Big Brother e aici! Este pretutindeni!
Sâmbătă, 15
martie, în Aula Magna a Facultăţii de Drept (Universitatea din Bucureşti)
Pepijn Le Heux vine să ne atragă atenţia asupra supravegherii discrete dar
permanente la care suntem expuşi pe Internet.
Supravegherea a
existat întotdeauna şi a fost folosită ca un mecanism de control al populaţiei.
Ca urmare a dezvoltării tehnologiei şi încorporării ei în viaţa de zi cu zi,
capacităţile de supraveghere au atins niveluri înspăimântătoare. Legislaţia şi
înţelegerea umană nu au fost în măsură să ţină pasul cu aceste evoluţii.
Mulţumită destăinuirilor lui Edward Snowden ni s-a
deschis o perspectivă unică. Vom încerca să analizăm ceea ce ştim, cât de rău
este cu adevărat, care sunt consecinţele sociale, ce tehnologii ne pot ajuta,
în ce alte moduri poate răspunde societatea acestor provocări şi ce ne poate
aduce viitorul.
Pepijn Le Heux este avocat şi hacktivist implicat
în TorProject (https://www.facebook.com/ TorProject)
precum şi în alte activităţi referitoare la supravegherea şi promovarea libertăţii
online.
Conferinţa se ţine în limba engleză, iar taxa de
participare este de 20 lei.
Organizatorii conferinţei: Asociaţia Rost şi Asociaţia
Studenţilor în Arheologie şi Istorie (A.S.A.I.R.).