Se afișează postările cu eticheta Ciabua Amiredjibi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ciabua Amiredjibi. Afișați toate postările

sâmbătă, 12 aprilie 2014

O seară de fericit oameni

M-am întors de la Cluj, unde, cu ajutorul unor oameni admirabili (pr. Ciprian Negreanu, soţia sfinţiei sale, Corina, şi studenţii din ASCOR - cărora le mulţumesc din nou), am reuşit să omagiem două figuri exemplare ale umanităţii. Doi nobili în spirit, doi mărturisitori ai lui Hristos, doi pătimitori în temniţele comuniste, din neamuri diferite, dar uniţi prin suferinţă şi prietenie. Prinţul georgian Ciabua Amiredjibi şi ofiţerul român Aurel State.
Povestea primului a fost spusă printr-un film de excepţie, "Evadat din Gulag", de Kutsna Amiredjibi, peliculă care nu se află la vînzare în România şi pe care am difuzat-o joi seara, în Sala Auditorium Maximum a Casei Universitarilor din Cluj-Napoca. Povestea celui de-al doilea este conţinută în cartea autobiografică "Drumul crucii" (Ed. Rost şi Fundaţia "Sfinţii Închisorilor"), pe care am lansat-o, iată, şi la Cluj, după ce, la începutul anului, am prezentat-o cititorilor bucureşteni.
Cele două poveşti adevărate, odată spuse, au puterea de a vindeca tarele comuniste şi de a naşte alţi eroi şi sfinţi. Trebuie numai să avem urechi de auzit şi inimi de primit.
Am avut parte de un public cald şi atent, care nu s-a mişcat din scaune timp de peste trei ore, cît a durat evenimentul. 

De asemenea, am fost onoraţi de participarea părintelui mitropolit Andrei al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a binecuvîntat manifestarea.
Dnii Dan Puric, Răzvan Codrescu şi Lucian D. Popescu au vorbit excelent, ca de obicei. Însă, cu cele mai multe aplauze, oferite încă înainte de a-şi începe discursul, a fost răsplătit scriitorul şi fostul deţinut politic Marcel Petrişor, prieten al lui Ciabua Amiredjibi (căruia i-a tradus două cărţi în română) şi al lui Aurel State (căruia i-a scos cartea peste graniţă, în anii '80, făcînd posibilă tipărirea ei). Un semn de preţuire şi dragoste cu adevărat emoţionant.
După o asemenea seară, nădăjduiesc că mulţi dintre cei prezenţi s-au simţit fericiţi.

PS: Imediat ce voi avea imagini, le voi posta aici.

joi, 3 aprilie 2014

Eveniment excepţional la Cluj: DESTINE PE DRUMUL CRUCII

Dragi clujeni, e timpul să ne reîntîlnim. Noi, cei de la Asociaţia "Rost" şi de la A.S.C.O.R., cu dvs., şi toţi cu valorile autentice ale neamului românesc şi ale Bisericii Ortodoxe, într-un eveniment de excepţie.
Vă aşteptăm cu drag pe 10 aprilie, ora 19.00, la Casa Universitarilor (Sala Auditorium Maximum, str. Emanuel de Martonne nr. 1, colţ cu str. Kogălniceanu). Vom vedea un film memorabil: "Evadat din Gulag" de Kutsna Amiredjibi, despre tatăl său, prinţul georgian Ciabua Amiredjibi, fost deţinut politic timp de 16 ani (care a fugit din temniţele sovietice de şase ori şi a scăpat de la moarte de două ori), scriitor nominalizat la Premiul Nobel şi, în ultimii ani, călugăr (sub numele David). Vom asculta o înregistrare audio inedită cu Aurel State - un monument al demnităţii româneşti, fost deţinut politic şi autorul unei cărţi extraordinare de memorii de pe frontul celui de-al doilea război mondial şi din închisorile comuniste, "Drumul crucii". În fine, vom lansa cartea lui Aurel State.
Din partea Asociaţiei "Rost" vine artileria grea de vorbitori: scriitorul şi fostul deţinut politic Marcel Petrişor, actorul şi regizorul Dan Puric, scriitorul, jurnalistul şi editorul Răzvan Codrescu, magistratul şi teologul Lucian D. Popescu şi, respectînd ordinea vîrstei, ultimul pe listă, subsemnatul ;-)



sâmbătă, 18 ianuarie 2014

VIDEO/ Discursuri la ”Destine pe drumul crucii”


