În apărarea Eugeniei Vodă

Suntem cu totii de acord ca spatiul public trebuie protejat de efectele oricarui discurs abuziv din punct de vedere moral, politic, ideologic. Extremismul, xenofobia, fundamentalismele de orice fel trebuie evacuate, iar cand se manifesta, trebuie amendate prompt. Pe de alta parte, o asemenea precautie nu este legitima decat ca expresie a unui discernamant exercitat in deplina libertate. A contracara o ideologie pernicioasa in numele unei ideologii de sens contrar, izvorata din partizanat, calcul strategic sau inregimentare conformista nu e de natura sa rezolve lucrurile.

Spiritul conformist presupune sa gandesti potrivit unui canon, sa spui nu ce crezi, sau ce este adevarat, ci doar ceea ce se asteapta de la tine sa spui; sau sa te indignezi pentru ca ti se cere s-o faci, pentru ca e la moda indignarea, pentru ca "da bine" sa te manifesti intransigent. Unul dintre numele spiritului conformist este, astazi, "corectitudinea politica". E un tip de comportament adoptat de numerosi ganditori oportunisti, dispusi sa afiseze, la tot pasul, o combativitate de circumstanta si sa arunce anatema in toate directiile, montand perfide procese de intentie.

Gandindu-ne la aceasta forma, arbitrara, de corectitudine, atragem atentia Consiliului National al Audiovizualului ca s-a grabit sa judece fara o argumentatie solida cazul Eugeniei Voda, ca urmare a emisiunii "Profesionistii", difuzata pe 13 noiembrie a.c. la TVR 1.

1. S-a incitat astfel la un veritabil atac mediatic al autoarei, motivat strict de ipocrizia spiritului conformist. Iar spiritul conformist este, inainte de orice, liberticid. Nu intra aici nici o clipa in discutie partitura invitatului Ion Cristoiu, ale carui opinii pot fi, pentru unii dintre noi, mai mult decat discutabile. Atata doar ca, pentru a fi discutate, ele trebuie mai intai sa fie cunoscute. Este o datorie a jurnalistului sa aduca la cunostinta publicului o paleta cat mai larga de pozitii, pareri, tipuri de discurs. In cazul la care ne referim, jurnalistul, Eugenia Voda, asculta, isi incita partenerul de discutie si lasa telespectatorilor libertatea de a judeca. Pentru ce este ea acuzata? Pentru ca nu a manifestat acea pioasa indignare, atat de draga spiritului conformist. Or, nu acesta este rolul ei in formatul emisiunii. Rolul ei este "de a scoate la iveala" si tocmai acest rol da miezul deontologiei jurnalistului. El nu va practica cenzura "mironositei virtuoase", spunandu-ne dinainte ceea ce se cuvine sa spunem, luandu-ne dreptul de a gandi si de a vorbi cu mintea si cu vocea noastra.

2. Sanctionand emisiunea Eugeniei Voda, CNA se face vinovat si de practica dublei masuri. El invoca art. 47 din Codul Audiovizualului, potrivit caruia este interzisa "prezentarea apologetica a crimelor si abuzurilor regimurilor totalitare, a autorilor unor astfel de fapte". Or, e greu sa ne explicam felul in care CNA se grabeste, in cazul Eugeniei Voda, sa invoce un articol de care a uitat cu desavarsire cand, pe numeroase alte posturi de televiziune, s-au tolerat, fara sanctiuni, emisiuni intregi incurajand, explicit, nostalgia fata de regimul comunist. Cel mai recent exemplu: acum cateva saptamani, cu ocazia funeraliilor lui Adrian Paunescu, majoritatea posturilor TV din Romania au facut zile in sir apologia unuia dintre actorii principali ai unui regim totalitar "vinovat de crime si abuzuri".

Nu credem ca asemenea masuri sunt probe de vigilenta adevarata si ca ele pot intretine o atmosfera de libertate responsabila. Si nu credem ca a te solidariza cu astfel de actiuni cochet conformiste doar pentru a-ti confectiona un portret convenabil este un model de atitudine civica. Dimpotriva.

