Minunile de la Aiud

În numărul curent al revistei Formula As am publicat un reportaj despre sfinţii temniţei Aiudului şi minunile pe care le fac. Osemintele lor răspîndesc bună mireasmă, izvorăsc mir şi vindecă boli incurabile, după cum mărturisesc zeci de călugări şi mireni.
Evlavia populară pentru aceşti noi mucenici devine din ce în ce mai mare. Zeci de mănăstiri din ţară şi de la Muntele Athos au luat părticele din oasele celor ucişi la Aiud şi le cinstesc ca pe sfinte moaşte. Călugării le fac icoane celor pe care îi consideră sfinţi ai închisorilor, le compun acatiste şi se roagă lor, chiar dacă nu au fost canonizaţi de Sfântul Sinod. Tot mai mulţi credincioşi află despre minunile de la Aiud şi caută acolo ajutor.
Deocamdată, textul este de găsit numai în ediţia pe print.
Redau aici un fragment de început:

Parcă le-au crescut genunchii din pardoseală. Una lângă alta, dinaintea iconostasului, două statui ale ultimei speranţe, murmurând rugăciuni neîncetat. Femei încă tinere, venite tocmai din Moldova, să ceară vindecare sfinţilor din temniţe. Ochii li s-au uscat de plâns. Medicii le-au dat verdicte mortale. Preoţii pe la care au fost s-au rugat, le-au dat canon şi, în cele din urmă, le-au trimis la Aiud. Aici, unde se spune că suferinţa cumplită de odinioară vindecă suferinţa de azi, iar moartea redă viaţa.
Iuliana şi Silvia s-au cunoscut în poarta schitului “Înălţarea Sfintei Cruci” de la Aiud, care veghează monumentul celor căzuţi în închisorile comuniste. Au venit cu acelaşi tren şi au străbătut, una pe urmele celeilalte, cimitirul oraşului, pînă la rădăcina uriaşei cruci de la Râpei Robilor. Au avut aceeaşi uimire văzând monumentul auster care domină Râpa. Au ridicat privirile către cer de-a lungul piedestalului de beton pe care două şiruri de cruci poartă pe umerii lor o cruce culcată, ca pe lemnul răstignirii lui Hristos. S-au închinat şi au păşit în biserica din pântecele monumentului, prin uşa deasupra căreia stă scris: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate”. Au citit pe pereţi, la stânga şi la dreapta, sute de nume săpate în marmură – morţii Aiudului. Dar cele două femei ştiu de la duhovnicii lor că aceştia sunt morţi doar cu trupul. Dovada că sunt vii, mai vii decât noi, cei care le citim numele, este că răspund prin minuni rugăciunilor noastre. Femeile sunt convinse că sfinţii le vor vindeca. S-au spovedit, s-au împărtăşit şi se vor ruga câteva zile în biserica sfinţilor, le vor săruta moaştele, se vor unge cu ulei din candela Maicii Domnului şi vor scăpa de bolile lor.
Credinţa femeilor a aprins aerul în mica biserică sau altceva s-a întâmplat, pentru că am deodată sentimentul că mă aflu într-un mormânt sfânt, unde apropierea morţii nu te îngrozeşte, ci te umple de bucurie. Şi toate întrebările îmi par supărătoare. În tăcerea care se aşterne între noi, gândul mi se îndreaptă către oamenii aceia veneraţi ca sfinţi.