luni, 13 ianuarie 2014

Eveniment special dedicat foştilor deţinuţi politic


DESTINE PE DRUMUL CRUCII


Dragii noştri, vă invităm la un eveniment special dedicat foştilor deţinuţi politic, Destine pe drumul crucii, care va avea loc joi, 16 ianuarie 2014, de la ora 18.00, la Teatrul de pe Lipscani (Sala Rapsodia, str. Lipscani 53).
Un eveniment care face parte din campania Asociaţiei ROST, desfăşurată în ultimii 11 ani, pentru recuperarea adevăratei istorii româneşti de sub comunism, recunoaşterea jertfelor celor din rezistenţa anticomunistă, canonizarea sfinţilor din închisori şi pentru repunerea în circuitul public a unor valori naţionale autentice, care prea multă vreme s-au aflat sub obroc din motive politice. 
Un eveniment închinat unor simboluri ale demnităţii româneşti şi prilejuit de lansarea primei cărţi a Editurii ROST: Drumul crucii. Amintiri de pe front şi din gulaguri, de Aurel State. 
Un eveniment prezentat de maestrul Dan Puric şi la care vor lua cuvîntul dna Anca Crivăţ, îngrijitoarea şi prefaţatoarea cărţii, dl Marcel Petrişor - scriitor, fost deţinut politic, prieten al autorului, ca şi al prinţului gruzin Ciabua Amiredjibi, despre care vom difuza un film documentar -, dl Lucian D. Popescu, jurist şi teolog, care de asemenea i-a cunoscut pe Aurel State şi Ciabua Amiredjibi şi care subtitrat în româneşte documentarul artistic Evadat din Gulag, şi subsemnatul, în calitate de editor.
Avînd în vedere programul bogat al manifestării, vă rugăm să fiţi prezenţi din timp pentru a vă ocupa locurile, aşa încît evenimentul să înceapă exact la ora fixată. Intrarea este liberă. Vă aşteptăm cu drag.



PROIECŢIE DE FILM
Kutsna Amiredjibi:
Evadat din Gulag - documentar artistic subtitrat în româneşte de Lucian D. Popescu
(Un prinţ şi mare scriitor gruzin - Ciabua Amiredjibi: 1921-2013, tatăl cineastului - a evadat de 5 ori din lagărele ruseşti, unde l-a cunoscut pe eroul român Aurel State, "cavalerul fără pată şi fără reproş", de care l-a legat o lungă şi nobilă prietenie, pecetluită sub semnul Crucii lui Hristos)

INTERMEZZO AUDIO:
Constantin Iulian:
Înregistrare inedită cu Aurel State, pe patul de spital, cu puţin înaintea morţii

LANSARE DE CARTE:
Aurel State
Drumul crucii. Amintiri de pe front şi din gulaguri - ediţie îngrijită de Anca Crivăţ
(Un ofiţer român - Aurel State: 1921-1983 - a săvîrşit minuni de vitejie în cruciada antibolşevică, iar în lagărele ruseşti l-a cunoscut pe prinţul gruzin Ciabua Amiredjibi, căruia mai tîrziu, după eliberarea din temniţele comuniste, i-a tradus în româneşte celebrul roman Data Tutashia)

Organizatori:
EDITURA ROST
FUNDAŢIA SFINŢII ÎNCHISORILOR
COMPANIA DAN PURIC
FUNDAŢIA AIUD  

sâmbătă, 17 aprilie 2010

TVR Cultural: Un prinţ evadat din Gulag

Ciabua Amiredjibi la 65 de ani

Georgia seamănă în multe privinţe cu România. Între altele, şi Georgia s-a zbătut sub dominaţia otomană şi apoi sub comunismul de sorginte sovietică. Ca şi noi, georgienii au supravieţuit comunismului, dar ei şi-au păstrat spiritualitatea nealterată în mai mare măsură decît noi. Cum au rezistat spiritual georgienii într-un comunism mai îndelungat şi mai apăsător decît al nostru, e greu de explicat pe scurt. Vizionarea filmului documentar Evadat din Gulag, care istoriseşte o parte din viaţa prinţului Ciabua Amiredjibi, vă va ajuta însă să vă apropiaţi de sufletul georgian. Iar apropierea sufletească este acel ingredient al cunoaşterii fără de care, oricît de multe şi precise informaţii aţi avea – fie ca istoric profesionist, fie ca amator de istorii –, istoria nu îşi va revela niciodată sensul ei deplin.

