Pentru ca sînt destui care se fac că nu ne pricep poziţia (nouă, celor de la Rost), deşi am exprimat-o clar în mai multe ocazii, preiau şi aici ultima postare, de pe blogul personal, a lui Mihail Albişteanu, vicepreşedinte al Asociaţiei Rost şi redactor al revistei omonime.
De ce trebuie să cadă actuala putere? Pentru că:
1. Au ocupat, de sus şi până jos, toate funcţiile din stat cu incompetenţi şi mediocri, carierişti, fără caracter, dar cu carnet de partid - fie el PDL, UDMR sau UNPR.
2. Au aruncat la coş Parlamentul, generalizând fenomenul asumării răspunderii guvernului pe legi, deşi exact asta (implicarea Executivului în fenomenul legiferării) acuzau la guvernul Năstase, înainte de 2005.
3. Distrug ideea de stat social (concept ce nu poate fi legat doar de ideologia de stânga), fapt vizibil prin noile legi ale educaţiei şi sănătăţii. Astfel, se accentuează individualismul şi este diluată ideea de comunitate, ca şi cea de naţiune.
4. Privatizează tot ce au ratat guvernele PSD, la fel de "profitabil" pentru ţară - avem exemplul Roşia Montana.
5. Comasează alegerile sub pretext de economii la buget şi de risc de campanie electorală continuă în an de criză - 2012. Atunci, eu propun o soluţie şi mai economică: să renunţăm la alegeri complet şi să lăsăm la putere actuala coaliţie încă vreo două decenii.
6. Extrem de grav, aceşti inculţi gângavi, dintre care unii ocupă ministere în care vor să-i înveţe şi pe alţii ceea ce ei nu vor înţelege niciodată (pentru că nu au capacitatea intelectuală, cunoştinţele şi nici coloană vertebrală necesare) încearcă să facă tabula rasa din istoria noastră. După ce aproape că au scos în afara legii istoria românilor şi geografia naţională, acum vin cu aberantul proiect al reorganizării administrativ-teritoriale a ţării în câteva regiuni de dezvoltare, desfiinţând actualele judeţe. Am ajuns în situaţia tragicomică să sperăm de la UDMR-işti (care au însă propriile interese şi obiective, total diferite de ale noastre) că se vor opune acestei crime (valabil, cu toate menţiunile de mai sus, şi în cazul exploatării de la Roşia Montana).

7. Cel puţin după decembrie 2009, cei din PDL se poartă, majoritatea, după exemplul şefului ăl mare, ca şi cum ar fi Dumnezei pe pământ, cu o aroganţă egalată doar de lipsa lor de pricepere şi de cunoştinţe.
---------------
Citiţi şi aici.
Sa nu uitam un lucru extrem de important : SOTIA CELUI CARE SE VREA VIITOR PRESEDINTE ESTE IN "FRUNTEA BUCATELOR" LA AFACEREA ROSIA MONTANA !
RăspundețiȘtergereGalbena spre albastra montana.