomenire pentru toţi cei ucişi de comunişti la Piteşti şi în alte temniţe din ţară, nu întîmplător în ziua Înălţării Domnului. Hramul Paraclisului este Înălţarea Domnului, iar în această zi Biserica Ortodoxă Română îi comemorează pe toţi eroii neamului. 

La final, scriitorul Marcel Petrişor, fost deţinut politic timp de 13 ani sub regimul comunist, a vorbit despre sfinţirea prin jertfa umană a acestui loc de supliciu, înainte de sfinţirea prin slujba preoţilor. Dintre foştii deţinuţi politic au mai fost prezenţi dnii Vasile Jacques Iamandi, Demostene Andronescu, Nicu Popa şi Tache Rodas.

Evenimentul de astăzi se datorează în cea mai mare parte familiei Gheorghe, Adela şi Maria Axinte, care deţine o parte din fostul Penitenciar Piteşti (în care a funcţionat un trust de construcţii înainte de '89, după desfiinţarea puşcăriei). Această clădire va deveni, cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin strădania familiei Axinte, un Memorial al suferinţei româneşti, sub egida Fundaţiei "Sfinţii Închisorilor". Ea găzduieşte deja o primă expoziţie permanentă, foto-documentară, pe care a organizat-o şi itinerat-o, timp de cîţiva ani, Asociaţia "Rost": "Destine pe drumul Învierii", în care sînt evocaţi, prin fotografii şi documente de arhivă, Arhim. Arsenie Papacioc, Ierom. Arsenie Boca, Ieroschim. Daniil Teodorescu (Sandu Tudor), Pr. Gheorghe Calciu, Ioan Ianolide şi Valeriu Gafencu. 

Foştii deţinuţi politic Marcel Petrişor, Nicu Popa, Vasile Jacques Iamandi, participînd azi dimineaţă la sfinţirea Paraclisului din fosta puşcărie Piteşti.

 

Stînga să nu exulte, Dreapta să nu se demobilizeze

Cele mai recente rezultate parţiale ale scrutinului de ieri relevă o situaţie mai puţin îngrijorătoare decît am fi tentaţi să credem la prima vedere. PSD (în alianţă cu UNPR şi PC) a primit 37% din voturi, adică vreo 1,9 milioane de voturi. Din 18 milioane de români cu drept de vot. Asta arată că majoritatea covîrşitoare a românilor nu creditează partidul urmaş al PCR şi nici sateliţii lui.

Rău e însă că românii n-au înţeles miza acestor alegeri pentru Parlamentul European (au participat la vot numai cinci milioane de alegători, recte 32%). Cei care au stat acasă au ajutat PSD să obţină un număr mai mare de mandate decît putea acesta. Iar consecinţele le vom suporta toţi.

Totuşi, în condiţiile date, aşa-zisa Dreaptă (hai să zicem partidele anti-PSD, că sîntem mai aproape de adevăr) are o cotă acceptabilă şi foarte aproape de cea a PSD: un total de 33,36% (aprox. 1,75 milioane de voturi). PNL - 14,86% + PDL - 12,26% + PMP - 6,24%.  

37% vs 33% nu mai pare atît de rău. Iar PSD va mai scădea pînă în toamnă. Zisa Dreaptă este obligată să se unească dacă vrea să învingă PSD. Probabil că liderii PNL, PDL şi PMP au înţeles deja că nu au altă şansă. Uniţi în jurul lui Klaus Iohannis, de pildă, care e cel mai bine cotat, ar putea să-l bată pe Ponta la prezidenţiale. Şi-apoi se pot întîmpla multe, inclusiv ca PSD să fie scos de la guvernare. Asta ar fi partea plină a paharului. Dezamăgirea vine din faptul că o eventuală alianţă PNL-PDL-PMP nu ar fi decît o variantă ameliorată a PSD & Co. Nu ne putem aştepta la mari beneficii de pe urma unei noi guvernări a lor. Dar e răul mai mic. 

Marele meu regret este că Noua Republică şi PNŢCD nu au luat măcar 2-3% din voturi, cît să aibă de unde creşte. Ele ar putea fi adevărata Dreaptă şi de la ele am putea spera o guvernare creştină şi în slujba interesului naţional. Dar se pare că nu au, deocamdată, forţa de a se face auzite şi de a cîştiga un suport electoral semnificativ. Pentru PNŢCD este mai trist, pentru că vine după 14 ani de stat în afara politicii parlamentare. Pentru NR este un rezultat foarte slab, dar, avînd în vedere că e prima confruntare electorală la care participă, nu e de natură să demobilizeze. 

