marți, 16 august 2011

Mărturii ale unor martori oculari despre sfârşitul mucenicesc al voievodului Sf. Constantin Brâncoveanu, al fiilor săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi a stolnicului Ianache Văcărescu


Scrisoarea baronului Hochpied
„La 26 august, într-o duminică, cu un ceas înainte de amiază, din porunca Sultanului, (Brâncoveanu) a fost luat pe neaşteptate din închisoarea sa de la Şapte Turnuri. Şi a fost dus, ca un făcător de rele, numai în cămaşă, cu patru fii şi un ginere – boier din Principat – care mergeau toţi înaintea lui, pe jos, în oraş. Şi aşa a fost adus lângă Marele Serai, înaintea chioşcului împărătesc, pe malul apei. Acolo stătea Sultanul cu Marele Vizir, care ieşise tocmai din Divanul cel mare.”

Anton Maria del Chiaro, secretarul Cancelariei Voievodului Constantin Brâncoveanu
„Imbrohorul, după ce comunică lui Brâncoveanu gravele acuzaţii din partea sultanului, ascultate cu demnitate de el, ordonă supunerea lui ca şi a fiului cel mare la grele torturi, pentru a smulge mărturisirea averii lor. După ce mărturisiră toate, după cinci zile, duminică în 26 august, de Adormirea Sfintei Fecioare, în prezenţa sultanului, care sta la o anumită distanţă, imbrohorul supuse pe Voievod la un nou interogatoriu, la care Brâncoveanu răspunse fără frică, după care, la un semn, se apropie gealatul.”

Ambasadorul Andrea Memmo către dogele Veneţiei
„Duminică de dimineaţa a fost tăiat capul bătrânului principe al Ţării Româneşti, tuturor fiilor lui şi unui boier care îi era vistier. Însuşi Sultanul a venit să fie de faţă la o astfel de jalnică privelişte.”

Ambasadorul francez la Constantinopol, Des Alleurs, către regele Ludovic al XIV-lea
„După audienţa acordată trimisului Suediei, sultanul intră în caic şi merse la unul din seraiurile ce le are pe canalul Mării Negre. Acolo, pe ţărmul mării, i se dădu să vadă decapitarea a patru fii şi o rudă a voievodului Valahiei, în faţa acestui nefericit principe, care, la urmă, suferi şi el acelaşi supliciu. ”

Del Chiaro
„Când Brâncoveanu îl văzu (pe gealat) că se apropie cu sabia în mână, făcu o scurtă rugăciune şi se adresă fiilor săi cu următoarele cuvinte: Fiii mei, fiţi curajoşi! Am pierdut tot ce aveam în această lume; cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru.

Des Alleurs
Li s-a propus la toţi iertarea, dacă ar fi voit să îmbrăţişeze religia mahomedană. Toţi au refuzat cu tărie, afară de cel mai tânăr dintre feciori, care, văzând capetele fraţilor săi că se rostogolesc la pământ, zise că vrea să se facă turc.”

Călătorul francez Aubry De La Motraye, aflat în slujba regelui Carol al XII-lea al Suediei
„Gâdele i-a pus pe toţi să stea în genunchi la o oarecare depărtare unul de altul şi să-şi scoată căciulile de pe cap. Şi după ce le-a îngăduit să facă o scurtă rugăciune, a tăiat mai întâi dintr-o singură lovitură de sabie, capul clucerului, (...) şi apoi al fiului mai mare. Dar când ridică sabia ca să taie capul celui mai tânar, în vârstă de 16 ani, acesta, cuprins de frică, ceru să i se cruţe viaţa, primind în schimb să se facă musulman; atunci, tatăl său, dojenindu-l şi îndemnându-l mai bine să moară de o mie de ori dacă s-ar putea, decât să se lepede de Iisus Hristos, numai pentru a trăi câţiva ani mai mulţi pe pământ, acesta (Matei) spuse gâdelui: Vreau să mor creştin, loveşte!; şi îndată gâdele îi reteză capul, ca şi celorlalţi. În sfârşit, îl decapită şi pe tată.”

