“Charlie Hebdo”, scena unui război ideologic *

Franţa sub teroare. 17 morţi în trei zile, victime ale răzbunării unor islamişti radicali pentru insultarea Profetului lor. Între cei împuşcaţi, zece jurnalişti de la săptămânalul satiric “Charlie Hebdo”. Teroriştii au fost ucişi la rândul lor, dar nu înainte de a ridiculiza câtva timp poliţia.

Europa este oripilată şi solidară cu Franţa. La Paris milioane de oameni au mărşăluit pentru democraţie şi împotriva terorismului, în frunte cu numeroşi şefi de state şi de guverne.

Pe buzele tuturor, jurnalişti, politicieni, cetăţeni simpli, scoşi dintr-ale lor de măcel, stă afirmaţia: “Apărăm libertatea de exprimare” . Fals!

Realitatea este că în Franţa s-au ciocnit două ideologii extreme, două totalitarisme, unul soft, celălalt hard. Neomarxismul şi fanatismul religios. Ambele violente, ambele distrugătoare ale normalităţii, ambele rezultat al răstălmăcirii dogmatice a valorilor imuabile ale lumii: adevăr, bine, frumos.

Ziariştii de la “Charlie Hebdo” au fost ucişi sub cuvânt că au batjocorit religia musulmanilor. Doi islamişti, cetăţeni francezi, crescuţi şi educaţi în Franţa, recidivişti pe tărâmul terorismului, n-au suportat să le fie luată în derâdere credinţa şi au pus mâna pe arme. Însă, creştinismul şi mozaismul au fost şi ele bălăcărite în texte şi caricaturi în “Charlie Hebdo”, şi nici creştinii, nici evreii nu au ucis pentru asta.

A fost, de fapt, o motivare religioasă a crimei. Dacă nu ar fi avut pretextul caricaturilor ofensatoare pentru islam, ucigaşii ar fi găsit al motiv pentru carnagiu. După cum o arată omorârea persoanelor care nu aveau vreo legătură cu redacţia “Charlie Hebdo”.

Fapele teroriştilor se înscriu într-un tipar ideologic şi vin în şirul a numeroase asasinate comise aproape zilnic, peste tot în lume, în numele islamului.

Ziariştii de la “Charlie Hebdo” provocau de mult timp pe toată lumea, fuseseră ameninţaţi şi erau păziţi de poliţie. Publicaţia avea un public semnificativ constant şi din acest motiv. Dar nu neapărat banii şi nu numai afirmarea unui neîngrădit drept la libera exprimare erau motoarele acelor jurnalişti. Ei erau exponenţii unei ideologii care domină Occidentul şi care îşi află izvoarele în neomarxismul Şcolii de la Frankfurt. Multiculturalismul, “corectitudinea politică”, imigraţia scăpată de sub orice control – de pe urma căreia Franţa are peste cinci milioane de musulmani, care şi-au făcut stat în stat –, alungarea creştinismului, cu tot cu valorile sale, înapoi în catacombe, culpabilizarea continuă a structurilor de forţă ale statelor (servicii secrete, armată, poliţie), politicile asistenţialiste care încurajează imigraţia, lenea şi refuzul integrării, laxismul moral, cu corolarul său, dezmăţul sexual – toate sunt componente ale neomarxismului. O ideologie care slăbeşte Occidentul şi care provoacă, inevitabil, confruntări sângeroase. Terorismului cultural naşte terorismul armat. Iar războiul cultural dintre extreme duce, după cum vedem în Franţa, Siria sau Afganistan, la lupte armate.

Jurnaliştii de la “Charlie Hebdo” erau soldaţi ai unei tabere ideologice. Ceea ce nu înseamnă că meritau să moară, că mitocania lor justifică în vreun fel crima sau că terorismul căruia i-au căzut victime este legitim. Nu, dar înainte de a ne pune toţi în frunte lozinca “Je suis Charlie” şi a pretinde că prin asta apărăm democraţia şi libertatea, trebuie să ne lămurim contextul. A susţine că în cazul “Charlie Hebdo” este vorba despre o încercare de suprimare a libertăţii de exprimare e cel puţin o interpretare abuzivă a libertăţii.

