Se afișează postările cu eticheta episcopi noi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta episcopi noi. Afișați toate postările

miercuri, 18 mai 2011

În atenţia Sinodului BOR

Mîine se întruneşte Sf. Sinod al BOR, care va alege noul arhiepiscop de Alba şi va lua o poziţie faţă de ruperea de către Patriarhia Ierusalimului a comuniunii cu Biserica noastră.
Un cititor al acestui blog, care are pregătirea necesară, a făcut cîteva precizări vizavi de acest al doilea punct fierbinte de pe lista dezbaterilor sinodale. Cred că ar fi bine dacă ar ajunge în atenţia ierarhilor noştri (chiar dacă se vor fi gîndit şi preasfinţiile lor la cele de mai jos), aşa încît le public integral. (C.T.)
- Nu se practica întotdeauna reciprocitatea între patriarhii ca sa ai un asezamânt religios sau o parohie pe teritoriul canonic al celeilalte. De exemplu, Patriarhia Sârba are în România, pe teritoriul jurisdictional canonic al Patriarhiei Române, mai multe parohii, mai multe manastiri si chiar un episcop si o episcopie. Mai mult, Patriarhia Sârba nici nu a cerut permisiunea, dar Patriarhia Româna nu a caterisit pe preotii sârbi si pe episcopul sârb, si nici nu a închis bisericile, manastirile si asezamintele religioase sârbe din România. Si cu toate ca Patriarhia Serbiei ne face greutati în Serbia, dupa cum stiti.

Pe de alta parte, cu consimtamântul Patriarhiei ecumenice, în Constantinopol românii si bulgarii au câte o parohie dependenta de patriarhia lor naţionala, fara ca Patriarhul ecumenic sa ceara Patriarhiilor româna si bulgara sa aiba o parohie a sa în tara noastra sau în Bulgaria. Nu-i mai putin adevarat, ca Patriarhia de Constantinopol nu are credinciosi de ai sai în România ca sa înfinteze o parohie. Iar grecii ortodocsi din tara noastra apartin de Biserica Greciei, desi si aici e ciudat, caci toata diaspora greceasca apartine de Constantinopol, în urma întelegerii dintre statul grec si biserica din Grecia si Patriarhia ecumenica (ca sa-i dea credinciosi, si, deci, motiv de existenta). Exceptie doar grecii ortodocsi din România?

- Se uita (nu am citit undeva vreo referinta) ca Patriarhia de Ierusalim urmeaza stilul vechi si nu ne vede bine pe noi românii, cei cu stilul nou, si din acest motiv.

- Sa se ceara Patriarhiei de Ierusalim sa nu uite ca din cei aproximativ 300.000 de credinciosi ai sai, situati în Israel, Teritoriile palestiniene, Iordania si Manastirea Sinai (teritoriul jurisdictiei canonice al acesteia), daca sunt câteva sute (cel mult) de credinciosi greci (în care intra cei aproximativ 100 de aghiotafiti, recte calugarii greci ai Fratiei Sfântului Mormânt, gardienii Mormântului Domnului de câteva secole), apoi cei câteva zeci (fie si sute) de greci traind în Israel si în Iordania, si vreo 30 de calugari greci de la Manastirea Sf. Ecaterina din Sinai, desi aceasta manastire are rang de arhiepiscopie autonoma din secolul al XVII-lea, iar staretul ei arhiepiscop (bizarerie canonica!). Ceilalti toti sunt credinciosi ortodocsi arabi. Si ce constatam: arabii ortodocsi nu sunt promovati; cu chiu si vai daca este sfintit un ierarh arab si cu greu hirotonit preot un credincios arab!

- In Israel mai sunt înca multi muncitori români (în constructii, mai ales, iar în anii precedenti erau si mai multi), la care se adauga miile de pelerini români, din România dar si din diaspora (de care nu se aminteste), care nu pot beneficia de asistenta religioasa în limba româna, dar si de slujre în româneste, în afara de asezamântul de la Ierusalim si cel de la Ierihon, ceea ce, în realitate, este foarte putin. Apoi, cum Patriarhia Ierusalimului lasa sa existe atâtea manastiri si asezaminte rusesesti la Ierusalim si în tot Israelul, iar cu românii se comporta cum se stie.

