În ciuda faptului că tot mai multă lume vorbeşte de sfârşitul printului, americanii, atât cei în vârstă, cât şi cei tineri, rămân conservatori şi preferă să-şi cumpere ziarul sau revista preferată în format tipărit, decât să citească ştirile pe internet - scrie Reporter Virtual.
Un sondaj realizat de publicaţia AdAge şi citat de Wall-Street.ro arată că 93% dintre americanii cu venituri anuale de cel puţin 100.000 de dolari citesc revistele preferate în format tipărit, iar 86% din ei preferă şi ziarele print. Mai puţin de 7% au declarat că citesc reviste şi ziare folosind tabletele electronice. Această tendinţă se menţine şi în rândul cititorilor mai tineri, cu toate că era de aşteptat ca aceştia să consume ştiri mai mult în format digital: 88% dintre respondenţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 34 de ani au afirmat că citesc varianta printată a revistelor, comparativ cu cei 35% care optează pentru online.
În România cum o fi? După cum se mişcă piaţa ai zice că mulţi dintre foştii cititori nu mai citesc nimic, iar restul preferă, în majoritate, conţinutul online, că e gratis.
Un ziar e facut de o echipa de profesionisti, de aceea ofera mai multa credibilitate. Ziarul are un continut divers, care se raporteaza la regiunea in care e distribuit si e foarte aproape de probleme si preocupari ale unui grup mare de oameni, de ceea ce se cheama actualitate. De aici vine obiectivitatea lui.
RăspundețiȘtergereHartia e partea materiala a relatiei dintre cititor si ziaristi (= oameni de incredere), cu rol psihologic important. Ramane, poti reveni asupra ei, o poti da si altuia.
Pe net totul e volatil - daca nu printezi.