Poezie despre platoşa care poate fi a fiecăruia, dar nu a oricui

Cu puţine zile în urmă, am avut onoarea de a vorbi la lansarea celui de-al patrulea volum de poezie semnat Marina Dumitrescu (Baconschi), în compania plăcută şi competentă a autoarei, a scriitoarei Ioana Pârvulescu, a poetului şi editorului Nicolae Tzone (directorul Ed. Vinea, care tocmai a împlinit 25 de ani de la fondare) şi a publicistului Marius Vasileanu. Deşi, în opinia mea, când poezia este analizată şi dezbătută îşi pierde nu doar misterul, ci şi rostul ei fundamental de a transmite emoţie şi de a te purta prin stări diverse, cred totuşi că e necesar să semnalăm poezia autentică, aşa cum semnalăm fenomenele naturale rare, dar fără a căuta explicaţii. Din acest punct de vedere, lansarea unei cărţi de poezie ar trebui să fie precum dezvelirea unei statui, ori contemplarea unui tablou: într-o tăcere punctată eventual numai de interjecţiile admirative. Chiar dacă ieşirea în largul lumii a volumului Platoşa nevăzută, de Marina Dumitrescu (Editura „Vinea”, Bucureşti, 2015; apărută în două ediţii, în limbile română şi franceză), nu s-a înscris chiar în acest ideal, evenimentul a fost unul extrem de reuşit, căci plin de emoţie, subtilitate şi eleganţă. Succesul s-a datorat în bună măsură receptivităţii şi empatiei de care a dat dovadă publicul, surprinzător de numeros pentru o seară de poezie.

În ce mă priveşte, am ţinut să punctez cîteva impresii asupra cărţii – nu critice, ci ca unele venite de la un preţuitor al poeziei –, şi pe care le rezum aici.