Unii lideri de opinie de la noi şi de aiurea au afirmat că nu există nici o limită pentru libertatea de expresie. Căci dacă s-ar pune vreuna nu am mai putea vorbi despre libertate. Iarăşi fals! Libertatea fiecăruia dintre noi este până acolo unde lezează libertatea sau drepturile altuia. În această definiţie se încadrează şi libertatea de expresie. Altminteri, nu ar fi pedepsite insulta şi calomnia. Pe acest temei, în Occident sunt pedepsite şi negarea Holocaustului sau rasismul. Şi asta nu stârneşte demonstraţii de stradă pentru apărarea libertăţii de exprimare.

Câtă vreme celelalte feluri de drepturi şi libertăţi sunt reglementate, şi libertatea de exprimare trebuie să fie. Dacă excesele libertăţii de expresie nu sînt sancţionate de lege, riscăm să fie pedepsite prin acţiuni care ignoră legea. Iar atunci când adepţii libertăţii de exprimare până la ofensă şi apărătorii subiectului ofensei fac parte din tabere ideologice diferite şi radicale, avem evenimente de timpul celui de la “Charlie Hebdo”.

* Text apărut în Formula As, nr. 1149 

Ce putem face contra marxismului cultural?

"În decursul ultimei jumătăţi de secol, cineva ne-a furat cultura. (...) Pe scurt, cultura tradiţională americană, bazată şi formată de-a lungul generaţiilor pe rădăcini occidentale şi iudeo-creştine a fost înlăturată şi înlocuită cu o "ideologie".

Această ideologie o cunoaştem cel mai bine sub denumirea de “corectitudine politică“ sau multiculturalism. Este vorba, în realitate de aşa numitul “marxism cultural“.

(...) Obiectivul numărul 1 al marxismului cultural este distrugerea culturii occidentale şi a religiei creştine.

(...) Strategia: un „lung marş” al marxiştilor prin instituţiile occidentale care formează cultură: şcoli, mass-media, biserici şi oricare altă instituţie. Acest "lung marş prin instituţii" a început să fie expermentat în America, începând cu anii 1960.

(...) Răspunsul la întrebarea de bază "Cine a furat cultura noastră ?" este: marxiştii culturali ai Şcolii de la Frankfurt.

(...) Şcoala de la Frankfurt a decis că soluţia pentru distrugerea culturii occidentale este să intersecteze filozofia lui Marx cu psihologia lui Freud.

(...) Membrii Şcolii de la Frankfurt ei au înteles că psihologia le oferă un instrument cu mult mai puternic decât filozofia pentru distrugerea culturii occidentale: condiţionarea psihologică.

În zilele de azi , când marxismul cultural al Hollywood-ului doreşte să normalizeze ceva cum ar fi de exemplu „homosexualitatea” (eliberându-ne asfel de represiune) ei programează la TV show-uri după show-uri în care se evidenţiază ca personaj normal , pozitiv numai masculul homosexual. În acest fel lucrează condiţionarea psihologică: oamenii absorb o lecţie de marxism cultural fără ca să-şi dea seama.

Şcoala de la Frankfurt era tocmai pe drumul construirii conceptului de „corectitudine politica” când deodată , în 1933 a apărut Hitler şi Partidul Nazist , a preluat puterea în Germania unde era stabilită Scoala de la Frakfurt. Întrucât şcola era de tip marxist, pe care naziştii îi urau şi pentru că marea majoritate a membrilor săi erau evrei, s-a decis ca aceasta să părăsească Germania. În 1934 Şcoala de la Frakfurt, inclusiv membrii conducători din Germania, se restabilesc în oraşul New York, cu ajutorul Universităţi Columbia. Astfel, obiectivul Şcolii de la Frankfurt s-a schimbat curând de la distrugerea culturii occidentale din Germania la realizarea aceluiaşi lucru în Statele Unite. Ceea ce se va dovedi ca fiind un real succes.

(...) Pentru a servi scopului său de "negare" a culturii occidentale Şcoala de la Frankfurt a dezvoltat un instrument puternic care se numeşte "teoria critică".

(...) Această teorie spune că trebuie criticat orice la nesfarsit. Se critică prin punerea la îndoială a oricărei instituţii, începând cu familia, care trebuie criticată fără încetare.

(...) Teoria critică este baza de "studii" pentru departamentele colegiilor şi universitatilor americane. Nu este surprinzător că aceste departamente au devenit originea academică a corectitudinii politice.

(...) Astăzi, termenul preferat, utilizat de personajul care se pretinde „corect politic” faţa de oricine nu este de acord cu el este "fascist".

