În ce țară (vrem să) trăim?

În ce țară trăim? În una în care premierul, Victor Ponta, este inculpat penal, șeful celui mai mare partid de la Putere, Liviu Dragnea, este condamnat penal, o pleiadă de foști miniștri au încăput pe mîna magistraților și a gardienilor, un fost președinte al statului, Ion Iliescu, este cercetat penal, un alt fost șef al statului, Traian Băsescu, este anchetat și el; într-una în care un vicepremier, așteptat viitor premier, Gabriel Oprea, este acuzat de abuz în funcție, de plagiat și de coordonare a unor plagiate, o treime dintre parlamentari, între care unii cu nume rezonante, ca Elena Udrea, Viorel Hrebenciuc sau Varujan Vosganian, au probleme grave în Justiție; într-o țară în care o seamă de ”baroni” locali, de la șturlubaticul Radu Mazăre al Constanței la doctorul-numai-pe-arginți al Capitalei, Sorin Oprescu, sînt anchetați, condamnați sau abia ieșiți din pușcărie, majoritatea oamenilor de afaceri din ”Top 300” Capital sînt închiși, în curs de judecată, cercetați penal sau recent eliberați condiționat... O țară de infractori? O țară fără elite politice, economice și administrative? O țară fără cap (poate și fără coadă)?

Cum se poate numi o astfel de țară? Unii îi spun colonie. Alții îi spun sat fără cîini. Unii o numesc neguvernată, alții neguvernabilă. Unii o vor și au făcut-o sursă de șpăgi și piață de desfacere. Alții cred că poate fi un avanpost într-un război care nu e al nostru.

Dar Țara însăși, Țara ce crede despre ea? Că e coruptă, săracă, urîtă și, prin urmare, ieftină.

De aia patru milioane de români slugăresc prin Europa pentru un trai mai bun. De aia votul unui român costă o pungă de mălai, o sticlă de ulei și o brichetă inscripționată cu sigla partidului care trebuie votat. De aia nimeni nu se mai revoltă în stradă și, cel mult, românul își varsă năduful în fața televizorului sau pe forumurile de internet. De aia la noi speranța de viață e mică. De aia adevărul e un moft, ca și proprietatea. Ce să mai vorbim despre dreptate? De aia am votat președinte un neamț, cu gîndul la o ultimă soluție: una venită dinafară, cum a mai fost. Iar neamțul se dovedește român sadea, și-ncă unul nătîng, mut și de orice inițiativă. De aia ne agățăm de ruși sau de americani, ori, înghesuiți foarte, de Bruxelles, cu crisparea de pe urmă a înecatului. De aia stînga știe ce face dreapta, dar nu mai e nici o deosebire între Dreapta și Stînga. De aia bisericile sînt tot mai pline, în raport direct cu spitalele și cimitirile. De aia nu mai punem preț pe eroi, pe martiri și pe sfinți. Nici măcar nu le cunoaștem numele.

Ei bine, cred că sîntem într-o mare eroare de percepție. Stăpînul nu e vinovat dacă sluga e hoață. Iar ”liderii” noștri sînt doar angajații noștri, noi sîntem stăpînii și trebuie să ne manifestăm ca atare. Prin urmare, cînd greșesc, trebuie să-și primească pedeapsa, prin biciuire la scară, după pravilă.

Nu sîntem deloc săraci atîta vreme cît am reușit să construim atîta cît am construit după 1990, deși am fost sabotați constant din interior și am achitat sume colosale pentru orice lucrare – care au inclus mită de miliarde de euro.

România e una dintre cele mai frumoase țări, dar ale cărei frumuseți (nu numai geografice, ci și cultural-spirituale) sînt slab exploatate turistic, deci economic. O minimă strategie în domeniu ne-ar ridica nu numai moralul, ci și nivelul de trai.

Nu sîntem ieftini, ci, dimpotrivă, sîntem inestimabili, ca persoane, însă trebuie să conștientizăm asta.
Soluția pentru a nu ne mai devaloriza ca națiune și ca stat și, prin urmare, pentru a nu mai suferi din această pricina, precum și pentru a progresa, e una singură: să ne luăm, de data asta, cu adevărat Țara înapoi. Să-i măturăm de la putere pe moștenitorii sistemului securisto-comunist și pe comiltonii lor, iar pe urmă să dăm rang oamenilor care merită să ne reprezinte și să gestioneze cumsecade lumea noastră, românească.