Se afișează postările cu eticheta un regim criminal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta un regim criminal. Afișați toate postările

marți, 22 decembrie 2009

Povestea Sovietelor

Un film despre crimele comunismului, despre asemănările (mai cu seamă în privinţa rădăcinii ideologice şi doctrinare comune, pe care adesea o ignorăm sau nu o re-cunoaştem) şi deosebirile dintre comunism şi nazism (unele legate de metode, altele de retorică, altele de fundamentare teoretică a crimei), despre colaborarea URSS cu Germania nazistă în războiul contra vechii ordini a lumii, despre o ideologie bolnavă şi despre popoarele care au îndurat-o, despre vinovăţia Occidentului faţă de punerea în practică a celui mai mare şi mai odios experiment de inginerie socială din istorie. Este un documentar cutremurător şi lămuritor, scris şi regizat de letonul Edvīns Šnore.
Vă îndemn să-l urmăriţi chiar şi pe cei care aţi trăit pe pielea voastră comunismul. Veţi vedea că uităm prea repede şi învăţăm prea puţin din istorie ca şi din dramele pe care le trăim.
Îi mulţumesc lui Mihnea că l-a descoperit şi semnalat, iar pînă să fie difuzat pe vreun canal naţional de televiziune, cred că trebuie să facem să circule mai mult în blogosferă.