Ciabua Amiredjibi la 66 de ani

Vă invit să vizionaţi filmul Evadat din Gulag, care va fi difuzat pe postul TVR Cultural duminică 18 aprilie, de la ora 17:00, şi vă pun la dispoziţie cîteva date din biografia oficială a lui Ciabua Amiredjibi, care, pe lîngă că a fost un prodigios evadat, este şi un scriitor de succes (cărţile sale Data Tutashia şi Spovedania taurului au fost traduse şi în română, în prezent fiind în curs de traducere romanul Gora Mborgali).

Ciabua Amiredjibi la 83 de ani

Ciabua Amiredjibi s-a născut în 1921, la Tbilisi, capitala Georgiei, într-o veche familie nobiliară. Numele lui este Mzechabuk Amiredjibi, Ciabua fiind un diminutiv al prenumelui.
Tatăl său, prinţul Irakli G. Amiredjibi, a fost avocat şi economist, cu studii la Moscova. Încă din copilărie tatăl lui Ciabua a luat parte la mişcarea de eliberare naţională şi a fost arestat de multe ori. În vremea de teroare bolşevică a fost arestat de patru ori, iar în 1938 a fost ucis de bolşevici.
Mama sa, prinţesa Maria M. Nakashidze, era profesoară. Şi ea a suferit teroarea comunistă, a fost arestată şi condamnată politic de două ori, la 3 şi apoi la 4 ani de închisoare.
Ciabua Amiredjibi a avut două surori, Rodam şi Natia Amiredjibi. Rodam a fost autoare de piese de teatru şi a murit în 1994. Natia este critic de film, autoare a mai multor cărţi, profesor asociat al Institutului de Film din Georgia.
Este căsătorit cu Tamar G. Djavakhishvili, licenţiată în Filologie şi autoare a mai multor volume de versuri.
Copii lui Ciabua Amiredjibi: doamna Manana Amiredjibi este scriitoare, doamna Leila Amiredjibi este diplomat; Irakli Amiredjibi, istoric, a fost ucis în 1992, în războiul din Abhazia; domnul Lasha Amiredjibi este sculptor; domnul Kutsna Amiredjibi este regizor, operator şi producător independent de film; domnul Shalva Amiredjibi este directorul unei întreprinderi particulare.

Ciabua Amiredjibi a absolvit liceul în 1938. A participat la război în 1941-1942, dar a fost scos din armată din cauza originii nobiliare. În 1943 a intrat la Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Tbilisi. În aprilie 1944 a fost arestat şi apoi condamnat la 25 de ani închisoare, sub acuzaţia de participare la complot în vederea răsturnării puterii sovietice din Georgia.
A fost deţinut în Gulag timp de 16 ani. A evadat de mai multe ori. A fost condamnat la moarte de două ori. A cumulat 83 de ani de condamnări politice. A fost eliberat condiţionat în 1959. Mai tîrziu a fost reabilitat.
Despre perioada următoare eliberării, Ciabua Amiredjibi spune: “Întorcîndu-mă din închisoare, mi-am reluat studiile, dar le-am abandonat curînd, căci devenisem membru al Uniunii Scriitorilor şi eram deja autor a două volume de proză scurtă. În plus, în vremea detenţiei şi a perioadelor de libertate obţinută prin evadare – vreo 5 ani cu totul – am dobîndit o educaţie la care studiile universitare nu mai aveau ce să adauge. Şi mai era un motiv: trebuia să-mi cîştig existenţa. Sînt autorul mai multor volume de proză scurtă [volumul Spovedania taurului a fost tradus şi în română], al romanelor Data Tutashia (1973) [tradus şi în română], Gora Mborgali (1994) [în curs de traducere în română], şi Regele Gheorghe cel Măreţ (2003), precum şi al unui mare număr de articole pe diverse teme, între care şi de critică literară”.
În 1979 a fost turnat serialul de televiziune Data Tutashia, inspirat din romanul omonim. Romanul Data Tutashia a fost tradus în 29 limbi. În 1996 şi 1999 a fost nominalizat la Premiul Nobel. Romanul Gora Mborgali a fost de asemenea nominalizat la Premiul Nobel şi a fost tradus în rusă şi suedeză.
Ciabua Amiredjibi a avut mai multe funcţii de conducere în cadrul studioului de film georgian.
În perioada 1992-1996 a fost deputat al Parlamentului Georgian şi preşedintele Fondului de Apărare din Georgia.
A fost unul dintre fondatorii Asociaţiei Scriitorilor Georgieni (Pen-center of Georgia) şi preşedintele ei în perioada 1994-1997, iar din 1998 – preşedintele ei de onoare.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Georgia din 1964 şi membru al redacţiilor mai multor ziare şi reviste, precum şi editor şi redactor-şef al ziarului Ganakhlebuli Iveria.

Lucian D. POPESCU