Marie-France Ionesco (Franta)

David Esrig (Germania)

Gabriel Liiceanu

Cristian Mungiu

Toma Pavel (SUA)

Lucian Pintilie

Andrei Plesu

Corneliu Porumboiu

Cristi Puiu

Silviu Purcarete

Sursa: Hotnews

----------------------------

Nota mea, C.T.:

Semnalez atitudinea celor zece din două motive: 1. sînt plăcut surprins de această luare de poziţie pe un asemenea subiect de aceşti oameni şi 2. mi se pare o poziţie bine argumentată, mai ales că merge la principii, şi echilibrată în ton şi conţinut. Aştept contraatacul reclamagiilor la CNA şi eventual replica acestui organism de stat. Poate şi a unor conformişti cu ştaif, de teapa lui Nicolae Manolescu, care deunăzi aplauda slugarnic şi mincinos decizia de CNA de sancţionare publică a Eugeniei Vodă.

Sublinierile din text sînt făcute de mine.
---------------------------------------

UPDATE

Foştii deţinuţi politici protestează împotriva sancţiunii CNA

Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti îşi exprimă deopotrivă indignarea şi îngrijorarea cu privire la sancţiunea acordată de CNA la adresa TVR1 şi a realizatoarei emisiunii “Profesioniştii”, d-na Eugenia Vodă, în legătură cu afirmaţiile d-lui Ion Cristoiu referitoare la Corneliu Zelea Codreanu.

Un astfel de act, pe care noi îl considerăm neprocedural şi abuziv, este cu neputinţă de imaginat la 21 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, când, cu preţul sângelui vărsat de tineretul său, poporul român şi-a câştigat Libertatea, concept care include şi libertatea de expresie. După cum, de neconceput considerăm că este îndrăzneala cu care, semnatarii scrisorii de protest, care se erijează în apărători ai intereselor etniei evreieşti din România, înţeleg să-şi manifeste public comportamentul abuziv, purtător al unor reminiscenţe de natură totalitară.

Aceşti domni trebuie să ştie că, prin sacrificiile făcute în închisorile şi lagărele comuniste, în rezistenţa armată anticomunistă, precum şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, neamul românesc şi-a câştigat Libertatea, iar principiile pluralismului, libertăţii de expresie şi statului de drept, sunt cuceriri la care nu are dreptul să atenteze nimeni, indiferent cine ar fi.

Noi, foştii luptători în Rezistenţa Naţională Anticomunistă, cei care am dus greul acestei lupte, plătind cu ani grei de detenţie politică, ne rezervăm dreptul moral de a condamna cu fermitate acest atentat la Libertatea câştigată de poporul român cu atât de multe sacrificii.

Dar cel mai îngrijorător ni se pare faptul că o instituţie precum CNA, în mod inadmisibil şi contrar deontologiei profesionale, înţelege să cedeze în la presiunile morale şi politice exercitate de semnatarii scrisorii de protest.

Pe această cale, noi, foştii deţinuţi politici, luptători în Rezistenţa Naţională Anticomunistă, condamnăm sancţiunea acordată postului TVR1 şi emisiunii realizate la standarde de excelenţă de profesionista Eugenia Vodă, şi cerem în mod imperativ acestei instituţii să revină asupra deciziei luate. CNA nu are voie să uite că este  o instituţie a Statului de Drept şi că are datoria de a apăra deontologia profesională, neavînd voie să abdice de la această menire în urma lobby-ului desfăşurat de terţe persoane, indiferent cât de influente ar fi acestea pe plan intern sau internaţional.

Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti

Preşedinte,

dr. Constantin Iulian

fost deţinut politic

Secretar,

Gheorghe Jijie

fost deţinut politic

Brandul Ceauşescu vinde mult mai mult decât „fenomenul Piteşti"

Vă recomand un foarte bun interviu cu Cristian Tudor Popescu în Adevărul. Despre filme, revoluţie, Ceuşescu, "fenomenul Piteşti", rezistenţa anticomunistă, scriitori, disidenţă, orgoliu, convingeri şi slăbiciuni.

Iată cîteva pasaje:

...domnul profesor Nicolae Manolescu a reuşit, efectiv, să mă scoată din sărite. Zice dom' profesor: „Noi, la Revoluţie, ne-am dus ca la meci". Auzi, generic: noi! Pe bune, dom' profesor? Cred că se întâmpla la premierea lui Adam Michnik de către „Adevărul literar şi artistic". N-am răbdat: „Dom' profesor, vreau să vă spun că la Revoluţie, acolo, nu au fost marile spirite, nu au fost nici filosofii, nici scriitorii. Erau nişte ţigănuşi, nişte puşti, nişte tineri, asta era România în vârful ei de ridicare morală, dar nu veniseră ca la meci, dom' profesor, că dintre ei au şi murit, au fost omorâţi.  Ştiţi, la meci nu se moare, de obicei".