Probabil că şi liderii acestor formaţiuni se gîndesc deja la schimbări organizatorice, de strategie, de comunicare... O alianţă între PNŢCD şi NR, susţinută de un număr de organizaţii din societatea civilă, ar putea fi soluţia pentru a pătrunde în Parlament. 

În fine, independenţii au avut rezultate previzibile. Cu excepţia lui Mircea Diaconu, care, în virtutea notorietăţii sale de mare actor şi a sprijinului intens primit de la Trustul Intact, România TV şi Alianţa PSD-UNPR-PC, a obţinut un scor colosal, de aproape 7%, restul au luat mult mai puţine voturi (cam 25%) decît numărul de semnături de susţinere pe care le-au obţinut pentru a candida. Societatea civilă creştină a demonstrat cîtă putere electorală are, susţinîndu-i pe Iulian Capsali (mai ales) şi Peter Costea: sub 100.000 de voturi (mai mult însă decît PNŢCD şi NR la un loc!). Pînă la urmă e bun şi acest exerciţiu, ca să ne trezim la realitate şi să acţionăm în consecinţă. Din aceste alegeri putem învăţa multe toţi cei care ne considerăm de dreapta şi, implicit, creştini. 

Votez. Votez PNR!

Mîine merg la vot. Pentru că partidelor din sistem le-ar conveni absenteismul. M-am lămurit că nu le pasă de "votul" nostru de blam, de lipsa noastră scîrbită de la urne. Partidele acestea (de la PSD, UNPR, PC şi UDMR - arcul guvernamental - pînă la PDL, PMP şi FC, aşa-zisa opoziţie) vor să voteze numai militanţii lor, ca să-şi poată asigura victoria sau un loc în faţă mai lesne. 

Merg la vot şi pentru că un parlamentar UE are de două ori mai multă putere decît un membru al Parlamentului naţional, pentru că 70% dintre legile aplicabile în România sînt hotărîte în Parlamentul European. Între aceste legi sînt foarte multe cele care ne afecteză nu doar viaţa de azi, ci stabilesc cum şi în ce scop vor fi educaţi şi vor fi obligaţi să trăiască ai noştri copii, nepoţi şi strănepoţi.

Merg la vot şi pentru că am cu cine vota: Partidul Noua Republică. M-a convins organizaţia, care în ultimul an a avut poziţii coerente şi consecvente pro-familie şi pro-stat suveran - două teme de o importanţă covîrşitoare, care depind în cea mai mare masură de Bruxelles.

Merg să votez Noua Republică pentru că acesta face parte din Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni - un grup de partide eurorealiste, ori, dacă vreţi, eurocritice, grup care are şanse bune de a deveni mai puternic în PE după aceste alegeri şi astfel să dea un plus de putere şi partidelor care îl compun. Asta înseamnă că Noua Republică va avea aliaţi în PE pentru apărarea familiei tradiţionale (nota bene: din Alianţă face parte şi Partidul Lege şi Justiţie din Polonia) şi pentru păstrarea suveranităţii naţionale a României, în dauna unui proiect catastrofal cum este cel al Statelor Unite ale Europei (susţinut de toate celelalte partide româneşti, cu excepţia, alături de PNR, a PNŢCD - membru, totuşi, în Partidul Popular European, promotor şi el al ideii).

Merg la vot şi pentru că m-au convins candidaţii Noua Republică: Mihail Neamţu, George Mioc, Corneliu Berari, Andrei Rosetti, Ştefan Bârgăoanu, Augustin Ofiţeru, Bianca Ficuţ, Adela Mîrza... Oameni care cred în Dumnezeu, în români şi în România. Oameni care au cariere frumoase. Oameni care se bat pentru ideile lor. Oameni cărora le pasă de România, speră pentru ea şi construiesc în ţara asta. Oameni care n-au mai făcut politică pînă acum, iar pentru crezul lor îşi cheltuie banii proprii, energia şi talentul, şi îşi ruinează sănătatea, relaţiile personale şi un viitor călduţ, căci conformist. Oameni care îmi inspiră încredere, chiar dacă n-am avut prilejul să-i cunosc pe toţi faţă către faţă. 