- Din câte stiu, Patriarhia Româna se ocupa, la Bucuresti, cel putin, de asistenta religioasa a studentilor si credinciosilor arabi ortodocsi. Aflati mai multe amanunte. Si bine face. Cred însa ca Patriarhia Româna ar trebui sa contacteze autoritatile Iordaniei si, prin reciprocitate (pentru arabii palestinieni ortodocsi), sa deschida o parohie ortodoxa româna în aceasta tara.
- Cele de mai sus pledeaza însa si pentru înfiintarea unei parohii ortodoxe române în Israel, cu consimtamântul autoritatilor israelinene. Sau al transformarii asezamântului de la Ierihon în parohie misionara.

- Sa nu se uite ca actualul patriarh al Ierusalimului, Teofilos, la 30 ianuarie 2008, dadea dreptate Patriarhiei Moscovei, condamnând decizia Sinodului nostru de înfiintare a trei eparhii în Basarabia.

- In fine, sa ne reamintim ca alegerea Patriarhului de Ierusalim ca sa fie valida, legal, din punct al dreptului international, trebuie recunoscuta oficial de statul israelitean (presedintele statului), de statul iordanian (regele iordanian) si de autoritatea palestiniana. Asa a fost cazul cu actualul patriarh, Teoliptos, care a trebuit sa astepte 3 ani pentru recunoasterea alegerii sale da catre cele trei autoritati amintite.

duminică, 7 februarie 2010

Sinodul va alege doi noi episcopi

În zilele de 10 şi 11 februarie a.c. se va întruni Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care, între altele, va alege doi episcopi vicari noi. Arhim. dr. Teofil Tia, conferenţiar la Facultatea de Teologie din Alba Iulia şi secretar eparhial, a fost propus episcop-vicar de către ÎPS Andrei. Iar părintele arhimandrit Nichifor Horia, exarh administrativ la Iaşi, a fost propus episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşi de către ÎPS Teofan.
De asemenea, trei ierarhi eparhioţi vor fi desemnaţi membri în Sinodul Permanent. N-am aflat numele acestora, încă.

UPDATE

Alegerea celor doi episcopi a fost respinsă în Sinod, pe motiv că nu se poate să existe în nici o eparhie doi episcopi vicari.
Cum deja ne-a obişnuit, Patriarhia păstrează tăcerea asupra subiectelor incomode. Nici despre controversa pe subiectul acestor alegeri nu suflă un cuvînt.

UPDATE 2

La o verificare scurtă, motivul patriarhului, care înţeleg că a convins Sinodul, nu stă în picioare. La Alba Iulia nu este episcop vicar, la Bucuresti sînt doi episcopi vicari, la Cluj - doi . De ce să nu fie doi şi la Iaşi? Iar în cazul Alba Iuliei e si mai grav, căci arhiepiscopia nu are nici un episcop vicar.

joi, 29 octombrie 2009

Patru episcopi noi, aleşi pe tăcute

Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales azi dimineaţă patru noi episcopi: PF Gurie Gorjeanul, episcop al Devei şi Hunedoarei; arhimandrit Dr. Varlaam Merticariu - fost vicar al mitropolitului Daniel la Iaşi -, episcop vicar patriarhal cu titulatura Ploieşteanul; arhimandrit Ieronim Creţu, episcop vicar patriarhal cu titulatura Sinaitul; arhimandrit dr. Emilian Nică (exarh la Iaşi), episcop vicar al episcopiei Râmnicului, cu titulatura Lovişteanul.
Alegerile au picat fără nici o dezbatere prealabilă, fără să se facă vreun anunţ înainte, fără ca presa patriarhiei măcar să pomenească în vreo ştire despre ele. Foarte ciudat pentru o biserică... sobornicească. Deh, dar trecem.
Să dea Dumnezeu ca aceşti ierarhi să fie vrednici!