luni, 31 mai 2010

Rock pentru viaţă!

Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, în Piaţa Constituţiei, incepand cu orele 17, Fundaţia “Salvaţi-vă Îngerii” va organiza un concert caritabil în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu sprijinul Fundaţiei Vodafone România.

Mihai Mărgineanu, Les Elephants Bizarres, Vunk, Sarmalele Reci, Taxi, Viţa-de-Vie, VH2, Compact, Proconsul, Bere Gratis, Voltaj, Ştefan Bănică Jr., Iris, Dida Drăgan şi Corul Allegretto se vor reuni într-un concert special, intitulat „Rock pentru Viaţă”, pentru a sprijini iniţiativa Fundaţiei „Salvaţi-vă Îngerii” de strângere de fonduri destinată construirii noului spital de pediatrie Marie Curie.
“Rock pentru Viaţă” este primul eveniment dintr-o amplă campanie de comunicare derulată de McCann World Group.
“De ziua lor, dorim să oferim un cadou minunat copiilor, un nou spital care să poată asigura tratamentele pediatrice necesare, la cel mai înalt nivel de competenţă şi condiţii medicale”, declară Liana Stanciu unul dintre cei mai activi susţinători ai acestui proiect.
Noul spital va fi amplasat pe un teren aflat în proprietatea Primăriei Sector 4, Bucureşti şi dat în folosinţa Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”. Este vorba de construcţia unui ansamblu spitalicesc format dintr-un corp de spital în conexiune cu spitalul actual, cu 274 de paturi spitalizare continuă, un centru de cercetări medicale şi un centru de conferinţe, un hotel pentru parinţi şi un restaurant dedicat părinţilor, corpului medical.
Corpul de spital va avea avea următoarele secţii de spitalizare: bloc operator ortopedie, chirurgie toracică şi oncologică, chirurgie neonatală, neurochirurgie, cardiochirurgie, secţie de ATI – compartiment trezire, secţie de Terapie Intensivă Neurochirurgicală şi Cardiacă, laborator cateterism cardiac, secţie de hematologie, oncologie şi transplant medular, radioterapie, secţie imagistică şi radiologie, secţie laborator clinic şi farmacie clinică.
Noua aripă, împreună cu spitalul actual, vor asigura tratamente complexe acoperind toată gama de afecţiuni care în prezent necesită tratamente în afara ţării, de aceea construirea acestui spital reprezintă o necesitate pentru România.
Deşi se fac încercări de a reduce mortalitatea neonatală şi pediatrică, România este din păcate în fruntea oricăror statistici privind mortalitatea neonatală şi pediatrică în Comunitatea Europeană. “Dorim să oferim condiţii de lucru deosebite medicilor cu adevărat pregătiţi să practice cea mai frumoasă meserie, într-un respect faţă de actul medical şi faţă de pacienţii noştrii”, a afirmat Dr. Cătălin Cîrstoveanu, coordonator proiect.
Copiii au nevoie de bani pentru un nou spital, ajută-i să-i strângă! Depinde de noi toţi să facem acest lucru să se întâmple. Primul pas al acestei campanii: concertul “Rock pentru Viaţă”.
Viitorul este al lor, dar stă în mâinile noastre!

Paul Gottfried conferenţiază la Iaşi

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi organizează marţi, 1 iunie 2010, ora 14.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”, conferinţa „Worrying about Europe's historic nations” susţinută de Paul Gottfried”, profesor de ştiinţe politice la Elisabethtown College, Statele Unite şi reputat istoric al mişcării conservatoare.


Prof. Paul Gottfried este autorul cărţii Mişcarea conservatoare, apărută în toamna anului trecut la Editura Logos, în traducerea lui Dragoş Moldoveanu şi sub îngrijirea lui Mircea Platon.

Sunt în pericol naţiunile istorice europene? Modernizarea acestora reprezintă o ameninţare la adresa stilului lor tradiţional de viaţă? - sunt întrebări la care va încerca să răspundă Paul Gottfried.

Descendent al unei familii evreieşti de cultură germană din Budapesta, educat la Yale şi la Yeshiva University, Paul Gottfried e un reputat istoric al mişcării conservatoare, bucurându-se de-a lungul vieţii de prietenia lui Richard Nixon, Pat Buchanan, John Lukacs, Christopher Lasch şi Murray Rothbard. El este un foarte cunoscut critic american al neoconservatorismului, multiculturalismului şi al elitelor manageriale ale statului. A publicat numeroase cărţi, articole şi studii despre istoria intelectualităţii, paleoconservatorism, istoriografie veche şi teorie politică, publicate în mai multe limbi.

Corespondenţă de la Paris: Maestrul Radu Beligan s-a împărtăşit pentru prima dată la 92 de ani


Doamne ajuta!

Astazi, 30 mai 2010, la Catedrala Mitropolitana Ortodoxa Romana a Sf. Arhangheli Mihail, Gavriil si Rafail, din 9-bis, rue Jean de Beauvais, aflata in Cartierul Latin al Parisului, a avut loc un mic frumos si binecuvantat eveniment: arhicunoscutul actor si artist emerit Radu Beligan a primit Sfanta si Dumnezeiasca Impartasanie pentru prima data in cei peste 90 de ani pe care ii are domnia sa, dupa ce in prealabil, la cererea si dorinta sa a fost primit de catre mitropolitul Iosif, care l-a spovedit cu amanuntime din copilarie si pana-n clipa de fata, si astfel i-a daruit dezlegarea si iertarea de pacate dimpreuna cu binecuvantarea de cuminecare.

Asadar, cu Voia si Mila Domnului Hristos Dumnezeu, actorul Radu Beligan s-a spovedit si a primit Sfanta Impartasanie pentru prima data in lunga viata a domniei sale, departe de Romania, in Parisul framantatei Frante, din mainile preacucernicului preot paroh Constantin Tarziu, acesta din urma tinand un cuvant scurt, dar plin de incurajare si intarire sufleteasca, inspirat si indeosebi prilejuit de acest minunat act de credinta si traire crestineasca.

Slava Celei de Viata Facatoare si Nedespartitei Treimi! Amin!

Doru Vantu,

Paris


duminică, 30 mai 2010

Semnături împotriva buldozerelor

Am primit un apel care mi se pare important:

Dragi prieteni,
Fac apel la toti sa semnati petitia pentru salvarea si conservarea casei General Cantacuzino Granicerul din str. Gutenberg nr. 3, care se afla in pericolul iminent al demolarii in acest moment!
Nu lasati sa se piarda inca un vestigiu de mare importanta istorica si memoriala al Capitalei si asa vaduvite in ultimii ani de numeroase cladiri de patrimoniu.
Semnaturile dvs. vor ajunge la forurile competente - Ministerul Culturii si Cultelor - Comisia Nationala a Monumentelor Istorice, Primaria Capitalei, Primaria Sectorului 5, prefectul Capitalei.
In acest moment la Comisia Nationala a Monumentelor Istorice se discuta acest caz si este foarte posibil ca imobilul sa fie declarat monument istoric.
Dar tot in acest moment, cladirea este in situatia de a disparea de pe fata pamantului.
Pentru ca actiunea sa aiba cat mai multe sorti de izbanda, va rog sa treceti integral numele, prenumele, varsta, orasul,
Aici puteti semna, dvs., familia dvs., prietenii, vecinii, colegii: http://www.petitieonline.ro/petitie-p14636050.html

Cu Dumnezeu inainte !

Florin Dobrescu
Presedinte al Asociatiei pentru Memorie Identitara "Carpatii"



UPDATE

Reacţii în presă: Adevărul, Evenimentul Zilei, Curentul, Hotnews, Mediafax, Historia, Prima Tv, Hotnews din nou.



Alege viaţa!

Pe data de 1 iunie, Pro Vita Bucureşti organizează Marşul Tăcerii. Un marş pentru dreptul la viaţă al copilului născut şi nenăscut. Copiii şi mamele lor au nevoie de sprijinul nostru. Problemele sunt multe dar nu avortul este soluţia.

Avortul distruge suflete şi vieţi. Avortul lasă urme atât fizice cât şi psihice. Femeia merită respectul şi grija noastră. Prin avort ea este înjosită, tratată cu dispreţ, fără milă.
Susţine acest marş, vino alături de noi. Ajută oamenii să conştientizeze că viaţa începe din momentul concepţiei.

Sufletul unui copil depinde de alegerea ta. Alege viaţa!
Copiii nenăscuţi nu pot striga şi nici nu pot răspunde dacă-şi doresc sau nu viaţa. Suntem acolo pentru cei care nu pot face nimic pentru a se apăra.

Punctul de întâlnire va fi în parcul Tineretului, intrarea de la cluburile de tenis Livone (intre gura de metrou Brancoveanu si Cimitirul Catolic) la ora 17. Ne vom opri la Biserica Eroii Revolutiei unde vom aprinde lumânări şi vom depune flori.

Participă împreună cu noi pe 1 iunie la Marşul Tăcerii. Nu vom striga şi nu vom da interviuri, prin tăcerea şi sobrietatea noastră vom comemora, fără a învinovăţi pe nimeni, viaţa curmată a milioane de copii în România.
Viaţa este un dar şi merită să fie respectată ca atare!

„Dacă vom accepta ca o mamă îşi poate ucide propriul copil, cum vom putea spune oamenilor să nu se ucidă între ei?” (Maica Tereza de Calcutta)

Contact: Roxana Goci, tel. 0744 982 925, roxana at provitabucuresti.ro

vineri, 28 mai 2010

Dedicaţie specială pentru mini-Boc

De la "Gaz pe Boc":-) Să nu-mi iei niciodată pensia...

miercuri, 26 mai 2010

Să nu uiţi, Darie!


Academia Caţavencu nu şi-a putut ascunde nici de astă dată preferinţele sexuale şi publică o pagină întreagă despre "adversarii homosexualilor". Pidosnicii sînt luaţi drept pretext pentru nişte compuneri şcolare de-un umor căznit. Altminteri, manifestaţia zglobiilor nu este tratată separat, aşa cum poate s-ar fi cuvenit.

Pentru documentare au fost băgaţi la înaintare doi băieţi care, într-un grup de heterosexuali, ar fi repede deconspiraţi ca fătălăi. Unul - ras pe cap, dar şi cu creierul neted, după cum se vede şi din ce scrie (şi) despre maestrul Dan Puric (că ăsta pare să aibă în grijă, la stabilimentul caţavencilor, toată dreapta). Altul, mălai mare, care, pus faţă în faţă cu o fată, n-ar avea de rostit nici un cuvînt, ci s-ar hlizi ca proasta-n piaţă cînd îşi vine pătrunjelul.

Cei doi băieţi veseli - nevoie mare! - sînt şi semnatarii "relatărilor" despre Marşul pentru Familie (21 mai) şi de la Marşul pentru Normalitate (22 mai), probabil în virtutea generozităţii şefilor lor.
Pentru că n-au nimic de spus de rău, fac glumiţe şi scot din burtă scene care nu s-au petrecut. Dar nu mă mir, căci cel puţin Dan Darie, ăl de semnează textul despre Marşul pentru Familie, la ce burtă are...

Mă întreb ce diavol le-a stat pe umăr lui Doru Buşcu şi lui Ioan T. Morar, cînd au blagoslovit pagina asta. Că altminteri îi ştiu oameni normali, iubitori de femei şi repede scîrbiţi de pederaştii. Lor ar trebui să le urez să-şi aducă aminte de aportul pe care l-au avut la democratizarea României, atunci cînd va fi învins "corectitudinea politică" la noi, iar copiii sau nepoţii le vor fi agresaţi sau prinşi în mreje de homosexuali. Însă, prefer să i-o spun doar tînărului Darie, căci astfel îmi exprim speranţa că îşi va veni în fire măcar o dată cu trecerea anilor. Şi, în plus, dă mai bine. Aşadar, să nu uiţi, Darie!