Baronul Hochpied
„Apoi l-a tăiat şi pe domn, chinuindu-l mult. Capul rămase atârnând de trup, şi aşa a murit. Cele şase trupuri chinuite au fost duse pe străzi. Ele au fost ţintuite de poarta cea mare a Seraiului, pentru a sta acolo, ca trupurile unor făcători de rele, în vileagul tuturora. Însă seara au fost aruncate în mare.
De care neauzită tiranie crudă s-au mirat nu numai creştinii, dar şi între turci s-au observat murmurări mari, care toţi blestemă aceasta şi strigă că este o sălbăticie neomenoasă şi care nu s-a mai auzit în această ţară. Nu numai că era duminică în ziua când s-a împlinit această execuţie crudă, dar şi marea sărbătoare pe care o serbează grecii în cinstea Maicii Domnului sau Înălţării Fecioarei. Lucru pare a-l fi făcut înadins vizirul spre a-şi arăta dispreţul pentru creştini, dintru a căror lege era principele mort. Care creştini, prin aceasta, pe neaşteptate, au şi fost tulburaţi în închinăciunile lor.”

Aubry De La Motraye
„După aceea, trupurile au fost aruncate în mare, iar capetele duse şi expuse în faţa porţii celei mari a Seraiului şi au rămas acolo timp de trei zile. Aşa s-a sfârşit acest principe nefericit, după ce a cârmuit Ţara Românească 26 de ani.”

Mărturia ambasadorului polonez Goltz la Constantinopol
„Trupurile lor fură azvârlite spre vederea norodului, de dimineaţa şi până seara, apoi împrăştiate în apele Pontului Euxin. Niciodată istoria nu a avut parte de un atât de sângeros măcel şi lumea întreagă se înfioară încă de groaza de a fi văzut pe acest sărman principe, după ce şi-a petrecut cea mai mare parte a zilelor în bogăţiile şi slava lumii, dându-şi în final duhul sub tăişul sabiei, înotând în sângele întregii sale familii.”

Del Chiaro
„După tragedie, Sultanul se îndepărtă, iar capetele celor ucişi fură purtate prin oraş, pe prăjini. Se strânsese lume multă în jurul acestor cadavre, iar marele vizir, temându-se de vreo răscoală, căci înşişi turcii se îngroziseră de atâta nedreptate, ordonă aruncarea cadavrelor în mare, de unde, pe ascuns, fură pescuite de câţiva creştini şi îngropate într-o mănăstire numită Halchi, nu departe de Constantinopol.
În ce chinuri se zbătea nenorocita Doamnă când i se aduse vestea uciderii iubitului ei soţ şi a scumpilor ei fii, îşi poate oricine imagina! Eu, care în patru ani neîntrerupţi am avut onoarea de a fi în intimitatea acestor prinţi, nu-mi pot aminti această teribilă tragedie fără a vărsa lacrimi.



Grupaj realizat de Iulian Capsali, căruia îi mulţumesc că mi l-a pus la dispoziţie pentru difuzare.

2 comentarii:

  1. Fac o precizare importanta: acest text a fost citit de maestrul Victor Rebengiuc in data de 15 august 2007, dupa Acatistul si Vecernia in care au fost pomeniti Sfintii Martiri Brancoveni, chiar langa Moastele Sfintilor din Biserica Sf. Gheorghe Nou. A fost punctul culminant al acelei pomeniri, din pacate nereeditat in anii ce au urmat. Poate in anul 2014, cand se implinesc 300 de ani de la martiriul Brancovenilor, o sa fie pus in valoare acest eveniment dupa cum s-ar cuveni sa fie.
    Acest print crestin a sprijinit ortodoxia din Ardeal pana in Sinai si din Athos pana in Siria. A lasat in urma un stil ce-i poarta numele. S-a implinit prin martiriu.
    Putine tari europene au un asemenea conducator in istorie. Trebuie afirmat cu tarie acest fapt, nu spre lauda, ci spre cinstire si aducere aminte!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca totusi Brancoveanu ar fi putut opune o rezistenta onorabila atunci cand a fost saltat din Bucuresti ! Avea o armata bunicica, nu trebuia sa se lase dus la Constantinopol ! Oare cati turci au venit sa-l ia din Bucuresti ? Cred ca o riposta armata la adresa necredinciosilor era binevenita , iar fi crescut si mai mult prestigiul ! Domnului Iulian , cu respect si multumiri pentru citatele puse la dispozitie , vreau sa-i marturisec faptul ca in 2007 era altcineva paroh ! Va multumesc , sunt un admirator al Brancovenilor !

    RăspundețiȘtergere