(...) Membrii Şcolii de la Frankfurt au preluat de la Nietzsche şi au încorporat în marxismul lor cultural "transvaluarea tuturor valorilor". Ceea ce înseamnă că toate păcatele vechi devin virtuţi iar toate virtuţile vechi devin păcate. Asa încât homosexualitatea, de exemplu, este un lucru bun şi fin, iar oricine crede că bărbaţii şi femeile ar trebui să aibă roluri sociale diferite în societate este un "fascist diabolic".

(...) Nu este nici un accident faptul că industria de divertisment este acum cea mai puternică armă folosită de marxismul cultural.

(...) Cine ar înlocui clasa muncitoare ca agent al revolutiei marxiste? În anii ’50, Marcuse a răspuns acestei întrebări spunând că ar putea fi înlocuită de o coaliţie de: studenţi, negri, femei feministe şi homosexuali, adică chiar cei care au fost nucleul revoltelor studenţeşti ai anilor ’60 şi victimele “sacre” ale corectitudinii politice ale zilelor noastre. Marcuse a preluat apoi un alt termen favorit şi anume cel denumit “toleranţa” pentru a fi extins la toate ideile şi mişcările venite dinspre stânga , inducând antonimul de intoleranţa pentru toate ideile ce veneau dinspre dreapta.

(...) Întrebarea pe care ne-o punem în acest moment este: ce avem de gând să facem în această privinţă, noi creştinii şi ca adepţi ai culturii conservatoare?

Putem alege între două strategii:

- Prima este aceea de a încerca să ne luăm înapoi instituţiile existente: şcolile publice, universităţile, mass-media, industria divertismentului şi cele mai multe dintre bisericile tradiţionale - de la marxiştii culturali.

- Putem să ne separam noi şi familiile noastre de controlul instituţiilor culturale marxiste şi să construim noi instituţii pentru noi înşine instituţii care să reflecte şi să ne ajute să recuperăm cultura tradiţională occidentală.

Acum câţiva ani, colegul meu Paul Weyrich a trimis o scrisoare deschisă mişcării conservatoare sugerând această strategie.

Cu toate că alţi lideri conservatori au protestat (republicanii), scrisoarea lui a rezonat puternic mai ales la populaţia conservatoare. Mulţi membrii ai acestei comunităţi sunt deja parte a mişcării ce doreşte separarea de cultura dominatoare coruptă, dorind crearea de instituţii paralele cum ar fi libera educaţie la domiciliu. Mişcari similare au început şi în alte aspecte ale vieţii, încercând să ofere variante viabile. Un exemplu este cea care promovează fermele mici, familiale care cultivă produse organice, ocupându-se de dezvoltarea pieţelor pentru produsele lor . 

(...) Contra-strategia noastră este să începem şi noi un marş lung de creare a propriilor noastre instituţii. Schimbarea nu se va produce repede sau uşor. Va fi o muncă ce va dura generaţii , asa cum a fost şi a lor."

Sursa: Dincolo de ştiri 

UPDATE

Obiective comuniste în SUA, anul 1963:

17. Get control of the schools. Use them as transmission belts for socialism and current Communist propaganda. Soften the curriculum. Get control of teachers' associations. Put the party line in textbooks.
18. Gain control of all student newspapers.
19. Use student riots to foment public protests against programs or organizations which are under Communist attack.
20. Infiltrate the press. Get control of book-review assignments, editorial writing, policymaking positions.
21. Gain control of key positions in radio, TV, and motion pictures.
22. Continue discrediting American culture by degrading all forms of artistic expression. An American Communist cell was told to "eliminate all good sculpture from parks and buildings, substitute shapeless, awkward and meaningless forms."
23. Control art critics and directors of art museums. "Our plan is to promote ugliness, repulsive, meaningless art."
24. Eliminate all laws governing obscenity by calling them "censorship" and a violation of free speech and free press.
25. Break down cultural standards of morality by promoting pornography and obscenity in books, magazines, motion pictures, radio, and TV.
26. Present homosexuality, degeneracy and promiscuity as "normal, natural, healthy."
27. Infiltrate the churches and replace revealed religion with "social" religion. Discredit the Bible and emphasize the need for intellectual maturity which does not need a "religious crutch."
28. Eliminate prayer or any phase of religious expression in the schools on the ground that it violates the principle of "separation of church and state." 
(...) 40. Discredit the family as an institution. Encourage promiscuity and easy divorce. 

Sursa: http://www.uhuh.com/