vineri, 2 decembrie 2011

Revista ROST nr. 104 - 105: Să reînvăţăm onoarea de la cei vechi

A apărut numărul 104 - 105 (dec. 2011 - ian. 2012) al revistei ROST. Dedicat lui Petre Ţuţea, la 20 de ani de  la mutarea la cele veşnice a gînditorului creştin. Poate cel mai bun număr din istoria publicaţiei! Fără exagerare şi fără falsă modestie. Vă puteţi convinge consultînd sumarul, mai jos. Dar şi mai bine, citind revista.
Pe lîngă consistentul grupaj despre Petre Ţuţea (20 de pagini), găsiţi un altul, cel puţin la fel de substanţial şi relevant despre onoare. Onoare, dezonoare, moştenire şi har. Istoria naţională, identitatea naţională şi viitorul neamului - văzute prin lentila unui sentiment nobil, care se plăteşte greu, uneori cu sînge.
Părintele Amfilohie Brânză, duhovnicul Mănăstirii Diaconeşti (Bacău), care şi-a limitat mult apariţiile publice în ultimii ani, ne vorbeşte despre demnitatea creştină, care nutreşte sfinţenia şi explică martirajul. O face cu  un patos bine strunit, cu înţelepciune şi dragoste. Cei care pot, să ia aminte, iar cei care au şi inimi, să vibreze.
Nu în ultimul rînd, sărbătoarea Naşterii Domnului este tratată din perspective mai puţin obişnuite: sociologică, demografică, economică, etnografică şi... filologică.
Rubrica de proză vă va surprinde şi ea, căci conţine un fragment de roman - frescă a satului românesc interbelic, scris, cu o luciditate remarcabilă şi cu real talent, de un preot fost deţinut politic, plecat demult dintre noi, Constantin Crişan (Toma Spătaru).

În acest număr semnează (în ordinea succesiunii articolelor): Claudiu Târziu,  Mădălin Iacob, Bogdan Munteanu, Radu Preda, Constantin Mihai, Răzvan Codrescu, Dan Ciachir, Florin-Ciprian Mitrea, Vlad Diaconu, Sorin Lavric, Erast Călinescu,  Elena Dulgheru, Dan Stanca şi Teodora Roşca. Numărul include şi texte traduse din Allan Carlson, Alain de Benoist, Russell Kirk, precum şi un text cvasi-inedit al lui Petre Ţuţea (“Despre filosofi şi filosofie”). De asemenea, sînt intervievaţi: Dr. Doina Işfănoni (etnolog), Ciprian Răglean (specialist în marketing), Prof. Univ. Dr. Ilie Bădescu, monahia Teodora Videscu (Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi) şi protosinghel Amfilohie Brânză de la Diaconeşti (pomenit şi mai sus).

Ţin să le mulţumesc în chip deosebit, acum şi public, prietenilor Valentin Dan (un adevărat maestru al design-ului de presă, căruia îi datorăm în cea mai mare măsură noile veşminte ale revistei) şi Irinel Cîrlănaru (excepţional fotograf) pentru aspectul grafic al ROST.
Vă doresc lectură folositoare. 


 

Publicaţia costă 5,9 lei şi poate fi cumpărată de la chioşcurile de presă din toată ţară sau, în sistem de abonament (cu 30% reducere), de la redacţie. În Bucureşti se mai găseşte la Librăria Sophia (str. Bibescu Vodă nr. 19), Librăria Bizantină 1 (str. Regina Maria nr. 50), Librăria Bizantină 2 (str. Bibescu Vodă nr. 20) şi în magazinele Naturalia din Calea Floreasca nr. 25, Calea Moşilor nr. 209, Piaţa Alba Iulia - Bd. Unirii nr. 69Vedeţi aici librăriile din ţară la care o găsiţi.

Un comentariu:

  1. ... SI
    IUBIREA
    SI LEGEA REZONANTEI

    „Cand Iisus a fost intrebat "Invatatorule, care porunca este mai mare in Lege?", a raspuns: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este marea si intaia porunca. Iar a doua, la fel ca aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. In aceste doua porunci se cuprind toata Legea si proorocii. " (Matei 22:36-40).
    Iubirea este forta suprema de atractie din Creatie - intr-adevar, desi iubirea este un aspect inefabil, dincolo de orice definitie, putem totusi sa caracterizam multe dintre manifestarile ei ca fiind manifestari ale unei irezistibile forte de unificare si coeziune.
    Iubirea trebuie exersata pentru a putea fi perfectionata - Acesta este un mare secret al iubirii, de care putini oameni sunt constienti. Multi s-au obisnuit sa creada ca iubirea este ceva care le vine pe neasteptate si complet independent de vointa lor. De fapt lucrurile nu stau deloc asa ci iubirea, ca orice alta energie, poate sa fie atrasa sau respinsa in si din fiinta noastra. Datorita legii rezonantei, noi putem atrage in noi o iubire corespondenta cu propria noastra iubire interioara. Este ca si cum iubirea noastra interioara este un magnet care pe masura fortei sale atrage tot mai multa iubire din Creatie. Chiar daca la inceput iubirea noastra s-ar putea sa fie mica, sau aproape inexistenta, daca vom persevera in a amplifica in noi starea de iubire, gradat ea va deveni mare si chiar coplesitoare. ( …)
    Totodata este foarte bine sa ne propunem sa ne manifestam in cat mai mare masura dezinteresat, actionand din iubire pentru alte persoane din jurul nostru. Astfel propria noastra iubire va creste si vom deveni capabili sa avem o relatie chiar exceptionala de iubire si cu o alta fiinta umana. In acest sens trebuie sa tinem minte urmatorul proverb: "Cine iubeste putin, putin va fi iubit. Cine iubeste mult, mult va fi iubit, iar cine iubeste infinit, infinit va fi iubit".”
    http://www.filmepentrusuflet.net/2011/12/legea-rezonantei/

    Si copiii au mai intai de toate nevoie de Iubire.
    Din pacate multi parinti le ofera copiilor doar lucruri materiale sau ii uita in fata televizorului.

    SCOALA PARINTILOR -2 - Documentar Rusia
    http://www.trilulilu.ro/mihaioana/ddc22152cc0d51
    http://medlive.hotnews.ro/televizorul-si-copiii-efectele-negative-asupra-evolutiei-cognitive-si-a-vietii-sociale.html

    RăspundețiȘtergere