Le dau votul meu cu dragoste, credinţă şi nădejde. Dacă nu vor reuşi, sau mă voi fi înşelat în privinţa lor, voi avea oricum conştiinţa curată. Dumnezeu să-i ajute să izbîndească în această primă confruntare electorală şi să-şi ţină cuvîntul odată ce vor fi aleşi! 

CENTENAR CORNELIU COPOSU

Mai multe asociatii civice, împreună cu PNŢCD, organizează marţi, 20 Mai a.c., începînd cu ora 13.00, la Biserica Kreţulescu din Bucureşti, un moment omagial pentru Corneliu Coposu (20 mai 1914 – 11 noiembrie 1995), fost preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (1989-1995), senator şi lider al opoziţiei democratice din România postcomunistă. Astăzi, poate mai mult ca oricînd, într-o lume aflată în criză moral-spirituală, este nevoie de recursul la eroi, martiri şi sfinţi. Iar Corneliu Coposu a fost un martir. În sensul, mai larg, de mărturisitor al credinţei în Hristos şi în neamul românesc.

Iată de ce, la împlinirea a o sută de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu, vă invităm să vă alăturaţi nouă pentru a cinsti această personalitate-reper a românilor.

Secretar personal şi apoi politic al lui Iuliu Maniu timp de un deceniu, Corneliu Coposu a fost arestat în anul 1947, împreună cu întreaga conducere a PNŢ, în urma unei înscenări puse la cale de regimul comunist. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare, din care a executat 17 ani. În perioada detenţiei, 8 ani a fost ţinut la izolare şi nu a vorbit cu nimeni. A suferit în temniţele comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud, Craiova şi Capul Midia. După eliberare, a lucrat ca muncitor necalificat în construcţii. Între 1967 şi 1989 a organizat şi a condus în ilegalitate un nucleu al PNŢ, iar în 1987 a afiliat partidul la Internaţionala Creştin-Democrată. 

În ianuarie şi iunie 1990, minerii – aduşi la Bucureşti de Ion Iliescu, liderul FSN (FDSN/ PDSR/ PSD), pentru a înăbuşi în sînge mişcările de protest contra unei Puteri continuatoare a regimului comunist – i-au devastat casa lui Coposu şi au incendiat sediul PNŢCD. Moartea lui Corneliu Coposu a generat un uriaş val de simpatie populară pentru forţele politice anticomuniste din România. La înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni, veniţi din toată ţara. Acest curent de simpatie a contribuit la victoria în alegerile generale din 1996 a Convenţiei Democratice din România, alianţa anticomunistă înfiinţată de Coposu.

Carte pentru îndrăgostiţii care vor să se împrietenească

O ocazie rară de a ne asculta pe toţi la acelaşi eveniment  Sînziana Pop, Dan C. Mihăilescu, Costion Nicolescu şi subsemnatul. Marţi, 13 mai a.c., ora 18.00, la Librăria Sophia din Bucureşti.

Buchet muzical bizantin

Omagiu muzicii bizantine.
Invitat special: protopsaltul Iordanis Diamantidis, Grecia.
Muzeul Național al Țăranului Român, studioul Horia Bernea. Sâmbătă, 17 mai, ora 19:00.
Un eveniment Grupul Filos.
Partener principal: Muzeul Național al Țăranului Român.
Parteneri media: Televiziunea Română, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Orasulm.eu, Bookuria.info, Pemtousia, Revista Familia Ortodoxă, ROST, Librăria Bizantină, Librăria Sophia.

De ce “Rost” nu susţine candidatura lui Iulian Capsali

Un număr de ONG-uri semnează astăzi un document cu Iulian Capsali, candidat la Parlamentul European, prin care acesta se obligă să respecte zece principii, în eventualitatea că va fi ales, în schimbul susţinerii candidaturii sale de către aceste asociaţii civice. Multe dintre organizaţiile semnatare, dacă nu toate, fac parte din Coaliţia pentru Familie şi Constituţie, ca şi Asociaţia “Rost”. Principiile enunţate – de fapt, deziderate – sunt foarte bune: 1. Promovarea Familiei naturale, 2. Valoarea vocaţiei parentale şi a drepturilor parentale,3. Respectarea dreptului la viaţă şi a demnităţii umane,4. Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, 5. Subsidiaritatea şi suveranitatea, 6. Combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale, 7. Sprijinirea iniţiativei private mici şi de familie, 8. Dreptul la un mediu curat, 9. Identitate culturală şi spirituală, 10. Parteneriatul cu societatea civilă. Iar Iulian Capsali a făcut parte din conducerea Asociaţiei “Rost”. Cu toate acestea, Asociaţia “Rost” nu va semna zisul Memorandum, pentru că nu a sprijinit şi nu va sprijini candidatura lui Iulian Capsali.

