Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părintelui nostru Mitropolit IOSIF, sâmbătă 19 noiembrie 2011, la Catedrala mitropolitană Sfinţii Arhangheli din Paris va continua ciclul de conferinţe comemorative MARTOR, dedicate martirilor mărturisitori din temniţele comuniste, şi nu numai.
Programul întregii zile va fi consacrat memoriei celui care a fost Părintele Profesor Gheorghe Calciu Dumitreasa.
Înaltpreasfinţitul Iosif va cuvânta în deschiderea comemorării şi va sluji parastasul de veşnică pomenire pentru Părintele Gheorghe, trecut la cele veşnice în urmă cu cinci ani, într-o marţi, pe 21 noiembrie, de Intrarea Maicii Domnului în Biserică.
Prigonit, Părintele cunoaşte reeducarea şi izolarea totală, trece prin multe din temniţele româneşti, în două perioade de detenţie. Condamnat în 1948 la opt ani de închisoare - dar va face cincisprezece -, având capăt de acuzare « activitate împotriva siguranţei statului ». Trece prin puşcăriile din Piteşti, Gherla, Jilava, Viişoara (domiciliu forţat), fiind eliberat în 1964. Cea de a doua detenţie va debuta în anul 1978, când va fi acuzat de « furnizare de informaţii unei puteri străine », fiind condamnat la pedeapsa cu moartea. Pedeapsa va fi însă mai apoi comutată în zece ani de temniţă din care, sub « presiunea occidentului », nu va face decât aproape şase ani. Ajunge la spitalul de nebuni de la Jilava, apoi la închisoarea de la Aiud, alternând între aceasta din urmă şi celulele securităţii.
Eliberat din nou în 1984, un an mai târziu începe exilul său în Statele Unite ale Americii.
Programul zilei
09h30 – Cuvântul de deschidere al Înaltpreasfinţitului Mitropolit IOSIF.
09h45 – În temniţă cu Ghiţă Calciu. Masă rotundă cu IPS Iosif, Marcel Petrişor – scriitor, Demostene Andronescu – poet.
12h00 – Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, film interview realizat de monahul Moise de la mânăstirea Oaşa.
12h30 – Slujba Parastasului. Agapă.
Expoziţie de fotografie. Vânzare de carte.
14h00 – Bucarest – la mémoire mutilée, film (1990) de Sophie Martre, operator Horia Lapteş, colaborator Radu Boruzescu –regizor.
15h00 – Părintele Calciu – predania trăită, masă rotundă cu IPS Iosif, Răzvan Codrescu – jurnalist, scriitor, Lucian Popescu – jurist, teolog.
17h00 – Părintele Calciu şi biserica Sfinţii Arhangheli din Paris, prezentare a părintelui Constantin Târziu.
17h15 – Întrebări şi răspunsuri, la un ceai.
Vânzare de carte.
Mediatorul zilei este părintele Emilian Marinescu, consilier cultural.
Departamentul Cultural al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale vă pune la dispoziţie, spre cumpărare, următoarele titluri:
- Fericiţi cei prigoniţi (alcătuită de maicile de la Diaconeşti), ed. Bonifaciu.
- Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii (alcătuită de maicile de la Diaconeşti), ed. Bonifaciu.
- Viaţa părintelui Gheorghe Calciu (alcătuită de maicile de la Diaconeşti), ed. Christiana, 2007.
- Introducere in omiletica părintelui Calciu, de Lucian D. Popescu, ed. Christiana (conţine şi cele şapte predici).
- Cărţile spiritului, de Constantin Oprişan, ed. Christiana.- Crucile pustiei. Poeme neptice, de Răzvan Codrescu, ed. Christiana.
- Piteşti, de Dumitru Bacu, ed. Christiana, cu o prefaţă de pr. Gh. Calciu.
- Testamentul părintelui Calciu, de Răzvan Codrescu, Claudiu Târziu, Lucian D. Popescu, ed. Christiana.
- Quelque part à l’est, de Marcel Petrişor, ed. Opera Magna, 2011.
- Cumplite încercări, Doamne, de Marcel Petrişor, ed. Christiana, 2011.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu