Se afișează postările cu eticheta noul guvern. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta noul guvern. Afișați toate postările

luni, 14 decembrie 2009

Toată lumea vrea negocieri

Unul dintre argumentele forte ale adversarilor lui Traian Băsescu din campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a fost acela că, în cazul victoriei lui, criza va continua (cu tot ce înseamna asta: nu vom avea un nou guvern, se vor face alegeri aniticipate, vor ieşi partidele tot cam la nivelul pe care îl au acum şi aşa mai departe).
Eu am fost de părere că, dacă învinge Băsescu, opoziţia revine la sentimente mai bune şi la masa negocierilor, că se va face un nou guvern şi vom merge mai departe - nu fără convulsii.
Evenimentele ultimelor zile mă confirmă.
Mai dibaci, udemeriştii s-au mişcat cel mai repede şi deja au căpătat promisiuni pentru trei portofolii ministeriale de la PDL.
Azi, după renumărarea voturilor nule, devine clar că validarea alegerii lui Băsescu este o chestiune de timp (scurt). Aşa că pesediştii şi liberalii se repliază. Primii încep să-i ceară capul lui Geoană, pentru a pune pe cineva care e în stare să readucă partidul în fruntea bucatelor (sînt bine cotaţi Diaconescu, Ponta şi Cornăţean, dar eu cred că îi va învinge Adrian Năstase) . Ultimii au decis să negocieze venirea la guvernare. Crin Antonescu, care, în campania electorală şi chiar puţin după alegeri, a declarat ritos că nu va colabora cu Băsescu, că majoritatea PSD-PNL-UDMR merge mai departe, că liberalii nu vor mai face niciodată guvern cu PDL, acum spune că vrea funcţia de premier sau măcar ca prim-ministrul să nu fie de la PDL.
PSD e gata să negocieze şi el, dacă liberalii refuză.
Pînă la Crăciun vom avea un nou guvern. Ceea ce nu înseamnă că tot atunci se vor sfîrşi criza economică sau scandalurile politice.

UPDATE
Curtea Constitutionala a validat alegerea lui Traian Basescu in functia de presedinte al Romaniei. Curtea a respins luni contestatia PSD privind rezultatul alegerilor din 6 decembrie, au declarat surse judiciare, citate de NewsIn. PSD a reclamat Curtii Constitutionale fraudarea alegerilor prezidentiale, solicitand repetarea turului II de scrutin.

UPDATE 2
Geoana a declarat acum ca accepta decizia Curtii si ii ureaza succes lui Basescu. Nu demisioneaza din fruntea PSD. Va fi probabil doborit.

joi, 26 noiembrie 2009

De ce ar pierde Băsescu, de ce n-ar cîştiga Geoană

O fotografie face uneori cit o mie de cuvinte. Chiar si una trucata :)
Cristian Grosu
Crin Antonescu: poezie si proza

Daca castiga Basescu, cariera politica a lui Crin Antonescu ia sfarsit - in loc sa-si pastreze adeptii in jurul valorilor care l-au facut “altfel” si al discursului de dreapta, isi leaga imaginea de vechea politica si de ciracii imbatraniti in rautati ai mamutului de stanga; daca castiga Geoana, PNL are toate sansele sa piarda nu doar respectul si sustinerea liberalilior autentici si a simpatizatilor, ci si inca o halca din partid.
Paul Slayer Grigoriu
V-am votat, domnule Crin Antonescu, şi nu regret. Sper însă ca votul meu să Vă apese conştiinţa în fiecare zi când Vă veţi aminti că aţi hotărât să-l sprijiniţi pe Geoană. Şi dacă Vă veţi aminti că V-am votat, gândiţi-Vă pentru o clipă la morţii şi întemniţaţii comunismului şi la Ristea Priboi, colegul Dumneavoastră de alianţă. Poate că această alăturare Vă va sugera ce vreau să spun mai mult decât cuvintele mele neputincioase.

Teodor Tita
Daca Traian Basescu va pierde...

...va fi pentru ca si-a refuzat dubiosul deliciu al autoritarismului. Stati, nu sariti! Ce semi-dictator ati mai vazut pana acum incapabil sa darame un guvern advers (PNL-Tariceanu) si neputincios in a preveni caderea unuia apropiat (PD-L – Boc)?
O precizare: nu cred ca partida e pierduta pentru Traian Basescu. Doar ca isi putea face viata mai usoara.

Florin Negrutiu
Corabia pestriţilor

De altfel, dl. Băsescu, cel care a reuşit singur-singurel performanţa să unească împotrivă-i oameni atât de diferiţi între ei, pare foarte încântat de această realizare. De două zile îi râd ochii. Remarcam săptămâna trecută cât de prost a pornit-o în campanie, cât de obosit a apărut în dezbaterile televizate, cât de prăfuită pare prezenţa sa electorală. Aud că “Băsescu e terminat”. Nu cred că s-a jucat ultima carte a campaniei odată cu coagularea tuturor în jurul dlui Geoană. Din contră, asta pare să-i fi înviorat simţurile, viteza de reacţie, instinctul de prădător. Dl. Băsescu are pasiunea situaţiilor imposibile. Şi tocmai valul uriaş pe care l-a stârnit, fie cu bună ştiinţă, fie ca urmare a unui talent înnăscut, pare să-l fi înviat.

Alin Fumurescu
…raul cel mic dintre doua rele egale: individualizat sau sistemic?

Cand vine vorba despre binele pe care-l poate aduce, sistemul e de preferat omului. Cand vine, insa, vorba despre raul pe care-l poate produce, sistemul mi se pare infinit mai periculos decat orice individ. De aceea sustin ceea ce am sustinut de la intrarea lui Geoana in turul doi – logic vorbind, trebuie sa piarda.

Cristian Ghinea
Nici Basescu dictator, nici Geoana comunist

Se confrunta in mare tot doua optiuni strategice, avem de ales intre agitatie institutionala (care poate fi buna daca duce la corectarea sistemului si poate fi rea daca duce la blocarea institutiilor) si un consensualism caldut (care poate fi bun daca duce la pragmatism in politici si poate fi rau daca duce la capturarea institutiilor de interese private si distrugerea progreselor mici pe care le-am facut cu statul de drept). Acestea sunt optiunile, nu votam intre dictatura si comunism, uitati aceste clisee. Orice ar iesi, democratia romaneasca are capacitatea de a se autoregla, cred ca aceasta este lectia buna a acestor alegeri.

Pavel Lucescu
Ce sanse are Basescu in 2014

Foarte mari. Cele mai mari. Mai mari decat avea Ion Iliescu in 2000. Ar putea castiga al doilea mandat chiar si din primul tur. Un guvern PNL-PSD (foarte probabil si cu UDMR) nu va rezista mai mult de un an, cu sau fara Johannis in frunte, pentru ca desi sunt convins ca se vor intelege mai bine decat au facut-o liberalii si democratii dupa 2004, criza nu iarta pe nimeni. Vor urma tot felul de alte formule, poate din nou PDL-PNL-UDMR. La sfarsitul lui 2010, Traian Basescu, de data asta lider oficial al PDL, va redeveni cel mai popular politician, la distanta mare de toti ceilalti.

Doru Buscu
Care Geoană? Finala e cu Crin

În logica loviturilor cu public, agitaţia audiovizuală din jurul proiectului Johannis îl cere la pupitru pe Antonescu. Dacă el girează softul acestui dispozitiv anti-Băsescu, şansele lui Geoană pot fi reanimate. Tot ce ar avea de făcut candidatul PSD e să taie panglici, să distribuie flori în mulţime, să stea departe de ciocniri directe şi să aştepte mobilizarea partidului. Iar când dispozitivul antipanică din Kiselef detectează o torpilă dinspre Cotroceni, schema e simplă: Geoană – sub pat, Antonescu preia pe piept: în replică şi discurs, e singurul capabil să-i facă faţă lui Traian Băsescu. E comic, dar adevărat: de felul cum se mişcă în aceste zile Crin Antonescu, de gradul în care se expune şi îşi asumă rolul de a lupta în contul lui Geoană depinde numele noului preşedinte.

Marius Nitu
Între criza lui Băsescu şi criza lui Geoană

Mutantul PSD-PNL va trăi atât timp cât se va simţi ameninţat de Traian Băsescu. Odată ce inamicul comun va dispărea vor începe păruielile şi răfuielile interne. Rezultatul va fi o altă criză politică suprapusă peste criza economică. Concluzia e că, orice vom alege, criza câştigă şi merge mai departe. Singura chestiune e cine o patronează, Băsescu sau Geoană?

luni, 26 octombrie 2009

Meciul PSD-PNL-UDM contra Băsescu intră în prelungiri: Cabinetul Croitoru va fi supus votului pe 4 noiembrie

Cabinetul Croitoru va fi supus votului Parlamentului abia pe 4 noiembrie. Pînă atunci, birourile permanente ale celor două Camere au decis să-i audieze pe cei propuşi drept miniştri.
Coaliţia PSD-PNL-UDMR încearcă să dejoace planurile lui Băsescu, să-l împiedice să tranşeze conflictul pînă în alegeri. Vrea să amîne deznodămîntul luptei cu el pînă după alegerile generale. Că nu-i văd acum interesaţi pe Geoană, Antonescu şi Marko de cît de capabili ar putea fi miniştri lui Lucian Croitoru.
Dacă formula Croitoru cade la vot pe 4 noiembrie, nu prea mai este vreme pentru propunerea altui cabinet înainte de alegeri şi votarea lui în Parlament. În acest fel, coaliţia anit-Băse mai are o şansă ca, dacă marinarul ia un nou mandat, să cadă la o înţelegere cu acesta, să nu ajungem în anticipate pentru parlamentare. Dacă va cîştiga Băsescu, o parte din opoziţia lui acceptă negocieri pentru o guvernare împreună. Dacă pierde Băsescu, atunci vom avea iarăşi un guvern PSD-PNL. În opinia mea, oricum va fi rău. Am mai văzut ambele filme şi n-am cîştigat nimic.