Sînt dator să explic de ce.

Întîi, candidatura unui independent la Parlamentul European este aflare în treabă. Un independent are şanse minime de a fi ales, după cum ne-o arată rezultatele altor scrutinuri, şi chiar dacă va fi ales, nu are nici o şansă, dar nici una, de a sluji cauza pentru care s-a angajat. Un independent nu este luat în seamă în PE, decît dacă votul său este contabilizat, printr-o înţelegere, la vreuna dintre marile alianţe politice: populari, socialişti sau conservatori. Şi-atunci de ce să nu votezi candidaţii unui partid aflat deja într-un asemenea bloc?

Un independent nu poate depune iniţiative legislative de unul singur, nici bloca vreo lege care contravine principiilor sale şi nici măcar să vorbească mai mult de un minut pe săptămînă, cît i se alocă fiecărui parlamentar pentru o declaraţie politică. Un independent poate fi doar un observator în PE – postură pentru care atît costurile electorale, cît şi cele cu mandatul său mi se par disproporţionate (8.000 de euro pe lună, reprezentînd salariul plus diferite indemnizaţii, şi 25.500 de euro pe lună pentru cheltuieli legate de biroul parlamentarului la care se pot adăuga şi alţi bani pentru deplasări; adică în total vreo 400.000 de euro pe an, timp de cinci ani).

Doi: Iulian Capsali nu este omul potrivit la locul potrivit. El nu are viziune politică, iar aceasta o dovedesc luările sale de poziţie din ultimii ani. A fost unul dintre susţinătorii vocali din societatea civilă ai USL (PSD-PNL-PC-UNPR), pentru ca aceasta să ajungă la putere, gîndind că acest veritabil grup infracţional va salva România. Vedem azi efectele unei astfel de înşelări. Nota bene: din pricina acestei atitudini a lui, “Rost” s-a despărţit de Capsali.

De asemenea, în privinţa politicii externe, Capsali optează pentru Rusia, în detrimentul Occidentuluii, sub motiv că Putin este un apărător al valorilor creştine şi că imperiul pravoslavnic rus este preferabil “Babilonului” UE. Avînd în vedere trecutul istoric, care ne dezvăluie o Rusie necruţătoare (o primejdie permanentă pentru vecinii săi şi nu numai, de-o lăcomie proverbială pentru teritoriile şi bogăţiile altora, dislocatoare de popoare întregi, criminală pe motive entice şi politice) şi realitatea politică din acest ceas, nu putem fi de acord cu Iulian Capsali. Este evident pentru orice om cu capul pe umeri că Vladimir Putin joacă acum cartea ortodoxiei doar din strategie, fără vreo tangenţă cu principiile creştine, ci numai pentru a obţine tot mai multă putere asupra Rusiei şi a altor state.

Iulian Capsali nu are un discurs articulat, limpede, convingător. Or acesta este un handicap major pentru un om politic. Mai mult, în polemicile pe care le duce pe internet, dovedeşte o agresivitate barbară, obtuzitate, dispreţ pentru preopinent, foloseşte un limbaj licenţios şi un ton dictatorial. Asta în condiţiile în care omul nu deţine o funcţie care să-i dea putere.

Iulian Capsali nu prezintă credibilitate, din punctul nostru de vedere, de vreme ce nu are un trecut profesional notabil (cît să fi trecut de cînd nu mai are serviciu, 8, 10, 15 ani?) şi nici nu s-a remarcat prin mari acţiuni în societatea civilă, fapta lui fiind cu predilecţie vorba (poveştile din biografia romanţată de campanie fiind doar atît, poveşti, prin care îşi asumă roluri pe care nu le-a jucat şi iniţiative pe care nu le-a avut). La acest din urmă capitol este de ajuns să spun că, în calitate de vicepreşedinte al “Rost”, nu a mişcat un pai, dar cînd opiniile politice ne-au separat (formal era încă în conducerea asociaţiei noastre), a fondat o altă organizaţie, încercînd, fără succes, să racoleze oameni din “Rost”. În fine, asociaţia lui nu e decît o butaforie, cu firmă şi ştampilă, dar fără oameni, structuri şi impact social. Atît poate Iulian Capsali.