Noi după 1990 am trăit un recul în cinematograful românesc, după toţi anii ăştia de scenarită, de mesajită, şopârlele. Acest dublu limbaj s-a prelungit şi după 1989 vreme de zece ani. Am asistat la ultimele zvâcniri ale marilor, Dan Piţa, Mircea Veroiu, Mircea Danieluc, care şi-au dat ultimele filme, din păcate nu au mai reuşit nimic semnificativ, cu excepţii rare. Apoi a venit generaţia deschisă de „Marfa şi banii" a lui Cristi Puiu, care cum putea să fie, decât să refuze toată simbolistica asta? Cristi Puiu este, de altfel, autorul filmului-emblemă al acestei generaţii care e „Moartea domnului Lăzărescu", şi nu „4,3,2" al lui Mungiu.

Cărtărescu s-a supărat că nu mi-a plăcut „Jurnalul". Şi cel mai mult m-a deranjat că a venit cu nişte motive uluitoare: că am scris acel text pentru că el nu m-a introdus pe mine în „Postmodernismul românesc". Eh, da! Numai la aia nu m-aş fi gândit. În primul rând pentru că nu am vrut eu să fiu introdus în aşa ceva. Nu aveam treabă cu postmodernismul. Puţin îmi păsa. Dar am cărţile lui cu dedicaţii. Pentru că am fost prieteni. Poţi să te superi şi să îmi contrazici textul: „Domnule, n-ai dreptate atunci când spui că jurnalul este echivalent cu studiul dejecţiilor matinale. Eşti brutal, eşti violent şi n-ai dreptate" .

Aşa s-a terminat şi cu Gabriel Liiceanu. O situaţie aproape identică. Lui Gabriel Liiceanu i s-a părut că o proză de-a mea, numită Dacia Felix (despre o maşină Dacia), este un răspuns în zeflemea, un mişto pe care îl fac, pentru că el cu vreo lună înainte scrisese despre Siegfried - BMW-ul lui. Şi pentru că în proza mea, un şofer de Dacie spunea: „Dom' Popescu, noi ăştia cinstiţi avem Dacii, hoţii are numai BMW-uri, Audi-uri...". Păi ce să aibă hoţii din punctul de vedere al acurateţii dialogului într-o astfel de proză? Ce trebuia să pun acolo? Volga, Ceaika, Gaz? Ce să pun? Evident că am pus BMW. Şi evident că atunci, Liiceanu a considerat asta ca fiind un atac direct. Şi mi-a reproşat. Iar eu m-am închinat cu două mâini. Cu două mâini m-am închinat, proza aceea fiind scrisă de mine cu un an înainte să scrie el. Deci cu mult înainte ca Liiceanu să scrie «Siegfried-ul». Ei bine, acesta a fost un motiv suficient de bun ca să nu ne mai vorbim.

Eu am fost destul de dur în momentul în care doamna Herta Müller a primit premiul Nobel pentru literatură. În primul discurs pe care l-a rostit m-a frapat faptul că nu era vorba deloc despre literatură. Era vorba numai despre Securitate, de rezistenţă anti-comunistă, de politică, şi niciun cuvânt despre literatură. Şi am spus atunci: „Poate că doamna Müller a luat premiul greşit. Deoarece vorbeşte precum Nelson Mandela proaspăt ieşit din puşcărie, poate că trebuia să ia premiul Nobel pentru Pace. Am spus-o cu toată convingerea, Premiul Nobel pentru Pace nu e o băşcălie. Apoi acel discurs s-a perpetuat.

...am spus că Ceauşescu a fost un suflet tare, nu un suflet bun. Ia puneţi-i pe politicienii de azi în faţa plutonului de execuţie pentru ce scot pe gură şi derulaţi în gând secvenţa... Iar poporul român este slab pentru că trăieşte de la caz la caz, nu a asimilat un set de principii. Nu cred că suntem un popor vegetal, cum spunea Ana Blandiana, cred că suntem un popor neurovegetativ. Gândim în senzaţii.

Nu e prea mult Ceauşescu şi prea puţin, să zicem, „Fenomenul Piteşti" în filmele româneşti?
Da. Aşa este. Şi ştiţi de ce? Pentru simplul şi cinicul motiv că brandul Ceauşescu vinde mult mai mult decât „fenomenul Piteşti". „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" e gândit comercial şi e bine gândit. Cred că va face încasări apreciabile.