Un apus

Sub geana de lumină a unui apus tîrziu,

Bărbatu-nveşmînta salonu-n fum de pipă,

Ca să-şi îmbune demonii, în pripă,

Şi să mai vadă odat’ trecutul viu.

Femei ce nu l-au cunoscut nicicînd

Şi altele, ce ar fi vrut să îl cunoască, poate,

Femei care-l urau de moarte,

Deşi trăit-au împreună oarecînd,

Păşeau timid sau, dimpotrivă, clasic,

Cu fruntea sus şi ochii-nfipţi în vid,

Precum în codri-ar merge un cervid,

Cu pieptul prins în platoşă de plastic.

Amici de-o seară sau de-un veac,

Cu-acces direct la inimă şi pungă,

Voiau acum să îl străpungă,

Căzuţi între bidoane de vin vrac.

Şi primprejur se prăbuşeau castele

Şi statui, la care meşterise viaţa-ntreagă,

Iar din fîntîni curgea o apă neagră,

Străluminată vag de două stele.

Atât i-a mai rămas la cap de drum:

Un Christ bătut în cuie pe Golgota

Şi-un manuscris, suav ca pterigota,

Care-n dogoarea lămpii din salon se face scrum.