De altfel, singura sa carte de vizită este o familie numeroasă, cu nouă copii. Să-i trăiască! E frumos, dar nu de ajuns. Nu înseamnă neapărat că, dacă faci mulţi copii, eşti un bun politician pro-familie, ba nici că eşti un bun cap de familie sau măcar un bun creştin. Şi mă opresc aici, pentru că nu se cade să intru în amănunte care ţin de viaţa lui privată.

Trei: A gira un asemenea candidat, care chipurile reprezintă “societatea civilă creştină” şi “familia românescă”, este un risc enorm. Dacă nu va fi ales, pentru că nu convinge, s-ar putea crede că societatea civilă creştină e nevolnică, iar familia românească a devenit o iluzie. Dacă va fi ales, nu va fi în stare să facă nimic din ce a promis. Şi într-un caz, şi în celălalt dezamăgirea electoratului va fi atît de mare încît va fi compromisă pentru lungă vreme orice candidatură propusă de “societatea civilă creştină” sau de către vreun partid care îmbrăţişează, mărturiseşte, apără şi promovează valorile şi principiile noastre.

Din păcate, agitaţia propagandistică făcută în jurul lui Iulian Capsali a prins şi a animat multă lume onestă, dar lipsită de informaţii şi de posibilitatea de a analiza corect această candidatură, ori orbită de ideea de a avea un candidat al "frontului" naţional-creştin. La reclama care i s-a făcut au contribuit şi adversarii (stînga extremă şi neoliberalii care ţin trena PDL sau PMP), speriaţi că un exponent al ortodoxiei militante a reuşit să strîngă semnăturile necesare pentru a candida.

Atacuri de felul celor la care s-au dedat Aligică & friends la adresa lui Iulian Capsali sînt de natură să creeze o solidaritate nemeritată de acesta. Sigur că trebuie taxate discursul pro-putinist, participarea la lovitura de stat din 2012 (fie şi numai cu gura) sau alte derapaje de acelaşi soi ale insului. Dar a-i imputa că e împotriva neoliberalismul şi a Statelor Unite ale Europei este e o bilă albă pentru Iulian Capsali, nu vreo acuzaţie dărîmătoare. De asemenea, a expedia – aşa cum fac Dragoş Paul Aligică, Sorin Ioniţă şi Ioan Stanomir – orice nuanţă naţional-creştină ca fiind de sorginte legionară (şi Capsali numai prietenul legionarilor nu e) sau orice brumă de militantism ortodox ca fiind vetust şi nociv, este de natură să mă facă şi pe mine unul, care am de ce-l critica pe Capsali, să-l apăr sau, în tot cazul, să fiu mai rezervat în a-mi exprima criticile faţă de el. Iată unul dintre motivele pentru care am tăcut pînă azi.

Totuşi, am decis să încerc această lămurire asupra candidaturii lui Iulian Capsali, pentru şi eu m-am înşelat cîndva în privinţa lui şi l-am propulsat la vîrful “Rost” şi n-aş vrea ca, dintr-o eroare similară, să ajungă să dezamăgească mult mai multă lume.

Dacă ar fi fost mai responsabil şi mai puţin orgolios, Capsali nu ar fi intrat în această cursă (pentru care s-a auto-propus). Acum deja e prea tîrziu ca să renunţe. Iar consecinţele sînt previzibile.

PS:

Mi s-a propus să candidez în alegerile pentru PE şi de către ONG-uri din Coaliţia pentru Familie şi Constituţie, şi din partea unui partid. Am refuzat, fiindcă nu cred în eficienţa unui independent în PE şi pentru că am alte priorităţi de viaţă. Fac această precizare pentru a se înţelege că nu am scris rîndurile de mai sus din frustrare. Există mai mulţi oameni credibili care pot confirma oricînd ce am spus în acest post-scriptum.